Autor Subiect: O destinatie de vis  (Citit de 16050 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

raskolnikov

  • Vizitator
O destinatie de vis
« : Luni, 01 Februarie 2010, 00:47 »
Desi bat campii de vreo saptamana pe acest forum, abia acum m-am dumirit asupra marturisitei sale destinatii. Si, ca sa-mi mai spal ceva din pacate, nu voi mai bate campii in urmatoarele randuri, ci mai degraba muntii pentru a va reda ceva dintr-o experienta turistica extraordinara, pe care nu ma incumet sa o impartasesc oricui, dar simt ca voi meritati, chiar daca unii cunoasteti zona la care am sa ma refer.
Daca luati drumul Sighisoarei venind dinspre Brasov opriti-va putin la Rupea, mai bine zis la raspantia aceea ce de la poalele drumului catre cetatea in ruina pe care o pozeaza toti manelistii cu telefoanele mobile. Stati acolo pret de vreo zece minute si ziceti-va in mintea voastra cam asa: "Pai ce sa caut eu la Sighi, ca doar mai fusai si nu cred sa se fi schimbat mare lucru pe acolo. Tot poze cu Vlad Tepes, tot masti cu Dracula, tot rockeri care asculta manele la casti, se duc la concerte de muzica medievala, iar la intoarcere se lauda cat de mult le-au placut baladele populare ale folkistilor Baniciu ori Alifantis. Niste dobitoci!
Mai bine faceti cum va propun eu. De la amintita raspantie de la  Rupea carmiti-o mai bine la stanga, unde zace un indicator pe care scrie "Dacia, 9 km". Nu va fie teama, nu veti ajunge la Sarmizegetusa, ci, pe un drum de tzara, intr-un sat ce se numeste chiar Dacia, de unde veti mai face doar patru km pana la destinatia pe care v-o propun. VISCRI!

Viscriul e un sat pe care mai multe fundatii internationale, una prezidata chiar de printul Charles al Marii Britanii, cel care vine des pe aici, unde are si o pensiune cu circuit mai inchis, incearca sa-l patreze la nivelul conditiilor din Evul Mediu. Adica drumul principal nu este pavat, la raspantii sunt adapatoare rustice unde isi ostoiesc setea ciurde intregi de vite ori herghelii de cai ce umbla nestingherite pe ulite, nu exista gaze si nici macar cablu tv si in care satenii au fost reeducati sa nu mai arunce mizerii pe jos, ci in niste cosuri de nuiele amplasate pe post de pubele. Pe oamenii locului nu-i mai deranjeaza de mult faptul ca sunt aproape constransi sa vietuieasca precum intr-o rezervatie de sasi, chiar daca din randul acestei etnii n-au mai ramas decat vreo 15 suflete in amintita localitate. Cei ai locului, romani 70%, tzigani 28 %, sasi 1,5 % si un ungur, cat o fi insemnand acesta la suta, au fost domestici sa se ocupe cu indeletniciri aproape tipic Evului Mediu ori reminiscentelor acestuia: ingrijesc si tesala mandretze de cai ca sa aiba cu ce-i plimba pe turisti prin imprejurimi, impletesc ciorapi de lana si fac gemuri de rubarba pentru clienti din Anglia si Germania, fac si comercializeaza palinca, sunt ghizi binevoitori pentru vizitatorii veniti indeosebi din strainatate, carora nu le repugna sa doarma in fan ori sa se spele dimineatza la jgheab, iar seara isi beau molcom si sfatos clondirul la singurul stabiliment din sat, acolo de unde poti cumpara si bere, si sosete, si mazare congelata, si calgon. Mai mult, desupra asezarii strajuieste o superba biserica fortificata saseasca, o minunatie inclusa in patrimoniul UNESCO, o ampla constructie de care are grija doar nemtoiaca de vreo 90 de ani. Oamenilor din Viscri le displace teribil o eventuala reclama facuta localitatii lor - sa ma scuze- intrucat sunt constienti ca o sporire a notorietatii vizavi de paradisul lor ar atrage ca de la sine puzderie de turisti de week-end, care ar navali cu gratarele pentru mici, cu Gutza si Adi Minune la difuzoare si cu ghiolbanismul deja proverbial acestui soi de vilegiaturisti. Daca rezistati cateva zile, fara Esca si Mircea Badea, fara wireless si semnal la telefon sau fara microunde si jacuzii zau daca nu ar merita sa va claustrati cateva zile pe acolo. Poate nu-l veti intalni si pe printul Charles, cel care vine de doar vreo doua ori pe an - de fiecare data fara dromadera aia de Camila, stati linistite! -, insa il veti gasi aproape sigur pe varul lui eventual la crasma din sat, poate chiar si pe botanistul sau umbland pe coclauri precum un veritabil Paganel al florei zonale. Pe pariu ca n-o sa va para rau! Nu stiu daca si localnicilor... V-am spus de ce.

capsuna

  • Vizitator
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #1 : Luni, 01 Februarie 2010, 00:54 »
Esti foarte pitoresc in descrieri, chiar scrii frumos.

raskolnikov

  • Vizitator
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #2 : Luni, 01 Februarie 2010, 01:43 »
merci, trebuia sa scriu ceva si pe gustul tau. pa

raskolnikov

  • Vizitator
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #3 : Luni, 01 Februarie 2010, 01:53 »
da' ca scrisesem Rashnov, in loc de Rupea n-ai vazut... Bine ca am vazut si am corectat la timp, altfel se rataceau oamenii si cautau Viscriul pe langa Rashov pana ajungeau prin prapastiile de la Zarnesti

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13261
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #4 : Luni, 01 Februarie 2010, 08:27 »
Imi propusesem oricum sa ies din barlogul in care am iernat la Sibiel si sa mai vad si altceva. Citisem despre Viscri dar acum am devenit chiar curios, mai ales ca mi-a atras atentia grija de a nu schimba nimic acolo, de a lasa totul in secolul in care s-a construit. Initial, cand am pornit proiectul de la Sibiel, am vrut sa stramut pe un teren apropiat pensiunii, cateva case care in loc sa ajunga patrimoniu, prin grija nefericita a unor ignoranti ajunsesera niste gramezi de lemne si bulgari de argila. Lemnul era in buna stare, pietrele de temelie nu se miscasera prea mult, iar stramutarea si reconstructia nu ar fi fost o problema tehnica deosebita. Eram constient ca mutarea din vatra in care fusesera construite ar fi anulat mult din valoarea lor, iar asezarea intr-o zona deja lucrata,  putea usor sa contrasteze si sa dea efectul de kitch comercial. Consideram insa ca terenul de amplasament a 4 - 5 astfel de case este suficient de generos pentru a reface ceva din atmosfera de catun, cu o ulita pietruita cu lespezi vechi, cu cateva elemente de decor si speram si gandeam ca se putea  recrea intr-o oarecare masura senzatia de autentic rural. Asta in conditiile in care acele case erau oricum sortite distrugerii de catre intemperii, din acoperisuri ramasesera doar cateva barne cazute, iar lemnul era total expus. Amandoua solutii erau nefericite pt case, si stramutarea si degradarea. Dar din cele doua rele, alegeam pe cea mai buna. Gasisem pe Valea Dobrei, apropo si acolo sunt niste peisaje extraordinare, si o moara veche de apa, care mai avea inca inima buna, restul roata mare, antrenarea catre pietrele de macinare, erau distruse. Era a unui cioban care era dispus sa o vanda, pentru ca spunea el, nu-i mai poate avea de grija pe perioada in care urca in munte cu oile, iar hoardele de turisti o vandalizasera si o deteriorau, incet, incet. Deja si visam vreo 5000 mp, transformati intr-o oaza de rural de sec XIX. Incepusem schite, am luat legatura cu restauratori de astfel de monumente, m-am consultat cu un profesionist specializat pe astfel de amenajari si credeam ca totul se va materializa, apreciam eu, in 3-4 ani. Totul trebuia luat la mana, etichetat, aplicate minime masuri de conservare si depozitare. Doar ca terenul de care vorbeam, o padina pe malul raului era jumatate a mea, iar jumatate a primariei Saliste. Oricum acel teren nu mai era folosit nici pt pasunat, nici la altceva. Doar pe vreo 300 mp functiona o pepiniera de pin, incropita din laturoaie si folie de plastic. Concesionarea sau cumpararea acelui petec credeam eu este o normalitate, mai ales ca ce doream eu sa fac acolo, putea deveni un reper in zona Marginimii. Scopul pentru care doream sa creez acel mini catun era bineinteles unul turistic. Nu de muzeu pt ca asa ceva mai exista, doream sa mobilez si sa dotez casele astfel incat sa poata fi folosite pt innoptare. Doream ca vizitatorul sa nu simta, sa nu vada nimic mai nou de o suta de ani, sa doarma pe cearceaf de canepa, asternut pe saltea de paie, sa manance asezat pe laita, sa-si faca lumina cu seu de oaie, sa se spele afara la troaca de lemn, sa se incalzeasca la foc de lemne, sa manance doar mamaliga, lapte, branza, slana, ceapa, tocana la ceaun. Sunt cam visator, nu? Sunt convins ca intr-o mare masura proiectul ar fi reusit si turistii ar fi gasit aici ceva inedit. Singura teama era sa nu fie ceva comercial si sa nu alunece spre kitch.
Doar ca totul s-a naruit in momentul in care am ajuns sa-i prezint proiectul primarului Salistii. Cu abilitatea si viclenia omului simplu, m-a incurajat cerandu-mi in prima faza sa mut pepiniera. Mi-a dat alt amplasament, am construit una dupa toate regulile si necesitatile unei astfel de constructii si am inceput sa astept. Incerca tot felul de motive de amanare, ba ca trebuie facuta o dezmembrare, am facut-o impreuna cu alta lucrare de care avea el nevoie, bineinteles pe banii mei, ba ca n-ar fi de acord cei 6 oameni din sat care inca mai au vaci si n-au unde sa le pasuneze, ba ca in consiliu n-are majoritate, ba ca adescoperit ca unul dintre consilierii lui avea inchiriat hoteste un teren nespecificat unde, dar banuia el ca tocmai acolo, l-am "despagubit" si pe consilier, ma rog o intreaga poveste. Intr-un final nemaivand ce sa minta sau promita imi spune ca s-a hotarat in consiliu sa se inchirieze acei 2000 mp. Am acceptat o inchiriere pe termen de 10 ani la un pret astronomic pentru zona, doar cu gandul ca imi voi putea realiza proiectul. Licitatie, tot, adjudecat (ca doar cine era nebunul sa dea mii de euro chirie pe un teren pasune la 700 m de sat?) si astept incheierea contractului. Doar ca acesta imi dadea dreptul doar la constructii usoare, temporare. Merg la el, discut situatia si imi promite ca solutia pe care mi-o oferise este doar de moment, ca urmeaza dupa alegerile la primarie, sa mai discutam sa gasim o alta. Care, ca cea de concesiune sau vanzare-cumparare erau cele mai simple. Nici n-am mai incercat nimic scarbit de toata povestea asta cu primaria. Ma apucase o lehamite de proiect si chiar incepusem sa nu mai am increderea de la inceput. Acum este tardiv, au trecut inca 2 ani, resturile caselor pe care le doream salvate si stramutate s-au trasformat intre timp in lemne de foc, si sa mai gasesti asa ceva, este aproape imposibil (din fericire, pentru ca cel putin am vazut ca nu s-a mai ruinat nimic intre timp).

raskolnikov

  • Vizitator
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #5 : Luni, 01 Februarie 2010, 16:27 »
Sa nu-ti inchipui ca la Viscri ar fi fost altfel daca ar fi fost lasat pe mana romanilor. Acolo s-a implicat fundatia "Mihai Eminescu Trust" - MET -, creata la Londra in 1986 ca replica la politica dementa a lui Ceausescu de demolare a satelor si a cladirilor de patrimoniu si al carei patron spiritual este chiar printul Charles, care, cum spuneam, chiar are cateva proprietati in zona, o pensiune, o livada... si inca mai vrea sa achizitioneze. Ca anecdotica, acum zece ani odrasla reginei a vrut sa cumpere si fostul IAS din Viscri, insa acesta a fost acordat unuia dintre cei mai abjecti oameni de afaceri din Brasov, un fost fotbalist si presedinte de club, numitul Paul Enache, cel banuit ca ar fi comandat asasinatele de la casa de schimb din Brasov din ianuarie anul trecut.
   O alta mare sansa a Viscriului a fost ca reprezentanta MET pe Romania este o fiica a satului, apriga doamna Karoline Fernolend, fiica nonagenarei de care spuneam mai sus ca este unica ingrijitoare a grandioasei cetati din deal, una inclusa in patrimoniul mondial. Karoline si fundatia lui Charlie au renovat fatadele aproape tuturor caselor din Viscri, incat sa se pastreze amprenta saseasca originara, dar i-a obligat pe balaoachesii care s-au stabilit cu japca sa nu faca nici o modificare. Adica sa nu puna termopane sau antene pe acoperis. In plus, i-a convins pe respectivii magraoni ca e mult mai rentabil sa traiasca din munca cinstita si i-a determinat sa pastreze curatenia in sat in schimbul ajutoarelor sociale de la primarie, unuia i-a facut atelier de potcovarie, iar altora o caramidarie unde sa produca materiale necesare la renovarea celorlalte biserici fortificate din zona, Mesendorf, Critz, Bunesti, Malancrav, Soars etc.
   Asa se face ca zilnic vin la Viscri cel putin 30 de turisti din strainatate, indeosebi Anglia, Germania, Franta, Ungaria si chiar Italia, romanii venind si ei destul de rar, dar numai pentru a se interesa daca printul Charles e prin zona. Multi prefera sa ramana la pensiuni din sat, unele dintre acesta fiind gospodarii traditionale sasesti, cu paturi din acelea inalte de un metru si jumatate si cu sertar imens dedesupt.
    Am stat o saptamana in Viscri, dar abia dupa trei zile am observat ca telefonul nu suna, neavand semnal, si ca in camera de la pensiune nu exista televizor si poate nu mi-as fi dat seama daca proprietarul nu s-ar fi scuzat de aceste "inconveniente". Pur si simplu nu simtisem nevoia sa ma zgaiesc la tv ori sa vorbesc la telefon inmarmurit de excursia in timp pe care o facusem prin descinderea noastra la Viscri si de ciurdele de vaci si cai care se preumblau nestingherite pe ulitza principala si pe la ferestrele pensiunii in care salasluiam.
    Fiindca vorbeam de doamna de la MET, Karoline Fernolend. Afla ca aceasta este laureata a premiului international Ecce Homo, distinctie cu care a fost onorat si Dalai Lama si ca sotul sau se indeletnicea cu pascutul a vreo 20 de oi, fiind, desigur, un cioban cu studii si un om de mare bun simt.
   In loc de incheiere sa povestesc o intamplare petrecuta intr-una din vizitele la cetate. Curatoarea acesteia, doamna Sara, mama Karolinei, ne-a aratat o fotografie facuta cam prin anii '30 care infatisa un grup de peste 200 de tinere sasoaice: "Ia uitati ce multi eram! Acum am mai ramas doar cativa, iar peste cativa ani n-o sa mai fim nici noi, ca noi nu ne inmultim ca tiganii astia. Macar sa nu mai fure si sa nu mai distruga, ca sa ramana macar cladirile astea sa aminteasca de noi". Si stiti ce mai facea batrana de 90 de ani cand isi facea drumul zilnic catre cetate? Umbla cu o matura si un farash pentru a strange balegile lasate de caii noilor colonisti, aia bruneti, galagiosi si cu palarii mari.

Editat de Manfred: De dragul adevarului istoric trebuie spus ca Ceausescu NU a demolat/sistematizat nici un sat. Povestea cu demolarea satelor a prins insa foarte bine si probabil ar trebui sa figureze in cazurile celebre de minciuni cu picioare foarte lungi daca si dupa douazeci de ani de la moartea lui Ceausescu mai cred atitia in ea. Singurele lucruri pe care le-a demolat Ceausescu au fost niste maghernite infecte din mahalaua Bucurestiului numita Otopeni si in locul carora s-au construit niste blocuri. La atit s-a redus "sistematizarea satelor". De fapt nimeni nu poate indica un sat "sistematizat" de Ceausescu dar toata lumea vorbeste despre ele. Pentru cine doreste sa afle mai mult pe aceasta tema exista un excelent articol al reputatului istoric si membru al Academiei Romane, Florin Constantiniu, publicat in revista Historia. Sigur, unii pot spune ca chiar daca n-a facut-o, Ceausescu avea de gind s-o faca. Lor le pot spune la fel de bine ca Ceausescu avea de gind sa ne faca, fiecaruia, cadou de Craciun un ban de aur si o bicicleta. Dar n-a mai apucat!

capsuna

  • Vizitator
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #6 : Luni, 01 Februarie 2010, 16:29 »
Multumesc Raskolnikov.
Imi povestise tatal meu ca a citit candva un articol despre acest sat, dar nu  a retinut pe unde este localizat.
Este tentanta o excursie in zona. Gandeste-te daca vrei sa ne fii ghid.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13261
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #7 : Luni, 01 Februarie 2010, 18:43 »
Pe vremea minunata cand stateam atarnat si nehotarat intre doua tari, deprinsesem naravul voluntariatului. Aici daca ai astfel de apucaturi si "abateri", de la etica de indolent universal, ajungi sa fi taxat drept "putin ciudat". Au trecut nouasprezece ani de atunci, am tot asteptat sa se intample ceva pozitiv si aici, sa apara acea emulatie necesara macar pentru a pastra frumosul, nu neaparat de a-l si genera, dar acum cu toata intelepciunea varstei si ratiunii, trebuie sa recunosc ca am fost un mare naiv crezand asta. Stiu ca este un sport sa criticam tara, oamenii si apucaturile. De multe ori si eu citind pe altii am privit circumspect, gandind ca doar critica nu ajuta, mai ales ca venea de la niste oameni de a caror initiative nu-mi aduceam aminte. Sau eram eu insuficient informat. Dar in ultimul timp, pe masura ce inteleg tot mai bine ce greseala am facut intorcandu-ma in tara, cat de mult imi ingustase hotararea acea imbecila si pripita de a reveni, perspectiva de a realiza ceva de care sa fiu cu adevarat multumit, am devenit tot mai iritat de tot ce se intampla si am inceput sa strig. In pumni, ca daca as face-o altfel, oricum n-ar fi nimeni sa ma asculte. Aminteai Raskolnikov de Sibiu, de festivalurile medievale de aici. Poate pare putin exagerat, dar crede-ma ca atata scarba mi-a facut anul acela 2007, in care Sibiu a avut o sansa unica de a arata ceva Europei, si n-a avut altceva mai bun decat fatadele vopsite in pripa, pavajele pretentioase care acopera acum zona medievala, satrele alea cu pretentii de parade si care alegorice, focuri de artificii snoabe si inutile, concerte sterpe si cretine, trupe de teatru de strada neintelese nici de saracii actori prafuiti si plictisiti, cu masti, betivi, caini comunitari, oameni pe picioroange, babe, hoti, jongleuri. Un mare balci, numit capitala culturala europeana. Dar cine sa organizeze, cine sa spuna ce trebuie si ce nu, cine sa gandeasca un asemenea eveniment. Au facut-o tot ei, aceia care n-au alta notiune si grija decat banul si burdihanul. Iubeam atat de mult Sibiul acela simplu si firesc, cu casele coscovite si porti purtand patina milioanelor de atingeri. Cu pomi strambi si acoperisuri deformate, cu terasele acelea de bere, cu scaune de fier si pietris pe jos, cu umbra Subarinilor...
Ca sa intreti frumosul trebuie sa gandesti frumos. Daca primul tau gand este cat se castiga din asta atunci mai bine nu o fa. Frau Karoline din Viscri ar trece neobservata intr-o societate normala, pentru ca ceea ce face dansa aici nu este ceva extraordinar, ci un act firesc, civilizat si de bun simt. Munca dansei de aici este rezultatul unei educatii genetice, nu uneia deprinse in scoli...
Am avut sansa extrordinara de a cunoaste prin 85, la Moscova, una dintre personalitatile de varf ale lumii universitare din Anglia, cu care am purtat apoi o intensa corespondenta, Cat bine imi faceau scrisorile ei venite parca de pe alt taram...
In 90 dupa ce m-am convins ca vremea prozelitismului proletar are sa continue printr-o dictatura sindicala, mi-am facut bagajele si-am plecat in Cambridge, acolo unde ma invitase de nenumarate ori Miss Willis, distinsa profesoara de care aminteam, fiica fostului Principal al Universitatii, a carui tinta in viata a fost doar sa educe si sa ajute.
N-am sa continui istorisind minunata mea viata de acolo, poate am s-o fac cu alta ocazie, vroiam doar sa-ti spun ce m-a invatat prima data Miss: nu sa mananc porridge, nu sa invat drumul pana la King"s Colege si inapoi, nu sa inteleg sistemul lor de masura, nici sa conduc pe dreapta, ci sa particip ca voluntar. Am fost la Red Cross, la Amnesty International, la intretinere de case memoriale...Acolo este o rusine sa spui ca dupa amiezele le folosesti pentru scobitul in nas la televizor sau la cititul de gazeta. Nu o sa poti fi luat niciodata in serios acolo daca nu faci ceva voluntar. La asta ma refeream cand, fara sa nu apreciez minunata si dedicata munca pe care o face Frau Karoline, afirmam ca in alta parte n-ar fi fost decat un om...firesc.

capsuna

  • Vizitator
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #8 : Luni, 01 Februarie 2010, 19:11 »
Si mai ai vreo speranta ca se va schimba ceva?
Si eu regret ca n-am plecat acum niste ani. Acum e tardiv.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13261
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #9 : Luni, 01 Februarie 2010, 19:14 »
Cinstit, cu tot optimismul care ma caracterizeaza, consider ca nu se mai poate face nimic, Ca sa schimbi din radacini mentalitatea unei natiuni ai doua sanse: sa educi sau sa intervi genetic. Vezi vreuna din cele doua realizabila?

capsuna

  • Vizitator
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #10 : Luni, 01 Februarie 2010, 19:16 »
Daaaaaaa.Lobotomia.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13261
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #11 : Luni, 01 Februarie 2010, 19:23 »
Uite, la asta nu m-am gandit pana acum...
Totusi ar fi pacat sa existam doar ca exponate de muzeu, exemplare dintr-o specie disparuta...

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13261
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #12 : Luni, 01 Februarie 2010, 19:26 »
Nu de alta, dar pentru mine n-ar fi suficient un borcan de prezentare, ar trebui o damigeana si nu stiu cat de estetic as fi asezat intr-un raft...

capsuna

  • Vizitator
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #13 : Luni, 01 Februarie 2010, 19:26 »
Pentru unii dintre noi crede-ma, n-ar fi nici un pacat. Ar fi chiar mai bine. Dar se mai pune acum problema cine va face selectia?

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13261
Răspuns: o destinatie de vis
« Răspuns #14 : Luni, 01 Februarie 2010, 19:28 »
Bine si toate astea in conditiile in care s-ar considera ca sunt un exemplar reprezentativ pentru specie...