Ma bucur de notele de 10 Ileana.
Dar este prea mult, maxim nu ar trebui sa se dea niciodata daca ar fi sa ma iau dupa ce spunea profesorul meu de matematica: "10 este pt Dumnezeu, pamantenii iau de la 9.00 in jos..." Si eu si Pavel si d-l Vladut proprietarul hotelului, suntem cu totii pamanteni..."
Acum despre varful Cozia. Sunt mai multe aspecte de discutat si e bine ca ai deschis un astfel de subiect.
Prima regula in turism este sa nu pui in pericol turistii. Este ceea ce m-au invatat americanii la primul curs tinut cu ei , nu o sa-l uit si o sa-l am in vedere intotdeauna. In ziua aceea se anunta ploaie de la orele 14.00 - 16.00 si dupa cum ai constat drumul din Brezoi pana aproape de Vidra a fost pe o ploaie torentiala. Inceputa exact la ora 14.00. Ti-am explicat si seara si dimineata ca parte buna din traseul de coborare de pe varf - asta
daca am fi ajuns si subliniez acest lucru pt ca la o evaluare rationala si corecta am apreciat ca lumea era obosita si la ritmul de urcare anticipat, datorita lipsei de resurse ne-am fi oprit undeva maxim la refugiul parcului - ar fi trebuit sa-l facem in niste conditii foarte grele (parte pe iarba, parte pe piatra, parte pe argila - toate ude). Udati de ploaie, obositi si intr-o coborare pe zona alunecoasa, eram foarte expusi unei accidentari, de la ceva simplu gen entorsa pana la lucruri mai grave. Nimeni ca organizator sau insotitor de grup nu-si poate lua un asemenea risc. Decat in situatie de iresponsabilitate.
Am lasat varful Cozia in program, luandu-l cu copy/paste de anii trecuti pt ca tot sper ca autoritatile sa se mobilizeze si sa repare drumul auto de acces pana la cabana. In aceste conditii, ar ramane doar urcarea, coborarea putand sa o facem cu microbuzul. Eu lansez excursiile in noiembrie, nu am cum sa ghicesc ce fac autoritatile pana in mai, asa ca il las ca punct indicativ. In primul an am dormit in acea cabana de varf, dar conditiile nu sunt cele mai grozave, asa ca inca astept varianta de care vorbeam - coborarea cu masina, asta in conditiile reparatiei drumului. Asa ca o sa apara si anul viitor...
Trebuie tinut cont si insist intotdeauna pe acest lucru - sa intelegem ca facem parte dintr-un grup. Nu doar vremea, nu doar oboseala pe care am vazut-o la majoritatea dintre voi, m-au determinat sa caut o alternativa, ci a mai fost ceva - o lipsa totala de apetit si interes pentru inca un traseu lung. Cativa au spus efectiv ca nu mai pot inca o zi, pe altii i-am auzit ca nu ar forta o zi grea. In aceste conditii cred ca ar fi trebuit sa plecam in doi sau maxim trei. Si grupul era mult mai mare...
Si trebuie sa tinem cont de asta. Stiu multi isi fac un tel dintr-un punct al programului si-l fixeaza ca "must do it", dar vezi ca eu ca organizator trebuie sa iau in calcul toate aspectele..Daca timpul este neprielnic, daca grupul este afectat de oboseala intr-o masura in care apreciez ca nu ar mai fi placere ci doar o fortare cu risc, atunci trebuie sa trec peste micile dezamagiri individuale si sa decid rational.
Excursiile noastre de munte, nu sunt din acelea de a infige steagul pe varfuri, sa bifam trasee dificile sau sa marcam provocari. Drumetiile noastre se doresc a fi iesiri in natura, experiente, posibilitatea de a vedea si invata lucruri noi. De a socializa, de a comunica. Vreau ca lumea sa se relaxeze si chiar daca acumuleaza un grad de efort sa vina acasa destins...Nu mi-am propus sa facem alpinism in adevaratul sens al cuvantului ci sa ne bucuram de minunatiile muntelui. Pt cei mai multi de aici drumetiile facute cu mine au fost pasi de inceput sau de reinceput dupa pauze lungi-lungi. Imi doresc ca lumea sa prinda drag de drumetie, nu vreau sa-i sperii pe trasee grele si sa-i pun in fata unor provocari prea mari. Ati vazut probabil ca nu insist acolo unde stiu ca se depaseste un anumit prag de risc personal, am triat pe cei care am considerat ca nu pot trece de anumite bariere fizice si psihice pe traseu.
Telul meu aici la Cozia a fost sa vedeti formele stancilor, florile, sa intelegeti flora aceea minunata de acolo, sa auziti direct de la Pavel lucruri despre fauna, sa intelegeti ceva din comportamentul animalelor si a pasarilor. Daca ar fi fost o actiune de "cucerire" a varfului Cozia, spuneam din start, actiunea ar fi sunat altcumva...
Cu riscul de a lua si un 4, ma bucur intotdeauna ca lumea se intoarce sanatoasa, fara probleme si ca zilele petrecute cu mine sunt amintiri despre lucruri placute, nu despre evenimente neplacute...