Ne-am intors...
As fi avut si vrut sa va povestesc atat de multe, dar din pacate am foarte foarte putin timp...Peste cateva zile plec in Azore, apoi cu grupul de Spania...Si am multe de pregatit...Totusi nu pot lasa locul acesta fara sa scriu ceva...si sper ca cei cu care am fost sa completeze cu imagini, cu povesti...Astfel incat cei de anul viitor sa aiba niste puncte de reper...
O sa gonesc un pic pe drumurile noastre in aer, pe uscat, pe apa...Am calatorit cu avionul, cu autobuze, trenuri, microbuze, ferryboat-uri, hydrofoiluri, salupe...Doar cu balonul n-am fost...
M-am bucurat sa pot oferi inca o data posibilitatea de a vedea cam tot ce este important in acea zona, incepand de la stradutele inguste ale orasului Napoli, pana la panoramele de vis din Ravello, Capri, Serrana, Sorrento...Trebuie sa recunosc ca m-a ajutat mult vremea, a fost foarte buna de plimbare, de vizitare si chiar de baie...
Timeing-ul era verificat deja de 2 ani si s-a confirmat inca o data...asa ca am parcurs tot ce am anuntat si promis in program...Pentru un organizator este cel mai important lucru...
Napoli este pe an ce trece tot mai curat,cladirile mai aranjate, ma gandesc ca peste vreo 10 ani o sa ai impresia ca te afli la Munchen...
Cartierul spaniol era curat, nu mai este un loc periculos si este invadat de turisti. Singura zona in care dezordinea si gunoaiele raman in continuare sa personalizeze este perimetrul cuprins intre Piazza Garibaldi, Porta Nolana si Molo Beverello.
Am spus si repet, imi place mult acest oras in primul rand pentru arhitectura sa fantastica, apoi pentru vera pizza si nu in ultimul rand pentru ca este un loc viu. In care oamenii isi povestesc, sunt veseli...Cand intri pentru prima oara intr-un astfel de "sanctuar" al crimei organizate si al gunoaielor neridicate de pe strazi, nu poti sa nu fi un pic socat...Asa am fost si eu prima oara cand am pasit in Napoli...Acum stiu la ce sa ma uit, de ce sa ma bucur... Este recomandarea pe care o fac de fiecare data cand merg cu cineva acolo, sa faca abstractie de ce e pe jos si sa priveasca doar in sus...
Capri nu cred ca mai are nevoie de nici o prezentare, am remarcat ca acest grup a pus in favorit poll acest loc...Este impresionant intradevar ceea ce vezi acolo...In special din panoramele Gradinile Augustus si Tragara. Sunt locurile mele favorite, alaturi de intrarea cu salupa prin Arco Dell Amore...
Sorrento este locul meu preferat...Ma simt atat de bine pe stradutele cochete...Nu mai vorbesc de Il Giardinelli - ahh ce loc minunat, ce mancare buna, ce oameni faini...
Pompeii - o poarta temporala - un loc in care te afli pentru cateva ore cu doua mii de ani in urma...Am vizitat locul acela de multe ori dar sunt la fel de impresionat de ordinea, rigoarea si robustetea cu care s-a construit intr-o vreme in care nu erau bascule si macarale...Pacat ca anul acesta s-au inchis doua puncte interioare de vizitare: una dintre cele mai frumoase case, acolo unde aveam ocazia sa arat cea mai veche oglinda din lume si zona de spa si ladisarium-ul din port. Am intrebat ghida de ce...a dat si ea din umeri...
Mi-am propus inca o data ca atunci cand am un pic de timp si este extrasezon sa strabat pe jos drumul de la Positano la Amalfi plus o sentieri. Coasta Amalfi este asa cum o descriam intr-un articol un presepi de uriasi. Este fantastic de frumos...Nu te saturi privind la casutele atarnate pe dealuri, la culori, la flori...Sunt atat de multe locuri romantice, intime, pline de romantism acolo pe coasta...Am vazut Amalfi ca de fiecare data si de pe uscat si de pe mare. Am avut noroc de vreme buna, doar un pic de vant a "gonit" o parte din grup de pe punte in interiorul ferry-ului - asa ca ne-am putut bucura de filmuletul cu minuni ce se deruleaza navigand din Amalfi la Sorrento.
Ischia - o insula atat de bogata, are o multime de izvoare calde, terme, plaje, panorame, verde paradisiac....Un loc care ar putea fi perfect daca oamenii care il locuiesc ar fi mai ordonati, mai harnici...Pacat ca nu te poti bucura pe de-a intregul de tot ce acea insula ofera...Sunt atatea de vazut, de admirat, gradini de rai, zone termale, plaje, cladiri vechi, mici piatete pline de farmec...doar ca pentru a ajunge la ele trebuie sa te inarmezi cu rabdare pentru ruleta CS si CD...Cele doua autobuze turistice au o intentie turistica foarte buna, un program potrivit pentru a putea vizita este afisat in toate statiile ...dar nu se respecta...Cand spun respecta nu ma refer la intarzieri de 5 - 10 minute ci de 45 minute...Pacat pentru ca asta genereaza o staredestul de neplacuta pentru toti cei care-si doresc sa vada, nevoiti sa astepte - nu se stie cat - in statii...Din pacate asa sunt italienii din sud, nu te poti baza pe ei aproape deloc...Au modul lor de a munci, de a intelege lucrurile, de a trai si e greu pentru cineva care vine din zone ordonate sa-i poata intelege...Povesteam cu niste nemti - erau efectiv socati...
Bucurii multe dar si cateva regrete...In primul rand ca nu am putut sa va ofer un asfintit in mare...Am fost la doar 10 minute, doar ca un nor si-a gasit sa coboare tocmai atunci cand portocala uriasa statea sa se pravaleasca in apa...Apoi ca in Anacapri nu am ajuns si in vila lui Axel Munthe - Saint Michele...Apoi ca programul meu de excursii nu poate sa fie unul cu adresabilitate generala...
Cam asta a fost istoria celor 9 zile petrecute...
Am transmis tuturor participantilor 2 Email-uri forward wetransfer. Contin link-urile de download pt Poze 1 si Poze 2, foldere ce cuprind fotografiile facute de mine in cele 10 zile. Descarcarea se poate face doar 7 zile, dupa care link-ul nu mai este valabil. Sper sa va placa....