si eu am ales sa am un copil in cadrul familiei, iar in prezent il cresc singura...ofera cineva garantii ca o relatie frumoasa la inceput va dura pana la sfarsitul vietii? nu. Eu cred ca in societatea actuala, in care foarte multi copii sunt crescuti doar de mame, acest fapt nici nu mai ridica vreun semn de intrebare. e acceptat ca atare.
Aceeasi intrebare o sa mi-o puna si fii-meu...ce-o sa-i raspund inca nu stiu. O sa-i spun cu siguranta adevarul, pe intelesul lui.
N-am spus mai sus ( acum am recitit si am vazut ca am omis), tipa a facut fetita asta cu barbatul cu care era atunci in relatie, el a stiut ca ea isi dorea un copil, a fost de acord cu asta, dar fara sa-si asume responsabilitatea. ( Aici io ii dadeam papucii urgent, nu faceam copil cu el, dar in fine.) A fost doar alegerea ei, si-a asumat-o din toate punctele de vedere.
Ma intreb totusi: de ce oare s-o blamez pe ea, ca a facut un copil care dupa cum vad va ajunge foarte bine prin tot ce i se ofera (conditii de viata, educatie, iubire)? Dar el? A stiut, a acceptat si s-a spalat pe maini....
Daca privim speta asta ca pe un contract, pare ca fiecare si-a indeplinit obligatia contractuala, nu? Ea sa faca copilul, el sa nu si-l asume. Doar ca viata e mai mult decat atat....Eu n-o blamez pt simplul fapt ca nu am fost in papucii ei, e viata ei si o traieste asa cum considera ca e mai bine. Iar copilul este iubit, reusit, ingijit, educat...no comment.