Aceasta zona, de multe ori gresit identificata cu tinutul Salistii, este formata din 17 sate, imprastiate in jurul Muntilor Cindrel, de la Boita, poarta de intrare in Ardeal dinspre Valea Oltului, pana in Jina , asezata pe culmile cu pasuni intinse si bogate. Toate sunt sate vechi, foarte bogate si de asemenea cu un imens potential cultural. De aici au plecat sau au trait oameni ca Goga, Noica, Onisifor Ghibu si multi altii.
In primul rand trebuie sa stiti ca zona Marginimii are o istorie exclusiv romaneasca, in care se regasesc toate elementele de origine: latina, dacica si slava. Poate este tinutul in care specificul traditional si de cultura a fiecarui dintre acesteia, se individualizeaza cel mai puternic; in mare parte datorita izolarii, a caracterului endemic. Influentele si presiunile exterioare au ramas fara urme in spiritul liber al locuitorilor de aici. Vetrele satelor au ramas neschimbate, cu foarte mici exceptii. Traditiile, cultura, cugetul n-au fost niciodata incarcerate. N-au reusit navalirile tatare, nici austro ungarii, nici rusii, nici chiar comunistii. Obiceiurile salistenilor, rasfrante si in spatiul sagherenilor sunt strans legate de principala activitate a locuitorilor, oieritul. Calendarul pastorilor este cel care motiveaza evenimentele, iar viata solitara a ciobanilor, da nota de asprime si vioiciune a obiceiurilor.
Colindatul deschide ciclul celor 12 zile de sarbatori de iarna; incepe in ajunul Craciunului si tine 3 zile; la eveniment participa tot satul, desi colinda doar copiii si flacaii stransi in cete. Traditia obiceiurilor sailstene de iarna, cere ca flacaii ce colinda, sa fie organizati in ceata, grup ce influenta si coordona pe perioada sarbatorilor de iarna, viata spirituala a satului.
Ceata avea un jude si o gazda; participantii la ceata se numeau juni, de aici Ceata Junilor. Patru zile dupa Craciun, toate cetele se intalnesc intr-una din marile sarbatori ale Marginimii, Intalnirea Jocurilor. Anul trecut a fost pe 28 decembrie la Saliste, capitala Marginimii. Se canta si se joaca in hora, iar perechea aleasa sa comande, judele junilor si judeceasa, multumeste cetelor unite. Este o manifestare de unitate, in care tinerii isi intaresc legaturile dintre ei. Petrecerile tinerilor organizati in buti, cete sau societati, incetau pe 7 ianuarie, in ultimii ani insa, Anul Nou este semnalul de oprire. Dupa cele 12 zile de sarbatoare venea randul petitului si nuntilor. Acestea incetau odata cu Lasata Secului (postul), zi ce marca si inceputul munilor de primavara. La Hodaitat, obicei prilejuit de lasatul postului, tinerii aprindeau focuri pe culmile dealurilor si radeau satiric, de fetele ramase nemaritate. Numele acestora, era strigat de baietii urcati pe dealuri, care caricaturizau defectele pentru care nu au fost petite. Prinsul verilor si varutelor este un obicei de primavara, ce marcheaza trecerea de la o categorie de varsta la alta, practicandu-se in fiecare an de Santoader. Un alt obicei de primavara este Sangeorzul (Sfantul Gheorghe 23 aprilie), sarbatoare a ciobanilor, marcand principalul moment de explozie a vegetatiei si urcatul oilor la fanetele de sub munte. Se tocmeau ciobanii pentru varat la munte, pana la Targul Poienii (20 septembrie).
La Ispas (a doua jumatate a lunii mai), inainte de a-si impreuna oile, proprietarii isi insemnau oile. Oile erau batute cu leustean, ca sa nu le strice strigoii. Acum ciobanii petreceau ultima data; la 1 iunie urcau cu oile in munte. Sarbatoarea Sanzienelor (24 iunie), era prilej de voie buna pt bacitele urcate si ele la strunga. In 20 iulie oierii urcau la matuit (tunsul mieilor), iar ciobanii si bacitele se adunau in munte la nedeile din Piatra Alba, unde jucau si cantau. La 1 August se praznuiesc Macaveii (ziua ursului). Nu lucrau, posteau ca ursul sa nu faca paguba in turma. In 8 septembrie coborau oile din munte, prilej de mare petrecere si bucurie. La Sf Paraschiva (14 octombrie) intrau ciobanii cu turmele in sat. Se alegeau oile se dadeau stapanilor, iar ciobanii primeau simbria. De Sf Dumitru (26 octombrie) se tocmeau ciobanii pentru lunile de toamna iarna. In 15 noiembrie se praznuiau Filipii, pt ca lupii sa nu faca pagube.
De Paste, sarbatoarea crestineasca se incepe cu Hristos a Inviat. Zilele dinaintea Pastelui sunt folosite pentru innoire, curatenie, primenire si pregatirea bucatelor. Cu doua saptamani inainte incepe febra pregatirilor: haine si incaltari noi, tocmirea mieilor si stransul oualelor. Saptamana mare este intampinata odata cu Sarbatoarea Floriilor cu casa curata si lucrul din curte terminat. Joia se sacrifica mieii, iar vinerea incepe pregatitul: se coc painea si cozonacii, se vopsesc oualele, se prepara drobul si friptura de miel. Seara tot satul merge la Inconjuratul Bisericii, cand se iese cu praporii din biserica si ritualul inconjuratului se repeta de trei ori. Sambata se fac ultimele pregatiri in asteptarea orei 12 noaptea, cand biserica se umple de credinciosi pentru luarea luminii si a Pastelui. Dis de dimineata, traditia este luarea Pastelui, de la un apropiat, cu Hristos a Inviat si raspunsul Adevarat c-a Inviat; se repeta de 3 ori ritualul inghitirii painii sfintite inmuiate in vin rosu, simbolul sangelui lui Hristos. Apoi se ciocnesc oualele; copiii joaca pitule, aruncatul monedei in oul tinut in pumn de adversar. Este timpul dedicat lor: parintii pregatesc in cosuri cu fan iepuri si oua insotite de jucarii si dulciuri. Apoi prin curte si gradina se ascund oua, iar copilul care gaseste cele mai multe, este premiat cu dulciuri. Cetele de copii pleaca prin sat, sa-si impartaseasca unul altuia reusitele de la pitule si cautatul oualelor. Biserica cu predica de Paste se tine mai nou la ora 12.00, dupa care urmeaza pranzul Pastelui care se tine in familie, cu bunici, parinti, nepoti; se bea tuica, se ciocnesc oua si se mananca telemea cu ceapa; gazdele aduc bolurile cu ciorba de miel si carafele de vin din beci. Friptura si mai apoi cozonacul mancate cu tihna pe tot timpul dupaamiezii sfarsesc masa de Paste. Seara este pt vizitat vecinatatea, prilej de baut de tuica si vin. Un obicei preluat de la sasi, imprastie copiii prin sat la udatul cu parfum a fetelor si femeilor care cu recunostiinta le umplu cosurile de cozonac si oua.
Multe din obiceiurile prezentate s-au uitat dar multe mai dainuiesc si astazi. Odata cu interesul turistilor pentru acestea, se spera intr-o continuitate si chiar intr-o revenire a celor intrerupte. Depinde mult de dascalii pe care copiii ii au in sat, singurii in masura sa mentina traditia. Din fericire, pe langa profesorii veniti din oras, in general ignoranti ai traditiilor si obiceiurilor, urmand doar o programa scolara neadaptata la realitatea rurala, exista dascali inimosi, care-si sacrifica voluntar timpul liber pt a invata copiii sa pastreze vii si nealterate evenimentele vietii la sat.
Ma opresc aici, nu inainte de a face cateva precizari, din dorinta de a se evita posibilele confuzii, asupra populatiei Sibiului si a Marginimii. Multa lume socoteste Sibiul si imprejurimile ca fiind o zona de traditie si istoric sasesc. Departe de a contesta rolul si aportul populatiei sasesti ce a trait aici (sunt unul dintre cei mai mari admiratori ai lor), trebuie sa precizez ca dealurile si Muntii Cindrel au fost locuite de oameni liberi, de origine daco - slavica, cu mult inaintea venirii primului val de colonisti sasi adusi de Geza II (cca 1180). Momentul sosirii acestora, a coincis cu fenomenul de stabilizare a populatiei romanesti la poalele muntilor, in sate de oieri. In paralel sasii isi construiesc case pe terenuri de ses, unde se indeletnicesc in special cu mestesugurile vremii (dulgherie, funarie, pielarie etc). Colonizarea acestora, avand drept scop creearea unui scut impotriva navalitorilor din est si in special o incercare a Imperiului de urbanizare a zonei, a condus la o adevarata frenezie de dezvoltare a asezarilor. Aflata la rascrucea drumurilor ce traversau Transilvania, zona a fost locul ideal pt comert si popas. Tocmai de aceea Sibiul se poate lauda cu cel mai vechi restaurant din tara (Butoiul de Aur) si unul dintre primele hoteluri construite la noi (Romischer Kaiser). Prima farmacie, prima gradinita (Kindergarden) au aparut tot aici, la Sibiu. Cu mult inainte de definirea termenului de cosmopolitism, Sibiul a prefigurat intr-un fel aparitia acestei atitudini. Pentru a avea materie prima, sasii au colaborat cu agricultorii si comerciantii din Marginimea Sibiului, care duceau in targurile din Orasul de Sus produse ca si lana, canepa, seu, ceara, piei, carne, legume, lapte. Produsele finite erau vandute insa, doar prin magazinele sasesti, tarziu doar, in perioada interbelica, deschizandu-se primul magazin romanesc, cel al familiei Floasu. Au aparut apoi si altele, mult ajutate de acest prim comerciant roman din Sibiu. Pana in 1946, cand disperat de pierderea a tot ce agonisise s-a sinucis, a reusit sa incurajeze multi alti romani sa-si deschida bacanii cu coloniale. Unul dintre acestia a fost si bunicul meu, care i-a purtat toata viata, un adanc respect lui Floasu, cel care-l ajutase sa deschida mai multe magazine si restaurante.
Sasii au adus mestesugurile, ordinea, organizarea sociala, spiritul de comunitate si vecinatate; meritul romanilor din zona a fost acela ca au stiut sa preia elemente, sa copieze, fara insa a-si altera traditiile si obiceiurile. Cultura sibiana nu constituie un amalgam, o mixtura, ea prezinta doua directii distincte in care s-a dezvoltat: cea tipic romaneasca si cea saseasca. Acestea au cohabitat si s-au dezvoltat fiecare, fara insa sa interfereze prea mult. S-au pastrat de sute de ani, printr-un exemplar spirit de toleranta reciproca. A existat si dainuie inca, un sentiment de respect pentru biserica si traditiile fiecaruia, pentru modul in care fiecare a stiut sa-si pastreze si sa-si transmita obiceiurile.
