Autor Subiect: Excursie in Madagascar 20 octombrie - 01 noiembrie 2019  (Citit de 6725 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 10959
Re: Excursie in Madagascar 20 octombrie - 01 noiembrie 2019
« Răspuns #30 : Sâmbătă, 02 Noiembrie 2019, 09:08 »
S-a incheiat poate cea mai aventuroasa excursie pe care am organizat-o pana acum. Totul este acolo complet nou pentru un european, departe de ceea ce intelegem noi prin a trai...Natura este intradevar speciala, unica, asa cum citisem...Ceea ce nu am stiut insa este ca mancarea e atat de buna, asta a fost fara indoiala cea mai frumoasa surpriza, alaturi de Isalo, un templu al frumosului.

Lucrez acum la un articol pe care vreau sa-l distribui pe mai multe site-uri, nu doar pe al nostru. Sunt dator frumusetii Madagascarului, incantarii pe care mi-a oferit-o si nu in ultimul rand lui Fano si Holimalalei, doi oameni fantastici care isi iubesc si pretuiesc tara. Simt ca nu le-am multumit acolo destul pentru o excursie extraordinar de bine organizata, insotita, ghidata, pentru cadourile pe care ni le-a oferit la sosire si plecare. Parerea mea mare de rau si surprinderea a fost ca la sfarsit doar 2-3 au scris in Cartea de Onoare a companiei malgase cu care am calatorit, care a facut rezervarile, care ne-a aigurat mesele si care ni l-a dat pe Fano...Ma gandesc ca poate nu toti inteleg insa cat de importanta este pentru noi, cei care lucram direct cu oamenii, cei care vrem ca totul sa fie cat mai bine, care incercam sa oferim cat mai mult din ceea ce putem si stim, aprecierea efortului nostru. Cat de important este faptul ca cineva observa ca ai facut mai mult decat un simplu serviciu pentru care "ai fost platit". Pentru oamenii pasionati, aprecierea este o forma motivationala, mult-mult mai importanta decat niste bani pe care i-ai primit pentru munca ta. De aceea tin mult ca in masura timpului pe care o sa-l am sa fac cat mai mult pentru a le arata amandurora cat de mult ii apreciez si cat de mult mi-a placut tara lor. Asa cum este ea: saraca, fara drumuri, inabusita de multe ori in caldura...

Mi-am inceput articolul cu urmatoarele cuvinte: "Am avut sansa si ocazia sa vad "Gradina Lumii", iar pentru asta trebuie sa multumesc inca o data celor din Singles Camp&Travel, pentru ca au incredere in mine, in ceea ce stiu sa fac si ma insotesc cu tot entuziasmul si bucuria in locuri indepartate si necunoscute. Pentru ca exista incredere in acest concept am ajuns sa vad o multime de locuri, pe care cu siguranta, singur nu le-as fi pus pe lista de vizitare".

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 10959
Re: Excursie in Madagascar 20 octombrie - 01 noiembrie 2019
« Răspuns #31 : Miercuri, 20 Noiembrie 2019, 03:17 »
Am transmis tuturor participantilor la excursie un mesaj Email ce contine link-urile de descarcare pentru fotografii. Daca nu ati primit scrieti-mi un Email pe office@singlescamp.ro si va dau reply cu mesajul respectiv.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 10959
Re: Excursie in Madagascar 20 octombrie - 01 noiembrie 2019
« Răspuns #32 : Sâmbătă, 23 Noiembrie 2019, 13:16 »
Banuiesc ca a primit toata lumea fotografiile de la mine. Cred asta pentru ca n-am primit nici un Email... asa ca am convingerea ca mesajul meu ce continea link-urile a ajuns la destinatii.

Ieri am lansat excursia pentru 2020. Si sincer m-a lovit tare nostalgia. Mi-ar fi placut mult sa mai merg odata, sa revad locurile acelea. E o tara cu totul si cu totul speciala, traiesti acolo un amalgam de senzatii si emotii. Admiratie, mila, uimire, interes, neputinta, dorinta, admiratie...Este o experienta unica, o calatorie pe care nu ai cum s-o uiti vreodata.

Am primit fotografiile de la Gabi, multumesc, ai fost foarte draguta sa mi le trimiti asa cum mi-ai promis...Fotografiile tale mi-au completat puzzle-ul imaginilor din minte, cele de pe drum in special sunt extrem de explicative si narative in acelasi timp. Probabil ca ai vazut, le-am facut un resize destul de mare pentru a le putea transmite si celorlalti, m-am gandit ca nu toata lumea are spatiu si viteza de descarcare. Erau vreo 26 GB...Am pastrat insa pentru mine varianta cu rezolutie ultafina, asa cum cu rabdare si placere mi le-ai transmis.

Pe avion, spre casa, mi-am notat cateva titluri de articole pe care vroiam sa le scriu, insa timpul mi s-a comprimat la minim, am lucrat in fiecare zi de la 02:00 noaptea pana la 20:00. Asta pentru a ma tine de promisiune si a lansa excursiile pana la 1 decembrie...Intre timp am mai fost plecat si in Japonia, un alt loc care efectiv m-a marcat. Am facut un salt impresionant si marcant de la poate cea mai inapoiata tara din lume, cea mai saraca, cea mai vaduvita de accesul la educatie - la cea mai avansata si educata. Si asta in cateva zile, in mai putin de o saptamana. Azi eram pe strazile din Antananarivo, iar peste 6 zile eram in mega-metropola cu zgarie nori si reclame luminoase de peste de 100 de metri. Dintr-o tara fara curent electric, la una in care chiar si in trenul care ruleaza cu peste 300 km/ora, toaleta este o adevarata nava spatiala. Capacul se deschide cand intri, pornesc niste luminite, muzica, vasul de spala automat. Ai nu stiu cate butoane sa te spele unde vrei...

Ma uit acum in spate si nu siu sa va spun ce m-a impresionat cel mai mult: artizanatul, mancarea, rocile si copacii pietrificati, stancile din Isalo, lemurienii, padurea tropicala, flora acea unica, oamenii...Nu pot spune ce m-a impresionat, dar pot insa sa spun ce m-a marcat. Saracia aceea inumana, gestul copiilor de pe marginea drumului care cereau apa, gradul acela incredibil de izolare educationala, frivolitatea fetelor, felul in care copii cara in spate alti copii...Ma simt atat de neputincios ca nu am ce sa fac, ca nu pot sa ajut...

Oricum anul viitor am sa discut cu cei care pleaca dandu-le sfatul de a a duce acolo imbracamintea usoara de prisos, cea de care se pot dispensa usor. Haine de copii, lucruri care le-au ramas...Si am sa trimit bani pentru ca autocarul sa fie plin-plin cu apa, sa se poata oferi pe drum macar cate o sticla...Macar atat sa stiu ca pot sa fac, sa potolesc setea unui copil, pentru cateva ore.

Am sa-mi fac timp, am sa scriu si in romana si in engleza, indemnand oamenii sa mearga acolo, asa cum ne-au cerut toti. Cu turism tara acea poate sa creasca este o sansa unica pentru ea. Am sa influentez cata lume pot sa-i fac sa mearga acolo...

Trecand peste sentimentele acestea contradictorii, am ramas cu o amintire fantastica a rasariturilor, a apusurilor si simt inca aromele acelea ce pluteau in aer in Ivalo si Ranonafama. Pe birou in fata mea este bucata aceea unica de labradorit privesc si parca descopar in irizatiile pietrei imagini din ce am trait acolo. E un fel de cinetism, totul misca...

Vreau sa va arat celor care nu ati avut ocazia inca sa ajungeti acolo cateva imagini, atatea cat am timp acum sa pun aici...

Ce vedeti mai jos sunt obiecte facute din corn de zebu, o vita cu cocoasa, adaptata la caldurile Africii. Este uimitor ce se poate face dintr-un corn, e drept cu multa munca si maiestrie...


















Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 10959
Re: Excursie in Madagascar 20 octombrie - 01 noiembrie 2019
« Răspuns #33 : Luni, 25 Noiembrie 2019, 19:20 »
Va povesteam de labradorit, o piatra pe care puteti sa o gasiti usor si sa o cumparati foarte foarte ieftin in Madagascar, la fel cum am facut eu. Vreau sa va arat mai multe imagini cu aceasta piatra splendida, cu irizatii de aur si cobalt...







Din labradorit, cu un pic de fantezie, arta si mestesug se pot crea niste bijuterii minunate...





Dar comoara Madagascarului nu este doar labradoritul. Se gasesc acolo, ascunse la cca 12 metri adancime o multime de alte pietre semipretioase sau chiar pretioase. Malgasii se spetesc pentru a le scoate la lumina, isi risca viata in fantani adanci pe care le sapa in argila si le vand pe nimic speculantilor.

Va arat cateva imagini cu pietre brute sau slefuite, din Madagascar:





















Si un inel...




Offline Leia

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 69
Re: Excursie in Madagascar 20 octombrie - 01 noiembrie 2019
« Răspuns #34 : Sâmbătă, 07 Decembrie 2019, 19:48 »
A fost minunata excursia numai datorită tie, Gigi. Tu ai “negociat” cu Fano sa ne arate atatea locuri frumoase. Iti mulțumesc.
In primul rând ma bucur pentru ca mi-ați dat ocazia sa intalnesc oamenii superbi din Singles Camp. Posibil sa ne revedem la Revelion.
Regret ca toate pozele și filmulețele au fost facute in fuga și in mers, dar tot se înțelege cum e Madagascarul văzut de noi.
Ai dreptate: pandantivele de acolo, din labradorit, corn de zebu și safire roz sunt deosebite de toate celelalte bijuterii dragi.
Sa nu uitam condimentele aromate cum nu am mai întâlnit, cafeaua prăjită pur și simplu, pălăriile din pai care nu se botesc, melcii imensi, plini de pietre semipretioase, jocurile cu semințe de baobab, brățara malgasa cu safire, strugurii cu pietre semipretioase, figurinele sculptate in lemn de mânuțele celor cu suflet bun, crucea cu brate egale, instrumentele cu coarde, cuarțul roz, toate rocile și pietrele adunate, masajul...
Ce le-ar fi plăcut copiilor malgași: haine, pantofi sport (“adidași”) hârtie, creioane colorate, brățări colorate, clame pentru păr.
Ar fi minunat dacă s-ar gasi un mod de a plăti întreținerea anuală a câte unei fântâni in câteva sate. Eu cred ca ar putea invata cum se îngrijesc sursele de apa. Înțeleg ca nu pot plăti, dar măcar pot invata.
As merge și in 2020...
Suntem tot și nimic.