Autor Subiect: Chiar toate relațiile au final previzibil?  (Citit de 13819 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Chiar toate relațiile au final previzibil?
« : Luni, 11 Noiembrie 2013, 11:13 »
Chiar toate relațiile au final previzibil? scris de wonderland

Am auzit, de curând, pe cineva spunând că simte că e inutil și obositor să mai intre într-o relație, pentru că știe la ce se ajunge și cum se termină. Mi s-a părut șocantă această viziune, prin modul în care a fost rostită. Cu siguranța celui care nu poate fi zdruncinat în convingerea sa. Fără nici o urmă de resentiment sau revoltă. Cu un ton plat, calm, clar, al celui care chiar așa crede și simte.

E ciudat cum, pentru unii oameni, o relație nu e decât o poveste repetabilă, cu traiectorie previzibilă și un final și mai previzibil.
E și mai ciudat cum, acești oameni nu-și pun problema că, poate totul devin previzibil doar pentru că ei au un comportament previzibil, repetabil.

Într-o acțiune identică vei obține același rezultat. Și, atunci, pare la mintea cocosului unde se cere produsă o schimbare. Totuși, continuăm să menținem un comportament care ne confirmă ideea unui eșec sigur.
Evităm intrarea într-o relație din teama de eșec, din dorința de a nu mai suferi, din neîncrederea în reprezentanții sexului opus, sau din siguranța și sentimentul de protecție oferitede zona de confort a rutinei, tabieturilor, comodității.

Dacă trăim după tipare, limităm căutările după aceleași....criterii, apoi ne mirăm că pare să re-trăim aceeași poveste.

Păstrez imaginea romantică asupra întâlnirii care m-ar putea determina să las toate temerile, rezervele deoparte, dar încerc să las universul să-mi arate porți de intrare la care nu m-aș putea gândi. Îmi rezerv dreptul de a vedea cum duc relația mai departe, cât de departe, abia în momentul existenței motivului concret pentru acest efort de gândire și implicare. ;) Dar îmi propun să mă bazez lecțiile din experiența anterioară și să pun în practică teoriile cu care am fost de acord de-a lungul timpului.

Poate că asta înseamnă realism, pragmatism, dar poate că înseamnă și înțelepciune. Până la urmă suntem ființe dinamice, în evoluție. Iar asta ar trebui să însemne și reconfigurări ale concepțiilor despre viață și relații, nu?

Și mai ales să nu adăugăm obstacole interioare la cele exterioare.

Offline Onix

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 245
  • Bine ai venit in grupul nostru!
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #1 : Marți, 12 Noiembrie 2013, 19:07 »
Daca ne ascultam ratiunea cam stim incotro se indreapta relatia  ;)
Referitor la exemplul expus de tine exista doua ipoteze : un mod elegant de ocolire a unui raspuns direct sau pur si simplu blazare.
Finalurile sunt adesea previzibile atat timp cat cei doi parteneri nu fac eforturi certe ca relatia sa mearga....parerea mea.....
Din experienta (profesionala)  constat cu dezamagire ca oamenii(indiferent de sex) nu invata nimic din lectiile pe care viata le-a oferit, nu sunt  dispusi sa devina nici mai intelepti, nici mai concilianti, spera doar sa-i metamorfozeze pe parteneri dupa gustul si dorintele lor. Or acest lucru nu se poate intampla prea des si de aici conflictele. Oamenii au uitat ce inseamna respectul fata de semeni, de nevoile celuilalt, de trairile si sentimentele partenerilor. A te transforma in Pygmalion si a spera ca produsul creatiei tale sa aiba si aceleasi caracteristici sufletesti ca cele dorite de tine este aproape imposibil. Iubirea  nu este sinonima cu posesia, cu gelozia, cu arivismul si multe altele.....
Imi vine in minte un proverb stravechi : "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" . Daca protegonistii unui cuplu ar repeta mai des acest proverb cu siguranta viata lor ar fi mult mai buna, dar.......

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #2 : Marți, 12 Noiembrie 2013, 19:44 »
Imi vine in minte un proverb stravechi : "Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face" . Daca protegonistii unui cuplu ar repeta mai des acest proverb cu siguranta viata lor ar fi mult mai buna, dar.......


Dacă noi oamenii, în general, am repeta vorba asta mai des.... ::)

Daca ne ascultam ratiunea cam stim incotro se indreapta relatia  ;)

Depinde cât de tare ne bubuie inima în auz, ori cât de zgomotos tropăie hormonii :whistle:

Asta așa, pentru că mă simt superficială și glumeață în acest moment. Dar zău că înțeleg ce spui. Dar mai știu și că este inutil să ne enervăm, supărăm, irităm pentru ce nu fac alții. Zău că da.
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #4 : Joi, 19 Decembrie 2013, 06:49 »
Daca ne ascultam ratiunea cam stim incotro se indreapta relatia  ;)
/quote]

Da, Onix. rațiunea si inima...
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #5 : Miercuri, 19 Martie 2014, 20:36 »
Daca tot ne-am adunat si Gigi nu mai vine  ;D, de fapt, nici n-a spus ca vine... m-am gandit sa reiau tema asta, dar din alta perspectiva.

Care sunt semnele pe care ne-am putea baza inca de la inceput, cele care ne spun ca o relatie va ajunge la un final previzibil. Cand stim ca e timpul sa renuntam?
Pentru ca, uneori, cazi in aceasta capcana a sperantei ca daca vei da inca o sansa, ca daca pui punct ca sa o iei de la capat lucrurile se vor schimba. Dar nu e asa. Sau foarte rar se intampla asa, nu?

Eu spun ceea ce incepe prost, se va termina si mai prost. Chiar si cand inceputul e cu scantei si artificii, tot ceea ce te face sa simti, sa spui sau te gandesti ca ti-ar placea sa fie altfel,  e un semn ca nu esti in relatia potrivita.
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline Teo

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 34
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #6 : Joi, 20 Martie 2014, 15:26 »
Scuze  pentru   ca  indraznesc  sa  te  contrazic  Onix. Nu  ratiunea  trebuie  ascultata  ci  inima.  Daca formezi  o  relatie  bazata  doar pe  ratiune  fara  acea  ,,chimie  a  sufletului'',  este  sortita  esecului  din  start. Ratiunea  si  ego-ul va  rascoli  si  scoate  la  iveala  toate  defectele  partenerului. Iubirea,  intelepciunea  de  a fi  tu  insuti fara  masca  si  de  a  accepta  pe  cel  de  langa  tine  cu  bune  si  rele,  puterea  de  a  darui  fara  sa  astepti  rasplata  de  la  persoana  vizata (rasplata  vine  cu  siguranta  de  la persoane  de  la  care  nu  te astepti),  intelepciunea  de  a  evolua  impreuna  cu  partenerul  nu  de  a  incerca  sa-l schimbi,  puterea  de  a  intelege  ca  suntem  oameni,  intelepciunea  de a  respecta,  asta-i  cheia. Asa  cum  bine  spui,  iubirea  nu  este  sinonima  cu  posesia,  iubirea  nu  se  poate  cumpara  si  sunt  foarte  putini  norocosi  care  o  traiesc  cu  adevarat  si  reusesc  s-o  mentina  curata  fara interventia  interesului.
Viata  este frumoasa  si  merita  traita  cu  sau  fara iubirea  unui  partener (iubirea se  poate  manifesta  in  zeci  de  forme)  iar  in  privinta  inceputului  sau  finalului  unei  relatii,  nimic  nu  este  intamplator,  fiecare  persoana  care ,,stationeaza''  in  viata  noastra  o  perioada,  vine  sa  ne  invete  o  lectie.  Depinde  de  fiecare  in  parte  daca  invata  si  mai  urca  o treapta  sau  coboara  zece.
Ma  fascineaza  sa  privesc  cupluri  de  batranei  tinandu-se  de  mana prin  parc,  ma  apropii  si  ii  intreb  care  este  secretul? Primesc  mereu  acelasi  raspuns:  respect,  admiratie,  conciliere. Greu  dar  nu  imposibil.  Ma  vad  si  eu  peste  vreo  40  de  ani  asa.  :)

silviu

  • Vizitator
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #7 : Joi, 20 Martie 2014, 15:59 »
Nu  ratiunea  trebuie  ascultata  ci  inima.  Daca formezi  o  relatie  bazata  doar pe  ratiune  fara  acea  ,,chimie  a  sufletului'',  este  sortita  esecului  din  start.

perfect de acord! :bow:
Citat din: Teo
Ma  fascineaza  sa  privesc  cupluri  de  batranei  tinandu-se  de  mana prin  parc,  ma  apropii  si  ii  intreb  care  este  secretul? Primesc  mereu  acelasi  raspuns:  respect,  admiratie,  conciliere. Greu  dar  nu  imposibil.  Ma  vad  si  eu  peste  vreo  40  de  ani  asa.  :)
pe mine ma fascineaza cuplurile de tinerei...mai ales ele ^-^

Offline Teo

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 34
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #8 : Joi, 20 Martie 2014, 19:31 »
Daaaa   Silviu  si  eu  sunt  fascinata  de  tinerei,  rezoneaza  cu  sufletul  meu  tanar  si  nelinistit  dar  când  ma  uit  la  carcasa  ma  rusinez  si-mi  vad lungul nasului.  oO

Offline Alex andra

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 49
  • Bine ai venit in grupul nostru!
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #9 : Vineri, 21 Martie 2014, 14:08 »
Da' eu nu ma rusinez deloc.... Ce-i frumos (si tanar) si lui Dumnezeu ii place! Si cine sunt eu sa-L contrazic pe Dumnezeu???

Offline Teo

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 34
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #10 : Vineri, 21 Martie 2014, 20:19 »
Da Alexandra asa e, multumesc pentru sprijin, mi-a trecut rusinea.

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #11 : Sâmbătă, 12 Aprilie 2014, 06:48 »
Oare de ce ne gandim mai mult la lucrurile rele care se pot intampla? Nu e ca si cum am pune opreliste celor bune? O poveste rara, dar reala, si atat de frumoasa:

http://adevarul.ro/life-style/dragoste-si-sex/secretul-casnicii-fericite-72-anii-cele-doua-cuvinte-Si-nu-te-iubesc-1_5347c5b60d133766a8b129ee/index.html?utm_source=facebook&utm_medium=postare&utm_campaign=yahoo!%20news%20rom%C3%A2nia#
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #12 : Vineri, 22 August 2014, 05:32 »
Voi care credeti ca sunt dusmanii cei mai de temut, cand vine vorba de construcția unei relatii? Cum se intră în linie dreaptă spre finalul previzibil?

Încep eu si sper sa va simtiti provocati sa continuati:
1.   Să accepți intrarea într-o relație pentru că te simți singur/ă, pentru că te plictisești, pentru te-ai săturat de comentariile mai mult sau mai puțin apropiaților, ori din alte motive de acest gen.
2.   Un start greșit - când incerci sa pari altceva decat ceea ce ești. Îți arăți fața ta perfectă, sau incerci să fii ceea ce îți imaginezi ca dorește celalalt. Renunțarea la nevoile tale din dorința de a îl face pe celalalt să se simtă cât mai important. La polul celălalt, ignorarea nevoilor celuilalt si punerea ta în centrul atenției. Cât timp poti sa fii altcineva? La un moment dat vei vrea sa fii asa cum ești, așa cum simti, iar celalalt va spune ca nu te mai recunoaște.
3.   Comparația cu altcineva sau raportarea la un ideal din mintea ta. Continuarea  unei falsa așteptare ca celălalt se va schimba conform dorințelor tale El/ea nu se va schimba, sau nu în directia dorită de tine, iar tu vei trai aceeasi dezamăgire. Momentul de trezire va fi plin de regrete pentru timpul risipit din vina ta.
4.   Să pui condiții și să ceri garanții – asta mi se pare cea mai sigura cale de a scurtcircuita o relație înainte de a începe.  Poate functiona o relatie pe schema: Da, dar  iata ce trebuie sa fii, sa faci, sa-mi oferi, sa tii seama....?
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #13 : Luni, 25 August 2014, 11:14 »
5. Sa dai ultimatumuri de genul - Ca mine/Cum spun eu, ori deloc/la revedere  :thumbdown:
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline Onix

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 245
  • Bine ai venit in grupul nostru!
Re: Chiar toate relațiile au final previzibil?
« Răspuns #14 : Marți, 09 Septembrie 2014, 07:56 »
Draga mea wonderland, eu cred ca (asa cum ai spus si tu) capcana sperantei este cea mai periculoasa. Privita din mai multe unghiuri, cum ar fi acela de a place pe cineva si a te "introduce" in sufletul celuilalt cu toate ca semnalele nu sunt chiar pozitive.
Am intalnit nepermis de multe persoane ce sufera "din dragoste" desi aceasta este unilaterala. Depun eforturi si apoi se intreaba: "Dar de ce nu ma iubeste ? Dar eu o/il iubesc ? Dar de ce nu vrea sa fim fericiti? etc.
Asa, pur si simplu! Pentru ca, inainte de a accepta o relatie este important sa analizezi cu atentie daca sentimentele sunt sinalagmatice, altfel....nu faci decat sa iti creezi iluzii desarte, sa iti faci sufletul "franjuri".
Asa ca, desi pare pragmatic, important este sa te convingi ca celalalt te place pe tine (macar), ca isi doreste sa fie in preajma ta, ca este interesat "sa construiasca" alaturi de tine o relatie.
Asa cum am mai scris pe undeva, este importanta buna-credinta a partenerilor . Iar primul semn este important. Ce reprezinti pentru celalalt, un divertisment, o cucerire, un avantaj (indiferent de natura lui), o "aspirina" sau doar o persoana agreabila (sufleteste, spiritual, fizic) cu care iti place sa petreci timpul, care iti aduce un pic de..."frumos" in viata cotidiana si nu numai.
Acesta este inceputul, in opinia mea. Functie de cum percepe fiecare (interese si nevoi) se poate evolua, in sens pozitiv sau negativ.
Restul este teorie, frumoasa, inteleapta, dar....tot teorie ramane.
Fiecare individ are nevoie de caldura, dragoste, apreciere, respect, prietenie, dar asta nu inseamna ca trebuie acceptat cu disperare orice, pentru a dobandi macar un segment din cele enumerate (si nu numai, pentru ca lista necesarului emotional este mult mai lunga)
Parerea mea......