Da, vremea a tinut in mare masura cu noi.
Un pic de ploaie in prima zi, la intoarcere, in rest a fost potrivita unei drumetii montane. Doar ceata a ascuns in spatele ei, fenomenalele peisaje care se astern sub culmile stancoase. A doua zi insa, traseul prin vale ne-a deschis, niste privelisti de vis. Caldarea alpina din arealul Taului Stanisoara, este ceva absolut fantastic! Ai senzatia ca o armata de peisagisti au muncit pentru a crea o culme a frumusetii. Covor de bujori de munte infloriti, tufe de pini pitici si jneapan, o iarba de un verde ireal, parauri cu apa de cristal, stancarie acoperita de licheni verzi...Cand cobori la lac senzatia este ca ai pasit in paradis. Munti majestuosi, din care rasar varfurile Retezat si Bucura, se oglindesc in apele limpezi ale lacului, dand senzatia unui spatiu cu patru dimensiuni. Palcuri de bujori de munte, ghintura, gentiene...Cam asa ar trebui sa arate raiul...
Dar ca sa ajungi acolo, sa te bucuri de minunatiile culmilor, trebuie sa strangi puternic din dinti, sa-ti aduni si sa-ti folosesti toate resursele fizice pe care le ai. Muntele este frumos dar inacesibil majoritatii oamenilor. Iti cere respect, iti cere sa-i intelegi intimitatea...Cu asta trebuie sa incepi cand te decizi sa-l urci. Apoi trebuie sa fi pregatit psihic si fizic pentru un spatiu izolat, imprevizibil si greu accesibil. Muschi, echilibru, rabdare, echipament, grup. Grup pentru ca urcatul solitar este cel mai riscant lucru pe care-l poti face. Oricand si in orice moment se poate intampla ceva: muntele stie sa ofere, dar are si o gramada de capcane. Vremea este foarte schimbatoare sus asa ca te poti astepta si trebuie sa fi pregatit pentru orice. Mirajul peisajelor iti pot distrage atentia de la poteca si poti aluneca, iti poti rani picioarele. Lucruri care intr-o zona populata se pot rezolva atat de usor incat nici macar nu le iei in calcul, in munte ele pot fi dramatice. De aceea este bun grupul. Poti fi ajutat, si psihic si fizic. Si mai ales in caz de accidente.
Am facut o paranteza binevenita cred pentru cei care se decid sa mearga intr-o drumetie montana. Si as mai preciza ceva. Trebuie inteles ca muntii sunt foarte diferiti si au specificul lor. Apusenii, ati vazut cei care i-ati parcurs, sunt munti blanzi, cu culmi acoperite de padure, nu au spatii alpine. La fel Muntii Buzaului, care pentru cineva obisnuit cu muntele pot fi catalogati ca si dealuri. Acolo poti merge cu o pregatire fizica submedie, chiar si neantrenat. Dar pt Retezat sau Fagaras, trebuie sa stii ca te asteapta un efort fizic mare, ai nevoie de muschi si echilibru. Nu ai ce cauta daca nu le ai pe cele doua. Dublate si de un psihic bun, pentru ca panica, deznadejdea, teama nu au ce cauta la un om care se decide sa mearga la munte. Munte insemnand traseu de la mediu in sus si minim 7-8 ore. Ce este sub, e plimbare.
Am descarcat pozele si am retrait fiecare moment al excursiei. M-am uitat la fetele voastre, vesele la plecare si la intoarcere, mai afectate de efort si de oboseala sus. Dar la toti se citeste acelasi lucru: bucuria de a vedea locuri acelea extraordinare. Cu tot efortul acumulat pe traseu. Pt unii antrenati, mai putin, pt cei veniti direct din birou, mai mult. Aici este diferenta: cei care au conditie fizica buna si echilibru exista timp si pentru a se uita in jur, a admira o floare, o piatra deosebita, un peisaj. Cei care sunt mai putin antrenati, efortul le consuma toata energia, nemaiputand fi atenti decat la conservare.