Autor Subiect: Koh Panyee si istoria terenului sau plutitor, de fotbal  (Citit de 5565 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Koh Panyee si istoria terenului sau plutitor, de fotbal
« : Marți, 26 Decembrie 2017, 13:57 »
Phuket, Tailanda, acum o luna. Un loc vibrant, exotic, provocator, erotic. 30 de grade afara, 30 grade in apa. "High fever" pe strada, in baruri, cabareturi...Siruri nesfarsite de tuk-tuk-uri, sute de bucatarii ambulante, rauri de oameni...Vanzatori de tot felul, pravalii coborate pana aproape in strada...O multime de tentatii. De tot felul.

Langa, Marea Andaman, o uriasa lacrima de azur. Revarsata in Paradisul Verde...Labirinturi de stanci, arce, grote, plaje paradisiace, insule robinsoniene...O gigantica opera de arta, un fel de presepi al Ciclopilor.

Imi doream tare mult sa vad insulele din golful Phang Nga, despre a caror pitoresc si farmec aflasem. Asa ca iata-ma intr-o salupa ce taia o brazda adanca si alba in calimara de azur. Alunecam printre siluetele impadurite ale insulitelor rasarite din mare, cu privirea ratacita in Paradisul ce mi se arata in fata.

Prima oprire a fost pe insula Hong, pentru a intra in pestera Koh Panak, sau cum au numit-o turistii, Ice Cream Cave.


Apoi in alt loc fascinant, care apare pe desktop-ul a mii si mii de calculatoare in lume: insula Koh Tapu sau cum este cunoscuta de toata lumea, James Bond.


Pentru masa de pranz am tras barca la pontonul unui sat plutitor de pescari. Koh Panyee pentru ca asa se numeste satul, este asezat pe piloni de lemn, pe care sunt construite platforme, cu rol de... stradute. Apropiate una de cealalta sunt casele satului, cocotate pe piloni, in care traiesc peste 300 de familii. Exista magazine, restaurante, chiar si o scoala si o moschee.

Asezarea a fost infiintata la sfarsitul secolului al XVIII-lea. Trei familii, imbarcate pe niste mici barci, au parasit Java, Indonezia, in cautarea unor locuri mai bune de pescuit. S-au inteles ca cel mai bine ar fi sa se desparta si daca vreuna gaseste ceva, sa ridice din cel mai inalt punct, un steag. Au cautat in jurul insulelor Sumatra, si au gasit drumul spre Marea Andaman, au urmat apoi linia de coasta din Malaezia, in apele din Thailanda si apoi in Phang Nga Nga.

Unul dintre pescari, Toh Bahoo a vazut de la distanta Koh Panyee si impresionat, a vaslit intr-acolo. Locul era ideal pt a se aseza, asa ca a ridicat steagul. De aici si numele satului, "Panyi" in limba ancestrala a satenilor inseamna "steag". Incet incet populatia satului a crescut, noi si noi case s-au adaugat, ajungandu-se in 300 de ani, la 360 familii si 1.485 locuitori, toti descendenti ai celor veniti pe apa, din Java.

Koh Panyee este o mica insula. Mare parte din ea, este o stanca imensa, din calcar, la piciorul si adapostul careia, oamenii si-au construit satul plutitor. Totul pe piloni din lemn, intarit din loc in loc cu niste improvizatii de beton. Ingenios, fascinant si incredibil cum toata acea "sandrama" nu este luata de apa...


La inceput, pescuitul a fost singura sursa de hrana si existenta pentru comunitatea musulmana. Acum insa este doar a doua, jumatate din localnici lucreaza in turism. Doar 40% au ramas in continuare pescari.

Frapant este cat de deschisi, prietenosi si calzi sunt oamenii aceia. Pornit din spatele restaurantului, pe labirintul de stradute, am ajuns in zona scolii, unde m-am intersectat cu un grup de oameni imbracati curat, in alb, cu capul acoperit. Veneau de la moschee. "Hmm"- mi-am zis, "sa vezi ca nu le place ca am intrat pe aici si fotografiez"...Am asteptat insa linistit, sa ajunga in dreptul meu si sa le vad reactia. Unul cate unul, s-au strecurat pe puntea ingusta, pe langa mine. Zambind. Unul mi-a arata spre scoala. Este mandria lor. Apoi altul m-a intrebat daca stiu ca ei au teren de fotbal. "Mai sa fie!? Cu siguranta oamenii astia rad de mine..." "Cum sa fie un astfel de spatiu de joc aici?"... Grupul a trecut, s-au imprastiat toti pe la colibele lor. Iar eu mi-am continuat drumul. Putin suparat ca fusesem tinta glumei cu terenul de forbal.

Ce am aflat povestind cu oamenii de acolo: ca au curent electric adus cu un cablu submarin, ca au chiar si internet. Copiii lor se descurca usor si cu navigatia pe apa si cu cea pe net...

13 profesori predau la scoala educand cei 200 de elevi. Au lansat o serie de proiecte pentru a-i mentine ocupati, a le mari gradul de constiinta pentru conservarea si protejarea mediului si nu in ultimul rand pentru a face bani pentru scoala. Au acolo un program de reciclare prin care sticlele si cutiile sunt colectate si vandute in beneficiul scolii, pastrand totodata curatenia localitatii. Profesorii invata de asemenea elevii sa cultive legume, intr-o forma adaptata la mediul acela lacustru. Au chiar o mica ferma la scoala, de unde vand produse catre restaurante. Daca ii intrebi pe copii ce vor sa se faca atunci cand cresc multi isi raspund: medic sau fotbalist. "Mai sa fie, mi-am zis, sa vezi ca aici chiar este teren de fotbal" - dar mi-a fost jena sa intreb, de teama sa nu fiu luat peste picior. Ma gandeam ca chestia asta cu terenul de fotbal e o gluma, cu care iau turistii peste picior. L-am intrebat pe un copilas: "Esti fericit ca te-ai nascut aici?". S-a uitat la mine ca si cand as fi spus o mare gogomanie: "Bineinteles ca imi place, este cel mai frumos loc de pe Pamant!"....Am lasat capul rusinat si primul gand care mi-a vebit in minte a fost, cum as fi reactionat eu daca m-ar fi intrebat cineva daca sunt fericit ca m-am nascut in Sibiu. Cred ca as fi raspuns cu aceiasi privire cu a copilului...

A, da si am mai aflat ca pe insula exista si un politai...In case of... :)

Am fotografiat si fotografiat si apoi disperat sa ajung la timp la salupa, am luat-o la picior mai repede...Am ratacit drumul si am intrat un pic in panica. O boare de spaima mi-a trecut prin minte, la gandul ca va fi greu sa gasesc  pontonul la care era trasa salupa noastra... M-am linistit insa imediat, zarind printre case stanca si turla moscheii, reperele mele...Atunci am realizat ca dadusem un ocol larg satului...

Cativa pasi si gata! - am reintrat pe "straduta" din spatele restaurantului...Am mai admirat o data privelistea - la cca 1 km in larg se vedea o imensa padure de mangrove. Apoi am coborat scarile...pontonul si uite si barca! Ghidul astepta rabdator...Ajus in dreptul lui nu ma abtin si il intreb: "Care este gluma cu terenul de fotbal?". Omul se uita la mine, ca trezit din somn si imi raspunde: "Nu e nici o gluma! Aici chiar este un teren de fotbal!"

Mai tarziu, in racoarea camerei de hotel, navigand pe internet am gasit:

Paynee Fotbal Club. Adevarata poveste a ceea ce parea imposibil

Fotbalul este foarte indragit pe aceasta mica insula. A intrat in colibele oamenilor gratie televiziunii. Le-ar fi facut placere sa poata si juca. Indeosebi copiilor. Pana in anii 1980, insa, Koh Panyi nu a avut propriul teren de fotbal. Cum cererea de spatiu pentru construirea de locuinte era tot mai mare, pe masura ce populatia era in crestere, nu se intrevedea nici o sansa ca cei mici sa aiba sansa de a primi un teren de joaca. Cu ceva timp in urma chiar si plaja, acolo unde se mai incingea cate o lupta cu balonul, le-a fost luata, pentru a fi oferita constructorilor de locuinte.

In 1986 toata suflarea pamantului, il privea pe vrajitorul Maradona, facand furori la Campionatul Mondial de Fotbal. Printre milioanele de telespectatori se numarau si copiii din Koh Panyi...Au fost atat de impresionati incat s-au decis sa-si construiasca singuri, un teren pe...apa.
Au strans lemne si plute vechi, au luat de la parinti ciocane si cuie si s-au apucat de treaba. Dupa un timp, terenul de fotbal plutitor, din lemn, era gata si au inceput sa se incinga mici dispute intre copii. Saraci si desculti, deseori isi raneau picioarele, intepat de cuie, cu unghiile sarite sau implantate in lemn...Dar au continuat sa joace. Sangerand, strangand din dinti, sperand ca pot ajunge ca idolul lor, Maradona. Cand durerea era prea mare sareau in apa sa-si mai linisteasca ranile...

Copiii au continuat sa stranga lemne si sa extinda terenul. Adultii ii priveau unii cu uimire, altii cu admiratie, altii spuneau ca mai s-ar ocupa de altceva...Oricum toti erau din ce in ce mai curiosi, asa ca meciurile au inceput sa aiba spectatori...

Fotbalul acolo, pe plaforma plutitoare este diferit de ceea ce se joaca pe un teren stabil. Uneori apar valuri si pentru controlul asupra mingii este nevoie de o abilitate suplimentara. Apoi destul de des mingea poposeste in apa... in timp ce joci. Dar copiii din Koh Panyi s-au adaptat si au invatat sa joace fotbal pe o suprafata umeda si alunecoasa si au dezvoltat o tehnicitate fantastica, datorita terenului mai mic in dimensiuni.

Antrenati si ...organizati si-au spus ca este momentul sa dea piept cu cei de pe uscat. Asa ca ecipa lor Panyee FC s-a inscris in campionat. Si gratie tehnicitatii, abilitatii, ambitiei, copiii au ajuns pana in semifinale!
Clubul local a devenit una dintre cele mai de succes echipe de tineret din Thailanda de Sud. De-a lungul anilor au castigat mai multe campionate regionale, iar intre 2004 si 2010 tineretul clubului FC Panyee a castigat sapte campionate consecutive in Thailanda de Sud.

Platforma veche de lemn a fost adaptata de-a lungul anilor, iar acum a fost inlocuita cu una din plastic, cu o suprafata neteda. In plus, in alta parte a insulei s-a construit un teren mai mare, cu fundatie de beton si au fost plasate garduri in jurul acestuia, astfel incat mingea sa nu mai ajunga in apa atat de des. Jucatorii echipei Panyee FC se antreneaza acum in fiecare zi pe acest nou teren, dar asta nu inseamna ca au uitat de campul plutitor...Pentru a-si dezvolta tehnica, se face in continuare pregatire si pe pluta...

De la Panyee FC au plecat jucatori la cluburile profesioniste importante din Tailanda, inclusiv Chalermpol Palm si Watcharapong. Iata cum visele unor copii s-au transformat in realitate si nu este exclus sa auzim pe cativa ani de un Maradona nascut pe Panyee...