Dupa oboseala si cantitatea foarte mare de informatie acumulate in Italia simteam parca nevoia unei actiuni ca cea de pe Cheile Turzii. A fost atat de simplu, firesc si placut totul! Si parca tot programul a curs de la sine....
In primul rand, trebuie sa spun ca am prins o vreme superba. In al doilea ca am avut o gazda excelenta in persoana d-lui Mihai. In al treilea ca Turda, un orasel mic de provincie, ofera atat de multe locuri si lucruri de facut.
Terasa plina de flori a pensiunii
Am inceput in prima dupaamiaza, vineri, cu o plimbare pana pe Cheile Turenilor, niste Chei a Turzii, in miniatura. Paraul Racilor, a sapat in monolitul calcaros, un defileu adanc, cu stanci ascutite pline de grote. Am facut o scurta ascensiune pana in varful stancilor, apoi la o grota care cel mai probabil a fost folosit drept adapost de catre oamenii preistorici care populau aceasta zona, acum zeci de mii de ani. Peisajele si panorama sunt fantastice. Stanci acoperite de pini pitici si de o vegetatie de un verde inchis. Flori, fragute, smocuri de graminee. Am coborat tarziu, la limita pt a ajunge la masa.
Cheile Turenilor
A doua zi dimineata, am fost primii la intrarea in Salina Turda. Intradevar o realizare extraordinara. Am inteles ca totul a fost gandit de o tanara arhitecta. Se simte un aer dezinhibat si liber, nimic nu este cliseu, totul socheaza prin fantezie si echilibru. Parca fiecare lucru este astfel gandit incat sa surprinda si sa incante. Am admirat peisajul...salin, ne-am dat chiar si cu barca pe lacul subteran. Ne-am dat este un fel de a spune, pt ca barca in care am vaslit eu a avut cea mai ciudata si neobisnuita traiectorie. Si asta nu din vina ambarcatiunii, nici datorita unor curenti. Barcutele sunt perfecte, apa sta ca intr-un lighean. Eu in schimb am realizat ca sunt cel mai slab navigator posibil.... Daca nu era Angela sa zica stanga - dreapta cred ca ma ciocneam de tot ce plutea sau se gasea pe lac. Am ras de s-a zguduit mina si intr-un final am gasit totusi calea spre debarcader.
Intrarea in cele doua mine amenajate se face prin intermediul uneia orizontale - ce a servit multi ani ca deposit de branza. Mina Iosif
Roti imense, lumini venind din tavan. Mina Rudolf
Cu una dintre aceste barcute, am "slalomat" pe lacul din Mina Terezia
Dupa Salina am facut o scurta plimbare pana la Strandul Durgau unde planuisem sa venim duminica. Nu stiiam ce conditii sunt, daca este curat, daca apa este calda. Dupa ce am vazut si am probat apa, am decretat ca totul este perfect. Si am plecat pe Cheile Turzii. Mai intai am ajuns in satul Cheia ce apartine de comuna Mihai Viteazu. Apoi un drum serpuitor duce pana la o exploatare de gips si apoi mai departe pana la cabana. In paragina zic eu, in curs de renovare zicea cineva de-a locului. Pacat, pt ca aspectul contructiei este placut si se simte nevoia unei cazari in zona. O terasa de tip bere si mici, niste tarabe cu kurtos colacs si "ingheatata din Italia", populeaza si infesteaza locul. Ca in multe locuri din jurul unor obiective turistice de o deosebita frumusete. Si nimeni nu vede....
Traseul de chei este amenajat excelent, este mai degrama un drum pietonal care insoteste raul Hasnade, cel care a fost de vina pt aparitia acestor minunate chei. Trepte, chiar locuri in care aleea este pavata, 4 punti peste rau, totul face posibil ca si un copil de 5 ani sa poate face cei 1500 de metrii ai cheilor. Stancile din jur sunt superbe. O geometrie parca nepamanteana. Turnuri, o multime de pesteri si grote, balcoane. In rau o multime de pesti. Iar pe mal una de oameni. N-am vazut in nici un loc in tara, undeva in natura, atatia. Un semn bun, ca lumea se misca, nu sta doar la TV sau merge la cumparaturi in targul de vechituri. Multi tineri care escaladau cu franghii stancile, multi copii in excursie cu clasa (oare de ce majoritatea erau maghiari - profesorii romani nu stiu sa duca copii in excursii de genul acesta?!), perechi, mici grupuri. Noi am depasit iesirea din chei, spre Petrestii de jos si am inceput sa urcam. Erau bine peste 30 de grade, iar panta dreapta in sus. Fara locuri de popas, fara circumvolutiuni, doar sus inainte. Motivatia acelui efort era peisajul care se deschidea incet - incet sub noi. Superb. Iar cand am ajuns aproape sus, pe o stancarie, aveai parca imaginea unui poster din acela la moda acum cativa ani - si folosit ca decor pe unul din peretii casei. Am stat mut de uimire minute in sir, minunandu-ma de ce a putut sa faca natura. Sus acolo pe platou era un covor de fragute. Eu nu sunt cel mai rabdator si mai bun culegator, dar m-am bucurat si eu de savoarea stransa in acel fruct mic si rosu. Parca toata bucuria muntelui, miresmele varfurilor, erau stranse in el!
Daca am fi urmat in continuare traseul de cerc rosu, am fi facut Traseul Crestelor, care ne aducea inapoi la cabana, dar ora era deja tarzie si nu merita sa riscam. Am revenit pe acelasi drum si dupa o ora si ceva eram la masina. Am luat cina intr-o gradina plina de flori, apoi am revenit la terasa noastra...
Cheile Turzii
Aici am servit mesele. Gazdele de la Edy aveau 5 pui jucausi de Saint Bernard. Nu te mai saturai uitandu-te la ei cum se jucau.
Azi de dimineata, dupa micul dejun, am luat-o spre Durgau. Lacul rotund, cu o salinitate de 10%, cu o adancime de 16 m si un diametru de cca 150 m, are o apa superba. Cred ca avea 28 - 30 de grade. Perfecta pt o baie. Ne-am balacit, am stat la soare si apoi am revenit la pensiune. Cele trei zile de excursie trecusera. Prea repede.
Lacul Rotund
