A doua zi,
sambata. Am plecat tot cu masinile, pe acelasi drum insa, pe Cheile Ordancusei. De data asta insa le-am depasit urmand drumul ce duce spre Ghetar. Se trece prin dreptul a doua-trei catune de moti rupte parca din alte vremuri. Timpul a stat pe loc acolo. De fapt astea sunt asezarile motilor. Mici comunitati "aruncate" pe dealuri, cate 20 - 30 case pe 10 -15 km patrati.
Iar intre catune ...doar carari sau drumuri de carute. Mai nou s-au betonat accesurile spre cateva din acestea, usurand circulatia acelor oameni altadata izolati in lumea lor...
Am gasit pe drum poiene intregi de ghiocei si branduse, o minunatie...Ne-am bucurat, am fotografiat...
Si uite asa admirand in stanga si dreapta tot oprind sa pozam o casuta de mot sau un palc de flori am ajuns la catunul Ghetar. Din pacarea cu rulote o poteca larga te duce in 10 minute la
Pestera Scarisoara. Insotiti de ghid am coborat treptele de metal...si am patruns in "paradisul rece"...cea mai mare peşteră cu gheaţă din România. Situata la altitudinea de 1165 m are o vârsta de peste 3.000 de ani. Lungimea este de 720 m, iar adâncimea de 105 m. Blocul de gheaţă are un volum de 75 000 m cubi şi o grosime de peste 15 m, in unele locuri spunea ghidul chiar de 36 de metri...Nu-ti vine sa crezi ca pasesti pe o astfel de imensa bucata de gheata...
Pestera Scarisoara
Accesul se face printr-un aven cu diametrul de 60 m şi adâncimea de 48 m. La baza avenului se găseşte poarta propriu-zisă a peşterii, în spatele căreia se află "Biserica" de unde se deschide o galerie care după 68 m ajunge la Rezervaţia Mare a peşterii. Erau acolo niste speologi ce masurau si se tot consultau...Doar ei au voie acolo, publicul ramane sa admire Biserica doar de sus...
La iesirea din pestera am povestit cu un
mestesugar in lemn care ne-a invitat pe toti la el acasa...O poteca de munte, pe marcajul trunghi rosu spre Arieseni ne-a adus la gospodaria lui. O micuta casa din lemn placata cu sita, o nevasta, o mama de 93 de ani agera si vioaie si doua fetite. Din care una era acasa. Ne spunea ca pt a a junge la scoala un copilas din asta strabate padurea, pe zapada, ploaie, frig sau caldura...aproape o ora, la dus, o ora la intors. Pana nu demult nu aveau curent, iar pt a aduce apa trebuiau sa coboare pana la baza dealului si sa care in galeti apa pentru animale...Animale care noaptea erau terorizate de ursi care racaiau cu ghearele in incercarea de a intra in grajduri...Femeile care ramanea acasa pana barbatii erau plecati pe targuri sa-si vanda produsele cioplite, faceau cu randul noaptea batand in fier pt a speria ursii. O viata grea si aspra, pe care noi cei obisnuiti cu confortul nu o putem intelege...20 minute pana la mester la coborare, vreo 30 la urcare si gata am ajuns din nou in parcare.
Gospodaria si familia mestesugarului
De unde un baiat simpatic si primitor, care are si magazinul de langa parcare ne-a dus la el si ne-a ospatat cu balmos, branza, dulceata de mure, placinte si slana de ti se topeau toate in gura...Povestisem cu el, il anuntase in prealabil Florin gazda noastra si-l rugasem sa ne pregateasca ceva traditional...La plecare omul nu stia ce sa ne ceara...Cu greu si cu rusine ne-a zis de 20 lei de fiecare...O nimica toata pt ce primisem... Si uite asa satui si odihniti oleaca am luat-o mai departe, spre Garda. Drumul coboara abrupt, dar soseaua este exlent construita, asa ca am ajuns imediat jos. Nu am luat-o la stanga spre sat ci spre dreapta catre Casa de Piatra. Un catun aflat la mica distanta de Pestera Vartop. Sunt 9 km pana acolo, vreo 4 pe astfalt, restul pe macadam, unde pe alocuri se trece greu...
Prima oprire pe drumul spre Casa de piatra am facut-o la
Izbucul Tauz. Pe un stalp de curent scris cu albastru am gasit numele locului si o sageata care ne indica spre stanga. O poteca ingusta coboara, se ajunge apoi pe malul raului, care ...trebuie traversat pt a ajunge la izbuc. Mai pe pietre, mai prin apa, in final toata lumea a trecut si a ajuns sa admire minunata pata de albastru...Un loc absolut incantator...dar care din pacate isi are si victime. Un polonez a incercat sa ajunga la fundul lacului, dar la 82 m, la schimbul de butelie a facut o greseala si s-a inecat. A fost scos in 24 de ore de alti doi polonezi, specialisti in scufundari.
Izbucul Tauz
Izbucul Tăuz este de fapt izvorul Văii Gârdişoara. Cu cei 87 de m adâncime, la care s-a ajuns de exploratori până în prezent, este cel mai adânc sifon din România.
Este de fapt o peşteră ramificată, scufundată umplută cu peste 25.000 litri de apă. Izbucul are un farmec aparte. Turiştii sunt atraşi pentru aspectul iar speologii pentru adâncimea lui. Fiecare vrea să dezvăluie cele 2,5 km de galerii necunoscute dintre peştera Coiba Mare şi Izbucul Tăuz. Până în prezent s-a ajuns la 375 m. Speologii susţin că au mai rămas doar o adâncime de 30 m până la depăşirea sifonului. Este un proiect ambiţios, dar şi foarte periculos, care atrage scufundători din toată Europa.
Intorsi de la Tauz ne-am continuat drumul spre Casa de Piatra. Rau pe alocuri dar merita cand ajungi sus. Se poate merge pana la Pestera Vartop, cu ghid (cineva din catun poate ajuta) sau fara. Oricum e nevoie de programare telefonica, vizitarea nu se face la intamplare. Noi n-am avut asa ceva sa ca ne-am multumit cu Pestera Coiba Mare.
Pestera Coiba Mare
Aceasta are un imens portal fiind cea mai largă intrare în peşteră din ţară - 74 de metri latime si 47 de metri inaltime. Se compara doar cu maiestuosul portal al Cetăţilor Ponorului. Pestera este de fapt un imens tunel de cca 5 km...cu lacuri, sali...O adevarata provocare pt speologi. Noi am intrat putin pana in sala a doua, apoi ne-am intors si am inceput sa coboram spre Garda. Chiar aproape de locul de unde drumul se intersecta cu coborarea de la Pestera Scarisoara, un alt obiectiv...
Cotetul Dobrestilor.
Coteţul Dobreştilor (46°28′00″N 22°50′00″E), (46.466667N 22.833333E) punct de ieşire la lumină al apelor subterane care drenează Platoul Ocoale şi care, în decursul timpului, a săpat marile goluri subterane ale Gheţarului de la Scărişoara, ale Peşterii Pojarul Poliţei şi ale Avenului din Şesuri.
Cotetul Dobrestilor
Suvoiul de apa ce iese din stanca la Cotetul Dobrestilor
Este langa un mic pod de piatră, nu este marcaj de nici un fel... L-am gasit intreband si cautand un pic cu atentie...Dar merita. Dupa deschiderea de unde iese suvoiul de apa este o imensa sala si un lac. E clar ca pt a vedea toate acestea am avut nevoie de lanterne si frontale...
Ploaia incepuse un pic mai tare asa ca am pus punct vizitarii. Era 18.30 si foamea incepea sa se faca din nou simtita. Si stiam ca Florin ne asteapta cu un grill...si cu palinca evident...
Asa s-a sfarsit a doua noastra zi...savurand fripturile si ascultand langa jar povestile lui Florin...
Gazda noastra...la gratare