Indrazneste - Ion Pribeagu
Sami, funcţionar de bancă
Şi cu creştere aleasă
A fost invitat la Natan
Şi nevastă-sa, la masă
Tânăr, c-o înfăţişare
Ce te bagă în răcori,
N-a venit cu mâna goală,
Ci cu un buchet de flori.
Doamna, foarte încântată,
Dupun an de măritiş,
A servit coniac, salată
Şi apoi ghefilte fiş.
Sami a mâncat cu poftă,
Şi c-un sentiment firesc,
A-ntrebat-o pe Şoşana:
- Doamnă, pot să îndrăznesc?
- Vai de mine, Domnu Sami
Zise ea, înviorată
Ca la dumneata acasă.
Şi i-a dat înc-o bucată.
A urmat fripturi, kighel,
Vin de la Ierusalaim,
Şi-ntr-o caldă atmosferă,
Au ciocnit cu toţi lehaim!.
Cum petrecerea se-ntinse,
Natan l-a rugat, apoi:
- Ce să te mai duci acasă,
E departe, dormi la noi!
Tocmai când erau mai veseli,
A venit un amploiat,
Şi pe Natan, de urgenţă,
La direcţie, l-a chemat.
- Nu-i nimic, mă-ntorc îndată
Maximum o oră-două.
Voi, mai staţi, fiindcă în casă
Nici nu ninge, nici nu plouă.
Şi-a plecat, şi vremea trece,
Când nici n-ai băgat de seamă,
Îmbrăcând întreg oraşul
Într-o magică năframă.
După ce-au vorbit de toate,
Într-o ambianţă dulce,
I s-a năzărit Şoşanei
C-ar fi timpul să se culce.
I-a făcut, în grabă, patul
Pe sapaua de atlas,
A făcut lampa mai mică
Şi sub glass-wand s-a retras.
Prin lumina roz, discretă,
Care dincolo apare,
Sami vede-o siluetă
Scumpă şi turburătoare.
A-nceput să se dezbrace,
A pus rochia de-o parte,
Ce frumoasă-i în desso-uri,
Numai glass-wandu-i desparte.
Când alături c-o femeie
Şi bărbat-su e plecat,
Fără vrere-ţi trec prin minte,
Numai gânduri de păcat.
Ş-a mai scos şi cămăşuţa,
Rămânând ca o statuie
Capodoperă celebră,
Cum în lume alta nu e.
Părul, despletit pe umeri,
Sânii ca ai Sulamitei,
Chiar de-ai fi mai sfânt ca Papa,
Nu poţi rezista ispitei.
Sami, năucit de farmec,
Şi c-un sentiment firesc,
A-ntrebat, discret, prin glass-wand:
- Doamnă, pot să îndrăznesc?
- Vai de mine, Domnu Sami
A răspuns ea, ştrengăreşte
Ca la dumneata acasă!
Îndrăzneşte!
Şi, deodată, Domnul Sami,
Din sapa s-a smuls, furiş
Şi şi-a luat înc-o bucată
Din bufet, ghefilte fiş.
