Autor Subiect: Un loc apartinand altei lumi: La Cartuja de la Frontera  (Citit de 3357 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Un loc apartinand altei lumi: La Cartuja de la Frontera
« : Duminică, 10 Februarie 2013, 11:17 »
Manastirea La Cartuja de la Frontera

Conduceam microbuzul pe autostrada care leaga Sevilla de Algeciras, orasul port de unde se ajunge usor si in Maroc si in Gibraltar. Indicatoarele aratau ca ne apropiem de Jerez si ma gandeam la cursele de formula 1 care se desfasurau mai acum cativa ani pe circuitul de acolo. Oraselul se numeste de fapt Jerez de la Frontera si este cunoscut nu doar pentru circuitul de automobilism si motociclism, ci si pentru vinurile sale. Zona sufera un pic acum pentru ca datorita accesibilitatii mai greoaie a spectatorilor, Marele Premiu al Spaniei s-a mutat la Barcelona. Si asta a redus mult profitul care se obtinea din afluxul de oameni ce ajungea acolo sa vada cursele.
Ma uitam inspre orasel, spram sa vad circuitul de pe autostrada, dar nu se zarea nimic. Ma uitam in directie gresita pentru ca pista este pe partea stanga, cand se vine dinspre Sevilla, deci opusa orasului si inspre care ma uitam eu. Directia circuitului este spre Arcos de Frontera, dar foarte apropiat de autostrada, nu cred sa fie mai mult de 3-4 km.
In schimb am vazut niste ziduri inalte de piatra, totul semana cu o cetate, aducand mai degraba cu o fortificatie maura, cu o alcazaba. Aveam ceva timp la dispozitie, intotdeauna imi iau cu grupurile o marja care ma ajuta sa fiu flexibil in situatia in care mai gasim ceva deosebit de vazut, asa ca am virat spre dreapta sin e-am apropiat de ziduri. Efectul este unul fantastic, aveam impresia ca ma intorc in timp cu 500 de ani. Zona este golasa, nu vezi cladiri, doar drumul iti arata ca esti totusi in secolul XXI.



Ajungem in parcare, coboram si citim pe placuta din fata: La Cartuja. Si intram pe usa unui portic, care aducea mai degraba cu o poarta trumfala nu cu un pasaj spre o manastire, in prima curte.



Este foarte greu de redat in cuvinte ce simte cineva care paseste pe pavajul vechi si vede ascunsa parca in spate, cladirea imensa din piatra fasonata si sculptata. Asa mi-am inchipuit intotdeauna ca trebuie sa arate manastirile acelea despre care se scria ca ar fi ferite de privirile oamenilor obisnuiti si ar ascunde nu stiu cate secrete. Gandul mi-a fugit evident la Dan Brown si la Codul da Vinci...



Nu se putea intra in biserica, nu era program de vizitare. Curiozitatea ne-a impins sa privim pe rand, pe gaura cheii, iar imaginea care o lasa sa se vada mica deschizatura, era de-a dreptul impresionanta. Calugari sau calugarite, nu puteam sa deslusim cu exactitate din cauza pelerinelor cu gluga, se rugau intr-un cor grav, in ceva care semana mai mult a tanguire nu cu un psalm cantat. Interiorul, atat cat se putea vedea, arata nu neaparat somptuos, asa cum ma obisnuisera bisericile catolice, ci mai degraba ceremonios.






Am revenit in toamna la Jerez, cu dorinta de a vedea din nou edificiul impresionant de acolo. Si pentru ca acum am citit si acum stiu cate ceva despre acel loc parca tainic, va povestesc si voua:
La Cartuja de Jerez de la Frontera, asa cum se numeste in limba spaniola manastirea, sau La Cartuja de Santa Maria de la Defension, in varianta in care se indica si cui ii este inchinata, s-a construit undeva in secolul XVI.



Arhitectura sa este de gotic tarziu, dar are si multe elemente de baroc, asta pentru ca doar in sec XVII a fost finalizata, atunci cand acest stil era la moda. In atatea secole de existenta, evident ca s-au adaugat si elemente arhitecturale ale altor stiluri: partea de intrare, proiectata de arhitectul Andres de Ribera este de tip renascentist, la fel ca si Capela Sfanta Maria. Sunt insa arcade, anexe si alte elemente care s-au adaugat si care apartin stilului gotic.
Impresionanta este asa cum va povesteam, fatada. Patru coloane corintice domina partea de intrare (la fel ca si la portic), iar statuile sculptate in piatra, frizele si nisele dau o nota parca de altar vertical.Totul este echilibrat si armonios si pot spune desi nu sunt foarte multe asemanari de decor si stil, ca edificiul este in nota barocului andaluz, cel pe care l-am intalnit la majoritatea constructiilor de secol XVI si XVII. Spania a avut o perioada de maxima glorie si bogatie, se descoperise America si vase incarcate cu aur soseau in porturile sale. Evident ca biserica avea o parte insemnata din prada, asa ca perioada a fost una de explozie de constructie de catedrale, manastiri si basilici. Atunci s-au construit catedralele din Sevilla si Granada, pentru a le numi pe cele mai importante.
Istoria manastirii incepe cu mult timp in urma, atunci cand Alvaro Obertos de Valeto, un cavaler si nobil desemnat de Alfonso X de Castila sa apere orasul de mauri, asta dupa ce in 1264 in timpul Reconquistei acesta fusese cucerit de catolici. Bogat, dar fara descendenti, el si-a lasat imensa avere ordinului carthusian, cu dorinta de moarte ca acestia sa construiasca o manastire in oras.
Dar constructia nu a inceput imediat, asa cum isi dorise cavalerul, orasul era permanent in garda datorita unei posibili invazii maure. Mai tarziu, in 1368 maurii au atacat, dar catolicii au fost invingatori. Locul in care s-a purtat lupta, aproape de raul Guadalete, a fost considerat sacru si a fost numit Nuestra Senora de la Defension, de unde si cealalta varianta de nume a manastirii. Pentru ca pe acea zona a si fost construit edificiul.



Planurile au fost facute de un arhitect faimos pe vremea aceea, Andres de Ribera, care a tinut cont de clasicismul andalus. A dat cladirii o tenta de arc triumfal, decorand cu arme fatada. Pedro Pilar, in sec XVII, a intervent in planurile initiale si la renovarea din 1667 a imprimat constructiei un stil baroc. In partea superioara, in nise au fost adaugate sculpturile in piatra de spre care va vorbeam, operele lui Francisco de Galvez.
Interiorul pe care din pacate inca nu am reusit sa-l vad, decat prin gaura cheii de la usa principala, si doar am citit despre el. O nota aparte o da Corul, cu stranele de rugaciune ale calugarilor si preotilor sculptate in lemn si vechiul altar in stil flamand realizat de Alejandro Saavedra, Jose de Arce si Francisco de Zurbaran.
Din pacate in 1810, in timpul razboilui peninsular, invadatorii francezi au ocupat manastirea si au folosita ca depozit, deteriorand si afectand, ceea ce se crease si adunase acolo cu munca si migala timp de trei secole. In timpul acesta calugarii au fost nevoiti sa se refugieze in Cadiz, iar cand s-au intors au gasit grozavia lasata de francezi.. S-au apucat insa s-o renoveze si s-o aduca in starea dinainte de ocupatie si dupa un efort de cativa ani au reusit sa-i readuca farmecul.
Astazi manastirea este locuita de maici, din 3 ordine: Bethlehem, a Fecioarei Maria si a Sfantului Bruno. Acestea continua traditia romanocatolica a asezamantului laic, asta dupa ce timp de cinci secole a fost locuita de calugarii carthusieni.

Daca doriti sa ajungeti acolo, coordonatele sunt:
36°39′17.56″N
6°5′36.68″W

Postez si o harta a zonei, cu indicatia suplimentara, pe care am mai mentionat-o in descrierea mea, ca locul se afla cam la jumatatea distantei dintre Sevilla si Algeciras, foarte aproape de autostrada care leaga cele doua puncte.




Si mai jos cateva poze si imagini cu manastirea.