Calatoria a inceput noaptea la ora trei si jumatate. Era o noapte calda si linistita, numai bine de continuat somnul pe masina. Dupa ce fiecare si-a luat locul, dupa ce bagajele au fost asezate intr-o prima forma, am plecat spre granita. Mai radio, mai Abba, destul de repede am ajuns la Nadlac, unde am facut o prima pauza. Numerele germane s-au dovedit pe toata perioada excursiei o binecuvantare, n-am fost opriti si verificati, peste tot acelasi semn cu mana de a trece mai departe. Asa am trecut si granita dintre Romania si Ungaria.
Am mai facut o pauza in Ungaria aproape de Budapesta la un local de pe marginea autostrazii, acolo unde opresc foarte multi romani in tranzit. Mancarea este buna, multa si ieftina. Nu m-am putut abtine de pofta unui gulas si am primit un ditaima castronul cu supa aburinda. Langa o paine proaspata si moale si un castronas plin cu ardei iute. Intotdeauna am asociat Ungaria cu gulasul, asa ca si acum nu puteam sa nu ma bucur de gustoasa lor mancare. Am plecat mai departe si mult mai repede decat am anticipat am ajuns la Thomas Center, hotelul in care eram gazduiti in prima seara. Toata lumea era nerabdatoare sa iasa in oras si cum locatia este chiar in centrul Budapestei tentatia era si mai mare. Intr-o jumatate de ora toti erau jos la microbuz si am plecat spre Monumentul Eroilor din Hosok Tere. Am gasit o parcare free in parcul din spatele monumentului, undeva in laterala castelului, am lasat masina acolo si am luat-o pe jos prin curtea castelului. O cladire renovata recent, o curte impecabil de curata si aranjata, un strat imens de panselute mirositoare si o multime de statui. Lacul de langa, amenajat si decorat cu statui si rondouri de flori, ofera o priveliste relaxanta si placuta. O multime de oameni erau iesiti la plimbare pe malurile lui, iar bancile din jur erau pline de copii, batrani, indragostiti. Cei mai indragostiti erau ratoii, care fiecare isi supraveghea de aproape perechea pentru ca nu cumva unul dintre burlaci sa i-o fure....A fost o plimbare placuta, terminata pe pavajul din fata celor doua semicercuri care formeaza monumentul. In fata lor Arpad, o statuie ecvestra, marele rege al Ungariei. In jurul lui cele sapte capetenii si ei calari. Am lasat monumentul in urma, am luat iar microbuzul si am pornit spre parcarea hotelului. In drum i-am lasat pe toti aproape de Piata Vigado, de unde se poate lua vasul de croaziera. Cu 12 EUR, fara insa sa se viziteze si insula Margareta se poate face un tur in care in casti ti se prezinta, in romaneste, obiectivele prin fata carora treci: Dealul Gellert, biserica de la poalele acestuia, Castelul, Parlamentul, Hotelul Hilton, Podul cu lanturi, Podul Elisabeta etc Un foarte bun ghid al Budapestei, ieftin, comod, placut si mai ales rapid. Noi cei care mai fuseseram cu Legend i-am asteptat pe ceilalti plimbandu-ne de la Sinagoga (a treia biserica evreiasca din lume), pana in port. Apoi impreuna am luat-o peste podul cu lanturi spre funicalarul care urca pana in curtea castelului. Un drum dus si intors costa 1450 forinti, dar merita, pentru ca de sus privelistea este unica: se poate vedea intreaga Pesta si intreaga Buda. Orasul se gaseste la intretaierea Campiei Panonice cu dealurile Buda, una ditre singurele zone inalte din Ungaria. Cealalta zona este la granita cu Slovacia, acolo unde se naste vinul de Tokaji. Inapoi peste pod si direct pe Vaci Utca care serpuieste paralel cu Dunarea si este cunoscuta ca zona de shopping a Budapestei. Am trecut apoi prin fata Galeriei de Arta Aplicata, o cladire placata toata in mozaic verde si ocru, ceva pe langa care nu ai cum sa treci fara sa observi. Intr-un tarziu, taraindu-ne cu greu picioarele am ajuns in camera de hotel. Am stins lumina la ora 22.00 si am dormit dus pana a doua zi de dimineata. Am luat toti un mic dejun in fuga si ne-am imbarcat pentru cea mai lunga portiune de drum, aceea intre Budapesta si Venetia. Desi sunt destul de multi kilometri (vreo 800) distanta se parcurge usor, exista acum o autostrada intre Budapesta – Ljubljana – Mestre, care usureaza mult condusul. In drum am vazut indicatorul de Postojna si pentru ca mai ratasem de doua ori ocazia sa vad celebra pestera, le-am propus celorlalti o mica „abatere” de la program, asta si pentru ca aveam in economie vreo 2 ore. Toti au fost super incantati sa vada cea mai mare pestera carstica din Europa, un loc vizitat pana acum de 17 milioane de turisti. Si n-am regretat. Este adevarat ca biletul costa cam multisor, trebuie sa platesti 22 EUR pentru a putea intra si a fi transportat cu trenuletul si ghidat in pestera. Parcursul deschis vizitatorilor este de 5 km si se face partial cu trenul si partial pe jos cu ghidaj. Este magnific! Sa nu pierdeti ocazia si sa nu vizitati pestera, daca va aflati vreodata in preajma ei. Ceea ce a creat natura cu ajutorul apei din calcar este extraordinar. Stalactite, stalacmite si asa cum le numeau ei Romeo si Julieta (atunci cand stalactitele se unesc cu stalacmitele ca intr-o sarutare) sunt parca nepamantene. Peisaje stranii ti se astern in fata, dantelarii mestesugite cu truda a mii de ani....La un moment dat trenuletul te debarca si de acolo continui drumul pe jos, peste podul rusesc, apoi dupa o bucla pe sub. Calatoria se incheie tot cu trenuletul si cu o escala in sala de concerte, un loc in care se tin foarte multe festivitati muzicale, asta pentru ca acustica locului este desavarsita.
Dupa frigul dinauntru, unde temperatura este de 8 – 10 grade, iesim la caldura si cotrobaim prin standurile cu suveniruri. Intr-un tarziu ne urnim din nou spre Mestre, zona continentala a Venetiei. Ajungem pe la 19.00 la Hotel Piave, un hotel mic si cochet, proprietatea unei familii. Este foarte aproape si de centrul Mestre, o piata medievala imensa cu pizzerii, terase si magazine si de gara de unde se ia trenul spre Venezia. Seara ne-am petrecut-o cutreierand stradutele din centru si apoi la o terasa, cu bere si pizza. Am zabovit mai mult acolo, depanand ceea ce vazusem pana atunci. Eram doar la inceput dar ni se parea ca am avazut deja atat de multe...
Dimineata, ne astepta un mic dejun cu croisante calde, patiserie de casa, sucuri naturale si cafea, hmm ce cafea buna! Ne-am intins mai mult pentru ca locul era prea placut parca pentru a-l parasi. Am plecat intr-un final spre gara. Doar 200 metri pana acolo, iar biletul pentru cele 3 statii de tren costa 1,05 EUR. Am coborat in gara (Ferrovia) si chiar din fata am luat vaporetto pana in Piata San Marco. Un bilet la acest vaporas de linie care duce laolalta turisti, angajatii magazinelor, gondolieri si chioscari costa 6.50 EUR, dar te scuteste sa faci un drum in plus pe jos. De pe vaporetto cu putin noroc, daca prinzi un loc jos sa in fata vezi toate cladirile de pe Grande Canal, adica zona cu cladirile cele mai impunatoare din Venetia. La coborarea din vaporas, pana in Piata San Marco trebuie sa strabati o zona cu chioscuri, cu suveniruri. Am primit o oferta de a vizita Murano gratis cu salupa, o excursie sponsorizata de una dintre fabricile de sticla de acolo. Si asta chiar in momentul in care vroiam sa cumparam bilet pentru Murano – Burano – Torceli, cele trei insulite de langa apele Venetiei. Am scutit ceva banuti pt ca un bilet la o astfel de excursie costa 20 EUR. Salupa ne-a dus prin canalele Venetiei pana pe partea cealalta si apoi in tromba pana pe insula. Acolo ne astepta un ghid care ne-a prezentat modalitatea de elaborare a sticlei de Murano, in timp ce trei mesteri plamaduiau in cuptoare unul dintre miile de obiecte puse in vanzare sau care apar in galeriile hotelurilor. Ajunsi in sala de expozitie cu vanzare nu mai stiiam la ce sa ne uitam mai repede si ce sa cumparam. Obiecte facute cu un simt artistic si o maiestrie pe care numai vestitii sticlari din Murano o pot face. Nu pot descrie, imi lipsesc cuvintele pentru a reproduce starea pe care o aveam privind la ce au putut face din nisip...Fiecare si-a luat cate ceva de acolo, nimeni nu a rezistat tentatiei. Am iesit apoi pe faleza, am luat apoi „5” o cursa de linie care ne-a dus inapoi de unde am aplecat, adica in Piata San Marco. Contra unei sume de 6.50 EUR. Primul lucru care-l vezi intrand in piata este Palatul Dogilor si lipit de el Puntea Suspinelor, locul pe unde condamnatii erau scosi din sala de judecata si condusi spre executie. Republica Venetia a fost una dintre cele mai bune modele de convietuire si armonie. Rupta de intriga si forfota continentala si-a dezvoltat o viata sociala, politica si judecatoreasca proprie, toate pe fondul unei explozii comerciale, un schimb permanent de marfuri cu Constantinopolul. In Piata San Marco, pe o latura si alta se afla Procuratura Veche si cea Noua, in spate iar vis a vis de Basilica San Marco, pe latura care inchide curtea sunt doua muzee. In lateral Piata Leilor si Tower Bell sau Clopotnita basilicii, un turn inalt terminat cu o costructie mai noua din bronz stralucitor care se roteste dupa vant. Urcand scarile turnului se poate admira intreaga zona. Intrarea la Basilica este gratuita dar trebuie sa platesti 2 EUR pentru a intra in zona de altar si pana la 20 EUR sa vizitezi tot. Palatul Dogilor care adapostea cele trei puteri in stat reprezentate si cumulate de dogi adica legislativa, executiva si judecatoreasca, are o gramada de camarute, de locuri de vizitare, de tablouri, de stauiete. Iti ia destul de mult sa-l vizitezi si tariful este 14 EUR. Nu-l recomand ca pe unul dintre punctele importante de vizitat in detaliu.
In Piata San Marco se lucreaza in continuare, sunt paravane, schele, doar o latura este deschisa pt terase si orchestre. O cafea este destul de scumpa si datorita santierului, doar 2-3 turisti vezi pe la mese. Traversand piata pe sub pasajul muzeelor si luand-o usor la dreapta dai de semnul Rialto, adica spre celebrul pod ce traverseaza Marele Canal. In Piata ne-am grupat in 2 apoi in trei grupulete, functie de ce a vrut sa faca fiecare. Atractia magazinelor era atat de mare incat trebuia sa ne oprim la fiecare pas. Asa impartiti, a fost mai usor si ne-am regasit cu totii la hotel. Asta dupa ce am mancat in zona podulul la o autoservire destul de scumpa, unde un meniu costa in jur de 16 EUR. Pe partea cealalta la terase un meniu turistic costa doar 12 EUR si serveai masa pe malul Mareului Canal. De notat. Inapoi spre gara de unde se ia trenul spre Mestre trebuie urmat indicatorul de „Ferrovia” si in o ora poti traversa, cu opriri, Venezia. Sunt multe de vazut acolo, stradutele ascund fiecare cladiri vechi pline de farmec, balconase de fier forjat incarcate cu flori, porti sculptate, piatete, bisericute, scoli, este un loc in care trebuie sa stai doua zile sa-l poti vizita in intregime. Si asta nu in detaliu. In Mestre se poate lua o pizza la 8 EUR dar berea este destul de scumpa....7 EUR! Dimineata urmatoare eram pregatiti de plecare. Aparusera deja din cumparaturi si primele suprabagaje, dar parca fiecare avea deja locul lui, asa ca ne-am descurcat relativ usor. Dupa micul dejun am pornit spre Verona. Intr-o ora si jumatate am ajuns acolo si punand pe GPS Piazza Bra, am dat de parcarea subterana Citadela, asa ca in 10 minute eram deja gata de a vizita orasul. De fapt stabilisem cateva obiective: Arena, un splendid „Colosseum” foarte bine intretinut si pregatit pentru specacole. Aici a cantat Verdi, aici s-a ascultat Aida, o arie ce se identifica cu Verona. In subsolul Arenei impozante holuri din piatra pe unde treceau gladiatorii. Gratii imense zavorau iesirile. Parca ecoul imi aducea in urechi bataile din scuturi....
La Verona mare noroc cu Cristina, prietena Gabielei, un excelent ghid ad hoc care ne-a condus rapid de la Arena (unde se plateste 6 EUR pt a o vizita, iar un bilet la spectacol costa pana la mii de EUR) trecand pe artera comerciala intesata de magazine, Via Mazzini pana la casa Capuletilor, acolo unde se afla balconul Julietei. O multime de oameni, chiar si o nunta erau sositi acolo. O curte interioara cu multa verdeata, cu o statuie de bronz reprezentand-o pe Julieta si care serveste ca decor de fotografie pentru toti barbatii care intra acolo, iar sus un balconas din marmura alba. Se poate urca in balcon dar contra unei sume de bani pe care o platesti inauntru. Nu departe de casa Julietei se afla casa lui Romeo. Pt ca nu este un obiectiv promovat cum este casa Julietei doar 2-3 persoane erau in fata. Drumul dintre cele doua case trece prin Piata Seniorilor, o zona in care se tin concerte pe tot timpul verii. Langa, o zona funerara antica, ceva halucinant defrumos, daca un loc de veci se poate numi frumos. Patricienii, aristocratii cei mai bogati aveau mormintele cel mai inalt plasate, unel chiar la 20 – 30 metri, urmau apoi aristocratii de rand, pe cand plebea era inmormantata in pamant. Resturile unor morminte se pot vedea si azi in curtea judecatoriei. Ar fi fost inca multe de vazut la Verona, dar ne propusesem doar doua ore de vizita si trecusera deja 3....Un mic incident la iesirea din parcare, eu intekesesem ca se achita ca peste tot la iesire, dar acolo descoperisem ca trebuia ca intai sa platesc cei 3.8 EUR deasupra parcarii intr-o zona amenajata pt asta. Intre timp blocasem iesirea a doua masini si am fost sanctionat cu o amenda de 2.2 EUR...Am ras, ne-am urcat si am luat-o spre Milano.
Ajungem la hotel relativ repede, dupa cca 2 ore. Intram in hol si mi se taie rasuflarea. Unul dintre cele mai bune hoteluri in care am stat. Este „jucaria” unuia dintre primii 30 bogati ai Italiei si nu-l intereseaza prea mult clientii, ci eticheta de hotel foarte bun. Sunt convins ca nu este profitabil, dar pentru noi turistii este un adevarat paradis, un loc plin de rasfat. Ne-am refrishat rapid si am plecat spre statia de metrou Sesto Rondo. Aceasta la doar 5 minute de hotel. Metroul pana la Dom costa dus si intors 3.5 EUR. Cand am iesit din statie am crezut ca nu vad bine. O cladire imensa, imensa trona in mijlocul pietei, o cladire facuta toata numai din dantela de marmora, ceva ce nu ai cum sa uiti vreodata. Atat de mare este socul oricarui om cand da cu ochii pentru prima oara de acest impunator sanctuar. Inauntru se intra gratis, bineinteles pastrand conditia valabila in toate bisericile si basilicele, de a fi imbracat decent, nu in pantaloni scurti, fusta scurta sau umeri goi. Daca vrei sa te urci cu liftul pe cladirea Domului platesti 8 EUR dar merita. Fetele care au urcat au spus ca este absolut tulburator sa vezi dantelaria de aproape, sa vezi toata acea minune de sus, dintre turnuletele care-o impodobesc. Interiorul nu se poate descrie,, trebuie vazut pentru a intelege. Nu cunosc nici un termen care sa exprime cu adevarat maretia, simtul artistic al arhitectilor, al pictorilor, al sculptorilor. Perfectiune suna a tehnic, minunat suna parca peisagistic, nu stiu cum sa definesc tot ce am vazut inauntru.
Langa Dom se afla Galeriile Vittorio Emanuelle, initial un momunent, acum o zona de shopping de lux. Traversand galeriile ajungi in fata cladirii celebrei Scala. Ma asteptam sa fie ceva impozant, maret, grandios. O cladire terna, foarte simpla care se pierde in peisajul cladirilor din jur. Dar ce ascunde si ce se intampla acolo inauntru este unic. Si cred ca tocmai aceste extreme da si confirma farmecul Scalei.
De la Scala pe Via Mercati, apoi in dreapta ajungi la Palatul Sforzesco, un loc in care parca tot Milano si-a dat intalnire, Intram intr-una dintre curtile interioare si ne trezim inconjurati de ....politie. Cu elicoptere, motociclete, tot felul de accesorii de urmarire....
Era o zi a portilor deschise in care politia se apropia mai mult de oameni, le arata cate ceva din tehnica lor, se fotografiau, urcau copiii pe motociclete, in elicoptere. Am cascat si noi gura pe acolo, ne-am fotografiat. In alta curte interioara demonstratie de biciclism artistic. Nu stiu daca asa se numeste exact, dar ceea ce am vazut m-a lasat masca. Niste tineri, fara cotiere, genunchiere sau alte accesorii efectiv se jucau cu bicicleta sarind de pe un obstacol pe altul, luandu-si vant si aterizand. Mers pe un lemn ce nu era mai gros de 3 cm....Rasuciri in aer, sarituri de la inaltime. Am baut cate o bere, eu chiar doua si am mancat cate un hamburger tot uitandu-ne la virtuosii velocipezi.
Am avut destul de putin timp pentru Milano si ne-am oprit cu vizitarea lui aici. De aceea vreau ca urmatoarea excursie sa cuprinda 2 zile de Milano.
Ma opresc si eu cu povestea calatoriei, as iesi parca sa beau o bere. Am sa continui maine cu primul oras vizitat pe drumul Milano – Florenta: Genova.