Autor Subiect: Spiritualitate  (Citit de 81396 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline CamiCamelia

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 149
Re: Spiritualitate
« Răspuns #210 : Joi, 04 Aprilie 2013, 23:03 »
Ce faci cand iti pierzi bunurile materiale?

Într-o seară de iarnă, o tanara familie stătea în jurul mesei.

Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:

- Mamă, de ce plângi ?

- Fata mea, sunt zile grele, nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din aceast loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea …

- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta ?

Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înteles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletul omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e stăbătut mai uşor.

“Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce vede că străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.
De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.”


 Sfântul Ioan Gură de Aur

Offline CamiCamelia

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 149
Re: Spiritualitate
« Răspuns #211 : Duminică, 07 Aprilie 2013, 21:11 »
Am gasit ceva tare frumos si m-am tot invartit printre topicuri, dar n-am stiut unde sa-l postez... Stiu, e cam lung, dar va asigur ca merita citit...  :kissing:


Iubirea protejeaza


Pasagerii din autobuz priveau compătimitori la tânăra femeie cu baston alb ce urcase cu grijă treptele de la usa din fată. Era frumoasă. A plătit soferului si, pipăind numerele scaunelor de-a lungul intervalului, a găsit locul ce i-a fost indicat de acesta. S-a asezat pe scaun, si-a pus poseta pe genunchi, sprijinindu-si bastonul de picioare.


Susan, în vârstă de 34 de ani, orbise în urmă cu un an. O greseală medicală o azvârlise brusc si pe neasteptate într-o lume a întunericului, a nemultumirii, a frustrării si a autocompătimirii. Cândva o femeie extrem de independentă, Susan se simtea acum condamnată, considerându-se o povară, o fiintă neputincioasă si neajutorată pentru toti din jurul ei.


“Cum de mi s-a putut întâmpla asa ceva?” se întreba ea mereu cu inima plină de amărăciune si supărare. Însă oricât a plâns, oricât s-a frământat, oricâte întrebări si-a pus si oricât s-a rugat, tot a trebuit să accepte adevărul necrutător că nu v-a mai vedea niciodată lumina zilei. Peste optimismul ei de odinioară atârnau norii grei ai depresiei. Simpla parcurgere a fiecărei zile era un exercitiu frustrant si extrem de istovitor. Si nu avea pe nimeni altcineva pe care să se poată sprijini decât pe Mark, sotul ei.


Mark era ofiter de aviatie. Inima lui bătea pentru Susan, pe care o iubea din tot sufletul. Îsi văzuse sotia prăbusindu-se în disperare când si-a pierdut vederea si era hotărât să o ajute să dobândească puterea si încrederea ce-i puteau reda independenta. Desi pregătirea militară îl formase pe Mark să facă fată chiar si celor mai impresionante situatii, el stia că aceasta era cea mai dificilă bătălie cu care trebuia să se confrunte si pe care trebuia să o câstige.


În cele din urmă, Susan s-a simtit pregătită să se reîntoarcă la slujba ei, dar cum să ajungă la vechiul loc de muncă? Înainte lua autobusul, dar acum se simtea terorizată la gândul de a iesi singură în oras. Mark s-a oferit să o ducă în fiecare dimineată cu masina, desi lucrau în părti diametral opuse ale orasului. La început, aceasta a linistit-o pe Susan, împlinind în acelasi timp nevoia lui Mark de a-si proteja sotia lipsită de vedere, care se simtea cumplit de nesigură când se punea problema să îndeplinească chiar si cea mai mică sarcină.


Însă foarte curând, Mark si-a dat seama că nu vor putea continua asa pe termen lung – era prea obositor, si mult prea costisitor. A fost nevoit să recunoască faptul că Susan va trebui să meargă din nou cu autobusul. Dar până si numai gândul de a-i împărtăsi aceasta sotiei lui îi îngheta inima. Era încă atât de fragilă, de plină de amărăciune. Cum va reactiona? Exact după cum prevăzuse Mark, Susan a fost îngrozită la ideea de a merge din nou cu autobusul. “Sunt oarbă, Mark! – a exclamat ea cu durere în glas. De unde să stiu unde trebuie să cobor? Mă simt de parcă m-ai abandona.” I se frângea inima să o audă asa, dar stia ce trebuie să facă. I-a promis lui Susan că în fiecare zi, atât la plecare, cât si la înapoiere, o va însoti pe autobus, si aceasta atât cât va fi nevoie, până ce se va simti sigură pe ea.


Timp de două săptămâni, zi de zi, Mark – îmbrăcat în uniformă militar㠖 a însotit-o pe Susan la serviciu si înapoi. A învătat-o cum să se bazeze pe celelalte simturi ale ei, mai ales pe auz, pentru a determina unde se află, si cum să se adapteze la noua ei situatie. A ajutat-o să se împrietenească cu soferii, care o puteau urmări la urcare si la coborâre si care îi puteau rezerva câte un loc în autobus. O făcea să râdă, chiar si în acele zile mai putin bune, când se împiedica la coborârea din autobus sau când scăpa poseta pe jos. În fiecare dimineată mergeau împreună, iar Mark lua apoi taxiul până la locul lui de muncă. Cu toate că această practică era mai costisitoare si mai epuizantă decât cea anterioară, Mark stia că era doar o problemă de timp până ce Susan va fi în stare să meargă singură cu autobusul. El credea în ea, în acea Susan pe care o cunoscuse înainte ca ea să-si piardă vederea, care nu se temuse niciodată de nici o provocare si care absolut niciodată nu s-ar fi dat bătută si nu ar fi renuntat.


Si a venit ziua în care Susan a considerat că este pregătită să meargă singură cu autobusul. Luni dimineata, înainte ca să pornească la drum, si-a aruncat bratele în jurul lui Mark – însotitorul ei, sotul ei, prietenul ei cel mai bun. Ochii îi erau plini de lacrimile multumirii pentru loialitatea lui, pentru dragostea si răbdarea lui. Si-au luat rămas bun si pentru prima dată, fiecare si-a văzut de drumul lui. Luni, marti, miercuri, joi…


Fiecare zi a decurs perfect si Susan nu se simtise niciodată mai bine. Era din nou pe picioarele ei! Mergea singură la lucru!


Vineri dimineata, Susan a luat ca de obicei autobusul spre locul de muncă. Pe când a vrut să coboare, soferul a murmurat: “Măi să fie, chiar vă invidiez!” Susan nu era sigură că soferul i se adresase ei. La urma urmei, cine si de ce să invidieze o femeie lipsită de vedere care de un an de zile se lupta să găsească curajul de a trăi mai departe? Curioasă, l-a întrebat pe sofer: “Nu vă supărati, de ce spuneti că mă invidiati?” “Trebuie să fie un sentiment tare plăcut să vă stiti atât de ocrotită”, a răspuns soferul. Neîntelegând la ce se referă, Susan l-a întrebat din nou nedumerită: “Ce vreti să spuneti? Cum adică: atât de ocrotită?” “Stiti, a venit răspunsul, azi e vineri. Si de luni încoace, în fiecare zi, tot văd un domn bine, în uniformă militară, care vă urmăreste de peste drum cum coborâti din autobus. De fiecare dată se asigură că treceti strada în sigurantă si vă conduce cu privirea până ce intrati în clădire. Apoi vă trimite un sărut din vârful degetelor, vă face cu mâna si ia taxiul. Sunteti tare norocoasă, stimată doamnă!”


Lacrimi de fericire se rostogoleau pe obrajii îmbujorati ai tinerei cu bastonul alb. Acum întelegea: desi nu îl putuse vedea cu ochii, Susan simtise în permanentă prezenta lui Mark. Era atât de fericită, nespus de fericită, fiindcă el îi făcuse un dar mai grozav decât vederea, un dar pe care nu trebuia să-l vadă ca să cread㠖 darul dragostei, ce poate aduce lumină acolo unde a domnit întunericul.


La fel veghează Dumnezeu asupra noastră. S-ar putea să nu stim că este prezent. Nu avem cum să-I vedem fata. Însă cu toate acestea, El nu lipseste de lângă noi, El este aici! Fie ca acest gând să-ti însenineze seara: rămâi binecuvântat si fii binecuvântare stiind c㠓Dumnezeu te iubeste – chiar si atunci când nu-L cauti cu privirea”!

Caroline

  • Vizitator
Re: Spiritualitate
« Răspuns #212 : Duminică, 07 Aprilie 2013, 23:18 »
“Dumnezeu te iubeste – chiar si atunci când nu-L cauti cu privirea”!

De acord. Si, parafrazand. "chiar si cand nu cauti iubirea, trebuie sa crezi." Si inca ceva: asta poate veni nu numai de la sot, nu numai de la Dumnezeu, ci de la oricine... chiar si de un animal de companie. Asa, deci... merita sa mai plangi cand ai impresia ca esti singura, Cami? In clipele in care plangem (sau ne plangem de mila), nu mai avem timp sa multumim pentru ceea ce avem, acum si aici.  ;)

Offline CamiCamelia

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 149
Re: Spiritualitate
« Răspuns #213 : Duminică, 07 Aprilie 2013, 23:35 »
Da, ai dreptate, dar cateodata ma coplesesc toate si atunci imi aduc iar aminte ca sunt singura si nu e nimeni langa mine.
Dar de fiecare data cand ma apuca, ar trebui sa-mi dau 2 palme ca sa ma trezesc... :)

Caroline

  • Vizitator
Re: Spiritualitate
« Răspuns #214 : Luni, 08 Aprilie 2013, 00:31 »
Nu inca... "Doliul" are nevoie de timp. Pe vremea cand ma apuca pe mine, am invatat sa-mi "dau voie"... sa-mi spun: si tu ai voie sa plangi, si tu ai voie sa te simti rau, si tu ai voie sa fii obosita... esti om. Asa ca imi "dadeam voie" sa le las pe toate deoparte, un moment, o ora sau chiar o zi intreaga, in care sa dau afara tot raul din mine, s aplang, sa fiu lenesa, sa nu fac nimic, sa-mi ling ranile... si a doua zi eram ca noua! Cand o sa mai treaca "criza", ai sa vezi ca zilele astea devin din ce in ce mai rare pana la disparitia completa. Principalul este sa nu te complaci prelungind starea in mod masochist si sa nu te autoinvinuiesti, ci doar sa le dai voie sa se consume, si sa te ierti pentru asta, asa cum iti ierti copiii cand fac o boacana.   :)

silviu

  • Vizitator
Re: Spiritualitate
« Răspuns #215 : Duminică, 05 Mai 2013, 17:23 »
Să-nchinăm un păhărel pentru bunul Păstorel! Avertisment: acest articol poate dăuna grav persoanelor fără umor

Consolare
Două lucruri mai alină
Al meu chin şi a mea boală:
Damigeana când e plină
Şi femeia când e goală.

Offline Cory

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 550

silviu

  • Vizitator
Re: Spiritualitate
« Răspuns #217 : Luni, 27 Mai 2013, 10:40 »
11 ani de la cea mai frumoasă tragedie din cultura română. Moartea poetului Ştefan Augustin Doinaş şi sinuciderea balerinei Irinel Liciu
Dragoste, comunism, puşcării politice, delaţiuni, poezie, viaţă dublă, dragoste, moarte, sinucidere. Poetul Ştefan Augustin Doinaş şi balerina Irinel Liciu au trăit toate acestea vreme de o jumătate de secol. Când el a murit, la 25 mai 2002, ea a mers acasă şi s-a sinucis. Avea 74 de ani şi ar mai fi trăit, probabil, câţiva ani. Dar n-a mai găsit niciun motiv să o facă. La ce bun?

Doinaş îşi dă seama că trec secolele şi trece timpul vieţii lui. Schimbă numele revistei pe care o conduce, din „Secolul 20“ în „Secolul 21“. Urmează  accidente vasculare, medicamente, cancer, mers în baston. Îşi dă seama că moare. Într-un discurs public, într-un ianuarie, de ziua lui Eminescu, spune: „E acest vers eminescian care, pentru mine, continuă să fie un miracol al limbii române şi al poeziei, în general, pentru că el se compune din trei verbe, plus un adverb de timp, adică din patru abstracţiuni: ŤNu credeam să-nvăţ a muri vreodat㻔.

"Gestul lui Irinel Liciu mi se pare cutremurător de frumos. Toată lumea ştie că sinuciderea e un foarte mare păcat. Rişti să nu te mai întâlneşti dincolo cu cel iubit. Eu cred însă că Dumnezeu e mai deştept ca noi."
Alexandru Paleologu 


silviu

  • Vizitator
Re: Spiritualitate
« Răspuns #218 : Sâmbătă, 15 Iunie 2013, 11:42 »
124 de ani de la moartea "Luceafarului".

iata un fragment din Viata lui Mihai Eminescu de G. Calinescu - finalul capitolului Agonia morala si moartea.

"În realitate, slăbit de marile preocupări intelectuale şi de erizipelul, de altfel vindecat, ce i se iscase pe faţă din cauza mînjirii cu necurăţenii a locului zgîrieturii, se simţea ostenit şi doritor de o lungă linişte. Totodată, inima îi era tumefiată mai de mult de o endocardită, provocată de marile ei bătăi.
În privinţa clipei pe care a ales-o providenţa spre a reîntoarce pe Eminescu în eternitate, ştirile sunt destul de contradictorii, unele dînd ziua de joi 15, altele de vineri 16 iunie. Aproape sigură este aceea de joi 15 iunie, în zorii zilei, cum arată actul de deces şi cum, de altfel, s-a săpat pe piatra mormîntului. Miercuri seară, Eminescu, cu o ultimă licărire de conştiinţă, chemă pe bătrînul doctor şi i se plînse de mari dureri în trup.
Rămas singur, se întinse pe pat şi, cînd limba sorţii sale ajunse pe pragul al doilea al vieţii, inima i se opri şi poetul trecu în univers.

Dimineaţă, găsindu-l mort, l-au dus la Spitalul Brîncovenesc pentru autopsie, unde, cîntărindu-i-se creierul, în stare de ramoliţie, se găsi că are 1400 de grame, cam atît cît al lui Schiller. Doi servitori ai spitalului fură trimişi să declare decesul la Oficiul de stare civilă şi, cruntă ironie!, pe actul de moarte al dlui Mihai Eminescu, poet, cei doi neştiutori de carte puneau pecetea degetelor lor bătătorite: ŤRegistrul Stării civile pentru morţi - Bellu, Ortodox-Român. Nr.2935. Mihail Eminescu de 43 de ani poet, necăsătorit.
Cazul morţii s-a constatat de noi prin doctor verificator dl Sutzu care a şi liberat certificatul cu nr. 161. Făcut de noi, Nicolae Hagi Stoica, fiu consiliar al comunei Bucureşti şi oficier de stare civilă. Martori n-au ştiut subscriť.

În după-amiaza zilei de sîmbătă, 17 iunie, la orele 6, cortegiul, însoţit de un număr mare de studenţi, gazetari şi prieteni, în fruntea cărora se aflau primul ministru Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu, Mihail Kogălniceanu, Theodor Rosetti, Augustin Laurian şi alţii, porni spre cimitirul Bellu, trecînd pe Calea Victoriei, Calea Rahovei şi Cîmpia Filaretului. O ploaie măruntă pica din cerul peste tot acoperit de nouri. Pe drum, în dreptul Universităţii şi la mormînt, se ţinură cuvîntări îndurerate şi banale, după care, pe înserat, coşciugul fu coborît în groapă, între un tei şi un brad.

Astfel se stinse, în al optulea lustru de viaţă, cel mai mare poet pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi cîte o stea va veşteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt să-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale".

Offline come undone

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 30
Re: Spiritualitate
« Răspuns #219 : Luni, 01 Iulie 2013, 23:01 »
Dacă tot suntem la topicul de "Spiritualitate", mă gândeam că ar fi o idee bună ca într-una din excursii să vizităm şi mormântul Părintelui Arsenie Boca. Ce spuneţi, ar fi posibil? Mă gândeam să fie o excursie în zonă şi, dacă tot suntem acolo...  :smitten:

Personal, îmi doresc de mult timp să merg, dar parcă nu aş vrea un pelerinaj clasic, în care se vizitează zeci de lăcaşuri de cult...

Offline iana

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 177
Re: Spiritualitate
« Răspuns #220 : Sâmbătă, 28 Septembrie 2013, 11:25 »
Nu stiu daca sunt in topic..."Despre frumusetea timpului care trece" - interviu cu Dumitru Solomon

http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-11992848-despre-frumusetea-timpului-care-trece-matematicianul-solomon-marcus.htm

Offline meleia

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 24
  • Spulbera-mi mintile, Lumina ca sa raman doar Inima
Re: Spiritualitate
« Răspuns #221 : Sâmbătă, 28 Septembrie 2013, 17:09 »
Am citit, superba descriere a timpului....din pacate nu o constientizam intotdeauna corect, alergam sa prindem timp, pierzand de fapt prezentul, clipa, transformand-o in trecut cu prea mare usurinta...apoi privim in urma si ne intrebam cum, cand...si iar alergam, apoi totul devine "prea tarziu" si tot asa.
Citesc acum o carte scrisa de un medic neurolog, Constantin Dulcan, "Mintea de dincolo". Autorul ne vorbeste despre trecerea noastra spiritual pe baza experientei si a studierii cazurilor de moarte clinica. O recomand celor care intuiesc faptul ca exista o trecere si o revenire in functie de stadiul la care am ajuns prin experientele dobandite si de ceea ce ar mai fi de invatat, cat si faptul ca suntem fiinte de lumina, energie dincolo de trupul fizic, fapt ce ridica intrebari si provoaca dintotdeauna "ciocniri" intre stiinta si asa zisa religie....

Azi sunt pasare si cant la Poarta Sarutului.

silviu

  • Vizitator
Re: Spiritualitate
« Răspuns #222 : Luni, 07 Octombrie 2013, 09:48 »
111 ani de la naşterea lui Petre Ţuţea. "Am stat 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi"
Petre Ţuţea a fost un român anapoda. Comunist convins, „dumirit” la legionarism, pentru a muri în 1991 sub steagul galben al Partidului Naţional Liberal. Adulat în anii ’90, apoi dispreţuit pentru dogmatismul său de şuetă, azi e pretutindeni pe Facebook cu citatele sale celebre.

“Constantin Noica mi-a povestit că în inchisoare, la un interogatoriu care se prelungea peste măsură, anchetatorul a sfârşit prin a proclama răstit, cu titlu de avertisment: ŤAscultă, eu l-am anchetat şi pe Ţuţea!ť Era pentru el o dovadă de extremă competenţă, o încununare profesională de tipul doctoratului, o proba supremă. Călăul se legitima prin anvergura victimei”, nota, în 1990, Andrei Pleşu.

silviu

  • Vizitator
Re: Spiritualitate
« Răspuns #223 : Vineri, 01 Noiembrie 2013, 11:25 »
Risipitorul Nichita. Poetul cheltuia lunar mii de lei pe alcool şi obiecte de artă
Mare risipitor, Nichita Stănescu a cheltuit în timpul vieţii o mică avere la întâlnirile cu prietenii, stropite din belşug cu alcool, sau pe obiecte de artă, de multe ori falsuri pe care le cumpăra din „delicateţe“ pentru amicii săi.