Eu vorbeam foarte serios (de data asta). OK, am bagat la cap ce-ati spus voi. Da' la suflet tot nu intra...
Mica, ce ti-ai raspunde la aceasta intrebare daca copilul tau n-ar exista?
Mai mult, ce si-ar raspunde cei care mai au si un sot/consoarta daca acesta/aceasta n-ar exista?
Deci, sa recapitulam... Viata cu bunele si relele ei sunt in stare s-o traiesc. Acum, aici. Dar nu
for ever la fel. De ce? Habar n-am, pur si simplu nu ma "vad" in stare. (Si ma incapatanez sa cred ca asta e un handicap serios.)
Nici eu nu consider pierdute zilele de leneveala exclusiv pentru mine, desi nu-s felina (zic astrele, da' io mai stiu?! cineva ma asemana odata cu o pisica...). Sa traiesc frumos si eu as vrea. TOTUSI, inca nu simt la fel despre un viitor
acelasi cu prezentul, desi in prezent traiesc... destul de frumos, as zice eu. Tot lipseste ceva. Ce? O doaga, cred, trimiteti-ma la psiholog...