"Deşi dragostea nu se lasă uşor definită, sunt de acord că motivul este că încercăm în cultura noastră să combinăm într-o singură definiţie două aspecte ale dragostei care se opun şi, aparent, chiar se exclud reciproc. Astfel, cu cât vorbim mai mult de dragoste, cu atât ne contrazicem mai mult, iar când descoperim un aspect războindu-se cu celălalt, renunţăm, derutaţi şi frustraţi, şi susţinem că dragostea e prea personală, misterioasă şi enigmatică pentru a o putea ţinti cu precizie.
Grecii erau mai deştepţi. Ei foloseau două cuvinte - eros şi agape -pentru a separa cele două modalităţi total diferite de a
trăi ceea ce numim dragoste". Eros" se referă, desigur, la dragostea pasională, în timp ce agape" defineşte relaţia stabilă şi responsabilă, liberă de pasiune, care se stabileşte între două persoane care ţin foarte mult una la cealaltă.
Contrastul dintre eros şi agape ne ajută să descifrăm dilema, dacă examinăm ambele aspecte ale dragostei în acelaşi timp în cadrul unei relaţii cu o singură persoană. Ne ajută de asemenea să înţelegem de ce fiecare din ele are proprii ei susţinători care pretind că deţin singurul mod adevărat de a simţi dragostea, căci e perfect adevărat, fiecare din cele două aspecte are propria lui frumuseţe, adevăr şi valoare. în plus, fiecărui tip de dragoste îi lipseşte ceva preţios, pe care doar celălalt tip îl poate oferi. Să ascultăm cum descrie fiecare susţinător ce înseamnă să fii îndrăgostit.
Eros: Dragostea adevărată este un dor mistuitor, disperat, de persoana iubită, percepută ca fiind diferită, misterioasă şi
insesizabilă. Profunzimea dragostei se măsoară prin intensitatea obsesiei faţă de persoana iubită. Nu acorzi timp şi atenţie altor
interese şi preocupări, pentru că îţi foloseşti întreaga energie să-ţi reaminteşti fragmente din întâlnirile trecute sau să ţi le imaginezi pe cele viitoare. Adesea, trebuie depăşite piedici insurmontabile, şi iată şi elementul suferinţă prezent în adevărata dragoste. Un alt indicator al profunzimii dragostei este voinţa de a îndura suferinţa şi greutăţile vieţii de dragul unei relaţii. Asociate dragostei adevărate sunt sentimentele de emoţie, extaz, dramatism, anxietate, tensiune, mister şi dor.
Agape: Dragostea adevărată este un parteneriat în care sunt angajaţi profund doi oameni. Cei doi au în comun multe valori
fundamentale, interese, scopuri, şi tolerează cu sinceritate diferenţele dintre ei. Profunzimea dragostei se măsoară prin încrederea şi respectul reciproc pe care-1 au unul faţă de celălalt. Relaţia dintre ei permite fiecăruia să-şi dezvolte pe deplin calităţile expresive, creative şi productive. E multă bucurie în experienţele trăite în doi, fie ele trecute sau prezente, ca şi în cele posibil de anticipat. Fiecare îl priveşte pe celălalt ca pe cel mai bun şi drag prieten. O altă măsură a dragostei este dorinţa amândurora de a se privi pe sine cu onestitate, în scopul de a impulsiona evoluţia relaţiei şi a intimităţii. Asociate dragostei adevărate sunt sentimentele de
serenitate, siguranţă, devotament, înţelegere, tovărăşie, sprijin reciproc şi alinare.
Ca să existe, pasiunea are nevoie de o luptă continuă, de obstacole care se cer depăşite, de dorinţa frenetică de a avea mai mult
decât are. Literal, pasiunea se traduce prin suferinţă, şi există multe cazuri în care, cu cât suferinţa e mai mare, cu atât pasiunea e mai adâncă. Ardoarea intensă din relaţia bazată pe dragostea pasională nu se poate împăca cu plăcerile mai blânde oferite de o relaţie echilibrată şi sigură; Atunci, femeia şi-ar spune, probabil, că nu mai e îndrăgostită, pentru că suferinţa dulce-amară a pasiunii nu mai există.
Societatea în care trăim şi mjloacele de informare în masă omniprezente care ne împresoară şi ne saturează conştiinţa, confundă permanent cele două tipuri de dragoste. Ni se promite în mii de feluri că o relaţie plină de pasiune (eros) ne aduce mulţumire şi împlinire (agape). In realitate, subînţelesul promisiunilor este că o pasiune destul de mare sudează lanţurile unei legături durabile. Eşecul tuturor relaţiilor bazate iniţial pe un torent de pasiune certifică falsitatea acestei premise. Frustrarea, suferinţa şi dorinţa neîmplinită nu pot construi o relaţie echilibrată, durabilă şi pozitiv evolutivă, deşi îşi aduc o contribuţie majoră şi certă într-o relaţie pasională.
Dacă vraja erotică iniţială se metamorfozează în devotamentul responsabil şi afectuos care înfruntă timpul, atunci e necesară
comuniunea de interese, valori şi idealuri, plus capacitatea de a menţine o intimitate desăvârşită. Şi totuşi, iată ce se întâmplă
deseori: există senzaţia, în relaţia edificată pe pasiune, încărcată cum e de nelinişte, suferinţă şi frustrare, că lipseşte ceva foarte important. E nevoie de angajare, de un mijloc de echilibrare a experienţei emoţionale haotice care să ofere sentimentul de siguranţă şi protecţie. Dacă s-ar întâmpla ca obstacolele din calea fericirii lor să fie doborâte şi înlocuite cu un legământ sincer şi solid, cei doi parteneri s-ar uita unul la altul, întrebându-se unde a dispărut pasiunea. Se simt în siguranţă unul cu celălalt, îşi dovedesc tandreţea şi generozitatea unul faţă de celălalt, dar în acelaşi timp se simt un pic păcăliţi pentru că nu mai sunt mistuiţi de dorinţă.
Preţul pe care-1 plătim pasiunii este teama; durerea şi teama alimentează dragostea pasională; şi tot ele o pot distruge.
Preţul pe care-1 plătim pentru o relaţie echilibrată este plictiseala; siguranţa şi protecţia cimentează o astfel de relaţie;
şi tot ele o pot face rigidă şi anostă.
Dacă e să urmeze fiorul şi noutatea în relaţia amoroasă după transformarea pasiunii în devotament, ea trebuie să se fundamenteze nu pe sentimentul de frustrare sau de dorinţă înflăcărată, ci pe explorarea în profunzime a ceea ce D. H. Lawrence numea tainele pline de bucurii" dintre un bărbat şi o femeie devotaţi unul altuia. După cum spune Lawrence, aceasta se realizează cel mai bine cu un singur partener, căci, pentru a crea adevărata intimitate, încrederea şi sinceritatea lui agape trebuie combinate cu curajul şi vulnerabilitatea pasiunii.
Dar, în teama noastră de necunoscutul din noi înşine şi dintre noi, ignorăm şi evităm chiar darul pe care devotamentul nostru ni-1 pune la dispoziţie - intimitatea adevărată."
Robin Norwood - "Femei care iubesc prea mult"