Ce frumoasa tara avem! Ce locuri minunate si cat de generoasa a putut fi natura, randuind in cea mai spectaculoasa forma munti, rauri, cascade, lacuri!
Cu un grup extrem de dinamic si de unit, ideal pentru o excursie in munti, am avut 3 zile de spectacol montan. O prima zi "de incalzire" cu un parcurs de doua ore dus si intors pana la baza Cascadei Balea, a doua zi escaladarea varfului Paltinu (aproape 2400 m) facuta prin Saua Doamnei, iar a treia zi, viziateaa Lacului Vidraru.
Este o excursie care merita repetata, cu doritorii care mai erau, poate o sa mai putem face de o echipa.
Pana la a incepe descrierea celor trei zile, vreau sa-mi exprim recunostinta si admiratia pentru entuziasm, timp dedicat si ospitalitate, gazdei noastre, Marius Olaru, cel care detine cele doua cabane, Cascada si Paltinul. Iar Tavi, cabanierul a fost, la fel un baiat de milioane! Este foarte greu sa organizezi o actiune in conditiile in care nu ai consursul si deschiderea, atentia si ospitalitatea gazdelor, aici ce sa spun, a facut mai mult de 50% din ce a insemnat excursia in ansamblul ei. Incepand cu cazare, mancare, spatii puse la dispoztie, ghidaj, disponibilitate, tot, tot absolut impecabil. Fara ghidajul superprofesionist a lui Marius, nu am fi reusit acel extraordinar traseu. Asta se intampla a doua zi, cand dupa ce am parcurs celebrele sepentine de la Cascada la Lac, cu microbuzul, am pornit-o pieptis pe un munte stancos care parea perfect vertical. Chiar si Saua Doamnei pare ceva inaccesibil si greu de atins, daramite varful care se ridica semet in stanga? Ne-am umplut sticlele cu apa de izvor, asa cum am facut-o in fiecare zi de excursie si dupa un sfert de o ora aveam temerea ca "expeditia" se va opri pe sa. Dar cu Marius in fata, cu un ritm aparent lent, dar continuu si eficient, am ajuns dupa o jumatate de ora sus pe Saua Doamnei. Privelistea de sub noi era superba, se vedea lacul inconjurat de culmile semete ale Caprei si Vanatorii lui Buteanu. N-am zabovit mult acolo si am reinceput ascensiunea. Este pacat ca dupa ce musculatura este o data incalzita si obisnuita cu efortul, sa faci pauze care genereaza racirea si relaxarea. Poteca unduia printre stanci, urmand o curba de nivel, undeva pe la 2200. O flora spectaculoasa, albastrele, nu ma uita, cimbrisor, dar in secial bujor de munte. Imagini care nu se pot descrie, un amestec de frumos, salbatic, dur, ni se asterneau in fata, iti venea sa te tot opresti si sa admiri. Odata porniti spre varf, efortul era tot mai mare, muschii erau tot mai incordati, dar dorinta de a ajunge sus era mai mare si estompa oboseala. In dreapta dupa ce am lasat Valea Doamnei in urma incepea sa se desluseasca varful Suru, golas si stancos. Toate satee pana la Fagaras se intindeau in fata noastra intr-o priveliste de "Google Earth". O panorama unica! Trecem pe langa un grup de tursiti straini care se lafaiau la soare, undeva pe platoul de sub varf si am grabit ultimii pasi spre culme. Si am ajuns! Merita sa faci tot efortul de pe lume sa ai acea imagine in fata! O minunatie, vai inverzite si culmi stancoase, torenti de apa ce traverseaza muntele de la varf spre baza, caldari imense in care iarna sa aduna sute de tone de zapada. Apropo de temperatura, inainte de a urca Samiza imi spunea la tf ca la Sibiu sunt 30 C, aici pe alocuri mai era zapada....Am tolanit vreun sfert de ora, ne-am mancat sandviciurile puse de Tavi, am baut apa de izvor, am facut poze, am ras si am pornit pe creasta. Senzatia potecii de creasta este incomparabila cu altceva. Cand vezi in stanga si dreapta vale, in fata doar urmatoarele varfuri si cerul efectiv ti se taie respiratia de placerea imaginii. Senzatia de contopire cu natura, ca esti doar tu cu ea, este extraordinara, nu stiu unde altundeva i mai putea avea o astfel de experienta, decat acolo in creierul muntilor. Traseul de creasta devenea la un moment dat inaccesibil noua amatorilor, ar fi fost nevoie de echipament profesionist si de experienta traversarii de stanci. Marius ne-a ghidat spre o poteca ce serpuia la o treime de varf si in sir indian, dupa un parcurs destul de greu si lung, am ajuns la Capra. Am vazut lacul de sus, nea-m bucurat de privelistea de vis, apoi am inceput sa coboram spre lac. Dupa 5 ore de mers am reusit sa incheiem un traseu montan de dificultate medie de cca 4 km. Bucuria unei zile petrecute in munte mi-a fost amplificata de cea a fi alaturi de oameni care au trecut peste efort, au fosr superparticipativi, exemplu de toleranta de grup si foarte veseli. Dupa o zi asa cum a fost cea de escaladare, seara am ramas in discoteca, unde l-am avut ca DJ pe Marius, la fel de entuziast si placut ca si pe munte, si am dansat pana spre unu noaptea. Cum sa nu revi dintr-o astfel de excursie altfel decat multumit si bucuros! A fost o adevarata gura de confirmare si optimism pentru mine, intr-un moment in care recunosc ca aveam nevoie! Dupa un astfel de grup si actiune, prinzi din nou incredere, poti gandi si spera!
Dar sa revin la inceput, la prima zi. Grupul s-a intalnit la Vama Cucului, o execelenta locatie, unde pe vremuri am petrecut zile minunate! Proprietarii, o famile cu experienta de 45 de ani in turism, gatesc, iar impreuna cu baietii si nurorile servesc, fac curatenie in camere, intretin zona verde. Am plecat de acolo pe al doua (sa ma exprim corect, nu ardeleneste asa cum facem noi pt ora 14.00) si am urcat la Cascada. Ne-am cazat si am coborat la o ciorba, am stat putin la taclale si intr-o jumatate de ora, echipati de munte am plecat spre casacada. Drumul nu este foarte greu si constituie un bun antrenament pentru Varful Paltinu. Totusi ne-a luat ceva, sunt zone in care traversarea si urcarea se face un pic mai greu si ne-a solicitat un pic. La Cascada ne-am bucurat de racoarea data de caderea apei de munte si de un peisaj de screen saver. Nu-ti mai venea sa pleci de acolo, atat era de placut. Sa tolanesti pe stancile calde, in sunetul de apa pravalita, sa fii stropit de perdeaua fina de apa, degajata de caderea de apa. Este o casacada de vreo 50 - 60m, cu un debit destul de mare de apa, zgomotul pe care-l face determinand porecla "urlatoarea". Am parasit cascada cu gandul la mancarea de seara si intradevar Tavi ne astepta cu pastrav delicios si cu niste papanasi de ti se topeau in gura. Bere, bubugica, cognac si apoi un joc de zaruri pe care l-am vazut prima data. Amfitrion pt acesta, hadrian, unul dintre bobocii comunitatii. Un joc placut, participativ, in urma caruia m-am ales cu o zi de "slugarie" la "stapan"....Noroc ca dupa discoteca am reusit sa castig si eu, iar moralul meu de "sluga" s-a schimbat in cel de "stapan"!
Ultima zi a fost cea de vizitare a lacului Vidraru. Dupa oboseala zilelor precedente si dupa frumusetile vazute de pe munte, traseul si lacul propriu-zis nu au efectul de "wow". La asta a contribuit si caldura de acolo, drumul care nu arata de loc ca cel de pe partea cu Sibiul, efectul pe care-l dau PET-urile adunate intr-o zona de colt a lacului, lumea care misuna prin zona, chioscaraia de pe maluri, parcarile dezordonate...Poate vazut in alte circumstante, lacul ar putea sa impresioneze, vizitat insa astfel nu poate sa te incante prea mult decat prin marime si culoarea apei. La urmatoarea excursie am sa-l scot din program, este un obiectiv care dpdv turistic are alt segment de vizitatori decat profilul nostru de grupuri.
Ce am remarcat in aceasta excursie, asta ca observatie. Parcarea desi plina sus la Balea, foarte putini faceau drumetii. Doar strainii, doar foarte tinerii se incumeta la escalada si plimbare, restul se multumesc cu bere, carnati si mici, covrigi si suc. Si aici se vede prapastia dintre noi si straini. Ei stiu sa aprecieze, sa se bucure de natura, nu se multumesc doar la aprivi de jos, de a fotografia si apoi bifa si lauda, ca uite unde am fost. Nu romanii mei, nu ati fost acolo daca nu urcati pe munte, daca nu-i simtiti suflarea din varf, dac nu-i simti sub picior cararile. De acolo vine respectul fata de el, doar atunci contopit cu el reusesti sa-l respecti. Doar asa nu mai arunci PET-uri, doze goale, ambalaje, doar asa poti intelege ca natura trebuie pastrata asa cum este ea, pt ca toti sa se poata bucura de ea in starea asta minunata in care din fericire mai este si acum....Este firesc ca stand in parcare sau pe o terasa de restaurant si infundand pe gat mci si bere, gajaind etalist si plin de ifose de cartier cu case cu turnulete, nu ai cum sa pretuiesti muntele si natura asa cum ar trebui. Gramada de gunoi lasata in urma ta langa o apa, scrumiera arucancata la marginea drumului, pachetul de guma azvarlit din masina de buna seama ca ar fi obiceiuri uitate daca lumea ar vedea natura mai de aproape.