Autor Subiect: Aďt Benhaddou – ultimul popas inainte de Sahara  (Citit de 4861 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Aďt Benhaddou – ultimul popas inainte de Sahara
« : Marți, 21 Noiembrie 2017, 18:17 »
Aďt Benhaddou – ultimul popas inainte de Sahara

Intr-o vale inveselita de Draa, raul aducator de viata, vegheata de Atlasii Inalti, pe drumul ce duce spre Poarta Saharei, se afla o fortificatie uriasa din...lut. Sase kasbah-uri si aproape cincizeci de ksours (un fel de kasbah-uri individuale), intr-o armonie vizuala fantastica. O jucarie pentru copiii Uriasului. Asa apare, ca un decor dintr-o poveste. Privindu-l de la distanta cu greu iti poti imagina ca a fost modelat de mana de om...





Cu cat de apropii esti tot mai impresionat, tot mai nerabdator sa-i atingi zidurile, sa-i descoperi stradutele. Alergi peste pod, intri printre primele ksour-uri, rotindu-ti ochii in jur...



Ramai fermecat de tot ce intalnesti, de tot ce vezi. Esti ca un copil care a primit o jucarie si se bucura descoperind-o putin cate putin.





Oraselul fortificat, a trait opt sute de ani. Cam tot atat cat ruta comerciala trans-sahariana. Aceasta cale a legat coasta nord-africana, Europa si Levantul de Africa Subsahariana. Marfurile comerciale, inclusiv aurul, sarea si sclavii africani, au trecut prin aceste cai incepand din timpuri stravechi si ajungand la un varf intre secolul al VIII-lea si sfarsitul secolului al XVI-lea d.Hr. Cu un astfel de trafic de-a lungul rutei, localnicii au profitat din plin, castigandu-se existenta oferind adapost, mancare si bautura comerciantilor care calatoreau.



Numai ca acolo unde este bogatie, apare si tentatia. Aurul si marfurile de pret atrageau ca un magnet talharii, gata sa atace caravanele oprite. Dar, inventivi, oamenii locului au ridicat ziduri inalte din lut, intarit cu lemn, asa ca s-au protejat pe ei si pe clientii lor bogati.

Ksar-ul din Ain-Ben-Haddou era deci un oras fortificat (cuvantul \"ksar\" fiind probabil derivat din castrul latin), in care locuiau sase familii bogate (cei care locuiau in kasbah-uri) si alte cincizeci care-si duceau viata in niste case mai mici, ksour-uri. Jur imprejur erau ziduri, intarite la colt cu turnuri.  In afara de cladirile ce serveau ca locuinta, au existat si structuri publice, inclusiv o moschee, un caravanserai, un sanctuar al unui sfant local si o piata publica.



Se spune ca Ksar-ul a fost fondat in anul 757 de catre Ben-Haddou, al carui mormant se afla undeva in spatele orasului. Dar nici una dintre structurile din Ksar nu sunt de atunci. Ceea ce vedem noi azi sunt constructii de inceput de secol al XVII-lea. Intretinerea unei structuri atat de fragile cum este cea din material organic este extrem de anevoiasa si necesita permanenta.

Am vazut undeva pe drumul spre Agdz, cum se fac caramizile din care apoi se cladesc acest gen de case presahariene. Foarte laborios. Lutul este mai intai framantat cu picioarele, adaugandu-se cate un pic de apa. Se amesteca apoi cu paie si este asezat in forme paralelipipedice, in care se lasa la uscat. Dupa ce se usca intr-o proportie de 80% se pot folosi la cladit. Peretele se inalta cu acest gen de caramizi nearse, putin cate putin, tinut din loc in loc cu lemne sa nu se prabuseasca. Odata uscat, se merge mai departe cu constructia, de multe ori chiar etajata. Dupa terminare se tencuieste cu o argila rosie, proces ce se repeta ca reparatie dupa fiecare ploaie. Noroc ca acolo sunt 4-6 zile pe an de ploaie...



Odata cu declinul comertului trans-saharian (secolul XVI) orasele fortificate au inceput sa-si piarda importanta. Acest lucru a dus la decaderea lenta a multor din acest tip de cetati de lut. Ce este insa  curios, e ca Ksar-urile care s-au conservat (asa cum e si Ait Benhaddou) par sa apartina perioadei in care comertul trans-saharian era in declin. Poate ca Ksar nu a fost doar important ca oprire pe ruta comerciala trans-sahariana, ci si un centru al puterii locale, doar asa se poate explica faptul ca a inflorit inexplicabil, atunci cand comertul cazuse.


 
Citisem inainte de a ajunge la Ait Benhaddou ca astazi Ksar este abandonat, toti locuitorii sai s-au mutat in satul modern pe versantul opus al raului, care este mai aproape de drum. Acolo insa am aflat ca inca mai exista opt familii care traiesc in Ksar. Am gasit lucrul acesta extraordinar, pentru ca in felul acesta locul este insufletit, altfel ingrijit, cu toate ca UNESCO priveste si ajuta cu toata atentia Ksar-ul. Multe cladiri erau in renovare atenta, ceea ce inseamna ca putem spera ca intr-o buna zi Ksar va fi din nou plin de viata... Acum e o relicva frumoasa a unei epoci mai vechi, dar ii lipseste VIATA.

Multe din cladiri sunt ocupate acum de comercianti, care-si vand marfurile inauntru, dar cele mai multe afara in strada.





Cel mai mult m-a impresionat unul dintre figurantii de la Gladiatorul (asa se prezinta el...) care in 5 minute mi-a facut o pictura cu apa, folosind doar pigmenti naturali. Verdele era obtinut din ceai de menta...A tot mazagalit in stanga si in dreapta, tragand linii aparent fara sens. Pe masura ce liniile pe care le desena se uscau, culoarea devenea tot mai puternica. A tinut apoi foaia deasupra unui mic foc si...nu-mi venea sa cred, a rezultat un desen de o acuratete uimitoare.



De pe strazi mi-au ramas in minte culorile fantastice ale covoarelor berbere. Armonizau atat de bine cu ceea ce era in jur...Am haladuit pe stradutele Ksar-ului pret de cateva ore si am simtit ca nu e destul. Asa ca ma intorc...