Autor Subiect: Portugalia - lucruri interesante  (Citit de 1557 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 10879
Portugalia - lucruri interesante
« : Miercuri, 07 Martie 2018, 18:47 »
Portugalia este o tara fascinanta, cu o istorie glorioasa, ce poate fi simtita la fiecare pas, in fiecare loc, de la capitala ei, pana in cel mai mic sat. Nu mi-am propus insa sa va vorbesc asa cum obisnuiesc despre istorie, nici despre cele 7 minuni ale Portugaliei, nici despre aromele ei, nici despre oamenii aceia calzi si prietenenosi. M-am gandit ca ar fi interesant sa va povestesc despre lucruri poate mai putin cunoscute.

1. Jumatate din "Lumea Noua" apartinea odata Portugaliei
In 1494, a fost semnat Tratatul de la Tordesillas, care a oferit  Portugaliei jumatatea estica a "Lumea Noua", inclusiv Brazilia, Africa si Asia. Imperiul portughez a fost de fapt primul imperiu global din istorie! A fost, de asemenea, una dintre cele mai longevive dominatii coloniale, exercindu-si puterea in alte teritorii in aproape sase secole. Incepand cu momentul in care Ceuta a fost capturata in 1415, pana cand Macao (acum China) a fost predata in 1999. In 1808, regele Portugaliei, Dom Joăo s-a mutat in Brazilia si a proclamat un singur stat care includea Portugalia, Brazilia si Algarve. Statul unic a fost numit Regatul Unit al Portugaliei, Brazilia si Algarve, care a existat in perioada 1815-1822. Noua capitala a regatului era Rio de Janeiro. Imparatia a fost desfiintata in 1822 dupa ce regele s-a intors in Portugalia in 1821, lasandu-l pe fiul sau, printul Dom Pedro, sa conduca Brazilia. Acesta nesupus tatalui, a declarat independenta fata de Portugalia.

2. Portugheza este limba oficiala a 9 tari
Peste 236 de milioane de persoane din intreaga lume sunt vorbitori nativi ai limbii portugheza. Portugheza este limba oficiala a Portugaliei, Braziliei, Capului Verde, Angolei, Guineei-Bissau, Mozambic, Principe, Săo Tomé si Guineea Ecuatoriala. Portugheza este de asemenea vorbita in Goa (India), Macao si Timorul de Est.

3. Portugalia este cea mai veche tara din Europa
Portugalia are aceleasi granite definite incepand cu 1139, devenind cel mai vechi stat national din Europa. Afonso Henriques a fost proclamat primul rege al Portugaliei in 1139 si tara a ramas un regat timp de aproape 800 de ani dupa aceea, pana in 1910.

4. Cea mai veche librarie din lume se afla in capitala Portugaliei
Libraria Bertrand a fost infiintata in 1732 si este situata in capitala Portugaliei, Lisabona. Porto se lauda la randul sau cu celebra librarie Lello, daca nu chiar asa veche, cel putin la fel de frumoasa. Ernesto Chardron, un francez a infiintat-o in 1869 si traditia a fost continuata de fiul sau.

5. Portugalia este cel mai mare producator de pluta din lume
Portugalia produce 70% din exporturile de pluta din lume. Importatorii principali ai plutei portugheze sunt: Germania, Regatul Unit si S.U.A. Tara are, de asemenea, cea mai intinsa padure de pluta.

6. Una dintre cele mai vechi universitati din Europa este in Portugalia
Universitatea din Coimbra a fost infiintata in 1290, devenind una dintre cele mai vechi universitati de pe continentul european. Cea mai veche se afla in Bologna, aceasta fiind infintata in 1088.

7. Portugalia are cel mai lung pod din Europa
Podul Vasco da Gama din Lisabona are o lungime de 17 kilometri, fiind cel mai lung din Europa.

8. Portugalia si Anglia au cea mai veche alianta diplomatica din lume
Alianta Anglo-Portugheza a fost semnata in 1373 si este in vigoare pana in aceasta zi! Ambele tari au intrat in razboaie pentru a-si apara aliatul, Marea Britanie a intervenit in Razboiul Peninsulei Iberice ajutand Portugalia, iar aceasta din urma a luptat in Primul Razboi Mondial de partea Marii Britanii.
9. Portugalia – tara surfingului
Portugalia are o coasta care se intinde pe o distanta de 800 de kilometri si este cunoscuta ca are 364 de zile prielnice surfului!

10. In 1755, Lisabona a fost lovita de unul dintre cele mai puternice cutremure din istoria europeana
La 1 noiembrie, in 1755, Lisabona a fost lovita de un cutremur cu magnitudinea de 9,0 grade pe scara Richter, urmat de un tsunami si de incendii care au adus orasul in ruina. Cutremurul a lovit chiar de Ziua tuturor Sfintilor, o mare sarbatoare atunci cand bisericile sunt pline de lumanari ce ard. Cutremurul rasturnat lumanarile, cauzand incendii majore. 275 000 de locuitori au fost ucisi si 85% din cladiri au fost distruse! Oamenii vorbesc despre cutremurul devastator pana in ziua de azi.

11. Muzica fado originala din Portugalia a fost clasificata drept patrimoniu cultural mondial de catre UNESCO
Fado este un gen muzical care provine din orasul Lisabona. Este un tip de muzica ce se canta din inima, nu neaparat de artisti, ci mai mult de oamenii obisnuiti. Genul acesta de muzica a fost adaugat recent in lista patrimoniului cultural imaterial mondial.

12. Portugalia a fost prima putere coloniala care a eliminat sclavia
Portugalia a abolit sclavia in 1761 - cu jumatate de secol inainte de Marea Britanie, Franta, Spania sau Statele Unite.



Offline MADALINA CERNAT

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 1
Re: Portugalia - cateva impresii Lisabona
« Răspuns #1 : Vineri, 27 Iulie 2018, 19:36 »
Primul pas in Portugalia este in mod firesc Lisabona.  Piete elegant pavate, legate intre ele prin stradute ce se scurg inclinate inspre rau. Orice turist isi ia pietele ca reper si strabate la pas, fara ajutoare in orientare, cu sete de mic descoperitor, hatisul imprejurimilor. Ansamblul tanjeste spre echilibru: pe de o parte, strazi marginite de case, magazinase sau terase, inclinate in derdelus amenintator sau generoase in trepte, compensate de deschideri largi, plane, centrate de monumente si fantani, in care ochiul se elibereaza de constrangeri iar aerul, purtand inca stravechea aspiratie spre departare, reda vigoarea consumata in micile ascensiuni stradale;  pe de alta parte, adancimea lui Tajo, apropiindu-se de alintarea parinteasca a Atlanticului, compensata de inaltimea supraveghetoare a Alfamei care scruteaza de veacuri zarea, salutand corabiile incarcate cu comori orientale. Si aici ca de altfel peste tot in Portugalia, pavajul strazilor este un obiectiv turistic in sine, fie ca ti se desfasoara halucinant, in valuri alb-negru, fie sub forme geometrice sau motive florale stilizate, sau chiar simplu in piatra mica alb-galbuie, lucioasa, alunecoasa, tocita de pasii indelungat frematatori. Tramvaiul vechi, scurt, colorat apare parca peste tot, iar uneori, cand nu te astepti, in mijlocul unei strazi, in mijlocul orasului, in mijlocul multimii, in plina panta… linia se termina abrupt, neanuntat , nemarcat, aproape amuzant, ca si cand sinele ar incerca sa sfredeleasca pamantul pentru a-i  permite sa isi odihneasca putin tablele imbatranite. Te intrebi cum de stie cand si unde sa opreasca fara sa deraieze. Si esti gata sa imaginezi o solutie si ea hilara in simplitatea ei: poate un panou mic pe un picior de lemn stramb care sa anunte scris cu creta  “Stop! Pana aici s-a putut!” Despre Alfama este greu de scris, pentru ca sunt carari mult prea batatorite.  Ce razbate evident este ca pecetea turismului nu a estompat originalul: stradute pietruite de tip coridor, ca albiile stramutate ale unui rau de munte, prin defileul casutelor albe afisand cu dezinvoltura la etaj rufele proaspat spalate ale celor care si-au deschis generosi usile si vietile in fata cautatorilor de autentic. Acolo, in casele lor imbibate de vremuri, amintiri si trairi am descoperit ca muzica fado nu este vaietul trist  pe care il stiam ci cantul energic de multe ori alert al povestilor de viata. Si acum mi se pare natural, pentru ca un popor de marinari nu poate plange; dorul, dorinta, frustrarea, revolta, neimplinirea sau bucuria se impletesc intr-un glas puternic, putin aspru si gutural, luptator decis confruntandu-si destinul, demn in durere, ritmat in bucurie si cutezator in necunoscut. Iar acest glas plin, aproape viforos se ridica ce-i drept pe acordurile discrete, fragile, linistitoare ale chitarilor. Mi-a placut Turnul Belem, fara sa am o justificare mai serioasa decat slabiciunea pentru misterioasele ziduri crenelate. Privindu-l din apropiere, cu fatadele inaccesibile scufundate in apa, te astepti sa se iveasca de undeva de la inaltimea lui, parul fluturand al unei printese prizoniere, aplecata in curentul raului.  Zvelt, stramt , izolat, desi protector, precum capsula unui refugiat in furtuna. Inaintand pe faleza, doua monumente isi dezvaluie farmecul la inaltime. Peste rau, statuia lui Isus, imbratiseaza zarea, ducandu-te cu gandul la taramurile de peste ocean, strajuite de asemenea de siluete albe de piatra. Pe celalalt mal, de pe rigidul monument al Descoperitorilor ti se deschid ochii mari, lacomi sa inghita zarile si in mare dificultate de a alege intre degradeul albastru al naturii desfasurat in paleta fluviu – ocean – cer, si mozaicul in piatra modelata de om, de la ringul din lespezi colorate ce povestesc gloria expeditiilor portugheze pana la salasul protector din care calugarii ieronimi ii insoteau pe navigatori prin ruga lor.

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4866
Re: Portugalia - lucruri interesante
« Răspuns #2 : Vineri, 27 Iulie 2018, 20:05 »
Ce surpriză frumoasă. Așa impresii, par ca un inceput de carte, un pasaj care crează atmosfera, urmând să asistăm la intrarea personajelor și a poveștilor lor ...  :smitten:
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.