Toscana, pitoresc si gastro-delicii 20 – 25 mai 2019

20/05/2019 - 25/05/2018
990 EUR

Descriere

Toscana este paradisul colinelor scaldate de soare, cu podgorii nesfarsite, maslini, chiparosi si campuri pline cu maci. Orase si sate pitoresti vechi de secole, cu centre istorice inconjurate de ziduri, galerii de arta, biserici, castele, sunt risipite pe toata suprafata  frumoasei provincii. Oamenii, traditiile si gastronomia locului completeaza acest peisaj perfect pentru a-i oferi calatorului o experienta unica.


Grup de

15 persoane


Plata

Avans

300 EUR pana in 20/02/2019

Rate

300 EUR pana in 15/03/2019
390 EUR pana in 19/04/2019

Cazare

Numar nopti

5

In Florenta din 20/05/2019 pana in 22/05/2019 cu cazare la Hotel Crocini***

In Sienna din 22/05/2019 pana in 25/05/2019 cu cazare la Hotel San Marco***


Servicii incluse

Servicii transport


Zbor Blue Air Bucuresti - Florenta
Taxe incluse

Bagaj Cala

Zbor Blue Air Florenta - Bucuresti
Taxe incluse

Bagaj Cala

Numar zile mic dejun

5

Numar zile dejun

2

Insotitor pe toata durata excursiei


Transport zonal


1 zile transport zonal pe ruta Florenta - Chianti - - Sienna

1 zile transport zonal pe ruta Sienna - Montelpuciano - - Sienna

1 zile transport zonal pe ruta Sienna - Montecatini Terme - - Aeroport Florenta

Ghidaj


Insotitor de grup din partea Singles Camp: Lidia Mandache 0040 743 122 214

Ghid local walking tour 3 ore prezentare engleza - Florenta

Ghid local walking tour prezentare 3 ore engleza - Sienna

Ghid local walking tour 3 ore prezentare engleza - San Gimignano

Altele

••   Tur 8 ore, cu minivan 8 +1, sofer/ghid in zona Chianti, pranz si desgustari incluse
••   Tur 8 ore, cu minivan 8 +1 sofer/ghid local in zona Montepulciano, pranz si degustari incluse
•   Tur 8 ore, cu microbuz 16 pax pe traseul Sienna – Montecatini Terme (cu vizitare Monecatini Alto) – Florenta aeroport


Nu sunt incluse

X

Asigurare medicala


X

Asigurare storno

71 RON

X

Transfer hotel


X

Intrarile la obiective


X

Cina


X

Altele

•  unele mese de pranz


Program

20/05/2019

8.30 Intalnire cu insotitorul de grup pe Aeroportul Henri Coanda Bucuresti Otopeni, Plecari Internationale, in zona dreapta, in fata cafenelei Lavazza. Va recomandam sa va luati toate masurile de siguranta pentru a ajunge la ora de intalnire comunicata. Dupa aceasta ora nu va astepta nimeni, este nevoie sa faceti singuri check in-ul. Daca intarzierea este mai mare si se pierde zborul, vina apartine exclusiv participantului, acesta asumandu-si toate consecintele si pierderile ce decurg din aceasta. Zbor Blue Air 10:45 Bucuresti OTP – Florenta 12:00. Linia aviatica ofera masa doar contracost, de aceea va recomandam sa aveti in bagajul de mana sandviciuri si ceva care sa va tina de foame pana la primul popas cu masa…
Check-in, refresh si iesim la plimbare pana la panorama orasului.
Piazzale Michelangelo, o panorama care iti taie rasuflarea. Florenta vazuta de sus, din Piata Michelangelo, este o experienta unica, indiferent de momentul din zi ales. Nu este doar un loc de unde poti face o fotografie perfecta, ci si locul de contemplare a orasului simbol al Renasterii, in care au trait si creat artisti incredibili si oameni de stiinta vizionari.
Piata este o creatie mai recenta. din sec. XIX,  a arhitectului florentin Giuseppe Poggi.
In centrul pietei se afla replica in bronz a celebrei statui David, originalul sculptat de Michelangelo se afla la Galleria dell”Accademia.


21/05/2019

Tur pietonal in Florenta (3 ore), cu parcurgerea ghidata a celor mai importante obiective. Dupa amiaza timp liber pentru pranz, vizite la muzee sau cumparaturi.


22/05/2019

Dupa micul dejun, ne imbarcam in 2 microbuze 8+1, soferul fiind totodata si ghid. Apartin agentiei cu care colaboram in Toscana, este cea mai bine cotata, cu cele mai bune review-uri din zona.  Pornim asadar la 9.30 din Florenta urmand drumul spre Siena, oprindu-ne pentru a vizita San Gimignano, Monteriggioni si regiunea Chianti. Pranzul o sa-l luam la o ferma , prilej de vizita podgoria si crama. Da, ati ghicit, o sa avem si …degustare de vinuri Chianti Classico!  *|*  In jur de ora 18.00 o sa ajungem la Siena unde facem check-in la hotel in Siena, facem o plimbare pe inserate in oras si luam cina.
Acum ceva mai pe lag…Vom calatori intre Florenta si Siena intr-un tur de 8 ore, alaturi de ghizii nostri locali care ne vor arata cele mai frumoase si inedite locuri, situate intre aceste faimoase orase rivale.
San Gimignano, oraselul asezat pe o colina, este o bijuterie de arhitectura medievala perfect conservata, cu turnurile sale inalte ce supravietuiesc de secole. Stradutele pline de viata sunt impanzite cu mici si cochete magazine in care gasim produse locale, artizanale si sofran (“aurul rosu”).
Descris drept un Manhattan medieval datorita turnurilor vechi din piatra ce se inalta la orizont, asezarea dateaza de pe vremea etruscilor si romanilor dar s-a dezvoltat in Evul Mediu datorita asezarii sale pe Via Francigena, un drum comercial si de pelerinaj care facea legatura intre Canterbury (Anglia) si Roma. Faimoasele turnuri au aparut in sec. XII si aveau scop dublu – simbol al puterii (turnul tau trebuia sa fie mai inalt decat al vecinului) si trebuiau sa asigure si retragerea in caz de restriste.
Intram pe Poarta San Giovani, oprim la San Francesco, biserica ce si-a pierdut statutul de lacas religios si care este folosita acum pe post de crama unde se vinde Vernaccia, renumitul vin alb local. De pe terasa din spatele bisericii putem admira superbele coline toscane. La capatul strazii intram printr-un arc medieval la prima dintre cele doua piete centrale, unite intre ele, Piazza della Cisterna si Piazza del Duomo.

Monteriggioni este o impozanta fortareata medievala construita de sienezi in sec XIII ca bastion de aparare in razboiul impotriva Florentei

Pentru pranz oprim la o ferma unde avem ocazia sa servim masa impreuna cu localnicii, sa ne bucuram de produsele locale in timp ce mai aflam lucruri despre obiceiurile si traditiile toscane.

Dupa pranz continuam turul in zona Chianti, oprim la o podgorie unde patrundem in arta producerii celui mai cunoscut vin rosu al Italiei, Chianti Classico.  Vizitam pivnita si degustam cateva varietati de vin.


23/05/2019

Micul dejun, apoi ne asteapta un tur pietonal ghidat, in Siena. Dupa amiaza timp liber pentru pranz, muzee, cumparaturi.
La Siena vom descoperi unul dintre cele mai elegante si desavarsite burguri medievale. In centrul ei se afla CAMPO, vestita piata a italiei si locul unde se desfasoara PALIO, renumita cursa anuala de cai a orasului care aduna mii de turisti si localnici. Piata in forma de scoica a servit de-a lungul secolelor drept centru civic si administrative al orasului. PALAZZO PUBBLICO (sec XIV) este in present sediul primariei orasului si al Muzeului Civic ce gazduieste o colectie impresionanata si o serie de incaperi decorate cu fresce si picture. Torre del Mangia (Turnul Clopotnitei) ofera o priveliste superba, mai ales spre piazza del Campo, putandu-se foarte usor distinge cele 9 segmente ale pietei care ii simbolizeaza pe cei 9 membri ai consiliului celor 9 si mantia Fecioarei Maria ce se desfasoara protectoare asupra orasului.
Putine cladiri pot egala in maretie DOMUL a carei impresionanta fatada este o combinatie gotico-romaneasca, in mare parte realizata de arhitectul si sculptorul Giovanno Pisano


24/05/2019

ot cu agentia partenera am organizat o excursie in Val d”Orcia, cu vizita in Montepulciano, degustare de branzeturi la o ferma organica, timp liber in Pienza pentru pranz, vizita la o crama Brunelo cu degustare de vinuri. Turul se face la fel ca in prima zi cu doua microbuze 8+1, cu soferi/ghizi.

Montepulciano, oras asezat pe un deal abrupt, ofera o panorama uimitoare a zonei de granita dintre provinciile Toscana si Umbria. In arhitectura si arta vom observa o combinatie intre influenta Sienei medievale si a Florentei renascentiste sub a caror dominatie a fost. Facem un tur al orasului in care admiram numeroasele palate nobiliare , vizitam Piazza Grande si una din numeroasele crame sapate sub oras, zona fiind vestita pentru un vin extraordinar, Vino Nobile de Montepulciano.

Situl UNESCO Val d”Orcia este valea de unde vin cele mai cunoscute si frumoase fotografii ale Toscanei. Vom admira peisajul, vom face propriile noastre fotografii faimoase, oprim intr-un catun sau manastire Benedectina ascunse de forfota turistilor.

Pienza este o citadela renascentista ireal de frumoasa,  unul din primele orase planificate in intregime pe hartie de important arhitecti si artisti ai vremii, angajati de umanistul Papa Pius al II-lea, pentru a-l ajuta sa renoveze orasul sau natal. Este considerat o bijuterie a Renasterii in Val d”Orcia.

Brunello di Montalcino este “un vino importante” asa cum ar spune un Italian. Este un vin rosu, limpede, cu o culoare stralucitoare si un parfum intens si persistent, produs 100% din soiul Sangiovese. este un vin matur, invechit cel putin 2 ani si 4 luni in sticla inainte de a fi comercializat. Vom avea ocazia sa auzim povestea acestui vin sis a-l degustam la una din podgoriile si cramele din Montalcino.


25/05/2019

Parasim Sienna si ne indreptam spre cea mai aristocratica statiune din Toscana: Montecatini Terme. Aici urcam la Alto, una dintre cele mai frumoase panorame toscane…Iata ce scriam la intoarcerea de anul trecut:

Montecatini Alto a fost un castel de origine romanesque, amplasat la altitudinea de 299 metri si care in trecut, pana in 1905, a servit ca sediu al municipalitatii.
De fapt sa fiu mai precis, acest castel a determinat construirea oraselului de la poalele Montecatini-ului si care se bucura de faima a fi una dintre cele mai vestite statiuni curative si SPA. In jurul castelului a aparut o mica asezare cocotata pe deal, asta desi stiau inca de pe vremea etruscilor de proprietatile curative ale apelor termale de la poalele satului.

Exista documente, unul chiar din 1387 care arata caracteristicile apelor de acolo, insa nu s-a dat prea mare importanta. In 1530, s-a inceput sa se foloseasca baile facute in puturi construite, dandu-se totodata nume izvoarelor. Problema era insa ca toata zona termala era mlastinoasa si pentru asta a fost nevoie sa fie drenata. Este meritul Marelui Duce Leopoldo, ca s-a putut incepe tratamentul in acele ape, fiind cel care a ordonat ca zona sa fie asanata. Tot el este cel de a carui nume se leaga construirea asezarii Montecatini Terme , cunoscuta mai inainte ca “Bagni di Montecatini”, parte a municipalitatii Montecatini Alto. Mai tarziu s-au despartit, asta pana aproape de zilele noastre: in 1905, municipalitatile “Bagni di Montecatini” si “Castello” erau doua asezari separate.

In 1940, “Castello” a devenit parte din “Bagni”, astazi un centru termal international. Din falnicul castel, zidurile de 2 km si cele 6 porti porti a ramas acum doar “Porta di Borgo”. Unele dintre fostele turnuri sunt incorporate in cladiri, a ramas insa turnul cu ceas si cel din fata manastirii Santa Maria a Ripa (secolul XVI). Aceasta manastire este singura care a fost locuita continuu de calugaritele benectine, asta incepand cu anul 1861. Vechea manastire Augustiniana din Santa Margherita gazduieste acum o casa a batranilor. Manastirea Carmelitei (1296) a fost reconstruita in anul 1764 si astazi este o casa de ingrijire medicala. Oratoriul din San Sebastiano, cu porticul sau pretios din secolul al XVII-lea, a fost bine conservat. Biserica San Pietro Apostolo, construita dupa planul lui Antonio Zannoni, pastreaza in coloane, in capitale si in fata, vestigii de origine romana. In muzeul adiacent este adapostit mobilier pretios: o relicva gotica, capul stapanei orasului Santa Barbara, o maestrie de lemn a secolului al XII-lea, Nasterea si o slava a lui Hristos, atribuita unor artisti celebri precum Del Sarto si Orcagna .

In anul 1315, Montecatini Alto a fost locul unui eveniment foarte important: infrangerea Florentei de catre oastea ghibelina a lui  Uguccione della Faggiola, Maestrul din Pisa si Lucca si de Castruccio Castracani. Exista cateva documente interesante legate de acea lupta.

In Alto se mai poate vedea si biroul registratorului municipiului, ce a scapat “nevatamat” de distrugerea orasului din 1554 si transformat mai tarziu in “Teatro dei risorti”.

Din Terme pana in Alto se poate lua funicularul pe un traseu foarte pitoresc si foarte inclinat (pana la 38 de grade). Sunt de fapt doua cabine rosii, care urca si coboara pe rand, intersectandu-se la mijloc. Au si nume, se numesc Gigio si Gigia… :) Funicularul a fost dat in folosinta in iunie 1898, in prezenta mareului Verdi, un indragostit al acelor locuri. Tariful era de 7 EUR dus si intors, dar banii astia merita pe deplin…Pt cei mai sportivi exista o urcare de trekking prin padure, cu un pic de efort se poate parcurge diferenta de nivel de cca 250 m…

Micuta asezare te intampina acum cu cateva localuri, cafenele si magazine. O panorama superba se asterne de sus din Alto asupra intregii zone. Un loc minunat care cu siguranta ca va mai aparea in programul excursiilor noastre. Promit!

Ne indreptam apoi spre aeroport pentru zborul cu care plecam spre casa: 25 mai (sambata) 21:30 Florenta – Bucuresti OTP 00:35 (deja este 26 mai…)


Profilul actiunii

Tip: relaxare

Descriere:

Este o excursie tip circuit, realizata impreuna cu o agentie locala din Toscana, cunoscuta pentru expertiza si serviciile sale foarte bune. Vizitati producatori din zona, aveti degustari, pranzuri la ferme, traversati zone rurale pitoresti, cu ghidajul celor care au sa va insoteasca.


Alte infomatii

:oops:!!!! Inainte de inscriere si rezervare cititi va rog cu atentie serviciile incluse si cele care nu intra in tarif, programul excursiei, si particularitatile acesteia. Cantariti daca este sau nu potrivita profilului de turist pe care il aveti. Va recomandam sa va consultati cu atentie perioada de concediu, de zile libere, de disponibilitate, astfel incat sa va asigurati ca acestea coincid cu cea in care se tine excursia. Trebuie sa stiti ca din momentul rezervarii intrati intr-un regim contractual cu agentia tursitica ce ne asigura serviciile turistice. Acest lucru impune intelegerea clauzei pe care ati acceptat-o in momentul inscrierii si achitarii, referitoare la renuntarea unilaterala la o excursie. Cititi aici. Deci in situatia renuntarii la o actiune, vechi sau noi in acest grup, avem rugamintea sa nu ne sunati, sa nu ne scrieti, solicitandu-ne restituirea sumelor achitate sau sa ne cereti mutarea acestora la alte excursii. Existand o intelegere prealabila, comunicata si cunoscuta, consideram ca nu este necesar sa avem o corespondenta in acest sens.

La actiunile noastre se pot inscrie doar persoane single (fara partener), care inteleg si respecta conditiile de calatorie si de petrecere a vacantei intr-un grup. Respecta orele de intalnire, pe cei cu care au plecat in excursie, armonizeaza cu cei din jur, sunt toleranti, nu au tabieturi excesive care pot deranja sau care nu pot fi satisfacute in conditiile unui grup. Nu vrem cu noi persoane de genul “eu vreau acolo nu acolo”, care au mereu critici, remarci…Dorim sa oferim o atmosfera de vacanta cu prietenii, nu ceva rigid, formal si pur turistic.

Hotelurile sunt deja nominalizate, va puteti informa pe internet despre ele, aveti ocazia de a studia feed-back-urile.

La fel ca la toate actiunile noastre, informatiile si detaliile legate de aceasta excursie, vor fi transmise si vor aparea DOAR pe forum. O sa gasiti aici detaliat si din timp tot ce aveti nevoie pt pregatirea excursiei. Comunicarile nu se fac deci telefonic si nici Email, avand in vedere ca am facut deja aceasta precizare in prezentarea actiunii avem rugamintea sa nu ne solicitati informarea in alt mod.

Inscrierile in excursie se fac pe site-ul www.singlescamp.ro. Imediat dupa inscriere veti primi un Email care contine datele agentiei si care va comunica in ce mod si unde se face plata avansului.  Toate actiunile noastre sunt organizate printr-o agentie turistica specializata pe turismul de grup Bon Voyage Sibiu, singura autorizata OSIM in Romania sa organizeze „evenimente, vacante si excursii pentru persoane single – Singles Camp”.