Bate spre seara...se aduna nori,se intuneca,apele raului fac valuri mari ce se sparg de maluri.
Merg pe marginea drumului si admir vile cu arhitectura veche,parasite si triste,pastrand frumoase amintiri de odinioara...
Pe peretele uneia chiar scrie,arhitect A Canea.
Privesc catre un geam deschis la mansarda,cu lemnul invechit de timp,o urma de perdea si poate,o alta lume.Merg,trec pe langa
biblioteca oraseneasca,o alta cladire frumoasa,zugravita in alb si antracit.In gradina verde de langa, e bustul lui Balcescu...
Trec raul,vantul s-a intetit ,parcul schitului staruie singuratic,intre ape,pomii se apleaca de vant,portile scartaie...
O clipa tind sa ma intorc in forfota strazii,dar nu ,merg inainte si intru in lacasul de cult,cu arcade brancovenesti,cu o gradina plina de flori ce-si scutura samanta
cu icoane dublate de geam...sa nu mai fie atinse de preacredinciosi...
E cam tarziu si o biata maica deretica de zor...ies,inconjur biserica,apele suiera navalnic in jurul Ostrovului.
Ma opresc langa un trandafir rosu cu petale de catifea,imi apropii obrazul ca de o icoana sfanta si tac...
Fac cale intoarsa prin parcul pustiu,e si mai seara...plec dintr-o lume si trec in alta.Intre ele,e doar podul de peste Olt.
Podul si bustul lui Eminescu ce staruie batut de vant si de ape ca un bastion.
Ma opresc si mangai piatra rece,privesc cei cativa pomi din jur,florile ofilite lasate de cineva ...ca la un sfant.
Singur si neinteles in viata...singur si dupa...
Trec podul,ating cu privirea celalalt bust,al marelui Balcescu,admir din nou biblioteca si merg...
Fericit poporul ce nu-si uita inaintasii !
