Autor Subiect: Intrebari pentru un single  (Citit de 126610 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Victorman

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 318
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #75 : Marți, 27 Martie 2012, 22:45 »
asa-i mica, daca nu am cu cine glumi, degeaba e plin de calitati...
cateodata is buni si nervii, e impacarea mai dulce  ;)
Ma ofer voluntar la faza cu gluma, sa te tina pe tine  :2funny:

Offline micaela

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 6590
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #76 : Marți, 27 Martie 2012, 23:00 »
asa-i mica, daca nu am cu cine glumi, degeaba e plin de calitati...
cateodata is buni si nervii, e impacarea mai dulce  ;)
da, dar numai un cateodata (cat mai) ocazional, nu unul frecvent si din orice, caci si asta poate eroda grav o relatie.  :)
fara umor si plictiseala se instaleaza mult mai usor. :faint:

Offline bit

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 3015
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #77 : Vineri, 30 Martie 2012, 19:00 »
Cum te impaci cu tine, vazand cate ai ratat, cate ai de recuperat, cate mai poti recupera din ele (cate vei pierde, cu siguranta, fiindca nu vei putea atinge totul; cum alegi la ce renunti?) cand simti din ce din ce mai mult apasarea timpului ? - asta e pentru mine (probabil ca de-aia ma apuca dracii cand dorm mult, e un posibil efect colateral).

Offline micaela

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 6590
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #78 : Vineri, 30 Martie 2012, 20:37 »
ce-ai ratat e bun ratat; e inutil sa insisti pe acelea, din trecut. poate ca ratarea aceea a avut si ea un sens bun, care-ti scapa in mod constient. eu am avut o ratare in viata care m-a pus pe moment la pamant, caci nu avusesem niciun esec pana atunci... dupa 5 ani s-a dovedit ca ratarea aceea a fost extraordinara, caci altfel as fi pierdut o oportunitate ulterioara de mare importanta. revin deci; uneori ratarile isi au un rol pozitiv nedecelabil imediat si poate nici ulterior.
si de pierdut in viitor vei mai pierde, cu siguranta, caci viata nu e numai un sir de impliniri si victorii. cand accepti ca e normal sa mai si pierzi, te poti relaxa si chiar privi acele "pierderi" din unghiuri luminoase.

in privinta obsesiei legate de timp, n-am idei pozitive, ca sufar de aceeasi problema.

Caroline

  • Vizitator
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #79 : Vineri, 30 Martie 2012, 23:55 »
Daca obsesia legata de timp tine de imbatranire, nu cred ca exista cineva care sa nu o aiba... La un moment dat, cautam si eu raspunsuri si undeva era o idee interesanta:
Dupa o anumita varsta, incearca sa te obisnuiesti cu imaginea ta din oglinda din timp. Incearca sa iubesti dinainte acea imagine, astfel incat niciun fir de par alb si niciun rid sa nu mai fie o surpriza neplacuta, ci la fel de firesc precum faptul ca soarele rasare in fiecare zi. Ce ar insemna asta? Sa nu-ti blochezi mintea la imaginea ta din trecut si nici chiar dintr-un prezent fericit. Nu te ascunde, nu refuza sa vezi ridurile si pierderile, priveste inspre ceea ce au ocazionat acestea sa vina in continuare. Totul nu e decat o trecere. Nu cred, de exemplu, ca cineva ar refuza sa plece intr-o calatorie pe Luna numai ca sa nu piarda ce se petrece "aici si acum", in aceleasi conditii. - nu mai tin minte cine a scris (am parafrazat) sau unde am citit.
Dar incerc asta de vreo cativa ani, inainte de schimbarea prefixului... si rezultatul e ca acuma e chiar bine, cu exceptia faptului ca as prefera sa nu mai treaca. Trebuie sa fac o noua "proiectie" (cine, ce, cum, unde voi fi) pentru urmatoarea decada, adica urmatorul "prefix". Singura situatie in care mi se mai intampla sa intru in panica este doar atunci cand nu ma pot "vedea" nicicum in viitor... atunci stiu ca trebuie sa schimb ceva de pe-acum, la situatia de fapt. O sa-ncep de la 41. Anu-asta imi permit sa zabovesc putin pe-aici...  :)

Offline bit

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 3015
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #80 : Sâmbătă, 31 Martie 2012, 06:16 »
Nu tine, Caroline, de imbatranire, fiindca de aia putin imi pasa (deocamdata). Tine de faptul ca marele dusman nu ne iarta pe nici unul, faci ceva sau nu, traiesti sau nu, el oricum trece. Einstein zicea ca trece diferit, mai incet sau mai repede, depinde unde te afli :). Ma gandesc ca n-am decat un singur bilet (si ala doar "dus") si m-am trezit ca vreau sa fac asa de multe...si totusi vreau sa mai am si timp sa ma las prada ca pana acum lenei  mele savante ;D (io-i spun contemplatie!). Nu stiu daca ma intelegi. Nu e nici frica de moarte, e doar un regret, realizand cat de efemer sunt. Cat de frumoasa-i viata (chiar si cand a fost trista si am suferit)si cat de mult ar trebui sa ma bucur de ea si totusi nu pot sa fac asta mereu...

Offline balanta

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 626
  • ...sa fiu eu insami
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #81 : Sâmbătă, 31 Martie 2012, 10:01 »
Nu tine, Caroline, de imbatranire, fiindca de aia putin imi pasa (deocamdata). Tine de faptul ca marele dusman nu ne iarta pe nici unul, faci ceva sau nu, traiesti sau nu, el oricum trece. Einstein zicea ca trece diferit, mai incet sau mai repede, depinde unde te afli :). Ma gandesc ca n-am decat un singur bilet (si ala doar "dus") si m-am trezit ca vreau sa fac asa de multe...si totusi vreau sa mai am si timp sa ma las prada ca pana acum lenei  mele savante ;D (io-i spun contemplatie!). Nu stiu daca ma intelegi. Nu e nici frica de moarte, e doar un regret, realizand cat de efemer sunt. Cat de frumoasa-i viata (chiar si cand a fost trista si am suferit)si cat de mult ar trebui sa ma bucur de ea si totusi nu pot sa fac asta mereu...


bitek, stii ce mi-e ciuda ca de fapt constientizam anumite lucruri si totusi avem derapari ... adevarat ca ar trebui sa ne bucuram de orice... dar acest orice uneori nu e suficient ... si de asta imi e ciuda ... ca insasi faptul ca nu avem situatii extreme cum altii ar trebui sa ne faca sa ne privim viata mai optimist... :( :)
"...am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti..." Octavian Paler

Offline Guesswho

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1907
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #82 : Sâmbătă, 31 Martie 2012, 14:05 »

bitek, stii ce mi-e ciuda ca de fapt constientizam anumite lucruri si totusi avem derapari ... adevarat ca ar trebui sa ne bucuram de orice... dar acest orice uneori nu e suficient ... si de asta imi e ciuda ... ca insasi faptul ca nu avem situatii extreme cum altii ar trebui sa ne faca sa ne privim viata mai optimist... :( :)
imi amintesc de un curs unde ne spunea trainerul ca oamenii nu-s niciodata multumiti (sau sunt multumiti doar o perioada foarte scurta de timp, de ex cand isi indeplinesc o dorinta, isi iau o masina/casa, etc) pentru ca nu traiesc in prezent. marea majoritate traiesc ori in trecut, blamandu-se pentru ce n-au reusit sa realizeze, ori in viitor, stabilindu-si tot felul de obiective, din care multe nu vor fi atinse daca nu exista motivatia necesara( si nu numai). Sfatul pe care l-am primit, n-a fost sa nu ne mai stabilim obiective (eu recunosc ca o fac mereu si am o satisfactie deosebita cand reusesc sa le ating) ci sa invatam sa ne bucuram de clipa prezenta si de drumul parcurs pana la indeplinirea acelui obiectiv.
Toata lumea iti vrea binele. Nu lasa pe nimeni sa ti-l ia!

Caroline

  • Vizitator
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #83 : Sâmbătă, 31 Martie 2012, 15:32 »
Subscriu, Guesswho! Cred ca am mai scris pe undeva, pe la Maxima zilei, ce am citit si eu de la altii: important nu este sa faci doar ceea ce-ti place (sau sa visezi la asta, daca momentan nu poti), ci sa faci tot ceea ce ai de facut, acum si aici, cu placere.

Pe de alta parte, am impresia ca la noi, fiind single, intrebarea asta este si mai acuta, intrucat nu avem unde sau in cine ne "refugia". Multi dintre cei care au familie sau chiar numai monoparentali cu copii (persoanele de fata se exclud... altfel, n-ar fi aici  ;) ), "evadeaza" din sine, traind numai pentru ceilalti oameni sau lucruri: pana ne luam casa, pana termina copilul liceul, pana imi gasesc un nou job (da' deocamdata e bine si casnica sau freelancer, ca are cine sa ma tina), pana mi se marita fata etc. Aceste persoane ajung, de obicei, atunci cand raman vaduve sau copiii pleaca la casele lor, cu "sindromul cuib gol", si nu-si imagineaza cu ce vor umple timpul ramas de-acum incolo... si asta pana la depresie si ganduri suicide, in cazurile extreme. Sincer, am dus o munca de negociere de 3 ani (de cand m-am intors in oraselul natal), nu numai cu mama mea, care se folosea de mine ca de un fel de substitut al fostului copil in lipsa unei supape reale de manifestare a afectivitatii, dar si cu fostii mei profesori (actuali colegi) sau colegi de clasa (actuali parinti ai elevilor), ca sa ma perceapa asa cum sunt, asa cum am devenit, in 25 de ani, si nu asa cum am fost. N-a fost usor, dar acum e ok... totusi eu tot prefer sa am nevoie ca ziua sa aiba 48 de ore decat sa ajung la acest sindrom.

Teoretic, viteza trecerii timpului ar fi corelata obiectiv cu intensitatea fortei gravitationale si subiectiv cu perceptia. Practic, cred ca nici daca am fi pe Luna nu ne-ar ajunge timpul.  :) Si eu mi-am pus problema asta acum 3 ani, dar invers: O, Doamne, acum nu mai pot da vina pe nimeni ca nu fac ce-am vrut dintotdeauna, ci numai pe mine. In plus, n-aveam atunci decat 37 de ani... numai pana pensie mai sunt vreo 30, plus dupa, daca ajung. Cu ce sa-mi umplu tot acest timp, astfel incat sa nu traiesc degeaba?
Problema mea era atat de acuta (atunci, in criza de despartire de un alt mod de viata) incat ajunsesem sa gandesc ca nu mi-ar fi parut prea rau sa se intample ceva si totul sa se termine in acel punct, atat de panicata eram de viitor.
Precizez ca eu am preferat sa fac schimbarea cu totul si dintr-odata, ca o operatie "pe viu": odata cu divortul, am schimbat orasul, prietenii, cunostintele comune, mi-am inchis firma, am vandut tot ce mai ramasese si m-am intors "acasa" in invatamant, ca sa mai fac ceva si pentru suflet (dupa 10 ani de muncit exclusiv pentru bani), desi doar pe o jumatate de norma, pentru inceput. In timp, mi-am schimbat inclusiv look-ul si garderoba, numai ca totul sa fie "de la zero".  *|*

Abia acum vreun an, dupa ce mi-am revenit, am problema inversa: ca nu-mi ajunge o viata de om pentru cate as mai face. Iata cateva dintre "regulile" pe care mi le-am stabilit - poate ajuta...

1. Ceea ce fac acum si aici nu e lipsit de importanta, anost, obositor si prost platit. Am incercat sa-mi vad meseria ca pe un hobby sau un fel de misionariat... sa ma duc acolo nu din obligatie ca sa ajung la sictir, ci reinventandu-ma in fiecare zi. Regula s-a verificat. Cu cat ma "joc"mai mult (ma joc aparent, fiindca asta inseamna ca ma si implic mai mult), cu atat rezultatele elevilor sunt mai bune si satisfactiile mele mai mari. Si-apoi... cine sunt eu sa postulez ce ar fi trebuit sa fie? Poate ca nimic nu e intamplator, poate ca chiar aici aveam nevoie sa fiu, intru ordinea universala, si pentru ei, dar si pentru mine. Unul din rezultate ar mai fi si faptul ca am invatat sa fiu copil asa cum poate n-am fost niciodata la acea varsta eu insami (ceva de "recuperat" din traumele trecutului, adica. Iar timpul pe care-l "pierzi" cu un hobby, nu e niciodata perceput ca timp pierdut.  ;)

2. Bun-bun, hobby... da' atunci inseamna ca trebuie sa mai fac inca doua lucruri: unul pentru a castiga bani si unul pentru viitor, pentru dezvoltarea mea personala (fiindca la scoala trebuie sa "uit" tot ce-am stiut si sa "traduc" minimul necesar intr-un limbaj inteligibil lor, adica sa involuez). Pentru celelalte alte doua lucruri, mi-am facut mai intai o lista de asteptari si competente, gen - as putea sa fac asta sau asta. E ok pana la un punct, dar ar mai trebui sa invat asta si asta. Pe de alta parte, e ok sa fac asta acum, in contextul crizei sau sa mai astept? Sau unde ar trebui sa o fac, in Romania, dincolo, intr-un orasel sau intr-o metropola?
Dupa ce am facut analiza asta pentru fiecare competenta in parte (adica ce-as putea face, in mod realist, cu ceea ce stiu), le-am pus in ordinea prioritatilor, din doua puncte de vedere: ce m-ar motiva mai puternic si ce mi-ar aduce resursele materiale ca sa fac ceea ce ma motiveaza. Acum sunt la faza in care stiu ce vreau sa fac, da' trebuie sa mai caut vreo 3-5 ani resurse. Stiu de unde si stiu cum.

3. Am invatat sa deosebesc mijloacele de scopuri. Nu ma mai atasez emotional de chestiuni materiale, oricat de mult m-ar gadila la orgoliu sa visez ca undeva, candva voi avea un asemenea succes de casa si voi fi atat de bogata incat sa nu mai trebuiasca sa muncesc. Am de ce sa ma implic emotional si am la ce sa visez. Banii nu sunt decat mijloace aici, nu scopuri. Trebuie sa fac doar atat cat sa-mi asigur un trai decent + cheltuielile de indeplinit visuri. "Nu ma atasez" inseamna ca incerc planul A, daca iese bine, daca nu, nu, trec la planul B, apoi la C etc., fara resentimente si reprosuri pentru altii sau pentru mine insami. In fond, daca scopul este, de exemplu, sa curat vita-de-vie, putin importa ca fac asta cu un foarfece de gradina adevarat sau cu unul obisnuit sau chiar cu un simplu cutit de bucatarie. Rezultatul conteaza si scopul scuza mijloacele.  :box:

4. M-am detasat de anumite scopuri (visuri) foarte dragi mie in ipostaza contemplatie, dar pe care, incercand sa le pun in practica, am constatat ca nu mi-ar aduce acea satisfactie la care visam si ca erau, de fapt, copilarii. Incerc si explorez in continuare... cine stie de unde sare iepurele. Poate ca sunt mai buna exact in acel scop care conta cel mai putin pentru mine pana acum.

5. In acest timp, nu ma opreste nimeni sa fac ce-mi place si "imi dau voie" sa fac acest lucru bine si cu placere, fie ca e vorba de "hobby"-ul de a fi profesor, fie si numai acela de a sta doua ore in balconul meu la soare vara, fara sa fac nimic special... doar sa constientizez linistea, caldura soarelui pe piele, aerul, pasarile... adica sa ma transform intr-un imens receptor, fara difuzor si fara constiinta.  :angel:

6. In ce priveste timpul, n-am facut cursuri de Time Management, da' am luat-o empiric. In primul rand, in bugetul si planificarea oricarui proiect se pune minim un 10% de neprevazut... asta ca sa eviti sa ai cheltuieli de facut sau probleme colaterale de rezolvat, care sa-ti ia din timpul sau banii prevazuti pentru altceva. Eu am constatat ca, din prea mult entuziasm, ma supraestimez si intotdeauna imi trebuie de doua ori timpul pe care l-am prevazut. Un alt motiv ar fi ca am defectul de a fi atat de perfectionista, incat nu pot lucra eficient - adica sa rezolv lucrurile importante bine si pe celelalte sa le mai las si-asa - pana nu-mi iese cum vreau, nu trec la urmatorul. Asa ca imi pun un 50% neprevazut. In felul acesta, daca reusesc totusi sa rezolv lucrurile in timp util, imi mai ramane inca pe-atata timp liber la dispozitie... sa citesc, sa lenevesc etc. Mai mult, asta ma si motiveaza sa fiu mai eficienta, lucrez numai la ideea weekend-ului viitor, in care imi ramane sa fac ce vreau eu. In cei 50% de timp neprevazut ramane loc suficient chiar si pentru o relatie, daca mi se intampla. :laugh:

7. Evident ca de multe ori - asta e un alt defect - imi mai ramane cate-un proiect de rezolvat in ultimul moment - asta pentru ca ma stiu ca lucrez mai eficient sub presiune decat in timp si lenea mea "profita" de asta, subconstient. Totusi, lasand uneori ceea ce e important la sfarsit, reusesc sa rezolv pana atunci toate celelalte maruntisuri care m-ar perturba si sa ma concentrez linistita la ce am de facut, aici si acum. De exemplu, daca nu fac curatenie in toata casa, platesc toate facturile, fac aprovizionarea si am toate rufele spalate, nu ma pot apuca de invatat vara, pentru titlularizare, fiindca ma stiu ca, altfel, o sa gasesc mereu una sau alta din acele treburi ca pretexte ca sa "chiulesc" de la programul autoimpus.  ;D  Concluzia aici? Ma simt mult mai bine de cand nu-mi mai propun sa fiu superwoman si lucrez in ritmul meu, respectandu-mi si defectele, nu numai calitatile. Era undeva o maxima cu timpul: nici eu nu fug de el, da' nici el nu ma urmareste.  :surrender:

Cam asta mi-a venit in minte momentan...

P.S. Ar mai fi ceva... Am renuntat de mult la "micile economii". Cand valoarea sumei nici nu te saraceste, nici nu te-mbogateste este inutil sa o pui deoparte, fiindca asta inseamna sa-ti consumi energia numai pe lucruri fara importanta si sa pierzi din vedere esentialul: acela de a te simti bine traind. Asa ca, la doua luni coafor, la o luna cosmetica, la 3 luni o excursie Singles Camp... pus cap la cap intr-un an as fi cheltuit oricum acei bani si n-as fi ramas cu nimic din ei. Banii nu se economisesc se castiga. Eu devin foarte creativa cand ajung sa ma apropii de fundul sacului si foarte lenesa daca sacul e plin.  :giggle:

Offline balanta

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 626
  • ...sa fiu eu insami
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #84 : Sâmbătă, 31 Martie 2012, 16:28 »
.... mai zi.... 8) .... esti buna de trainer.... O0....
"...am invatat ca poti continua inca mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti..." Octavian Paler

Caroline

  • Vizitator
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #85 : Sâmbătă, 31 Martie 2012, 17:38 »
Nu mi-am dat seama ca asta faceam (deformatie profesionala), altfel ma mutam pe topicul "Dezvoltare personala".  ;D Lasand gluma la o parte, ar fi mai degraba pentru "Experiente de viata", ca raspuns la intrebarile unui single. Pentru un curs de training, trebuie sa "ies" din mine insami si sa incerc sa raspund pe cat posibil profilelor tuturor celor care ma asculta.  :coolsmiley:

Da' uite ca mi-am mai amintit o regula de gestionare a timpului (pe asta am invatat-o la un curs):

Timpul cel mai important (si care este adesea neglijat de majoritatea) atunci cand iti pui in practica un proiect personal este acela de reflectie. Daca iti acorzi suficient timp pentru a reflecta la proiect pe toate partile, pentru a pune in balanta motivatiile si impedimentele, pentru a ierarhiza prioritatile in timp, timpul pentru a actiona devine floare la ureche si riscul sa lasi totul balta "din lipsa de tim" e mai mic. Ori suntem cu totii atat d e ocupati sa raspundem la telefoane in orice moment, sa permitem celor dragi sa nu ne lase nicio secunda pe zi cu noi insine, sa "evadam" la TV etc. incat uitam tocmai acest timp de reflectie... si lucram "la botul calului" (fr. sur mesure), pe principiul "daca nu curge, pica" sau "daca tine, tine". Timpul de reflectie ne obliga sa ne ridicam deasupra prozaicului si meschinului zilnic si sa vedem lucrurile in ansamblul lor.

Concret... De exemplu, eu aplic aceasta regula cand am de facut un proiect extrascolar. Sa zicem ca am un timp limitat la dispozitie. Cat imi trebuie sa tehnoredactez efectiv proiectul - o zi, maxim doua. Ca sa fac rost de hartiile necesare (adica birocratia) - tot asa. Daca am o luna la dispozitie, incep asa:

- doua saptamani "sap" dupa informatie: cum si unde incadrez proiectul, care sunt partenerii, ce fel de proiecte s-au mai facut in domeniu... Citind foarte mult, gasesc si informatii folositoare, dar capat in acelasi timp si obisnuinta de a folosi buzzwords - cuvinte care exista doar intr-un anumit "jargon", aici, al proiectelor, precum aquis european, dezvoltare durabila, valorizarea si diseminarea rezultatelor... un fel de limba straina, la inceput.  :o
- alte doua saptamani discut (fara sa pun nimic definitiv pe hartie) cu oamenii din jur, cu partenerii sau cu cine apuc despre ce am putea face. Cam acum se produce revelatia... daca stii ce vrei sa faci, unde vrei sa ajungi, atunci obiectivele si activitatile (adica raspunsul la intrebarile cu cine, cum, unde si de ce) vine de la sine.
- in ultimele 2 - 3 zile pun totul pe hartie si fac dosarul - e usor, fiindca totul e deja foarte clar in cap, datorita... timpului de reflectie.  :)

Inca ceva: Daca proiectul e important pentru tine, nu permite ca in timpul din perioada de reflectie sa fii distras de factori perturbatori. Daca pe moment te gandesti si-ti vine o idee, nu mai raspunde nici la mobil pana nu o vezi in clar (in cap sau pe hartie). Cu exceptia problemelor de viata si de moarte, orice "urgenta" poate fi rezolvata la fel de bine si o ora mai tarziu... uneori chiar si a doua zi.

Cam asa fac si cu proiectele personale. In general, eu ma uit la apelurile pierdute si sun eu inapoi, dupa ce-am terminat ce consideram mai important pentru mine. I-am invatat pana si pe unii incapatanati din jurul meu sa nu mai apeleze de 10 ori la rand, e suficient o data, ca daca nu raspund, sigur ii sun inapoi.

Balanta, despre training... nu acum, ca saptamana viitoare e "Scoala Altfel" si io-s in alea ultimele doua zile, cand am stabilit tot, da' trebuie sa-mi mai fac si hartiile.  ;D

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #86 : Duminică, 01 Aprilie 2012, 15:27 »
Cum te impaci cu tine, vazand cate ai ratat, cate ai de recuperat, cate mai poti recupera din ele (cate vei pierde, cu siguranta, fiindca nu vei putea atinge totul; cum alegi la ce renunti?) cand simti din ce din ce mai mult apasarea timpului ? - asta e pentru mine (probabil ca de-aia ma apuca dracii cand dorm mult, e un posibil efect colateral).


cate intrebari !!
ma impac bine cu mine, sunt persoana care ma accept 100% asa cum sunt si asta nu pretind de la nimeni altcineva  :);
apoi cand o usa se inchide, in alta parte se deschide alta usa asa ca nu cred ca poti numi ratat ci doar faptul ca ai luat-o pe un drum in loc de altul;
iar apasarea timpului - o simt de la cativa ani cand nu aveam timp sa ma joc atat cat imi doream; acum nu am timp pentru multe alte lucruri dar exista lucruri pe care mi le doresc mai mult decat pe altele si asa apare lista de "prioritati" si pentru ceea ce este important intotdeauna exista  timp   


Caroline

  • Vizitator
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #87 : Miercuri, 11 Aprilie 2012, 22:50 »
ma impac bine cu mine, sunt persoana care ma accept 100% asa cum sunt si asta nu pretind de la nimeni altcineva  :);

Felicitari, nu cred ca sunt multi cei care pot spune asta. Intrebare: se aplica pe timp indefinit?

In general, se stie care este ratiunea de a fi a unei mame, de exemplu. Eu vad insa in fata mea un fel de vid de viitor... Uneori am impresia ca traiesc o cursa cu obstacole si singura mea ratiune de a fi este sa trec de urmatorul... fara sa stiu cand si cum va fi cel care urmeaza dupa el.
In alte cuvinte, am sens atata timp cat am un target sau un deadline de atins (personal, profesional, nu conteaza). Pe urma, trebuie sa-mi caut alt sens de a fi. Nu-mi iese (desi tare mi-as dori uneori) sa traiesc pur si simplu: adica sa ma "vad" trezindu-ma in fiecare zi la aceeasi ora, avand acelasi serviciu, aceleasi tabieturi alimentare, acelasi stil vestimentar, aceleasi griji si aceleasi bucurii cu aceleasi ocazii, sarbatorind mereu in acelasi fel si cu aceeasi oameni etc. o viata intreaga. Si ma oftic...  :'(

Intrebare: Care sunt sau ar trebui sa fie posibilele ratiuni de a fi ale unui single?

Offline bit

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 3015
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #88 : Miercuri, 11 Aprilie 2012, 23:14 »
Viata. Asa cum e. Cu bune si rele. Si o doza mai mare de curaj. Pentru ca e nevoie cand esti singur.

Offline micaela

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 6590
Re: Intrebari pentru un single
« Răspuns #89 : Miercuri, 11 Aprilie 2012, 23:21 »
Intrebare: Care sunt sau ar trebui sa fie posibilele ratiuni de a fi ale unui single?

Grea intrebare, Caro.
Teoretic ratiunea vietii noastre trebuie sa fie independenta de ceilalti... am vrut sa-ti spun asta, dar apoi mi-am zis ca as fi ipocrita. recunosc ca ratiunea mea de a fi principala este in copii, in dorinta mea de a-i creste oameni frumosi si de a-i vedea pe un drum al lor. insa va veni o zi cand isi vor lua zborul si, la ritmul in care trece timpul, ziua aceea nu e foarte departe. care va fi ratiunea mea de a fi atunci? o vreme vor mai fi targeturile profesionale, dar si acelea se vor sfarsi. alt sens? pai as zice ca a face ce-ti place e un mod de a trai cu sens, fara a avea "un sens" (catre niste obiective anume).  :) Eu ma gandesc ca voi picta, de exemplu, dar cine stie ce va fi peste doua decenii si jumatate...
Tot un soi de ratiune a vietuirii este speranta si curiozitatea de a trai viitorul, povestea lui cu surprize (frumoase). Se poate intampla intr-un an cat intr-o viata. Poti intalni, in cel mai neasteptat mod, omul potrivit cu care sa ai si copii (ai vostri sau ai lui)... cine stie ce sens va capata viata ta, a mea, a oricui. :)
as mai cugeta, dar trebuie sa ma culc. maine ma scol f. de dimi si plec din Bucuresti 2 zile. n-am terminat nici bagajul...