Autor Subiect: Povesti cu talc sau morala  (Citit de 21193 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

silviu

  • Vizitator
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #30 : Vineri, 09 Decembrie 2011, 17:02 »
nu prea se intelege ce ai scris :( diacriticele apar total aiurea. intra in profil si selecteaza lb engleza.

Offline manghel

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 71
  • simplitate si siguranta
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #31 : Vineri, 09 Decembrie 2011, 22:09 »
sedentarismul nu tine de varsta  unei persoane,uitati-va la copii si tineretul din ziua de azi care inafara de retelele de socializare,poate o mica plimbare cu prietena sau prietenul putin mai activ decat el sau ea sau un meci si o bere cu prietenii nu mai stiu nimic.   Unde sunt sfarsiturile de saptamana plecate cu cortul sau focurile de tabara facute pe nu mai stiu ce campuri departe de orice contact cu civilizatia? Iar la copi,cine a mai auzit sa se joace de-a vatascunselea,ratele si vanatorii, hotii si vardistii(astea se jucau cand eram mic)   Din pacate tind sa cred ca persoanele mai invarsta sunt mult mai active decat tinerii   . Iar pescuitul mai ales pe apele de munte reprezinta un sport nemaipomenit. 
forta de a trece peste orice

Offline Sara

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 314
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #32 : Duminică, 11 Decembrie 2011, 12:48 »
sedentarismul nu tine de varsta  unei persoane,uitati-va la copii si tineretul din ziua de azi care inafara de retelele de socializare,poate o mica plimbare cu prietena sau prietenul putin mai activ decat el sau ea sau un meci si o bere cu prietenii nu mai stiu nimic.

Si o bere, doua, trei tot un sport este  ;) (nu, nu pledez pentru alcool  :D)!

Unde sunt sfarsiturile de saptamana plecate cu cortul sau focurile de tabara facute pe nu mai stiu ce campuri departe de orice contact cu civilizatia?

Cine iubeste natura fara a fi exagerat de activ, crede-ma ca merge si cu cortul, are parte si de foc de tabara daca isi propune asta.
Unii isi gasesc placerea de a petrece timpul liber in natura (fie stand, fie mergand). Altii isi gasesc placerea in a se uita la TV  10 oe/zi  in we. E placerea fiecaruia.

Iar la copi,cine a mai auzit sa se joace de-a vatascunselea,ratele si vanatorii, hotii si vardistii(astea se jucau cand eram mic)

Fi-miu nu-mi aduc aminte sa fi jucat ana acum unul din jocurile enumerate de tine, dar nici nu ma ingrijoreaza lucrul asta. Sunt alte si alte posibilitati de distractie si educatie a copilului in zilele noastre. Lucrurile se scimba. Unele in bine, altele in rau. Numai de noi depinde cat de rezistenti suntem la schimbare intr-o atare situatie.

Din pacate tind sa cred ca persoanele mai invarsta sunt mult mai active decat tinerii.

E posibil, insa ma indoiesc foarte tare ca este aplicabil pentru Romania.
In Romania varstnicii exista atat la orase, cat si la sate. Una e sa stiu ca bunicul este activ  :D ca toata viata a arat pamantul, a mers cu oile pe camp, a muls vaca si toata viata a lui fost activ. E un fel de a spune ca a fost int-adevar "activ" prin faptul ca a fost nevoit sa fie asa, mediul fortandu-l sa actioneze in consecinta. Nu putem spune acelasi lucru despre varstnicii de la oras, si in special de cei romani.  Pentru ca varstnicii romani (daca nu cumva au fost cadre militare sau au facut niscaiva anisori munca patriotica pe la Curtea de Conturi si alte instituttii simiare ca sa aiba o pensie mai mult decat frumusica), pensia lor nu le permite sa aiba activitate decat pana la asociatia de proprietari, piata si poate un parc din cand in cand. Aici vobesc de medie, de ceea ce vad in jurul meu (luand in considerare ca locuiesc intr-un lant de blocuri preponderent locuit de varstnici). Nici pe banca in fata blocului nu mai ies (vara, desigur) ca bancile au cam fost desfintate la un moment dat sa nu ma doarma aurolacii pe ele, iar de cand au fost puse din nou, tot aurolacii pe ocupa. Deci, varstnicii romani nu au fost obisnuti sa fie activi, si nici conditiile de trai nu le permite. Ca in orice situatie, exceptii exista, si e bine ca exista.

Pe de alta parte, tinerii care au si forta si bani si tot ce le trebuie, nu sunt activi in adevaratul sens al cuvantului pentru ca...la "moda" sunt alte activitati deloc solicitante pentru corp si minte (calculator, tv, mess, internet, etc). In plus, la orase gradul de socializare al copiilor si al parintilor acestora, in ciuda scolilor, gradinitelor, cursurilor pentru copii si parnti care abunda, este foarte redus  in comparatie cu cel de la sate. La sate copiii leaga prietenii trainice, se joaca impreuna, se bat, se cearta, se impaca. Nu-si permit sa nu se mai intalneasca, satul e mic, "ne stie lumea"  :D, etc. La orase, nu-ti place o bunica, o urzici rapid cu 3 cuvinte acide de parinte frustrat, iei copilul tau de-o aripa si nici ca mai calci in parcul respectiv, doar ai atatea parcuri la dispozitie (un exemplu).

Si oricat de ctivi sau inactivi ar fi varstnicii sau tinerii, important este cum ne simtim NOI, fie ca suntem activi, fie ca suntem mai putin activi.
E curios cum umarul unei femei poate parea uneori de stanca pentru un barbat.

Offline manghel

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 71
  • simplitate si siguranta
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #33 : Duminică, 11 Decembrie 2011, 20:59 »
vroiam sa punctez exact acelasi lucru afirmat de dumneavoastra, in zonele rurale exista o relatie mult mai stransa intre copi si tineri in general in comparatie cu cei din zonele urbane; si faptul ca tinerii considera alte sporturi ca mess-ul,facebook-ul ca fiind mult mai importante. Cu privire la varstnici comparandui cu unii tineri tot se mai plimba uneori prin parcuri si nu are lagatura neaparat cu faptul ca au fost cadre melitare sau ca sunt de la tara si au lucrat pamantul pentru ca era singura sursa de venit si poate are lagatura pur si simplu cu faptul ca vor sa vada ce se mai intampla prin oras sa se intalneasca cu altii de varsta lor sau doar sa ia o gura de aer curat inainte de culcare, dar se pare ca si ei pierd teren din cauza invaziei retelelor de socializare din viata lor.
jocurile acelea erau din zona mea,nu neaparat trebuia sa fie peste tot dar astea ne jucam si asa neam facut cercuri de prieteni cu care si in ziua de astazi te intalnesti cu bucurie si chiar asa era azi ne certam maine ne impacam,dar erau alte vremuri.  :(
forta de a trece peste orice

Offline carmentoma

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 136
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #34 : Marţi, 20 Decembrie 2011, 10:27 »
În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii. Pentru a-şi întreţine familia tatăl, bijutier de profesie, era nevoit să lucreze chiar şi 18 ore pe zi pentru a le oferi mâncare. În plus se mai ocupa şi cu orice altceva găsea de lucru prin vecinătate.
În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari, vroiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.
 
După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.
Intr-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui sau au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor profesori iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante.
 
Când s-a întors în satul sau familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzică şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-si îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: "si acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine!".
Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă iar capul plecat şi-l mişcă dintr-o parte în alta, în timp ce repeta în continuu "nu, nu, nu". În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. "Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o data, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atăt de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine... cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu."
 
Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute de capodopereale lui Albrecht Dürer: portrete, schiţe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este că ţie îţi e familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou.
Într-o zi, pentru a-i aduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificiul sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui sau mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer. Şi-a denumit opera simplu "mâini", dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodoperă sa şi a redenumit tributul iubirii "mâini în rugăciune".
 
Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte-o odată. Da-i voie să-ţi amintească - dacă mai aveai nevoie - că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur.
 
Este bine ne amintim sa multumim tuturor persoanelor si evenimentelor din viata noastra, Divinitatii... pentru ca azi eu sunt rezultatul a toate acestea! De aceea, azi... iti multumesc!

sursa: internet

silviu

  • Vizitator
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #35 : Marţi, 20 Decembrie 2011, 11:45 »
Citat din: carmentoma
În secolul al XV-lea, într-un oraş micuţ locuia o familie care avea 18 copii.În ciuda condiţiei lor nevoiaşe...
morala: cand esti nevoias, foloseste durex

Offline carmentoma

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 136
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #36 : Marţi, 20 Decembrie 2011, 13:17 »
Interesanta e morala pe care ai perceput-o tu ! Mie nu mi-ar fi trecut prin cap!

Mari_a

  • Vizitator
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #37 : Marţi, 20 Decembrie 2011, 13:49 »
Apropo! V-am povestit ca fac cumparaturi saptamanal pentru niste mosi si babe. Ii mai iau si pe ei uneori prin supermarket, sa-i plimb (cand am timp – ca ei iau la studiat fiecare raft!). L-am luat odata pe Nea’ de 75 de ani. Am stat dupa el o mie de ceasuri – cel mai mult la aparatele de ras: nu se hotara cu cate lame si ce culoare sa aiba coada! Cand in sfarsit am luat multe si de toate, ne-am dus la casa. Si il vad ca ia de pe-acolo si arunca in cos, cu cea mai mare nonsalanta, un tub de spray Durex Play  :o . Ce faci cu el ? Imi face semn ca se parfumeaza pa piste tot – ca el asa face cu deodorantul – isi da din cap pana-n picioare, pe oriunde, peste haine, peste orice, ca sa miroasa frumos. Ii zic ca ala nu e deodorant, il iau si-l pun la loc (intrebandu-ma in gand daca l-au vazut aia din spatele nostru!). S-a minunat foaaarte tare acasa cand i-am spus ce era si pentru ce!

Offline Sara

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 314
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #38 : Joi, 22 Decembrie 2011, 18:02 »
S-a minunat foaaarte tare acasa cand i-am spus ce era si pentru ce!

Bine ca n-a avut un soc  ;)!
E curios cum umarul unei femei poate parea uneori de stanca pentru un barbat.

Offline janeta

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1730
  • carpe diem
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #39 : Joi, 22 Decembrie 2011, 18:12 »
Citat
S-a minunat foaaarte tare acasa cand i-am spus ce era si pentru ce!

daca ai fi luat-o si pe babuta poate ca ...cine stie...la vederea tubului  isi mai aduceau aminte de tinerete  :D

vezi , daca faci lucrurile pe jumatate ? :D

Mari_a

  • Vizitator
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #40 : Joi, 22 Decembrie 2011, 18:56 »
Imi insusesc critica!  ;)  :D

Isi aduceau aminte separat, ca impreuna sunt casatoriti de vreo doi ani. Doamna are 66 juma'! Amandoi se comporta ca la 14!
N-a avut un soc, chiar era curios ce si cum, credea ca-i un fel de fixativ ca la dame!  ;D

Offline janeta

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1730
  • carpe diem
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #41 : Joi, 22 Decembrie 2011, 21:29 »
data viitoare du-l la sex shop sa-i faci o bucurie  :D

Caroline

  • Vizitator
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #42 : Sâmbătă, 07 Ianuarie 2012, 01:29 »
Musette

A fost o dată ca-ntotdeauna
- Dar, cu toate astea, povestea asta trebuie spusă într-una -
O pisică pe nume Musette
Dintr-un desen animat desuet.

Într-o zi, pisica noastră
(Păi doar a cui… că doar noi, oamenii am inventat-o, de inim-albastră!)
Se uită în oglindă şi se întrebă într-o doară:
De ce trebuie să existe pentru toate lucrurile şi faptele o primă oară?

Şi, decisă, se porni ea la drum, elegant gătită,
Că, de… mergea doar la el, Omul, de care fusese ea plăsmuită!
(Dacă ar fi fost om, ar fi putut gândi că, înţolită de duminecă
Mergea la Biserică, unde totul se spovedeşte şi se cuminecă…)

Dar nu era… şi nu cunoştea nimic din ceea ce este uman…
Crede şi nu cercetează – ar fi zis, în schimb, Omul, citând dintr-un psalm…
Ea, însă, habar n-avea cine o crease.
Ştia că e doar o pisică. Dintr-una din cele mai bune rase…

Dând târcoale zile şi ani operatorului de film animat
A găsit undeva pe peliculă o pată, la un moment dat.
Ia să văd, totuşi, n-o fi rost de vreun răspuns la vreo întrebare existenţială,
Dincolo de viaţa mea din carton, dincolo de toată această spoială…

Şi, fără să vrea, Musette a picat ca musca-n lapte
Într-un cinema, unde filmul ei rula, întrerupt de şoapte…
…De şoapte de ceva care a şocat-o, nepricepându-l… Amor.
„Sunt nebuni toţi aceşti motani ciudaţi? Cu pisicile lor?

Chiar nu înţeleg… dacă tot sunt la rut
Doar nu se aşteaptă s-o facă din gură!!! – gândi ea, nerecunoscând un sărut.
Sau poate sunt doar în faza  de feromoni… dar de ce nu zbiară, ca noi?
De ce doar şoptesc la ureche… la ce le-ar folosi toate aceste cuvinte când sunt deja goi??

Halal…” - continuă pisica, rătăcind printre oameni, după vreo lună,
„Dacă mă uit mai bine, cred că am nimerit într-o lume nebună…
În primul rând, habar nu au cum să se manifeste!
Nici măcar nu ştiu să vâneze… şi-s plini de proteste
Faţă de ritualurile animalice de împerechere, pe care ei le numesc perversiuni,
Cu un aer peiorativ… (Deh, ce vrei? Atâta ştiu şi ei despre comuniuni !)

Pe urmă… nu-mi explic pe ce criterii aleg?!
Pe cel cu un anumit fel de hârtii? Sau pe cel mai bleg?
Asta e ceva de nemaivăzut!!!
Ce pui sănătoşi le va face un cotoi cărunt?
Şi cum le va întreţine progenitura un nătăfleţ fără gheare?
Cum le va hrăni şi le va apăra de fiare?
Mi se pare că nu asta contează pentru aceşti motani şi aceste pisici…
Nu-i înţeleg… mai bine m-aş căra să caut ceva de haleală pe-aici…”

- Îşi zise Musette, şi o porni mai departe,
Înciudată pe Creatorii pe care şi-i descoperise, dincolo de carte…
Înciudată că EA era pusă, în filmul ei cu poveşti
Să spună şi să facă astfel de lucruri… lumeşti.

Răzbită de foame, într-un târziu
Găsi dup-un gard un blid cu ceva străveziu
Ce părea să fie lapte, amestecat cu ceva ce ea n-ar fi gustat niciodată…
Dar, fie… plecase de mult… şi era nemâncată.

Avea un gust sălciu, acrişor, ca de iarbă…
Când, fără să vadă, brusc, şi-o luă în barbă.
Pe sub pleoapa zgâriată, văzu, ca-ntr-o oglindă
O altă… Musette. O atacase şi fugise pe-o grindă.

„MiaOOOOOare cine eşti tu – mieuna, laşa, de-acolo.
Şi cu ce drept, miaaaauuu, te bagi în ciorba mea?
Eu mi-am câştigat acest drept, dacă nu ştiai!
Mă costă câte-o miau-supra-mărire pe zi!
De-ţi trebuie şi ţie, atâta să-mi dai!!”

Musette nu ripostă nimic… Nu, nu era timidă,
Dar nu cunoştea acest joc al schimbului în dublă partidă.
„Trebuie să fie vorba de ceva omenesc.
Cum altfel să-mi explic că trebuie să renunţ la luptă ca să cerşesc?!”

„Of course… - răspunse, făţoasă, cocota felină de pe-acoperiş –
Eu o duc bine… am terminat cu fuga după şoareci pe furiş.
Chiar şi ghearele mi s-au tocit, am tot ce vreau…
Tot ce trebuie să fac este să mă alint la picioarele lor… cu-n dulce Miaaauu…”

Din ce în ce mai contrariată, grăpiş,
Musette se strecură, după cealaltă, prin fereastră, pieziş
Şi nu mică-i fu mirarea când văzu catifea
Şi pernuţe de mătase… şi bunătăţi… dar… ceva lipsea.

„Şi puii?! Unde ţi-i ţii? Stăpânii aceia pe care-i adori…?!”
„Ei… totul are un cost, să ştii, dar… nu mori.
Poţi trăi mult şi bine şi dacă te prefaci că iubeşti
Chiar dacă nu mai poţi alerga pe coclauri, până albeşti…”

Musette nu e de înţeles pentru noi, oameni.
Pentru ea nu există bani sau cerşeală-ntre sameni.
Musette nu s-a mai întors în acel film desenat.
Cine ştie pe unde e… poate s-a reîncarnat.


Caroline, februarie 2009

Offline Sara

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 314
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #43 : Sâmbătă, 07 Ianuarie 2012, 20:18 »
Musette

Musette nu e de înţeles pentru noi, oameni.
Pentru ea nu există bani sau cerşeală-ntre sameni.
Musette nu s-a mai întors în acel film desenat.
Cine ştie pe unde e… poate s-a reîncarnat.



Mi-au dat lacrimile ...
E curios cum umarul unei femei poate parea uneori de stanca pentru un barbat.

Caroline

  • Vizitator
Re: Povesti cu talc sau morala
« Răspuns #44 : Duminică, 08 Ianuarie 2012, 16:12 »
Imi pare rau... sper sa fi fost lacrimi de bucurie, pentru Musette. ::)
Prima si ultima fabula - de mai sus - am scris-o in ziua in care am luat hotararea sa plec din acea familie... si sa nu mai ajung niciodata acolo... nici fizic, nici ca stare de spirit.  ;)