Autor Subiect: Dragostea… manipulare?  (Citit de 2281 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Online admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 10624
Dragostea… manipulare?
« : Miercuri, 13 Martie 2013, 10:07 »
Dragostea… manipulare?                            Articolul Anonymei

E prea de mult de când nu mai reuşesc (sau nu mai are nimeni nevoie) să dau dragoste 100%. Fiindcă, în neputinţa-mi de a urî pe alţii, ura se întoarce de cele mai multe ori împotriva mea. Şi asta deşi întotdeauna am fost fascinată de dragoste în toate formele ei: făcută, visată, povestită, vizionată, ascultată… de mine sau de alţii. Ca şi de dans, care este a doua formă de comunicare nonverbală… după dragoste.



Dar mi-e teama că astăzi, ceea ce înseamnă dragoste, dans, artă, comunicare s-a transformat  într-un tot de tehnici, cu scopuri diferite, de a-l manipula pe celălalt. De a te face să faci ceea ce vor alţii, fiind convins că e decizia ta. Limita dintre bine şi rău ţine aici numai de această arbitrară morală a societăţii, de legile creştine şi de alte categorii morale şi sociale pe care Homo sapiens sapiens şi le-a creat artificial (şi nu ca urmare a unei nevoi de evoluţie darwinistă) şi fără de care nu ne mai putem imagina viaţa.
Viaţa în toată nuditatea ei primordială este viaţa păgâna, cu a ei comunicare directă, deseori dură, animalică, unde conştiinţa nu are ce căuta şi unde instinctul de conservare şi de reproducere sunt prioritare oricărui moft individual. Este acea comunicarea fără manipulare, de care noi oamenii am fost amputaţi şi pe care o căutăm încă, din instinct, în noi. Iar impotenţa substitutelor pe care le-am inventat în loc creează acele „comportamente deviate”, ca acelea ale escrocilor de diferite grade, care încearcă inconştient, până la patologic, să-şi satisfacă acea nevoie de recunoaştere, de apartenenţă, într-o lume în care individul s-a izolat în mod egoist şi nenatural de specia mamă şi încearcă să păcălească selecţia naturală.

Am observat că nu mă mai simt mulţumita de mine decât atunci când fac eforturi uriaşe, care sfidează propriul meu instinct de conservare, sa mă autodepăşesc. Sa m㠄dezvolt personal”, s㠄produc” de exemplu filozofii despre domenii în care nu am nici un background, doar pentru ca ego-ul meu vanitos, forţat să se adapteze unei competiţiei nenaturale, să culeagă aplauze. Sau dragoste. De la cine, are mai puţină importanţă. Uneori mă trezesc chiar că smulg o plăcere diabolica „taxând”, sub pretextul a diverse scopuri nobile, persoanele asupra cărora aceste demonstraţii de forţă ale mele nu au efectul scontat.
Am observat că încep să mă comport ca un semidoct, citind o carte – două şi încercând să-i intimidez pe ceilalţi cu buzzwords pe care tocmai le-am învăţat. Deşi producţiile nu ies chiar semidocte, fiindcă încă îmi mai rămân nealterate (nu ştiu pentru cât timp) logica şi simţul ridicolului, mecanismul psihic de căutare a recompensei este acelaşi. Fac acest lucru mai ales cu aceia care nu pot să riposteze – mama, a cărei iubire necondiţionată îmi este asigurată, colegii cu alte specializări, subalternii, chiar necunoscuţii – asta ca să evit la sigur „detronarea”.

Oroarea este că, dacă până acum acest lucru a făcut parte în oarecare măsura din strategia de salvare a carierei sau a aparenţelor de orice gen, acum o fac în mod gratuit, de plăcere, ceea ce-mi pune în pericol nu numai cariera, ci şi sănătatea mentala, în accepţiunea generală a societăţii moderne de azi.

Am observat că mă fascinează escrocii mondiali, că vreau să citesc Mein Kampf, că înghit tot ceea ce înseamnă comunicare şi că resping, în schimb, cu teama cunoscătorului, tentativele de manipulare ale mediului asupra mea – îmi repugnă să fac ce-i la moda, caritate, politică sau fotbal, tocmai pentru că toată lumea face asta. Căci dacă e vorba de TOATĂ LUMEA, atunci pentru mine există suspiciunea că toată lumea ESTE MANIPULATĂ să facă aşa ceva.



Încerc, deci, să scap de manipulările comune, acceptate, şi ajung victima cele neconvenţionale, cum ar fi de exemplu faptul că, în numele dragostei sau al prieteniei, alţii îmi conduc viaţa in altă direcţie decât aceea care duce la armonia mea personală. Iar pentru asta, manipulează, de exemplu, obsesia mea de dezvoltarea profesională si obsesia pentru căsnicia perfectă.  Â
„Manipuleaz㔠e un fel de-a spune. Practic, eu le dau voie să-mi satisfacă defectul meu numit perfecţionism, fiindcă, de altfel, nimeni nu te poate obliga să faci ceva decât (sau daca nu ţii la viaţă, nici măcar) cu pistolul la tâmplă.

Dar acest „must be” sau „must have” nu îmi mai aduce armonie, dimpotrivă. Simt că trebuie să caut această armonie pierdută, această putere de a mă putea bucura că trăiesc şi de a lupta pentru asta, ca orice altă specie. Dar nu mai ştiu cum. Este ca şi când, după ce ţi-ai anesteziat mult timp simţurile cu excitante, ajungi la un moment dat să nu te mai satisfacă nimic: ai mâncat, ai băut, ai fumat, ai făcut sex, ai teoretic tot ceea ce-ţi trebuie ca să te simţi bine, dar parcă tot lipseşte ceva. Aş putea încerca eventual  altceva, dacă nu aş şti că asta nu ar rezolva nimic şi dacă nu aş fi terifiată de frica de mine însămi: la mine, până şi carierismul a devenit addected. Vreau să fiu LIBERĂ, sa scap de „drogul” căutarea fericirii şi a iubirii perfecte, într-un cuvânt de dependenţa de recunoaşterea celorlalţi.

Am observat – şi asta porneşte de la respingerea prozaicei realităţi cotidiene – că îmi place mai mult să trăiesc în mine decât cu alţii. Mi s-a spus cândva c㠄disec oamenii ca pe insecte” , că îi intimidez la prima vedere. Şi îmi place să fac asta, ca şi cum ceilalţi ar fi mai prejos decât Înălţimea Entităţii Mele.
Mă întreb dacă nu cumva exerciţiul acesta social – care în timp dezvoltă o intuiţie imbatabilă la prima vedere a cuiva – nu constituie mai degrabă un mecanism de autoapărare paranoică, pe principiul că oricine poate deveni în viitor un potenţial duşman. Şi dacă nu cumva acesta este motivaţia pentru care anticipăm acţiunile celorlalţi atunci când vrem să fim iubiţi şi transformăm slăbiciunile lor în mijloace ofensive de manipulare… şi nu dragostea pentru semeni.

Offline Edith

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 150
Re: Dragostea… manipulare?
« Răspuns #1 : Duminică, 25 Noiembrie 2018, 21:57 »
Dragostea.  Multi  o cunosc   putini  o stiu. Si   mai  putini  stiu sa o pretuiasca .  O gasim   si  ii dam cu  piciorul .  O vrem    si ea nu mai  vine  .  Uneori   e  prietenoasa .  Dar   e  bine intentionata , mai  tarziu  sau  mai  devreme  cei ce se  joaca   cu aceste  sentimente  sfarsesc  singuri .  Pentru ca  dragostea ,  daca  nu stii sa o  primesti cum se cuvine ,  sa o tratezi  cum  merita....pleaca..... Si te intrebi   ce ai  facut ,   cum ai facut   ca ai   neglijat o    si nu   mai este .     Uite asa ....cum nu mai este ?    Pai , cand era  langa tine ai vazut o ?   Te ai   sacrificat  pentru ea ?     Ti   ai  intrecut    asteptarile    facand o sa ramana ?   Nu .      Si   atunci ....?    Respect    oamenii    care stiu   sa aprecieze   ce au langa ei  .    Barbat - Femeie .   Oricine   merita   sa   cunoasca    adevarata   iubire  .  Si   fata   de  cei  care au   cunoscut o   si  au dat   cu  piciorul, respectele  mele .   Va   meritati soarta .   Cautarea  iubirii   din floare in floare  Nu  face  altceva  decat sa aduca   la  distrugere  . Fericire de moment .     Care e ala  prost  sa refuze   fericirea  pe termen lung ?  Ii stim ....i-am intalnit .....ii cunoastem.  Sunt   cei care  ofera   minciuni, zambete false  si sperante desarte .    AsA  CA   SA PASTRAM UN MOMENT  DE RECULEGERE   PENTRU CE CARE AU PLECAT , PENTRU CA   AU LAST  LOC   altora   care  merita .    Pentru    ca sufletele   curate  si simple  vor gasi mereu  pe cineva .  Mai tarziu  sau mai devreme .   Dar   cei care au  semanat  vant ..... mereu   vor  culege   furtuna.... A fost alegerea lor :)

Offline Edith

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 150
Re: Dragostea… manipulare?
« Răspuns #2 : Sâmbătă, 01 Decembrie 2018, 15:05 »

 Tu ai banii , eu am anii !  - iATA      si  afacerea ,  in care   ambii  parca    castiga  cate  ceva    si   in   care    ambii   pierd  ,   
 in   mod  sigur  ,  altceva    mult  mai  valoreos  .
             AB.

Offline Edith

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 150
Re: Dragostea… manipulare?
« Răspuns #3 : Joi, 21 Martie 2019, 16:12 »

Dragostea  nu este in celalalt , este in noi insine ,noi o trezim.  Dar  pentru trezirea asta  avem nevoie de altul.
Universul are sens  doar cand avem cu cine sa ne impartasim emotiile. ( Paulo Coelho)

Offline GabrielStanescu

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 9
Re: Dragostea… manipulare?
« Răspuns #4 : Vineri, 05 Aprilie 2019, 02:07 »
Fascinant, sinceritate in forma ei cruda ...Uitam ca asta poate fi calea de ajutor si pentru cei ce ii avem in prejma noastra. Deseori avem tendinta sa cosmetizam sa punem un ambalaj dragut si lucurilor ce trebuiesc lasate simple. Si tocmai prin simplitate sa creeze un ecou ce ramne intiparit pe constiinta si rasare intr-un timp de nevoie.
Cand simtim ca nu ne gasim locul si poate ca e firesc sa primim un astfel de semnal, cand mintea, sufletul si corpul iti cer un ragaz din stimulul constant ce il primim zilnic, cand ni se doreste atentia distrasa si egoul gadilat in felurite moduri, cand mult alt zgomot inutil iti ocupa timpul,e tot mai greau sa ramai tu. Sa te pastrezi cumpatat, rational si sa decizi ce simti ca iti doresti in defavorea celor care iti ofera lucuri ce te comving ca iti trebuie. Sa ai timp si energie pentru ce simti ca iti doresti sa faci.
Pe de alta parte sa ramai simplu in mediul in care deseori esti judecat dupa cat ai si ce ai, ramane foarte putin timp si pentru cum esti sau cum te simti, iar in astfel de momente oamenii recurg la etichete care le salveaza timp din alergarea zilnica de a face galbeni.
E lipsa de profunzime ? Sau poate eu simt asta  si cu siguranta ea exista, doar ca putin e amortita ,dar pentru a o trezi ne trebuie rabdare pentru noi, cu noi si apoi cu ceilalti sa depasim superficialul si sa ne ocupam timpul doar cu cei ce ne sunt dragi.
Am observat deseori ca oamani fac compomisuri si sustin ca asta ii ajuta sa mearga mai deoarte , insa eu cred ca atunci cand accepti ceva care nu iti face placere nu este decat un mod de a te compromite pe termen lung pentru a fi linisit pe termen scurt, insa asta nu poate duce decat la o concurent pentru noi pretenti de parte si de cealalta care le przinti cu asteptarea sa fie acceptate de partener.
Avem sentimentul ca drumul spre idealurile noastre poate fi o cale spre bucurie dar imi pare un miraj al perfectionismului intr-o asa lume cu defecte si asta precum acest exemplu.
Prea des ne plangem pentru ce nu avem, in loc sa ne bucuram de ce ni s-au oferit pana acum .Pentru ca daca continuam sa tot stragem,nu avem timp macar sa ne bucuram de cele deja stranse. Iar viata e frumoasa cand o triesti pentru a fi nu pentru a avea.
E doar umila mea parere. Multumesc .

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4862
Re: Dragostea… manipulare?
« Răspuns #5 : Vineri, 05 Aprilie 2019, 03:10 »
Intre timp ai descoperit si sectiunea articole. :bow:
Se spune ca nimeni nu te poate convinge de ceva daca nu esti convins deja. Sau macar inclinat, tentat sa accepti. Compromisul presupune o renuntare la sine, in speranta ca vei obtine in final ceea ce-ti doresti. De obicei se asociaza si cu falsa credinta ca celalalt va aprecia si se va schimba. Nu e valabil pentru situatiile in care devenim manipulati din naivitate, slabiciune sau lipsa de informatii.
Poate ca nici nu exista relatii fara compromis. Important e sa se pastreze in limitele rezonabilului si sa nu lasi sa se creeze un dezechilibru de putere. Cand doar unul reununta, cand doar unul decide, cand doar unul se considera indreptatit sa primeasca...intr-adevar nu-ti mai ramane energie si, oricum, la un moment dat te vei simti frustrat, dezamagit, poate chiar furios.
Ce ne ramane? Sa urmam indemnul din finalul postarii tale. Sa incercam sa ne cunoastem, sa stim ce ne dorim sau de ce avem nevoie cu adevarat si sa stabilim la ce merita sau nu sa renuntam, ce compromisuri merita sa facem.
Prea des ne plangem pentru ce nu avem, asa e. As mai adauga si ca prea des ne plangem de lucruri care poate nu conteaza asa mult. Ne concentram, ne lasam macinati de nemultumiri marunte si pierdem din vedere lucrurile care conteaza cu adevarat.
(PS sa facem compromisuri, dar sa nu ne compromitem :police:)

In alta ordine de idei, ma bucur ca a mai aparut cineva interesat sa impartaseasca ganduri personale, pe aici.
Buna dimineata. Sau, noapte buna?
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline Leia

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 62
Re: Dragostea… manipulare?
« Răspuns #6 : Miercuri, 22 Mai 2019, 22:48 »
Unde e dragoste, nu e manipulare și unde e manipulare, nu e dragoste.
Suntem tot și nimic.