Scrise de noi > Articolele noastre
Dragostea manipulare?
admin:
Dragostea
manipulare? Articolul Anonymei
E prea de mult de când nu mai reuşesc (sau nu mai are nimeni nevoie) să dau dragoste 100%. Fiindcă, în neputinţa-mi de a urî pe alţii, ura se întoarce de cele mai multe ori împotriva mea. Şi asta deşi întotdeauna am fost fascinată de dragoste în toate formele ei: făcută, visată, povestită, vizionată, ascultată
de mine sau de alţii. Ca şi de dans, care este a doua formă de comunicare nonverbală
după dragoste.
Dar mi-e teama că astăzi, ceea ce înseamnă dragoste, dans, artă, comunicare s-a transformat într-un tot de tehnici, cu scopuri diferite, de a-l manipula pe celălalt. De a te face să faci ceea ce vor alţii, fiind convins că e decizia ta. Limita dintre bine şi rău ţine aici numai de această arbitrară morală a societăţii, de legile creştine şi de alte categorii morale şi sociale pe care Homo sapiens sapiens şi le-a creat artificial (şi nu ca urmare a unei nevoi de evoluţie darwinistă) şi fără de care nu ne mai putem imagina viaţa.
Viaţa în toată nuditatea ei primordială este viaţa păgâna, cu a ei comunicare directă, deseori dură, animalică, unde conştiinţa nu are ce căuta şi unde instinctul de conservare şi de reproducere sunt prioritare oricărui moft individual. Este acea comunicarea fără manipulare, de care noi oamenii am fost amputaţi şi pe care o căutăm încă, din instinct, în noi. Iar impotenţa substitutelor pe care le-am inventat în loc creează acele comportamente deviate, ca acelea ale escrocilor de diferite grade, care încearcă inconştient, până la patologic, să-şi satisfacă acea nevoie de recunoaştere, de apartenenţă, într-o lume în care individul s-a izolat în mod egoist şi nenatural de specia mamă şi încearcă să păcălească selecţia naturală.
Am observat că nu mă mai simt mulţumita de mine decât atunci când fac eforturi uriaşe, care sfidează propriul meu instinct de conservare, sa mă autodepăşesc. Sa mă dezvolt personal, să produc de exemplu filozofii despre domenii în care nu am nici un background, doar pentru ca ego-ul meu vanitos, forţat să se adapteze unei competiţiei nenaturale, să culeagă aplauze. Sau dragoste. De la cine, are mai puţină importanţă. Uneori mă trezesc chiar că smulg o plăcere diabolica taxând, sub pretextul a diverse scopuri nobile, persoanele asupra cărora aceste demonstraţii de forţă ale mele nu au efectul scontat.
Am observat că încep să mă comport ca un semidoct, citind o carte două şi încercând să-i intimidez pe ceilalţi cu buzzwords pe care tocmai le-am învăţat. Deşi producţiile nu ies chiar semidocte, fiindcă încă îmi mai rămân nealterate (nu ştiu pentru cât timp) logica şi simţul ridicolului, mecanismul psihic de căutare a recompensei este acelaşi. Fac acest lucru mai ales cu aceia care nu pot să riposteze mama, a cărei iubire necondiţionată îmi este asigurată, colegii cu alte specializări, subalternii, chiar necunoscuţii asta ca să evit la sigur detronarea.
Oroarea este că, dacă până acum acest lucru a făcut parte în oarecare măsura din strategia de salvare a carierei sau a aparenţelor de orice gen, acum o fac în mod gratuit, de plăcere, ceea ce-mi pune în pericol nu numai cariera, ci şi sănătatea mentala, în accepţiunea generală a societăţii moderne de azi.
Am observat că mă fascinează escrocii mondiali, că vreau să citesc Mein Kampf, că înghit tot ceea ce înseamnă comunicare şi că resping, în schimb, cu teama cunoscătorului, tentativele de manipulare ale mediului asupra mea îmi repugnă să fac ce-i la moda, caritate, politică sau fotbal, tocmai pentru că toată lumea face asta. Căci dacă e vorba de TOATĂ LUMEA, atunci pentru mine există suspiciunea că toată lumea ESTE MANIPULATĂ să facă aşa ceva.
Încerc, deci, să scap de manipulările comune, acceptate, şi ajung victima cele neconvenţionale, cum ar fi de exemplu faptul că, în numele dragostei sau al prieteniei, alţii îmi conduc viaţa in altă direcţie decât aceea care duce la armonia mea personală. Iar pentru asta, manipulează, de exemplu, obsesia mea de dezvoltarea profesională si obsesia pentru căsnicia perfectă. Â
Manipulează e un fel de-a spune. Practic, eu le dau voie să-mi satisfacă defectul meu numit perfecţionism, fiindcă, de altfel, nimeni nu te poate obliga să faci ceva decât (sau daca nu ţii la viaţă, nici măcar) cu pistolul la tâmplă.
Dar acest must be sau must have nu îmi mai aduce armonie, dimpotrivă. Simt că trebuie să caut această armonie pierdută, această putere de a mă putea bucura că trăiesc şi de a lupta pentru asta, ca orice altă specie. Dar nu mai ştiu cum. Este ca şi când, după ce ţi-ai anesteziat mult timp simţurile cu excitante, ajungi la un moment dat să nu te mai satisfacă nimic: ai mâncat, ai băut, ai fumat, ai făcut sex, ai teoretic tot ceea ce-ţi trebuie ca să te simţi bine, dar parcă tot lipseşte ceva. Aş putea încerca eventual altceva, dacă nu aş şti că asta nu ar rezolva nimic şi dacă nu aş fi terifiată de frica de mine însămi: la mine, până şi carierismul a devenit addected. Vreau să fiu LIBERĂ, sa scap de drogul căutarea fericirii şi a iubirii perfecte, într-un cuvânt de dependenţa de recunoaşterea celorlalţi.
Am observat şi asta porneşte de la respingerea prozaicei realităţi cotidiene că îmi place mai mult să trăiesc în mine decât cu alţii. Mi s-a spus cândva că disec oamenii ca pe insecte , că îi intimidez la prima vedere. Şi îmi place să fac asta, ca şi cum ceilalţi ar fi mai prejos decât Înălţimea Entităţii Mele.
Mă întreb dacă nu cumva exerciţiul acesta social care în timp dezvoltă o intuiţie imbatabilă la prima vedere a cuiva nu constituie mai degrabă un mecanism de autoapărare paranoică, pe principiul că oricine poate deveni în viitor un potenţial duşman. Şi dacă nu cumva acesta este motivaţia pentru care anticipăm acţiunile celorlalţi atunci când vrem să fim iubiţi şi transformăm slăbiciunile lor în mijloace ofensive de manipulare
şi nu dragostea pentru semeni.
Edith:
Dragostea. Multi o cunosc putini o stiu. Si mai putini stiu sa o pretuiasca . O gasim si ii dam cu piciorul . O vrem si ea nu mai vine . Uneori e prietenoasa . Dar e bine intentionata , mai tarziu sau mai devreme cei ce se joaca cu aceste sentimente sfarsesc singuri . Pentru ca dragostea , daca nu stii sa o primesti cum se cuvine , sa o tratezi cum merita....pleaca..... Si te intrebi ce ai facut , cum ai facut ca ai neglijat o si nu mai este . Uite asa ....cum nu mai este ? Pai , cand era langa tine ai vazut o ? Te ai sacrificat pentru ea ? Ti ai intrecut asteptarile facand o sa ramana ? Nu . Si atunci ....? Respect oamenii care stiu sa aprecieze ce au langa ei . Barbat - Femeie . Oricine merita sa cunoasca adevarata iubire . Si fata de cei care au cunoscut o si au dat cu piciorul, respectele mele . Va meritati soarta . Cautarea iubirii din floare in floare Nu face altceva decat sa aduca la distrugere . Fericire de moment . Care e ala prost sa refuze fericirea pe termen lung ? Ii stim ....i-am intalnit .....ii cunoastem. Sunt cei care ofera minciuni, zambete false si sperante desarte . AsA CA SA PASTRAM UN MOMENT DE RECULEGERE PENTRU CE CARE AU PLECAT , PENTRU CA AU LAST LOC altora care merita . Pentru ca sufletele curate si simple vor gasi mereu pe cineva . Mai tarziu sau mai devreme . Dar cei care au semanat vant ..... mereu vor culege furtuna.... A fost alegerea lor :)
Edith:
Tu ai banii , eu am anii ! - iATA si afacerea , in care ambii parca castiga cate ceva si in care ambii pierd ,
in mod sigur , altceva mult mai valoreos .
AB.
Edith:
Dragostea nu este in celalalt , este in noi insine ,noi o trezim. Dar pentru trezirea asta avem nevoie de altul.
Universul are sens doar cand avem cu cine sa ne impartasim emotiile. ( Paulo Coelho)
GabrielStanescu:
Fascinant, sinceritate in forma ei cruda ...Uitam ca asta poate fi calea de ajutor si pentru cei ce ii avem in prejma noastra. Deseori avem tendinta sa cosmetizam sa punem un ambalaj dragut si lucurilor ce trebuiesc lasate simple. Si tocmai prin simplitate sa creeze un ecou ce ramne intiparit pe constiinta si rasare intr-un timp de nevoie.
Cand simtim ca nu ne gasim locul si poate ca e firesc sa primim un astfel de semnal, cand mintea, sufletul si corpul iti cer un ragaz din stimulul constant ce il primim zilnic, cand ni se doreste atentia distrasa si egoul gadilat in felurite moduri, cand mult alt zgomot inutil iti ocupa timpul,e tot mai greau sa ramai tu. Sa te pastrezi cumpatat, rational si sa decizi ce simti ca iti doresti in defavorea celor care iti ofera lucuri ce te comving ca iti trebuie. Sa ai timp si energie pentru ce simti ca iti doresti sa faci.
Pe de alta parte sa ramai simplu in mediul in care deseori esti judecat dupa cat ai si ce ai, ramane foarte putin timp si pentru cum esti sau cum te simti, iar in astfel de momente oamenii recurg la etichete care le salveaza timp din alergarea zilnica de a face galbeni.
E lipsa de profunzime ? Sau poate eu simt asta si cu siguranta ea exista, doar ca putin e amortita ,dar pentru a o trezi ne trebuie rabdare pentru noi, cu noi si apoi cu ceilalti sa depasim superficialul si sa ne ocupam timpul doar cu cei ce ne sunt dragi.
Am observat deseori ca oamani fac compomisuri si sustin ca asta ii ajuta sa mearga mai deoarte , insa eu cred ca atunci cand accepti ceva care nu iti face placere nu este decat un mod de a te compromite pe termen lung pentru a fi linisit pe termen scurt, insa asta nu poate duce decat la o concurent pentru noi pretenti de parte si de cealalta care le przinti cu asteptarea sa fie acceptate de partener.
Avem sentimentul ca drumul spre idealurile noastre poate fi o cale spre bucurie dar imi pare un miraj al perfectionismului intr-o asa lume cu defecte si asta precum acest exemplu.
Prea des ne plangem pentru ce nu avem, in loc sa ne bucuram de ce ni s-au oferit pana acum .Pentru ca daca continuam sa tot stragem,nu avem timp macar sa ne bucuram de cele deja stranse. Iar viata e frumoasa cand o triesti pentru a fi nu pentru a avea.
E doar umila mea parere. Multumesc .
Navigare
[#] Pagina următoare
Du-te la versiunea completă