Tarif: 560 RON/persoana*
Tariful este unul mediu, acelasi pentru adult si copil.
Parintii care participa cu 2 copii si accepta ca acestia sa doarma in acelasi pat, vor achita pentru cel de-al doilea copil doar 250 lei. Nu online ci direct la locatie, insotitorului de grup.
Rezervari:
http://www.singlescamp.ro/eveniment/un-week-end-pentru-monoparentali-si-copii-pestera-jud-brasov-6-8-iulie-2018/Check in: 6 iulie 2018
Check out: 8 iulie 2018
Cazare: Pensiunea Casa Boiereasca str. Principala, nr.193A, sat Pestera, Jud. Brasov
http://www.casa-boiereasca.ro/]http://www.casa-boiereasca.ro/
Servicii incluse:
• cazare 2 nopti
• mic dejun 2 zile
• cina de grup vineri si sambata (toata lumea ar acelasi meniu, fiind pensiune trebuie sa se inteleaga si accepte de la inceput ca nu putem avea pretentii pentru a comanda a la carte)
• pranz de grup, inainte de plecarea din locatie
• insotitor de grup calificat
• animator
• Materiale necesare si consumate in timpul activitatilor
- pentru drumetie si programul de supravietuire: cort, prelata, franghii, busole, harti, arcuri/sageti si tinte
- pentru atelierul de creatie: pasla pentru palarii, cartoane colorate, printuri pentru coroane, masti hartie creponata, carioci, creioane, pensoane, acuarele, lipici, capsator, margele
- jocuri de societate, mingi
Servicii care nu sunt incluse:
• transportul pana la locatie
• pranz sambata
Locuri disponibile: 11 parinti + 11 copii
Insotitor de grup: Lidia Mandache 0743 122 214Aventura in natura"Drumetia cere rabdare, convingere, hotarâre, pasiune … Noi nu batem recorduri. Cautam sanatate si frumusete, aer si privelisti, lumina si libertate." Dumitru Almas
Descrierea zoneiSatul Pestera este situat in comuna Moeciu, la o altitudine care urca pana la 1200m. Aici te afli in mijlocul muntilor, intr-un spatiu in care domnesc linistea si frumusetea, in aria Parcului National Piatra Craiului, un unicat intre muntii noştri. Ca o cetate naturala de piatra, imbracata cu braul verde al padurilor, peisajul este caracterizat de o creasta calcaroasa, cu lungimea de 25 km și cu altitudinea maximă de 2238m în vf. La Om. Este cea mai lunga și mai inalta creasta calcaroasa din țara.
Strabatand traseele vom descoperi o mare varietate a formelor şi dimensiunilor reliefului rezidual (colti de stanca, ace, piramide, muchii, turnuri, brauri, hornuri); numarul mare de vai, grohotişuri, arcade naturale intregeste spectacolul vizual, alaturi de abrupturi structurale deosebit de spectaculoase.
In Piatra Craiului se gasesc 1 170 de specii de plante, aproape 30% dintre plantele regăsite în țara noastra, dintre care 181sunt ocrotite. Dintre aceste specii le amintim doar pe cele mai cunoscute: garofita Pietrei Craiului, tisa, angelica, sangele voinicului, macul galben, linarița, floarea de colț, gladiola sălbatică, bulbucul și bujorul de munte. Piatra Craiului adăpostește un număr impresionant de specii de orhidee de munte, 41 de specii dintre cele 58 existente pe teritoriul României.
Un simbol viu al acestui munte este garofița Pietrei Craiului, aici fiind singurul loc din lume în care o putem întâlni. O putem admira pe stâncăriile inierbate si insorite din zona alpine inferioara, sau la limita superioara a pajistilor alpine. Culoarea ei roz este foarte greu de trecut cu vederea in lunile de vara.
In perioada interbelica (1938) Consiliul de Ministri al Romaniei a hotarat infiintarea rezervatiei mixte Piatra Craiului iar in 1990 zona a fost declarata parc național ( suprafata a fost marita până la 14.800 hectare, cuprinzand portiuni din judeţele Brasov şi Arges).
Numele satului vine de la Peștera Liliecilor care se află la o altitudine de 950m. Cunoscută și sub numele de Peștera Mare sau Peștera Badichii, existența ei este semnalata in documente cu multe secole in urma. Grota este populată de colonii de lilieci, printre care specii rar intalnite, supravegheate atent de specialiști. Pestera nu este amenajata turistic dar se poate vizita, cu grija necesara pentru a nu deteriora mediul . In interior se pot admira formațiuni calcaroase jurasice, formate de-a lungul secolelor, printre care așa-numitele “lacrimi ale pamantului”.
Adresabilitate:Programul se adreseaza mooparentalilor care au copii cu varsta cuprinsa intre 8 – 14 ani, persoane care iubesc natura, miscarea si provocarile. Este un program conceput pentru copii, dar in care si parintii pot gasi placerea jocului si a lucrurilor nou descoperite.
Program:Vineri 6 iulie. Ziua 1:
14.00 - 15.30 Check-in la pensiune. Masa de pranz va fi luata individual, urmand ca la 15.30 sa va intalniti cu insotitorul de grup in curtea pensiunii
15.30 – 18.30 Drumetie la Pestera Liliecilor, monument al naturii. Este un traseu usor, pe parcursul caruia invatam sa ne orientam cu harta si busola sau dupa elemente din natura, exploram pestera si ne oprim in poiana din apropiere pentru jocuri si tir cu arcul.
19.00 Cina
20.00 Atelier de creatie distractiv, la care se vor confectiona sau decora masti si accesorii cu tema medievala (palarii, coroane, coifuri, sabii, torte, scuturi si ce vrea imaginatia fiecaruia).
Sambata 7 iulie. Ziua 2:8.30 – 9.30 Micul dejun
10.00 Plecam pe un traseu cu tematica de supravietuire, in care descoperim care sunt secretele pentru a te descurca intr-o zona izolata sau daca te ratacesti, de la orientare, la construirea unui adapost, cautarea surselor de apa, a hranei sau aprinderea unui foc. Vizitam o stana din munti si pentru pranz ne oprim la un bulz si ceva branza cu renume din zona Bran-Moeciu.
Este un traseu usor, de 3-4 ore in care vom face pauze pentru activitatile practice, pentru jocuri si fotografii.
In jur de ora 16.00 ne intoarcem la pensiune si aveti timp liber pana la cina. Adultii pot savura o cafea sau o bautura in balcon sau in curte, de unde se poate admira creasta Bucegilor sau a Craiului. Cine doreste poate sa faca plimbari calare, dar trebuie vorbit cu o zi inainte pentru programari. Copii au loc de joaca, mingi si jocuri pentru a-si petrece timpul.
19.00 Cina, foc de tabara si bezele, party, karaoke
Duminica 8 iulie. Ziua 3:
8.30 – 9.30 Micul dejun
10.00 – 12.00 Atelier de creatie traditionala. Se desfasoara in aer liber si este coordonat de un artist din zona. Obiectele create pot fi luate acasa si pastrate ca amintire.
12.00 Check-out, pranz si vizitarea castelului Bran (optional)
*Programul poate suferi modificari, in functie de vreme sau alti factori neprevazuti
Echipament obligatoriu! Pentru drumetii: pantaloni lungi lejeri, tricou sau camasa sport, haina de ploaie, sapca, bocanci, rucsacel, bidon pentru apa, crema protectie solara. Daca aveti acasa puteti lua lanterna frontala, busola, lupa. Recomand ca atat adultul cat si copilul sa aiba rucsacel si bidon cu apa separate.
Precizari Este o excursie de socializare, comunicare, cunoastere, intr-un mod natural, vesel si firesc. Are ca tema "Aventuri in natura". Este gandit ca un eveniment fun, cu interactiune intre copii dar si parinti.
!!!! Inainte de inscriere si rezervare cititi va rog cu atentie serviciile incluse si cele care nu intra in tarif, programul excursiei, particularitatile acesteia si observatiile.
Avem rugamintea mai mult decat oricand, avand in vedere ca aici este vorba si de copii sa va evaluati corect si daca va cunoasteti ca o persoana cu prea multe tabieturi, cu egoisme gen "doar copilul meu", daca va stiti greu adaptabili in conditii de grup, cu tendinte de a comenta, de a demonstra, atunci nu va inscrieti. Dorim sa dam exemple corecte copiilor, sa aiba repere corecte, sa avem o atmosfera placuta in excursie, sa se comunice usor, insotitorul si animatorul sa fie lasati sa-si faca treaba.
La fel ca la toate actiunile noastre,
informatiile si detaliile legate de aceasta excursie, vor fi transmise si vor aparea DOAR pe acest topic. O sa gasiti aici, din timp si detaliat tot ce aveti nevoie pt pregatirea excursiei.
Comunicarile nu se fac deci telefonic si nici Email.Inscrierile in excursie se fac pe site-ul
www.singlescamp.ro. Imediat dupa inscriere veti primi un Email ce contine datele agentiei Bon Voyage Sibiu, singura autorizata OSIM in Romania sa organizeze - evenimente, vacante si excursii pentru persoane single Singles Camp. Acest mesaj de rezervare de la agentie contine conditiile de rezervare si modul in care se face plata avansului. Va recomand ca inainte de achita avansul sa verificati inca o data daca aveti liber in perioada de desfasurare a excursiei. De asemenea sa parcurgeti Conditiile de renuntare la o excursie:
http://www.singlescamp.ro/conditii-de-renuntare-la-o-actiune/Rezervarile se fac in ordinea de plata a avansurilor, nu a inscrierii.
Locatie: Pensiunea Casa Boiereasca str. Principala, nr.193A
Pestera, Jud. Brasov Romania
http://www.casa-boiereasca.ro/Prezentatea pensiunii si imagini. Administrata de o familie si oferind vedere superba la munte, Casa Boiereasca beneficiaza de o amplasare pitoreasca in micul sat Pestera, in interiorul rezervatiei naturale Piatra Craiului si in apropiere de Bran Moeciu. Cunoscutul Castel Bran se afla la o distanta de 8 km, iar de Brasov va desparte un drum de 30 minute cu masina. Aer curat, natura si cadrul relaxant. Mai multe trasee de drumetii incep direct de la proprietate.
Cei de la pensiune prepara mancaruri romanesti traditionale, iar servirea se face in una dintre cele 2 sali de restaurant.
Exista o camera de joaca si un loc de joaca unde copiii se pot distra. De asemenea, se ofera facilitati de tenis de masa si biliard.
WiFi gratuit este disponibil in zonele publice si exista o terasa acoperita, unde oaspetii se pot relaxa.