Bohemian Rhapsody.
Dincolo de scenariu, mai mult sau mai putin obiectiv, de respectarea cronologiei unor aspecte, de orientarea sexuala si religioasa a lui Freddy Mercury, de punctele de vedere ale membrilor trupei in viata, cred ca filmul reuseste sa redea cu varf si indesat pasiunea si hipnotismul acestui mare artist.
Rami Malek, actorul din rolul principal, si-a invatat lectia bine de tot, macar o nominalizare la Oscar tot intrevad. Am avut astfel privilegiul de a-l insoti pe Freddy in momentele de creatie ale celor mai grozave cantece care au fost compuse vreodata, filmul dandu-mi iluzia pentru 2 ore si ceva ca el e viu, e printre noi, isi traieste viata urcand pe culmi unde prea putini se avanta si de acolo coborand in abis...N-am reusit sa aflu cum reusea sa deschida cutia magica dar era suficient ca reusea el pentru
ca avea destula forta incat sa molipseasca un stadion intreg daca nu o lume intreaga...
Sentimentul care m-a insotit tot filmul a fost o, Doamne, cat de dor mi-a fost, cat de mult mi-a lipsit! Mi-am adus aminte insa si de soiul de suferinta rea si taioasa, diferita de altele, pe care am simtit-o atunci cand am aflat ca e bolnav...Nu stiu sa zic, filmul a fost ca o descatusare, ca o alinare a dorului, am ras , am plans, am cantat, am din picioare si din palme pe "We Will Rock You" ...
Sunt multe de spus despre film, nu in ultimul rand ca e un tribut adus trupei Queen in ansamblul ei, trupa care e pe lista mea scurta de trupe preferate. Fiecare dintre membrii ei a avut succes si separat dar doar in formula asta au stalucit. Tin minte ca la intrebarea ce regreti ca ai ratat in viata asta, unul dintre raspunsurile mele era ca n-am avut ocazia sa merg la un concert Queen, bineinteles cu Freddy frontman.
Nu stiu altii ce cred dar se pare ca eu aveam nevoie disperata de acest film...