Autor Subiect: Puszta ungara: Hortobágy  (Citit de 13232 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13227
Puszta ungara: Hortobágy
« : Marți, 15 Octombrie 2013, 08:57 »
Puszta ungara: Hortobágy

Primul lucru pe care l-am simtit in timp ce paseam pe covorul gros de iarba, a fost un gand venit din invidie sau poate dintr-o apreciere: de ce ei pot si noi nu? De ce stiu ungurii care au infinit mai putine de aratat decat noi, sa atraga atatia turisti? Nu au muntii nostri, n-au raurile limpezi de munte, n-au delta, n-au mare..Nu au decat o campie nesfarsita si din loc in loc cate o mogaldeata de deal...Isi numesc mlastinile paradisuri...Fac din fiecare rau, din fiecare balta, un adevarat sanctuar al naturii. Noi avem Retezatul acela superb, Dunarea la Cazane, Delta, Apusenii si atatea altele. Si ce facem cu ele? Nu stiim sa le aratam, nu stiim sa le facem cunoscute...Nu suntem in stare sa amenajam o structura de vizitare, sa oferim un cadru turistic civilizat si accesibil. Or mai trece cred multi ani pana sa invatam sa pretuim ce am primit si sa folosim bogatia asta imensa...

Dar sa revin cu picioarele pe pamant... unguresc si sa va povestesc cate ceva din ce am vazut si m-a impresionat acolo.

Am fost de multe ori la Hajduszoboszlo si de tot atatea ori mi-am propus sa vad Hortobagy. Vedeam numele asta peste tot: in meniuri, in prezentarile turistice, pe magnetii aia de care-s pline tarabele. Cum era la doar cativa pasi de locul in care ne imbaiem noi, mi se parea tare la indemana sa vad si eu ce-i cu puszta asta maghiara. Nu sunt mai mult de 30 km pana acolo, dar... intotdeauna se intampla ca moleseala de dupa ore intregi de apa calda si SPA, sa imi taie elanul...

Toamna asta in sfarsit am ajuns...O dimineata superba, un drum ce serpuieste printre niste sate, camp, camp si iara camp si ajungem la o tablita care ne informeaza ca am intrat in Parcul National Hortobagy.


Podul cu noua arce, simbolul Parcului National Hortobagy

Parcam intr-o zona amenajata pentru primire turistica, tragem un ochi pe la producatorii de artizanat, ne urcam din nou in microbuz si pornim spre un loc indicat de unul dintre vanzatori. Trecem „Podul cu noua arce”, simbolul parcului, si ne indreptam spre unul dintre sectoarele parcului: zona de lacuri, Halasto. O salba de balti amenajate printre care trece un trenulet turistic.



Programat sa circule din ora in ora vara si din doua in doua in restul sezonului. Noi am ajuns taman cand acesta pleca...deci ar fi trebuit sa mai asteptam doua ore, sau sa facem drumul pe jos, adica 5 km dus si 5 intors. Cam mult am spus noi, mai ales ca eram limitati de timp, nu puteam rata o dupaamiaza de Aqua Palace. Nici nu era cel mai bun sezon pentru a vedea pasarile care se aciuiesc aici, majoritatea migratoare si deja cred plecate peste Mediterana, in Maroc sau Tunisia...Pe drum vazusem o multime de cocori cenusii, astia erau parese mai intarziati...Am inteles ca sunt in jur de 50 – 60.000 acolo, atunci cand se strang pentru plecare. Ce zarva trebuie sa faca atatea familii de inaripate cocotate pe catalige. Zic familii, pentru ca specia asta traieste toata viata, ca si berzele, in perechi. Iar pe copii, pardon pe pui, ii tin mult timp pe langa ei. „Micutii” sunt la fel de mari ca si parintii, doar ca au ceva rosu la cioc si pe ciuful din cap. Fara pasari am considerat ca n-are rost sa mergem, asa ca am renuntat la trenulet si ne-am intors cei 7-8 km inapoi la Visitors Centre. De acolo ne-am luat bilete la „Safari”, care apropo de accesibilitate, n-au costat mare lucru: 1500 forinti dus si intors, adica vreo 5 EUR. Cu trenuletul plimbarea la fel dus si intors costa 1200 forinti, deci nu mai mult de 4 EUR. Bine distantele nu sunt lungi, asa cum ziceam sunt doar cativa kilometrii dar nici pretul nu reprezinta un impediment de vizitare.

Cu 600 de forinti am vizitat 3 muzee, unul care prezinta viata pastoreasca in puszta maghiara, unul care reproduce ceva din istoria celebrei Hortobagy Csarda, (un soi de han de pe la noi) si unul tare ingenios care arata mestesugurile zonei.


In fata Muzeului Pastorului, un batranel canta la cetera, instrumentul lor traditional

Hop, am sarit in autosafariul, sau nu stiu cum sa numesc vehicolul ciudat in care am urcat: era de fapt un tractor, dar atat de frumos imbracat, incat ti-era mai mare dragul sa calatoresti cu el...Aproape plin, s-a miscat si am luat-o pe niste drumuri inguste dar impecabil astfaltate, care taiau parcul. Am trecut pe langa o ferma in care am zarit vacile lor cenusii cu coarne imense, capre, porci mangalita. Erau acolo o multime de copii si adulti care priveau la animalele pusztei maghiare, a caror crestere a constituit mii de ani, ocupatia de baza a oamenilor de stepa.

Trecem de o padurice de stejar de campie, ajungem apoi la niste tarcuri. Acolo animalele gasite ranite sau care provin din zoo supraaglomerate duc o viata lipsita de orice griji...Supravegheate, vindecate si ingrijite. Catari asiatici, bivoli de apa, pelicani, sacali, vulpi, lupi, caprioare, vulturi, berze, cocori cenusii, se plimbau linistiti, nu aveau nici o teama sa se apropie de imprejmuirile tarcurilor. Ba o vulpita roscovana si cu coada stufoasa, era efectiv incantata ca este in centrul atentiei si poza ca o ...diva. Isi intorcea in fata noastra coada pe toate partile, ne privea in ochi, facea doi – trei pasi, apoi se intorcea si tot asa...Vulpoiul, statea tolanit ceva mai incolo si din privirea lenesa cu care-si urmarea perechea se putea parca citi: „ah femeile astea!”


"Safarivehicolul" din Hortobagy

Plimbarea printre tarcuri dureaza in jur de o ora jumatate, dupa care „safaricarul” te preia si duce inapoi de unde te-a luat, din fata Puszta Museum. Si daca am ajuns la acest muzeu, sa va spun cateva cuvinte si despre el. Pentru ca are un mod original si explicativ de a arata cum isi duceau viata in tundra cei care se ocupau de cresterea animalelor. Sunt machete acolo ale colibelor, iar langa acestea manechine imbracate in portul pastoresc maghiar. Sunt prezentate multe accesorii folosite de crescatori si evident tot ce tinea de indelitnicirea lor principala: cresterea cailor. Pt ca fara cai nu se poate supravietui in puszta. Un film documentar bine realizat reda de asemenea atmosfera unor timpuri in care oamenii traiau acolo exclusiv din ceea ce le ofereau animalele pe care le cresteau. Prelucrau laptele, pieile, mestesugareau cate ceva. Interesant! 

Am trecut din nou „Podul cu noua arce” si dupa o suta de metri am apucat pe un drum la dreapta care ne-a condus pana la Hortobagy Matai Menes, o ferma uriasa unde se cresc cai de rasa. Tot acolo isi mai gasesc adapostul vacile lor de stepa, capre cu coarne rasucite, porci de Mangalita.In fiecare zi la ora 14.00 este prezentat un show cu cai, in care insa apar si animalutele de care v-am vorbit. Calareti iscuti isi demonstreaza aptitudinile galpoand in picioare si trecand de pe un cal pe altul.


Show la Hortobagy Matai Menes

Este un spectacol gustat de mii de oameni, marea majoritate fiind straini. Noi n-am mai avut vreme sa asteptam demonstratia, am intrat in staulul cailor si am avut ocazia sa vedem niste exemplare superbe. Ingrijite impecabil, tesalate, cu cozi si coame frumos aranjate, scoase prin rotatie in tarcuri pt a se dezmorti. Unele mai tinere aveau chiar un soi de jucarii...Acolo s-a terminat vizita noastra de o jumatate de zi in Hortobagy...

Si despre parc: a fost infiintat in 1973 si are o arie protejata de 82.000 hectare. Este cea mai veche pasune naturala din Europa. Are un sol alcalin perfect pentru cresterea ierbii, asta fiind explicatia pentru bogatia in plante. In interiorul pusztei sunt oaze de mlastina care constituie habitatul multor pasari. Se estimeaza ca aici ar trai cca 340 de specii, din care cca 160 cuibaresc in Hortobagy. Pasarea cea mai reprezentativa este cocorul cenusiu



despre care deja v-am vorbit. Din 1999 Parcul National Hortobagy a intrat pe lista UNESCO in special datorita continuitatii de peste 2000 de ani a vietii pastoresti de aici. Rasele de animale specifice si particulare acestei zone sunt:


Vaca cenusie maghiara


Capra Raczka


Porcul de Mangalica


Calul Nonius

Ar trebui sa vorbesc si despre bucataria deosebita a acestor locuri, sunt o multime de retete care au plecat de aici din Hortobagy. Dar n-am incercat decat clatitele cu carne si sos alb si rosu, hmmmm o delicatete….Promit insa sa mai revin si cu alte feluri…

Si cateva poze:


Podul cu noua arce si statuile din bronz reprezentand pastori in bunde maghiare




Pasztormuseum sau Muzeul dedicat vietii pastoresti in Hortobagy


Un vitelus galagios ura bine ati venit in parc... :)


Cica asta era un catar sau magar tibetan...O fi, daca asa zicea placuta...


Astea chiar nu stiu ce erau...dar nici pe ele nu le interesa cine sunt eu...asa se uitau de plictisite...





Vulpita de care v-am vorbit...


Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13227
Re: Puszta ungara: Hortobágy
« Răspuns #1 : Marți, 15 Octombrie 2013, 10:06 »

Un sacal tare agitat...


O uitatura peste...umar


Un vultur lenes si rasfatat. Din cand in cand mai ridica ochii, doar - doar primeste ceva.




La plimbare...


Carutele cu care te poti plimba prin parc...seamana cu cele de la padurea Letea


Pastori in bunde...


Celebra csarda din Hortobagy



Pipele de Hortobagy...o istorie de peste 400 de ani




Muzeul mestesugarilor







La Matai Menes




Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13227
Re: Puszta ungara: Hortobágy
« Răspuns #2 : Marți, 15 Octombrie 2013, 18:16 »
Am gasit pe youtube cateva montaje despre Hortobagy.

Unul de prezentare a parcului:

Magyarország Nemzeti Parkjai - A Hortobágyi Nemzeti Park


Apoi unul despre caii din rasa Nonius:

www.youtube.com/watch?v=aU-YHmmanc8


Demonstratiile cu cai de la Matai Menes:

www.youtube.com/watch?v=CxprkjUPcKU



Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13227
Re: Puszta ungara: Hortobágy
« Răspuns #3 : Luni, 13 Octombrie 2014, 20:28 »
Am mai adus fotografii din excursia noastra de o ora si jumatate in Parcul Hortobagy:


Pregatiti de plecare


Gata! Caravana americano - germano - romana s-a pus in miscare...


Primii intalniti: bivolii de apa. Adusi de avari in secolul VI au fost crescuti multi ani aici in stepa maghiara...


Un nou-nascut...Vazuse lumina zilei chiar in acea dimineata...


Vestitele vite gri cu coarne lungi. Foarte rezistente, pot merge zile intregi fara sa piarda din greutate...Este o rasa care se creste doar aici...


Asa se scoatea apa pe vremuri...


Si asa se carau pe vremuri bucatele din camp sau la targ...


Porcul de Mangalica, are 75% carne. Foarte gustoasa si doar foarte putin grasa.


Oaia racka, o rasa specifica zonei Hortobagy


Calul era indispensabil in stepa. Ungurii au fost calareti excelenti, recunoscuti pt abilitatile lor in sa.


Spectacol de dresaj...


si echilibristica...



Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13227
Re: Puszta ungara: Hortobágy
« Răspuns #4 : Miercuri, 24 Decembrie 2014, 11:34 »
La intrarea in Mata Menes (am aflat ca menes inseamna herghelie) am primit o prezentare a animalelor pe care urmeaza sa le vedem si cateva date despre Hortobagy si Mata. Le reproduc mai jos cu cateva interventii personale:

Hortobagy, asa cum am mai specificat a fost infiintat ca parc national in 1973. Avea atunci o suprafata de 52.000 ha, insa acum a ajuns la 82.000 ha.
Este cel mai mare teren protejat din Ungaria.

Herghelia Mata este una dintre cele mai vechi din Ungaria, prima oara cand s-a mentionat ceva despre ea a fost in 1671. Locul in care a fost infiintata: Debrecen.

Nonius
A aparut in Ungaria pe vremea razboaielor napoleoniene, armasarul de prasila fiind prada de razboi a Imperiului Habsburgic. Originea acestuia anglo-normanda. Prin infatisare si caracter de rasa s-a dovedit o raritate.
A fost folosit de-a lungul timpului in razboaie, asta datorita structurii corpului si rezistentei la oboseala si de asemenea in agricultura. Este calm, bland, linistit. Culori: maro, riob, inchis si negru.
Cea mai mare herghelie este la Hortobagy unde se afla 60 de iepe pur sange.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13227
Re: Puszta ungara: Hortobágy
« Răspuns #5 : Sâmbătă, 27 Decembrie 2014, 10:10 »
Vacile gri unguresti

Este o rasa dezvoltata in stepa maghiara si care este definitorie pentru cresterea animalelor din acea zona. Incepand cu sec XIV sute de mii de vaci erau duse in cirezi spre Nurnberg, Strasbourg si Viena, pt a fi comercializate pe pietele occidentale. Carnea acestora era foarte apreciata si cautata. Ce este foarte important si interesant la aceasta rasa este ca la drum lung nu pierde din greutate. Erau manate mai bine de 1000 km si nu slabeau deloc...Au o rezistenta fizica foarte mare, de aceea uputut fi folosite cu succes ca animale de tractiune in agricultura.

Din 1920 numarul de vaci din aceasta rasa a inceput sa scada, concurenta cu tractoarele si mecanizatele ce incepusera sa fie utilizate in agricultura determinand un interes tot mai mic de a creste bovinele gri...Asa s-a ajuns ca in 1960 sa se atinga pragul critic, ramasesera doar 200 de vaci si 6 tauri.

In 1974 s-a inceput un proiect de revitalizare a rasei, astfel incat acum in Ungaria numarul de vaci gri este de 25.000, din care cu certificat de origine 6.500 la Hortobagy.

Oaia Racka

Este o rasa de oaie care se poate intalni doar in Ungaria. Are coarne lungi in forma de spirala i blana creata. Oile se tund o singura data pe an, lungimea firului fiind de 20 - 25 cm. Exista doua varietati de culoare: alb si negru. Permanent la imperechere se separa cele albe de cele negre, iar turmele se compun dintr-un procent de 1/50 berbec/oi. Mieii sunt separati de oaia mama la varsta de 2 luni, dupa care se incepe mulsul. Productia de lapte a oii Racka este de 200 - 300 ml de lapte/zi. Laptele de oaie re un continut ridicat de grasime, de peste 10% si se prelucreaza obtinandu-se branza si cas.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13227
Re: Puszta ungara: Hortobágy
« Răspuns #6 : Duminică, 28 Decembrie 2014, 08:14 »
Bivolul domestic

Aceasta specie a ajuns in Bazinul Carpati in timpul migratiei popoarelor. Avad in vedere zona din care provine si pt ca nu s-a putut adapta in asa timp scurt, pe vreme de iarna rezista doar in graduri inchise. Vara are nevoie de apa si namol in care sa se balaceasca, pt a se racori si pt a se proteja de daunatori. Alearga foarte rapid, poate intrece chiar si calul, dar asta o face numai cand se simte in pericol.

Carnea de bivolita este foarte gustoasa si are un continut ridicat de fier. Din laptele de bivolita de prepara in Italia celebra mozzarella di bufala care se foloseste la pizza napoletana. In zona de centru a Transilvaniei destul de multi tarani cresteau aceste animale. Chiar daca nu dau lapte nici pe departe cat o vaca chiar si obisnuita, cei 6-8 l care se obtin din mulgere pe zi au 8% grasime. Este un lapte foarte alb si gustos.

Bunicii mei din Sebesul de Jos, jud Sibiu aveau o bivolita, la fel ca multa lume din sat. De fapt acolo ierarhia sociala o dadea animalul pe care il aveai: cei mai bogati aveau bivolite, apoi erau cei cu vaci si saracii tineau doar capre...Tin minte ca pe vremea in care eram copil (asta acum vreo...45 de ani) satul care nu avea mai mult de 400 de case, avea o ciurda mai mare de 1000 de capete. Dimineata fiecare familie isi scotea animalul sau animalele daca avea mai multe la poarta, se formau mici grupuri de animale din vecinatate care erau conduse spre zona centrala de unul dintre proprietari. In centru astepta "ciurdarul" care "mana" ciurda spre pasunatul satului. Spre seara se intorcea cu animalele dupa cea aceastea se ghiftuiau cu iarba grasa ce creste la poalele Muntilor Fagaras. In fata veneau intotdeauna caprele, apoi caii, urmau vacile si la urma, mai domoli, bivolii. Din centru fiecare animal isi stia drumul spre casa, se desprindea din ciurda si pornea agale. Oamenii isi asteptau animalele in poarta, dar se intampla si sa se prinda cu treaba si sa uite de ele. Statea animalul cuminte si rabdator in fata portii, aproape nemiscat, pana cand venea stapanul. Plecatul si venitul ciurdei erau evenimentele zilei...

La Hortobagy pt ca in pusta nu existau sate ci doar colonii nomade, cresterea bivolilor se facea un pic diferit si dupa cate am inteles nu se mulgeau. Caravana cu care se viziteaza parcul trece prin fata unei cirezi de bivoli, astfel ca oricine trece pe acolo poate vedea acest animal.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13227
Re: Puszta ungara: Hortobágy
« Răspuns #7 : Duminică, 28 Decembrie 2014, 17:24 »
Cei cu care am fost la Debrecen in primavara isi amintesc ca am prins Festivalul Mangalica...Hmm ce de bunatati din purcelul cret si roscat... ::)

Am mai scris eu pe aici despre aceasta rasa de porci, aparuta in urma incrucisarii porcului de casa cu o rasa sarbeasca, Sumadia. Exista si roscati asa am vazut majoritatea purceilor, dar si albi si negri cu burta alba...Greutatea unui godac poate ajunge la 200 de kg, ajungand atunci la 75% grasime, restul carne si oase. A fost rasa cea mai raspandita in Ungaria, dar dupa 1970 cand pretentiile de consum s-au modificat numarul purceilor de Mangalica a scazut foarte mult.

Acum se cresc in special pt calitatea deosebita a carnii sale, dar mai mult in micile ferme sau in gospodarii.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13227
Re: Puszta ungara: Hortobágy
« Răspuns #8 : Luni, 29 Decembrie 2014, 09:40 »
Tot din prezentarea primita la intrarea in Parcul National Hortobagy, la Matai Menes:

Spectacolul hergheliilor
Culcatul cailor la pamant este o traditie veche, datand la maghiari din vremuri stravechi. Sunt mari specialisti in cresterea cailor, in dresaj si in calarit. Pentru un popor seminomad a fost absolut necesar sa aiba stfel de cunostiinte si aptitudini. Viata lor din stepa depindea foarte mult de cai. Mai tarziu, dupa ce populatia s-a fixat si nu a mai existat migratie decat pe spatii restranse, obiceiurile au fost duse mai departe de haiduci...Ei trebuiau sa se fereasca de potera, sa se deplaseze rapid, asa ca cei doi, cal si calaret, erau inseparabili. Caii trebuiau obsnuiti cu zgomotul armelor, asa ca haiducii ii antrenau simuland sunetul pustilor cu lovituri de bici. Astfel dresati, caii ramaneau calmi si linistiti la pamant chiar daca se tragea in preajma lor. Deci ceea ce se vede acum in spectacolul de la Matai era de fapt un excercitiu obisnuit...

Tinuta calaretilor este foarte deosebita si s-a tot imbunatatit in timp. Astfel pantalonii sunt largi, necesita 6 m de material, maneca camasii de asemenea este de pana la 1.5 m. Toate astea pt a da posibilitatea de a sari usor in sa si pt a avea libertate in miscare. Tinuta era intregita cu o vesta si cu o palarie mare neagra, care ferea de soare. Ca semn de podoaba se purta o pana de cocor.

Accesorile ce se foloseau la calarie sunt de asemenea un pic diferite de ceea ce ti mai vazut. Pt a impiedica la o eventuala cadere prinderea picioarelor in scarita, saua nu are curele, este libera pe spatele calului.

Puszta cinci
Este o demonstratie spectaculoasa in stil maghiar, efectuata in acelasi timp cu ajutorul a cinci cai pe care calaretul ii mana cu ajutorul unui bici lung. Pozitia lui este in picioare pe spatele ultimilor doi cai. Este o demonstratie de calarie, dresaj, curaj si un exceptional echilibru.

Carul cu boi
Lumea folosea pe vremuri, pt muncile grele de camp si pt caratul bucatelor boii. Mult mai puternici si mai rezistenti decat caii, taurii erau castrati si mai apoi obisnuiti sa traga la jug in formatie de patru sau sase. Procesul asta de invatare dura 1 an, timp in care "boul mic" devenea "bou mare". Maghiarii chiar au o vorba despre asta, spun: "Invata boule mic, vei deveni bou mare!". Pare simplu cand urmaresti un astfel de car tras de boi, dar in spatele acestei usurinte in a mana atelajul stau multe ore de dresaj. Cei aflati din fata isi cunosc numele si raspund la comenzile de directie, doar asa se pot mana in stanga sau dreapta.

Parcul National Hortobagy si Herghelia Matai sunt locuri care merita vizitate. Asa ca daca va aflati in zona faceti-va cateva ore pt a vedea gradina zoologica, micile muzee si pt a "calatori" cu caruta trasa de cai...