Autor Subiect: Legenda trandafirului. Festivalul trandafirilor Bulgaria  (Citit de 3061 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11575
Legenda trandafirului. Festivalul trandafirilor Bulgaria
« : Vineri, 12 Ianuarie 2018, 07:58 »
Trandafirul este cea mai cunoscuta floare si probabil si cea mai iubita floare. Invaluit in legenda si mistere, catifelat si iubit, cu parfum imbatator, a fascinat mereu oamenii cu farmecul sau.

In MITOLOGIA GREACA datorita structurii lui cu multe petale a fost asociat  “labirintului”  dar si “timpului circular”. Dupa numele lui, in limba greaca rhodon (trandafir), a fost botezata insula Rhodos.



Tot aici se spune ca trandafirul inca de la crearea lui, a fost special destinat a fi cea mai frumoasa floare de pe pamant. Se povesteste in mitologia greaca, ca zeita florilor Chloris a creat trandafirul din trupul unei nimfe moarte, pe care o indragea. In memoria acesteia, pentru a dainui amintirea ei pe pamant, zeita florilor Chloris a cerut ca fiecare dintre zei sa-i daruiasca cate ceva din atributele lor. Astfel, Afrodita i-a dat frumusetea, Dyonissos i-a dat parfumul ametitor, cele trei gratii i-au oferit stralucirea, veselia si farmecul. Vantul de primavara Zephyr a dat norii la o parte pentru ca Apollo sa-l lumineze si sa-l infloreasca. Ares, zeul razboiului i-a dat spini pentru  ca trandafirul sa-si poata apara frumusetea fara seaman. Mitologia greaca de asemenea, considera trandafirul floarea simbol a dragostei, asociat cu zeita frumusetii Afrodita.



Alte legende grecesti  spun ca Anacreon a spus ca trandafirul a luat fiinta din spuma alba ca laptele care invaluia corpul Afroditei, cand zeita dragostei a iesit din mare.
Alta poveste spune ca trandafirul s-ar fi nascut din sangele lui Adonis care a fost ucis de zeul Ares, zeul razboiului ca pedeapsa ca acesta se indragostise de Afrodita, sau ca trandafirul rosu ca sangele ar fi aparut din lacrimile Afroditei, amestecate cu sangele lui Adonis, ranit mortal de un mistret salbatic.



Alta legenda greaca povesteste  ca zeul dragostei, mesagerul iubirii Cupidon, ar fi fost inarmat cu un arc si o tolba de sageti. Dar a mai primit un dar de la Afrodita: un trandafir gingas. Sau ca trandafirul s-ar fi nascut din susurul jucausului Cupidon si ca spinii sai sunt de fapt sagetile micului zeu al iubirii.

Se povesteste in istorie ca regele Frigiei, Midas, avea o calitate aparte, daruita acestuia de catre Dionis si anume ca tot ce atingea cu mana se transforma in aur. Midas era vestit pentru gradina lui de trandafiri cu 60 de petale.

Homer scria in Eliada ca scutul lui Ahile si coiful lui Hector, erau impodobite cu trandafiri, pentru a-i apara in lupta.

In MITOLOGIA ROMANA se spune ca Diana, zeita vanatorii a creat aceasta floare. Se povesteste ca Rhodanthe o fata foarte frumoasa care cucerea inima oricarui muritor care o zarea, a ignorat sutele de petitori, ea fiind indragostita numai de Soare. Suparati de refuz tinerii petitori s-au  hotarat sa o rapeasca pe Rhodanthe si au mers acasa la ea. Gasind-o incuiata, au spart usa si au intrat. Suparata si mahnita de aceasta  intamplare, dar si pentru a o proteja, Diana – zeita vanatorii, a transformat-o intr-un trandafir, iar pe tineri in spini, ca sa-i aiba aproape.

Povestile pun semn de intrebare daca zeita Diana a facut asta din mahnire sau din gelozie. Astfel, o alta varianta spune ca Rhodanthe, asaltata de nenumaratii ei pretendenti, s-ar fi refugiat in templul zeitei Diana, numai ca fecioara divina, vazand frumusetea fetei, fu imediat cuprinsa cuprinsa de gelozie. Asa ca a preschimbat-o intr-o floare de trandafir, iar pe tinerii inflacarati care au sfaramat portile templului, in spini.



In cultura romana, in fiecare primavara se sarbatoarea Sarbatoarea stramosilor Rosalia, in Roman antica. Romanii asezau pe mormintele consortilor trandafiri zdrobiti, simbol al inimilor indurate. Prin traditie, mormintele stramosilor erau presarate  cu petale de trandafir, coroane de trandafiri roz, trandafirii fiind simbolul regenerarii. In crestinism, sarbatoarea Rosalia a fost preluata sub numele de Rusalii (27 mai 2018 anul acesta).

Legende medievale spun ca trandafirii au aparut in Bethleem in mod miraculous, in urma rugaciunilor unei frumoase fecioare acuzata pe nedrept si condamnata sa arda pe rug.

Zarathustra (sau Zoroastru 628-551 IC) – a fost un profet, zeu sau personaj istoric zeificat al religiei din Iranul arhaic care a propovaduit o doctrina apropiata de vechiul dualism pers, devenita religie autonoma, numita zoroastrism si a instituit Casta Sacerdotala a magilor initiati. Acesta spunea ca trandafirii sunt inventia diavoleasca a spiritului raului Ahriman.

Musulmanii credeau ca trandafirii au fost creati din lacrimile Profetului Mahomed.

O alta legenda spune ca primul rozariu era facut din flori reale de trandafir. (Rozariu este un element arhitectural care impodobeste intrarea in lacasurile de cult gotice. O fereastra catre cer, in ton cu filozofia goticului, cu constructiile sale imense pe verticala, motivul slavei inaltate spre Dumnezeu)

Un MIT HINDUS spune  ca una dintre sotiile lui Vishnu, protectorul lumii, ar fi aparut dintr-un trandafir. Cei doi mari zei Vishnu si Brahma s-ar fi contrazis in legatura cu intrebarea care ar fi cea mai frumoasa floare? Vishnu prefera trandafirul. Brahma - creatorul universului- alese floarea de lotus ca fiind cea mai frumoasa, deoarece nu mai vazuse niciodata un trandafir.



Vishnu i-a aratat lui Brahma un trandafir si el a ramas foarte impresionat de frumusetea lui. A acceptat ca floarea de lotus nu este la fel de frumoasa. Si pentru a recunoaste ca Vishnu a avut dreptate, Brahma a creat din petale de trandafiri pe zeita Lakshmi, ce avea sa–i devina sotie lui  Vishnu.



O legenda ne spune ca in Gradina Raiului toti trandafirii erau albi, culoarea puritatii. Cand Adam si Eva au pacatuit si Dumnezeu i-a izgonit din paradis, trandafirii de rusine, s-au inrosit. De atunci trandafirii rosii semnifica dragostea pasionala. Putem spune oare ca nici o alta floare nu ne face sa simtim puterea iubirii asa cum o face trandafirul?

Referitor la  culoarea trandafirului se spune ca el a fost la inceput  numai alb.



S-a transformat in rosu cand Jupiter a surprins-o pe zeita Venus scaldandu-se intr-un lac inconjurat de trandafiri.



O poveste araba, spune despre aparitia trandafirului galben: Profetul Mahomed aflat departe de casa, a presimtit ca sotia lui Aisha cea mai iubita din sotiile lui (se pare ca era a 11-a sotie si ultima), a presimtit ca nu ii este credincioasa si in visul sau cere ajutor de la Sf Gabriel (Ibrahim). Acesta ii spune sa se intoarca acasa, sa ii ceara sotiei sa arunce din mana obiectul pe care il are si daca acesta isi schimba culoarea, aceasta este dovada de necredinta. Aisha si-a intampinat sotul cu un buchet de trandafiri albi in mana, care au devenit galbeni atunci cand  au atins apa lacului in care au fost aruncati.

O alta legenda spune ca doua familii engleze recunoscute York si Lancaster  s-ar fi certat si ca trandafirii galbeni au starnit razboiul dintre ei. Ambele familii aveau simbol trandafirul galben. La finalul conflictului, a avut loc o casatorie si o emblema comuna – doi trandafiri galbeni uniti.

Despre trandafirul rosu persanii au o legenda care povesteste ca o privighetoare s-a indragostit de un trandafir alb imaculat si stralucitor. Privighetoarea l-a imbratisat atat de strans, incat spinii i-au strapuns inima si sangele a colorant trandafirul in rosu. Aceasta poveste l-a inspirat pe Oscar Wilde sa scrie “Privighetoarea si trandafirul”.

Dragostea pentru trandafiri depasea uneori limita rationalului. Dusumeaua salii de ospaturi in care Cleopatra, regina Egiptului l-a primit pe Marcus Antonius, a fost acoperita cu un strat de petale de trandafiri gros de un cot.

In India veche exista un obicei conform caruia, cel ce aducea imparatului un trandafir, putea sa-i ceara orice.

KAZANLAK capitala Vaii Trandafirilor din timpul Festivalului Trandafirilor

Lunile mai si iunie sunt minunate pentru city-breakuri si road-tripuri in zonele rurale ale Bulgariei.
Bulgaria este lider mondial in productia de ulei esential de trandafir si de putin timp a intrecut Franta si la capitolul lavanda.



Satucul Kanchevo este Valea Trandafirilor, acolo unde are loc una dintre ceremoniile culesului de trandafiri, in timpul Festivalului Trandafirilor. Capitala Vaii Trandafirilor este localitatea Kazanlak (din turca - "Kazanlik" vale ca un cazan adanc).





Traseul pana acolo este relativ scurt pornind din capitala: Bucuresti – Veliko Tarnovo – Kazanlak (280 km). Bucuresti – Veliko Tarnovo (180 km).

De la jumatatea lunii mai pana la inceputul lui iunie, Valea Trandafirilor imbraca haine  de sarbatoare si primeste turisti din toata lumea sa vada minunea. Campurile infloresc si parfumeaza incantator, au loc dansuri  populare. Miliardele de trandafiri in floare ofera un tablou spectaculos.


 
Rosa Damascena (Trandafirul de Damasc) se cultiva ca cea mai mare comoara a regiunii.



Aici randurile de trandafiri sunt aliniate si ingrijite ca viile in Toscana, sau ca lanurile de porumb. In perioada de cules sute de zilieri sunt adusi cu autocare sa umple sute de saci cu petale de trandafir roz, cultivat pe acest petec de pamant binecuvantat.



Complexul etnografic Damascena - Skobolevo (Asen)



Damascena este un complex etnografic care include Distilaria de familie Damascana, unde in timpul sezonului de trandafiri parfumati poti vedea cum se face uleiul esential, un rosarium cu sute de soiuri de trandafiri, care mai de care mai colorati si parfumati, un parc, un muzeu etnografic si un gift shop cu produse cosmetic pe baza de trandafiri si lavanda. Este si un restaurant pitoresc, aflat intr-o gradina minunata, unde multe dintre mese sunt asezate sub bolte de trandafiri. Pe helesteul din gradina de trandafiri plutesc intr-o armonie fabuloasa cu ce se intampla in jur, cateva lebede!! O primavara grozava!!! 





Articol este scris si ii apartine Danielei Dimitrescu