O sa fie chiar "Pasi in zapada"! Imi amintesc ca acum 2 ani cautam zapada, am urcat la Salgo pe un drum desfundat in prima parte pana cand am dat de minunea alba...Acum omatul e cat gardul, nu mai are cum sa se topeasca pana cand ajungeti voi.
Vreau sa va spun cateva lucruri si recomandari de echipament de care sa tineti neaparat cont. Vara, pe trasee usoare asa cum facem noi, treaca - mearga, mai merge si cu un pantof trekking sau cu incaltaminte sport, dar iarna, echipamentul este absolut obligatoriu si trebuie adaptat la conditiille in care se urca. Ideale sunt ghetele cu membrana Goretex. Aceasta asigura si mentinerea temperaturii si impermeabilitate. Cu o singura conditie: SA NU SPALATI INCALATAMINTEA CU DETERGENT SAU IN MASINA AUTOMATA.
Membrana Gore-Tex este utilizata in echipamente pentru profesionisti, precum pompieri, astronauti sau militari. Spatiile dintre fibrele microscopice sunt de 20.000 ori mai dense decat o picatura de apa si de 700 ori mai largi decat vaporul de transpiratie. De aici rezulta propietatea membranei Gore-Tex de a fi impermeabila (nu lasa apa sa treaca in interior) si totodata asigura respirabilitatea echipamentului (permite vaporilor de transpratie sa iasa la exterior).
Daca nu aveti ghete GORETEX, asigurati-va ca incaltamintea pe care o aveti nu ia apa, e nevoie sa fie outdoor de iarna. Nu aveti ce face cu o gheata usoara de vara, care nu este tratata pentru impermeabilitate. Daca va udati la picioare si ganditi-va ca mergeti cateva ore prin zapada, disconfortul este maxim. Daca au calitatea de impermeabil, bocancii au o mica eticheta metalica ce indica acest lucru. La fel daca au membrana Goretex.
Daca totusi nu aveti ghete impermeabile, trebuie sa stiti ca exista spray-uri de impermeabilizare, am mai folosit asa ceva cu succes, le gasiti in magazine de incaltaminte si in cele sportive (mai profi). Trebuie aplicat pe uscat.
O sa fim 2 zile prin zapada. Poate e bine sa va ganditi la 2 perechi. Nu stiu daca ati primit informatia asta vreodata, dar e bine de invatat, niciodata nu e prea tarziu
- incaltamintea de munte nu se usuca pe calorifer sau in locuri foarte calde. BOCANCII DE MUNTE SE USUCA DOAR LA TEMPERATURA CAMEREI.
La bocanci neaparat crampoane, fara ele nu aveti ce iesi in zapada. O sa alunecati pana va pierdeti toate puterile, rabdarea si drumul o sa fie un chin...Sunt multe tipuri, multe variante de crampoane de la cele de magazin (din cauciuc cu tinte) pana la cele profi. Daca nu aveti unele profi e bine sa aveti doua perechi din cele obisnuite, pt ca le pierdeti prin zapada, se rup.
Tot obligatoriu bete de trekking cu cauciuc in capat si cu fluture de zapada, care sa impedice intrarea batului prea adanc in omat. Betele va confera stabilitate, echilibru, sunt un ajutor extraordinar. Nu va gaditi ca e ca vara cand gasiti un bat in padure si il folositi ca sprijin. Acum e zapada e total altceva.
Pantalonii de munte sunt termici si au in partea inferioara o dublura pe interior si un strat exterior suplimentar care impiedica intrarea zapezii in gheata si udarea in zona de contact cu zapada. Sunt ideali. Daca insa nu aveti un astfel de pantalon, ganditi-va ca trebuie sa aveti flexibilitate, sa nu va fie rece, dar in acelasi timp sa nu va coaceti in ei. Sunt panataloni care nu respira de loc, din materiale in care transpirati maxim si care va dau disconfort. Oricum, orice pantalon e bine sa fie acoperit in partea de jos de parazapezi, un fel de jambiere din material impermeabil, care se leaga sau se prind de gheata si care impiedica zapada sa intre in gheata si sa nu ude pantalonul.
In partea superioara, ideal este sa aveti bluze din material termic. Gasiti la Decatlon, nu sunt scumpe. Cel mai indicat este sa fii imbracati stil ceapa, adica in mai multe straturi, cu mai multe bluze. Pe care sa le dati jos pe masura ce va incalziti din cauza urcarii. Asa va puteti regla cel mai bine temperatura din imbracaminte, nici sa nu transpirati, nici sa nu va fie frig.
Pe exterior o geaca termica sau o bluza in care corpul sa poata respira. Am vazut multi care merg la munte in canadiene, sau in echipament de schi. Brrr, mi se face rau cand vad pt ca stiu cat de greu le este. Costumele de schi sunt concepute pentru altceva, in special sa nu intre curentul rece, in nici un caz pt urcarea la munte. O sa va simtiti ca intr-o punga, va supraincingeti pe interior, o sa transpirati si la orice oprire veti avea tendinta sa va descheiati la haine sa va puteti usca...si asta inseamna in mod sigur raceala!
Pe cap, daca e rece e buna o cagula de schi, care sa va acopere gura si nasul, sa respirati printr-un material textil. Asa nu luati aerul rece direct...Mai rau este pt cei cu ochelari, pentru ca in mod sigur se vor aburi...Oricum caciulita (vedeti ca si aici sunt variante termice) si e bine ca una dintre bluzele pe care le aveti pe voi sa aiba gluga.
Grupul va fi insotit de ghid Salvamont, traseul va fi adaptat functie de stratul de zapada, se va merge usor, deci nu va ganditi la nu stiu ce expeditie in Himalaya.Dar trebuie sa fiti totusi constienti ca trebuie sa fiti pregatiti fizic, nu puteti sari direct de pe scaunul de birou pe carare de munte acoperita cu zapada...
Acum despre transport. Dupa calculul meu o sa fie 20 - 22 persoane care o sa mearga cu mijlocul de transport pe care-l organizam pe traseul Bucuresti - Brasov - Sibiel, este deci peste microbuz. Asa ca o sa inchiriem un miniautocar, tariful o sa fie acelasi pe care l-am comunicat si o sa calatoriti evident mai comod. Am transmis celor care nu s-au inscris inca pe lista de transport un Email sa vad optiunea lor...
Acum grupul are 28 de persoane. Daca mai urca un pic o sa ajungem la un autocar mai mare de 40 locuri...Asa ca daca mai sunt 4-5 pe ganduri, ii invit sa se inscrie..