Autor Subiect: Experientele de viata  (Citit de 19753 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Caroline

  • Vizitator
Re: Experientele de viata
« Răspuns #15 : Sâmbătă, 21 Ianuarie 2012, 12:17 »
Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul... se interpreteaza.  ;D

Offline janeta

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1730
  • carpe diem
Re: Experientele de viata
« Răspuns #16 : Miercuri, 25 Ianuarie 2012, 22:16 »
Citat
Ma exteriorizez mai mult, da. Cel mai mult - parerea ta. Prea mult - parerea mea. Si uite.... cateodata am de pierdut.

neli , nu cred ca ai nimic de pierdut daca te exteriorizezi atat de mult cat simti nevoia sa o faci . ba  mie mi se pare o atitudine cat se poate de onesta din partea ta pentru ca in felul acesta oamenii stiu pe ce picior dansezi , iar cui nu-i place ori nu e de acord cu tine nu reprezinta o pierdere pentru tine ci doar o recunoastere a incompatibilitatii cu acea persoana ( care poate fi o persoana minunata pentru altcineva , dar nu pentru tine ) .

parerea mea este ca faci foarte bine adoptand acest mod de a fi . in plus , mai ai si avantajul de a nu face buba-n gat  :D

Offline NeliTTT

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 158
Re: Experientele de viata
« Răspuns #17 : Miercuri, 25 Ianuarie 2012, 23:13 »
Multumesc, Janeta, e incurajator ce spui tu. Si asa o sa fac in continuare. Fiindca ma iubesc prea mult asa cum sunt, ca sa ma schimb. Nu despre pierderea asta vorbeam eu aici. Ci despre ceea ce Caroline a observat bine. M-am simtit atat de bine acolo, m-am focusat atat de mult pe distractia mea, incat am neglijat sa socializez cu toata lumea. Si uite nici nu stiu daca am apucat sa schimb cateva cuvinte cu ea, cu Caroline, si abia intoarsa acasa si citind ce scrie, mi-am dat seama ca daca ma opream putin din vartejul dansului si al distractiei si stateam cateva minute cu ea sau cu altii (cu care tot asa n-am apucat sa-i cunosc) castigam ceva, adica as fi cunoscut un om minunat. Simplu, asta era tot.

Caroline

  • Vizitator
Re: Experientele de viata
« Răspuns #18 : Joi, 26 Ianuarie 2012, 18:34 »
Neli, n-au intrat zilele-n sac... Fiecare lucru are timpul sau. Sunt de acord cu Janeta... as fi vrut sa pot sa fac ca tine, uneori.  :)

Offline NeliTTT

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 158
Re: Experientele de viata
« Răspuns #19 : Joi, 26 Ianuarie 2012, 21:36 »
Sunt curioasa cand n-ai fi vrut sa faci ca mine.

Caroline

  • Vizitator
Re: Experientele de viata
« Răspuns #20 : Joi, 26 Ianuarie 2012, 21:44 »
 ;D Tipic...
N-as fi vrut sa fac ca tine exclusiv in situatii oficiale sau profesionale. Numai ca noi vorbim aici de distractii, caz in care as fi vrut sa fac ca tine in orice situatie.  >:D Numai ca asta ar presupune ceva mai multa incredere in sine din partea mea...  :idiot2:

Offline janeta

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1730
  • carpe diem
Re: Experientele de viata
« Răspuns #21 : Joi, 26 Ianuarie 2012, 22:47 »
caroline , draga mea , chiar nu vad de ce n-ai avea incredere in tine ...te tot citesc pe aici si la cata minte ai si cat suflet ,  cred ca e total nejustificata lipsa de incredere . ai de grija ca timpul nu prea lucreaza in favoarea noastra si acea incredere despre care facem noi vorbire aici nu are o marja prea mare de vreme ca sa ajunga la tine . cred ca ar trebui , mai degraba, sa te grabesti tu sa-i iesi in intampinare , iar in momentul intalnirii apuc-o strans si nu-i mai da drumul in veci . ai sa vezi ca se va simti atat de bine in bratele tale incat nu te va mai parasi .

parerea mea... :D


neli , eu chiar fac ca tine si-mi este  bine . de aceea imi permit sa povatuiesc si pe altii sa procedeze asa  8)

Caroline

  • Vizitator
Re: Experientele de viata
« Răspuns #22 : Joi, 02 Februarie 2012, 21:34 »
Janeta, tocmai asta fac de cativa ani incoace. In situatii noi insa, sechelele se mai arata, din cand in cand... bag si eu de seama acum.

Caroline

  • Vizitator
Re: Experientele de viata
« Răspuns #23 : Duminică, 11 Martie 2012, 16:06 »
Daca s-ar mai "extrioriza" mai multi, poate ca as avea si eu ceva de invatat... Uneori, a-i invata pe altii (vorbesc de scoala, acuma) creaza un imens vid de sine.

NICOLAE

  • Vizitator
Re: Experientele de viata
« Răspuns #24 : Luni, 12 Martie 2012, 01:07 »
''Madame Sansnom''
Doamne ce lectura frumoasa,mai vrem ca ne place.....cred ca numai cine nu a avut o experienta de emigrant

NICOLAE

  • Vizitator
Re: Experientele de viata
« Răspuns #25 : Luni, 12 Martie 2012, 01:13 »
scze e noapte si nu vad tastele nu conteaza mai bine spus ,cine a avut o experienta de emigrant sau a lucrat printre straini ii merge la suflet aceasta lectura: ''Madame Sansnom''.

Caroline

  • Vizitator
Re: Experientele de viata
« Răspuns #26 : Luni, 12 Martie 2012, 23:23 »
Ma bucur... cand o sa am dispozitie, mai am niste experiente. Insa nu mi-ar place sa stiu ca vorbesc singura, ci sa citesc si de la altii, alte experiente de viata, in replica... nu neaparat pe tema asta. Orice.  :)

luciamanta

  • Vizitator
Re: Experientele de viata
« Răspuns #27 : Vineri, 20 Aprilie 2012, 18:13 »
  Insa nu mi-ar place sa stiu ca vorbesc singura, ci sa citesc si de la altii, alte experiente de viata, in replica... nu neaparat pe tema asta. Orice.  :)
   În rândurile care urmează am să  relatez o serie de întâmplări, experienţe de viaţă, de fapt.  Am cunoscut in urmă cu mai mulţi ani, un bărbat care a reuşit să se schimbe în bine.  La prima vedere şi la prima discuţie, acel bărbat nu mi-a plăcut câtuşi de puţin. Un bărbat divorţat, care a lăsat în urmă femeia vieţii lui si doi copii reuşiţi. Un bărbat cu ochii în lacrimi, desi afisa mereu o privire dură. Era vinovat pentru eşecul căsniciei lui de 22 de ani.  Iubise viaţa, femeile, aventura, sportul, distracţia, muzica, dansul, ţigara, chiar şi băutura... Mai mult decât atât, el a profitat de toate femeile din viaţa lui, şi nu erau deloc puţine la număr. Era un tip care călătorea mult, un bărbat pragmatic, sociabil, vorbăret, foarte zâmbăreţ, cu multă şcoală a vieţii, un bărbat  căruia nu i-a păsat niciodată de ceea ce spune lumea despre el. Era dur, nu avea credinţă in Dumnezeu, alerga mereu după cât mai mulţi bani, după femei de o noapte...  Nu îi plăceau obligaţiile unei căsnicii… Nu făcea concesii, nu ştiai niciodată adevărul de la el.

   Când mi-a vorbit prima oară am rămas şocată de siguranţa cu care mi s-a  adresat şi de propunerea pe care mi-a făcut-o.  Era un om total opus mie. L-am ignorant atunci ca şi alte dăţi. Dar acel bărbat fie că mă urmărea, fie că, pur şi simplu, aşa se întâmpla, îmi tot apărea în cale.  În cele din urmă am avut un dialog cu el, mi-a povestit viaţa lui, dar mai ales iubirea lui pentru băieţii săi. Era un tată adevărat, foarte devotat, foarte iubitor, afectuos. Când vorbea despre  copiii lui, bărbatul devenea frumos şi luminos la chip. Acest lucru m-a impresionat foarte mult.

    Au trecut luni si luni de zile, în felul acesta. Discuţii, confidenţe … După o vreme a început să meargă la biserică, duminică de duminică (este adevărat nu din proprie iniţiativă, ci pentru faptul că eu mergeam la biserică mereu), a renunţat să mai lucreze duminica, apoi a învăţat să nu îi mai fie frică de câinii vagabonzi…  Da, da, de câinii vagabonzi.  Într-o seară de toamnă târzie, acel bărbat  era înconjurat de mulţi dulăi şi nu mai avea curajul să înainteze din pricina lor… Mie însă nu îmi este frică de nici un câine, niciodată.  Am trecut printre ei, fără probleme. Dar bărbatul nu avea curaj să înainteze, cu toate că îi dovedisem că nu sunt periculoşi. Atunci, am scos din geantă ceva de mâncare, i-am adunat pe toti în jurul meu şi l-am îndemnat pe acel bărbat să îşi continue drumul.  Bărbatul a plecat pe drumul lui, dar după 5 minute s-a reîntors la mine, privindu-mă cum eu, o fiinţă delicată, fragilă stăteam înconjurată de o haită de câini destul de dezvoltaţi şi foarte flămânzi.

   După această întîmplare, bărbatul a început să iubească câinii şi cîteva luni mai târziu, a adoptat si el un câine.

    Când i-am dăruit prima icoană sfinţită nici nu a ştiut să reacţioneze…. După câteva momente  a avut, însă, ochii umeziţi… Însă bărbatul acela avea un egoism marcant, acuza oamenii din jurul lui de nefericirea lui, de dorul lui pentru băiatul cel mic care este plecat definitiv in străinătate de mulţi ani.

   Egoismul lui ieşea mereu la suprafata… Aveau prioritate plăcerile lui, orgoliile lui, patimile lui… Se comporta ca un comandat de navă, dar într-o zi a trebuit să îi dau o lecţie şi am fost eu comandantul obraznic al navei…  Desi tulburat de noua mea pozitie, bărbatul a acceptat lecţia şi a avut prilejul să realizeze că în viaţă nu poţi face numai ceea ce doreşti şi numai cum doreşti, fără să ţii seama de nevoile, de dorinţele celor din jurul tău.

   A mai trecut un timp,  el s-a îmbolnăvit, iar eu l-am ajutat să treacă cu bine peste boală.  A fost surprins, întrucât,  in anturajul lui de până atunci, nu a intalnit o persoană dispusă să îl ajute, să îi aducă un doctor ori un  medicament de la farmacie. El era singurul lui ajutor, singurul leac palpabil.

   E incredibil poate,  dar a început şi el să iubească semenii, să  îi ajute. La rândul lui, bărbatul, chiar mi-a ajutat prietenii, rudele.  A devenit altruist, întelegător, răbdător. El nu avea niciodată răbdare, nici la cumpăraturi, nici în trafic, nici la restaurant...  Între timp s-a schimbat, chiar si fratele lui mereu recunoaşte acest lucru.

   Când l-am cunoscut, bărbatul nu era generos, nu ştia nici măcar să ofere flori... M-am întrebat de multe ori, între ce fel de oameni o fi trait? Când mi-a oferit primele aşa zise flori, parcă m-am scufundat într-un ocean învolburat... A învăţat cu timpul să ofere flori, să ofere daruri minunate, care să te facă fericit.

   Despărţirea de copii l-a marcat definitiv pe acest bărbat, dorul, ruptura prea greu de suportat, si-au pus amprenta pe sufletul său.  Se simţea pedepsit, părăsit, chinuit de amintiri şi dor... Adesea era trist, abătut, pesimist.  Trăia incredibil. Cu momente de acalmie atroce şi cu puseuri dure de existenţă.  Credea că bucuriile au fost smulse cu forcepsul din viaţa lui. Imi dădea telefon şi aştepta un cuvânt bun de la mine. Imi tot spunea că viaţa lui este de fapt un munte de singurătate şi un câmp de luptă. Îi spuneam mereu că are stofă de învingător şi că trebuie să îşi umple timpul cu lucruri utile si frumoase. Acum are două job-uri, este si student...

   În prezent este un alt om, un bărbat cald, ocrotitor, foarte atent la cei din jurul lui, un bărbat credincios. Da, cântă chiar şi la biserică. Nu mai este plin de ură, de resentimente, aşa cum l-am simţit eu prima dată. Şi este inconjurat de prieteni adevăraţi.  :)

 

Caroline

  • Vizitator
Re: Experientele de viata
« Răspuns #28 : Vineri, 20 Aprilie 2012, 23:47 »
Lucia, tu stii sa trezesti amintiri...

A fost prima mea iubire adevarata (visurile adolescentine anterioare nu se pun) la 20 de ani. Si el a are doi baieti (de fapt, ii avea de-atunci, din prima si singura lui casatorie). Atunci m-a parasit pentru cea mai buna prietena a mea. Nu stiu ce mi-a venit, anul trecut, cam pe vremea asta m-am apucat sa-l caut pe net si pe site-urile genealogice. Poate ca simteam doar nevoia sa iert ca sa trec mai departe. Pare incredibil, dar dupa multe luni, am primit un mesaj anonim cu adresa lui de e-mail. Si, da, era el. Cateva luni am vorbit la telefon. Stia foarte bine despre cine e vorba, chiar daca acum 20 de ani fusesem impreuna doar 5 saptamani. Intre timp, nu s-a mai recasatorit niciodata. Mi-a spus ca n-a mai gasit pe nimeni ca mine. A avut perioade lungi in care a stat prin manastiri, cu intentia (nerealizata) sa se calugareasca. Baietii lui gemeni nu mai sunt ai lui, nu-l recunosc, nu-l cauta. Si el e bolnav acum, de diabet. Ar fi fost gata sa renunte la tot acum si sa revina la mine. Am spus nu. Nu ma intreba de ce, ca nu stiu...

Offline Victorman

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 318
Re: Experientele de viata
« Răspuns #29 : Vineri, 20 Aprilie 2012, 23:49 »
Ba stii, dar nu vrei sa recunosti  :P