Autor Subiect: Modul de informare asupra detaliilor, modificarilor, recomandarilor  (Citit de 810 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 10900
Modul de informare asupra detaliilor, modificarilor, precizarilor, recomandarilor

Programele excursiilor si evenimentelor Singles Camp sunt organizate in cadrul clubului (grupului) si sunt afisate si prezentate, pentru fiecare actiune in parte, pe forumul nostru. Deci nu le cautati pe site-ul agentiei colaboratoare pentru ca aceasta nu face altceva decat partea logistica, profesional-turistica.

Avand in vedere numarul foarte mare de participanti la actiunile noastre si tinand cont de modul de organizare a agentiei Bon Voyage srl Sibiu, am decis, inca de acum 10 ani, ca modul de informare periodic sa fie DOAR forumul.

Fiecare excursie sau eveniment lansat pe site, are in oglinda, cate un subiect dedicat, pe forum. In prezentarea excursiei pe site, gasiti link-ul care duce la acest subiect. Aici, prezentam din timp, toate informatiile necesare:

•   recomandari (echipament, documente, bagaje etc)
•   detalii despre excursie sau eveniment
•   informatii despre intalnire, plecare etc
•   modificari de program, de zbor, de intalnire etc

Tot pe subiectul excursiei sau evenimentului, de pe forum, se fac inscrierile la transportul organizat, grupaje, se fac comunicari si cunoasteri intre participanti.

Numarul microbuzului sau autocarului cu care se pleaca intr-o excursie, precum si numarul de telefon al soferului sunt postate pe forum cu 1-3 zile inainte de plecarea in excursie.

Urmariti programul de zbor pana in preziua excursiei! - este posibil sa apara modificari, comunicate last minute de compania de zbor. Deci nu va bazati ca o sa primiti vreun telefon sau Email, parcurgeti forumul.

Daca aveti intrebari de pus, va rugam sa ni le transmiteti pe forum, pe subiectul excursiei sau evenimentului. Asigurati-va mai intai, parcurgand toate informatiile, ca nu exista deja vreo precizare pt raspunsul pe care-l doriti.

Pentru a putea posta pe forum trebuie sa aveti un cont pe acesta. Contul nu are nimic in comun cu inscrierea in grup, pe site. Aici este alta interfata, este deci nevoie de alta inscriere. Recomandam ca inca de cand va inscrieti in grup sa aveti deschis un cont aici.

Daca doriti sa ramaneti conectat la subiectul de pe forum care va intereseaza, fiind logat, apasati tasta "Notificare" sau "Notify". Asa veti primi pe Email-ul cu care v-ati creat cont "just in time" orice se scrie.

Avand in vedere precizarea ca informatiile, detaliile, recomandarile si modificarile le prezentam DOAR pe forum, va rugam mult nu asteptati si nu insistati sa vi le transmitem in alt fel.

•   nu motivati cu lipsa de timp faptul ca nu va puteti informa de pe forum, ca nu stiti sa urmariti sau ca este prea greoi. Aceasta este forma noastra de comunicare, o prezentam de la inceput, astfel incat lumea s-o cunoasca si s-o inteleaga. Daca va inscrieti la o excursie inseamna ca ati inteles, ca ati acceptat aceasta forma de comunicare.
•   nu sunati in agentie, decat in caz extrem, daca v-ati convins ca nu aveti informatia dorita si timpul de informare intrebare/raspuns pe forum este prea scurt pentru a mai fi posibila informarea in timp
•   nu sunati insotitorii de grup, solicitandu-le informatii. Rolul lor este doar pe timpul excursiei. Trebuie sa intelegeti ca sunt colaboratori, ca aceste persoane sunt angajate in alte excursii, in alte activitati, nu sunt disponibile oricand.