Autor Subiect: Ghid de calatorie Cinque Terre  (Citit de 8797 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Ghid de calatorie Cinque Terre
« : Duminică, 28 Decembrie 2014, 16:30 »
Cinque Terre sau Cele Cinci Pamanturi seamana mult cu alt loc minunat din Italia, despre care v-am povestit deja: Coasta Amalfi. Cinci sate pescaresti imprastiate pe o coasta stancoasa, legate intre ele pana de curand doar prin poteci…Parcurgerea acestora era singura posibilitate de a ajunge pe uscat dintr-unul in altul…Caravane de magarusi carau pe ingustele drumuri sapate in stanca, marfurile si alimentele….Azi a ramas cel mai bun mijloc de a vizita la pas cele cinci perle: Monterosso, Vernazza, Corniglia, Manarola and Riomaggiore. Oricum nu sunt departate una de alta, de la un cap la altul nu sunt mai mult de 9 km.



De-a lungul secolelor, locuitorii au modelat peisajul, construind terase pentru a putea cultiva vita de vie si maslini. Strugurii si maslinele se coc scaldate in razele unui soare binecuvantat, pe faleze stancoase ce strajuiesc Mediterana...Sub se astern peisaje de poveste, cu mici oaze de verdeata, cu casute multicolore si mici porturi…

Totul s-a pastrat ancorat in secole de ev mediu, pana cand s-a construit linia ferata ce strabate Cinque Terre si leaga in 5 segmente, La Spezia de Levanto. Cele 5 opriri in ordine: Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza si Monterosso. Din La Spezia la Riomaggiore nu sunt mai mult de 10 minute, iar intre localitati in jur de 5 minute. Frecventa cu care circula trenurile Treitalia este destul de mare, la fiecare o ora trece cate unul. Biletele de tren sunt ieftine (ca de altfel in toata Italia) in jur de 2.10 EUR, dar recomandat este sa se cumpere un card care costa 10 EUR pe zi sau 19 EUR pt doua zile (acestea se valideaza in fiecare statie). Acesta pe langa calatorii nelimitate cu trenul ofera si intrari gratuite la cateva muzee si acces la potecile turistice. Din pacate nu se mai pot traversa toate acestea, o parte au semnul „No entry”, asta dupa catastrofa din toamna lui 2011 cand cantitatile de apa cazute au afectat mult zona.

Raman cu explicatiile la logistica turistica in zona, precizand ca trenul este o modalitate destul de comoda si rapida pt vizitarea Cinque Terre. Trenurile vin des, in sezon chiar la fiecare 30 minute si tinand cont ca in 16 minute se ajunge din primul pana la ultimul sat, este de preferat aceasta varianta de transfer. Asa cum am explicat deja, fiecare sat are propria sa gara.  Garile sunt curate si ingrijite, insa datorita afluxului mare de turisti, evident ca sunt aglomerate. Trecerea de la o linie la alta se face prin superbe pasaje subterane…Sa nu uitam, suntem in Italia, tara care a imprastiat atata frumos! Calea ferata este construita deasupra marii, traverseaza tunele si este strajuita in multe locuri de stanci, asa ca nu se vede mare lucru…De fapt nici timp prea mult nu este, in 4-5 minute de la urcare ai si ajuns in urmatoarea statie…

Pentru ca este o zona protejata, incepand cu mai 2014, toate liniile de autobuz in aria de coasta au fost inchise, iar accesul cu masina este aproape imposibil. Autovehiculele raman parcate in La Spezia, iar de acolo turistii sunt sfatuiti sa mearga cu trenul pana in oricare dintre cele cinci sate pe care au ales sa le viziteze sau in care au ales sa se cazeze. Exista sosea de trazit a Cinque Terre, este chiar una destul de noua, dar nu toate localitatile ofera posibilitate de a intra cu masina si nici de a parca in zona. Ce mai exista sunt autobuze locale care urca din port pana la sosea.

Varianta cea mai buna de vizitare si care ofera cele mai frumoase peisaje este cea de a urmari potecile turistice (cele care au mai ramas deschise dupa 2011). Se poate admira de sus totul, iar drumul nu este nici greu, nici periculos, fiind in multe portiuni astfaltat si de asemenea asigurat in zonele cu prapastii cu mana curenta si balustrade de protectie. In cca 5 ore se putea parcurge de la un capat la altul Cinque Terre, doar ca daca se mai mai pune si timpul de vizitare a fiecarei asezari si pauzele de cafea si masa, se ajunge la peste 10 ore. Cam mult pentru cine nu are conditie fizica…

O parte importanta din succesul turistic al Cinque Terre este tocmai aceasta posibilitate de a strabate Parcul national cu acelasi nume, pe jos. Exista o retea de poteci, de trasee si care pot fi consultate pe site-ul oficial: http://www.parconazionale5terre.it/sentieri_parco.asp?id_lingue=2 Acolo se pot vedea ce poteci sunt inchise si care sunt deschise, care este gradul de dificultate al fiecarui traseu si cat dureaza. La toate exista recomandarea unui echipament adecvat unei drumetii: incaltaminte trekking daca este posibil anti-slippery, pantalon lung, un mic rucsac in care sa aveti apa si ceva de ploaie…

Mai in detaliu despre trasee. Cel mai cunoscut drum este Sentiero Azzurro, cel care face legatura intre cele cinci asezari. Din pacate segmentul dintre Manarola si Corniglia este inchis pentru reconstructie.
Acest fabulos traseu a fost construit pe perioada a mai multor secole si a fost folosit ca poteca pentru oameni si de asemenea ca drum pt caravanele cu magari. Lungimea intre Monterosso si Riomaggiore este de cca 12 km lungime. Intinerariul cuprinde 8 km de poteca, 2 hm de drum pt caravana cu magari si cca 1 km interior, de localitate. Este nevoie de cca 5 ore pt a-l strabate, iar diferenta de nivel este de 500 m. Segmentele sale sunt:
Riomaggiore - Manarola (Via dell'Amore). Este o alee pietonala faimoasa in toata lumea, la fel ca Via Krupp din Capri. Are 1 km lungime si se face in 20 de minute. A fost redeschis la 1 ianuarie 2012, dupa dezastrul din octombrie 2011, dar apoi inchis pentru consolidare. Este foarte posibil ca anul viitor, in 2015 cand ajungem cu excursia noastra acolo, sa-l gasim din nou redeschis. Termenul este aprilie 2015 asa ca avem toate sansele… Porneste de la Statia de tren din Riomaggiore, la stanga cand se iese. De-a lungul aleii se pot admira o multime de pietre, flora spontana. Un drum cu iz romantic care initial a fost o cale de acces a materialelor pentru modernizarea liniei ferate Genova – La Spezia. Au fost sapate doua tuneluri prin stanca, care apoi au fost conectate, astfel ca s-a ajuns la 1 km continuu de drum la 100 m deasupra marii… Inainte de a intra in Romagiorre se trece prin tunel, peretii acestuia fiind decorati cu picturi ale studentilor de la Academia Brera.
Ca orice loc faimos si Via dell’ Amore are o poveste. Se spune ca datorita izolarii, tinerii isi alegeau perechea din acelasi sat. Construirea acestui drum a facut posibila legatura mai usoara intre cele doua asezari, asa ca tinerii au inceput sa o circule in cautarea perechii si in celalalt sat. Astfel ca aleea a devenit loc de intalnire, oamenii numind-o la inceput ‘’Strada Nouva’’, mai apoi la ideea unui ziarist, ‘’Via Dell’Amore’’.
Manarola - Corniglia este inchisa la fel ca si Via dell’Amore pana in aprilie 2015, asa ca si pt aceasta cale avem toate sansele…sa parcurgem cei 3 km. Care de regula nu iau mai mult de o ora. Prima parte seamana mult cu aleea romantica parcursa anterior. Este aprope plana, nefiind nevoie sa urci sau sa cobori. Asta pana foarte aproape de Corniglia, singura asezare din cele cinci care nu este amplasata la nivelul marii. Casutele sunt construite sus, pe culmea stancilor, asa ca trebuie urcate …382 scari pt a ajunge la sat…Sau daca vi se pare mult exista posibilitatea unui bus care urca pana la gara.
A treilea segment este Corniglia – Vernazza, are o lungime de 4 km si se parcurge in aproximativ doua ore. Este redeschis inceand cu 19 iunie 2012. Poteca coboara gradual spre cea mai frumoasa parte, dar sunt si scurte segmente mai abrupte. Sunt multe locuri sapate in stanca pe care trebuie mers cu atentie atunci cand este umed, de asemenea este o portiune mai grea exact inainte de intra in Vernazza. Este inchis pana in aprilie 2015.
Ultimul segment, Vernazza-Monterosso are 4 km si se face in doua ore. Este redeschis se foloseste din noua din primavara lui 2012. Este un mic mai greu decat celelalte segmente, se tot urca si se tot coboara, asa ca mai este nevoie de tras sufletul din loc in loc. Important este ca opririle se fac in niste locuri exceptionale, cu panorame magnifice.

La strada dei Santuari (Drumul Sanctuarelor) este un drum construit dupa al doilea razboi mondial. Se numeste asa pentru ca face legatura intre toate sancturele din Parcul National Cinqe Terre. Fiecare sat desi are putini locuitori are propriul loc de rugaciune. Drumul este semnalizat cu banda rosie pe fon alb. Pt a porni pe aceasta cale, venind dinspre La Spezia este nevoie ca mai intai sa se ajunga la Biassa apoi la Colle del Telegrafo); venind din cealalta directie (din Monterosso) este necesar ca la ramficatia de la Termine sa urmati Pignone-Levanto apoi veti gasi intrarea pe poteca. Segmentele acestui drum:
Riomaggiore – Sanctuarul Fecioarei Maria Montenero. Are lungimea de 3,5 km, cam o ora de mers. Punctul de plecare se afla in parcarea auto. Pt o buna bucata de drum, calea urmareste canalul Riomaggiore apoi se urca prin vie pana la sanctuar. Sunt mai multe poteci care duc acolo dar sunt mai dificile.
Manarola – Sanctuarul Fecioarei Maria Datatoare de Sanatate. Porneste din parcarea auto Manarola. Dureaza in jur de o ora. Trebuie luat spre stanga si se tine direstia Volastra. Apoi din nou stanga in sus si dupa putin timp se ajunge la sanctuar.
Corniglia – Sanctuarul Harul Fecioarei Maria. Dureaza mai mult de o ora. Se urmareste Corniglia - Vernazza pana la Prevo, apoi o intoarcere la dreapta si se da de un drum carosabil. Urmarim Corniglia si dam de o strada in panta, care conduce la sanctuar.
Vernazza – Sanctuarul  Fecioarei Maria Reggio. Drumul are 1.2 km lungime si ia aproximativ 45 de minute pentru a-l traversa. Porneste din statia de tren de unde trebuie mers intai in directia cimitir. Odata ajuns acolo se porneste pe un drum de creasta ce duce spre est. Poteca duce la Via Crucis care conduce mai departe catre Piata Sanctuarului.
Monterosso – Sanctuarul Fecioarei Maria de Soviore. Este cel mai lung segment (cca 2,5 km) si ia aproape o ora si jumatate, daca sunteti in criza de timp insa are alternativa unei rute cu autobuzul. Drumul porneste la capatul Via Roma si urca prin vie si livezi de maslini. Se merge asa pana se da de alee litorala care trebuie traversata, iar dupa 200 de metri se ajunge la sanctuar.

Sentiero Rosso sau Calea inalta – este o poteca dificila si dac nu sunteti o persoana bine antrenata in munte nu aveti ce cauta acolo. Traseul principal traverseaza Parcul National si face legatura cu Levanto la nord si Portovenere in sud. Este destul de greu de spus cat se face pe acest traseu, pt ca pregatirea si abilitatea de merge pe un astfel de drum este diferita de la om la om. Orientativ intre 6 si 12 ore. Altitudinea la care se afla poteca este 700 de metri. Traseul ofera posibilitatea retragerii pe parcurs, asta daca cineva se simte foarte obosit…asa ca nu e nevoie sa-l traversati tot…


Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Ghid de calatorie Cinque Terre
« Răspuns #1 : Duminică, 28 Decembrie 2014, 17:44 »
Si acum despre cele 5 localitati:, care desi sunt foarte apropiate ca distanta, au trasaturi diferite: Riomaggiore este mic orasel muncitoresc, Manarola o asezare de un pitoresc aparte, Corniglia cea cocotata pe faleza, Vernazza, de departe cea mai frumoasa si Monterosso al Mare, asezata la mare.

Monterosso al Mare este cea mai mare localitate dintre cele care formeaza Cinque Terre, fiind se pare si cea mai veche. Este atestata documentar in 1056. Are cea mai mare plaja si sta cel mai bine si la capitolul obiective turistice, istorice si religioase.







Biserica S. Giovanni Battista – construita in 1244, zugravita in doua culori ca multe alte biserici italiene, cu o superba rozeta, se pare opera lui Matteo and Pietro di Campiglio. Interesanta este culoarea pietrei din care este construita clopotnita, un verde asemanator celui de pe Istria.



Oratoriul Mortis este construit in stil baroc iar inauntru se pot vedea stranele originale, sculptate cu insemnele mortii. Tot acolo o statuie din lemn a Sf Antonio, adusa de la Manastirea Punta Mesco, aflata in ruina, o orga din sec XVIII si un superb cor.



Manastirea calugarilor capucini. Construita in sec XVII pe colina S Cristoforo, are o pictura de o mare valoare ce poarta semnatura lui Van Dick.



Castelul, zidurile de aparare si turnurile. Impresionantele ruine ale vechiului castel medieval stau marturie unor vremuri de glorie…Azi ele apartin…cimitirului. Nevoia fortificarii zonei a aparut in 1545, atunci cand multe case au fost arse, femeile si copiii rapiti iar barbatii ucisi. Vinovati de asta au fost soldatii saraceni (musulmani) care au atacat micuta asezare. Sistemul defensiv includea si manastirea S Antonio  de Mesco, acum aflata in ruina, folosita ca punct de observatie, trei porti si tresprezece turnuri, Doar trei turnuri mai sunt vizibile azi, dintre care Aurora, construit in sec XVI este folosit acum ca resedinta privata.



Gigantul Neptun. Chiar ka capatul plajei, imediat dupa micutul port, se afla ceea ce a mai ramas dintr-o imensa statuie din beton, construita de  artistul Arrigo Minerbi si de un inginer in 1910. Inaltimea statuii este de 14 m. In cel de-al doilea razboi mondial, o bomba a atins resedinta familiei Pastine, proprietarii statuii. Tot atunci si aceasta a suferit destul de multe stricaciuni. Deteriorarea lui Neptun a fost urmata de o furtuna pe mare in 1966.


Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Ghid de calatorie Cinque Terre
« Răspuns #2 : Luni, 29 Decembrie 2014, 15:34 »
Vernazza este destinatia favorita a turistilor care sosesc sa viziteze Cinque Terre. Doar plaja este mai micuta, dar in general cei care merg acolo prefera alt fel de recreere. Zona turistica este complet refacuta dupa dezastrul din 2011, asa ca o gasiti calda si primitoare…

Este un orasel tare linistit, asta si pt ca masinile nu au ce cauta pe strazile sale…O bariera, intocmai ca la San Angelo opreste circulatia spre interior. Exista o singura zi, marti dimineata cand se face aprovizionarea magazinelor, restaurantelor si hotelurilor. In rest cei 600 de locuitori ai Vernazzei si turistii care isi petrec sejurul acolo sunt protejati de galagia motoarelor si de gazele esapamentelor…

Geografia locului s-a schimbat fata de cum arata in evul mediu, intre timp micuta asezare s-a adaptat la o viata mai confortabila si la…turism. Orasul are doua zone: „sciuiu” un loc scaldat in soare si „luvegu”, aflata mai mult in umbra.

Ce se poate vedea in Vernazza?

Aflata in apropierea portului, Biserica Sfanta Margareta din Antioch – construita in 1318 intr-un stil specific zonei, cel gotic liguric, a suferit in timp mai multe modificari si adaugiri. Are in prezent 3 nave si un turn clopotnita de 40 m inaltime. Peretii interiori sunt decorati cu trei cruci, replici ale celor aduse in Vernanzza in timpul cruciadelor, tocmai din Ierusalim. Cu ocazia procesiunilor pascale, crucile fac parte dintr-un cortegiu religios, fiind plimbate pe strazile orasului.  Piateta in care se afla biserica este locul de intalnire a celor ce traiesc in micuta asezare. Si de popas pt turisti…



Manastirea Calugarilor Francisani – construita in sec XVII include un turn vechi, construit anterior lacasului de cult, ce facea parte dintr-un zid defensiv.

Locul de intalnire a marinarilor din Vernazza este Palatul cu porticuri, zona acoperita de acestea fiind una ingusta, pavata cu piatra si cu tavan din lemn.

Turnul Belforte si Castelul Doria. Ruinele unei fortificatii din sec XI, a unui bastion si a doua turnuri rotunde folosite pentru veghe, in vremurile in care pericolul principal venea de pe mare. Se afla pe poteca ce duce spre Corniglia.



Foarte interesante sunt terasele pentru cultura vitei de vie. De-a lungul timpului, oamenii au creat spatii plane, sapand, indreptand si consolidand cu pereti din piatra. Pacat insa ca productia este mica si ceea ce se cultiva ramane doar local…

Casele sunt zugravite multicolor, dand senzatia unui tablou miniatural venetian…








Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Ghid de calatorie Cinque Terre
« Răspuns #3 : Luni, 05 Ianuarie 2015, 18:08 »
Corniglia, din fericire nu a fost afectata de dezastrul din 2011. Spre diferenta de celelalte patru asezari, nu este asezata direct la mare. Amplasamentul este pe un promotoriu aflat la 100 de metri deasupra marii. Este inconjurata din toate partile de terase cu vita de vie, cu exceptia zonei de acces spre mare. Pentru a ajunge din gara la Corniglia trebuie urcata Lardarina adica…382 trepte. Sau se poate lua un bus local, a carui bilet intra in tariful de Cinque Terre card. Coborarea este mai usoara asa ca se poate face un pic de miscare pt a a junge inapoi in statia de tren.



Este cea mai mica dar si cea mai inalta dintre cele cinci localitati. Are o mica plaja numita Spiaggione si alta si mai mica dar destinata exclusiv nudistilor (Guvano).

Micuta asezare are doar 240 de locuitori, a caror case multicolore se intind pe strada principala, Via Fieschi. Aceasta fermecatoare asezare nu este frecventata de turisti la fel ca si celelalte localitati, desi cateva restaurante cu camarute de inchiriat deasupra asteapta…

Ce se poate vedea:
Biserica Sfantul Petru, o constructie in stil gotic liguric, ridicata in 1334 pe vechiul amplasament al unei capele.



Oratoriul Flagelantilor Sfantei Ecaterina, este o micuta cladire din sec XVIII. Este amplasata langa o terasa ce ofera o panorama superba.



Ruinele fortificatiilor genoveze – acum  parte din cimitirul localitatii, aici a existat un castel cu un turn de aparare construit in 1556.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Ghid de calatorie Cinque Terre
« Răspuns #4 : Marți, 06 Ianuarie 2015, 19:05 »
Manarola este o adevarata bijuterie. Atmosfera de oras de poveste il dau casele turn construite in stil genovez. De aici spre Romaggiore porneste faimoasa "Via dell'Amore" despre care v-am povestit deja. Din fericire nu a fost afectata de dezastru din 2011.







Am scris aici pe forum un articol despre presepi si ce inseamna asta. Asa cum noi cei din Europa centrala si cea de nord facem brad de Craciun, cum americanii impanzesc casele si orasele cu milioane de luminite, aici in Manarola exista obiceiul ca de Craciun sa se creeze scene despre Nasterea Domnului. Presepi, cele mai mari din lume.

Ceremonia de deschidere incepe pe 8 decembrie si tine pana la sfarsitul lui ianuarie, uneori chiar pana in februarie, spre deliciul turistilor.
Presepi a fost conceput si construit la pensie, de Mario Andreoli, dupa ce lucrase o viata intreaga la caile ferate. Si-a inceput lucrarea in 1976 si si-a devotat 30 din viata pentru a acoperi intreaga colina.

In 2007 a fost inaugurat si a intrat imediat in Cartea Recordurilor. Cele 300 de figurine, in marime naturala sunt luminate cu ajutorul a 7 mile de cablu electric si 15.000 becuri. Panouri fotovoltaice au fost instalate special pt alimentarea cu curent a acestui adevarat orasel in miniatura.









Biserica si Oratoriu Sf Laurentiu – construita in 1338 cu o fatada gotica cu un rozariu din marmura, un portal cu luneta decorata cu un basorelief infatisand martiriul sfantului a carui nume il poarta. In fata o clopotnita ce odinioara a servit ca turn e observatie, flancata de Oratoriul flagelantilor. In colt o mica piateta in care se afla un vechi spital, Sfantul Rocco.



Ruinele fortificatiei – este ceea ce a mai ramas dintr-o centura de protectie a asezarii, care se termina cu un castel, dar din care din pacate nu mai rams nimic. Acum este incorporat intr-un sir de case.

Groppo este un mic cvartal de case, amplasate deasupra Manarolei. Acolo se pot testa diferite tipuri de vinuri locale. Cardul Cinque Terre are inclusa vizita.

Via dell'Amore – despre aceasta am vorbit deja, reamintesc doar ca face parte din legatura cu Riomaggiore.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Ghid de calatorie Cinque Terre
« Răspuns #5 : Joi, 08 Ianuarie 2015, 12:18 »
Riomaggiore este un oars frumos si linistit. Arhitectura caselor este particulara in sensul ca au doua intrari, pe nivele diferite de strazi. Se poate intra deci pe o strada mai sus sau pe una mai jos…Tare ingenios si adaptat terenului in panta pe care s-a construit asezarea. Nici aceasta localitate nu a fost afectata de dezastrul din 2011.









Ce se poate vedea in Riomaggiore:

Biserica lui Ioan Botezatorul, construita in 1343, in trei nave, cu doua portaluri Gotice si un frumos rozariu. Prima parte din lacasul de cult a fost renovat in 1870. In interior se poate admira o pictura monumentala atribuita lui Fiasella si care il reprezinta pe Ioan Botezatorul predicand. De asemenea biserica mai adaposteste un obiect de mare valoare, un crucifix mare din lemn realizat de Maragliano.



Oratoriul Flagelantilor, Biserica Assunta si Capelele construite in sec XV, alt lacas de cult din aceasta mica localitate. Inauntru se pot admira un triptic cu Fecioara Maria, Fiul Domnului si Ioan Botezatorul. In partea de jos, dinspre sat se afla Oratoriul Sf Antonio. Alte doua capele, Sf Rocco si Sf Sabastian au fost construite pt a comemora victimele ciumei, dar si pt a arata recunostiinta fata de Dumnezeu ca molima a disparut.

Castelul Riomaggiore  a inceput sa fie construit in 1260 de Turcotti Marquis si a fost finalizat de genovezi, pentru a asigura apararea impotriva incursiunilor barbarilor. Prin asezarea sa domina zona si ceea ce se mai poate vedea sunt doua turnuri rotunde si ruinele zidului defensiv, incorporat acum in imprejmuirea cimitirului.



Via dell'amore despre care am mai vorbit.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Ghid de calatorie Cinque Terre
« Răspuns #6 : Sâmbătă, 22 Aprilie 2017, 12:55 »
Am scris mai multe articole pe aceasta tema, detaliind o parte din prezentarea pe care am facut-o aici:

Monterosso al Mare. Pe umerii lui Neptun. http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2472.0.html

Corniglia. Paradisul vinului. http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2471.0.html

Manarola. La tarmul Marii Ligurice
. http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2470.0.html

Vernazza, Phoenixul Celor-Cinci-Pamanturi http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2467.0.html

Riomaggiore, perla cocotata pe stanci. http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2466.0.html

Portovenere. Golful Poetilor. http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2464.0.html

Vinul Sciacchetra – elixirul zeilor http://forum.singlescamp.ro/index.php/topic,2222.0.html

Offline IuliaT

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 141
Re: Ghid de calatorie Cinque Terre
« Răspuns #7 : Sâmbătă, 24 Iunie 2017, 10:32 »
Esti grozav...multumesc pt tot!!!  :thumbup:
 :flori: