De cate ori mut o actiune de la "curente" la "incheiate", stiu ca las cate ceva in urma: locuri, oameni, clipe...O parte am sa le revad, o parte nu...si astea raman doar amintiri. Bune, rele, sunt amintiri, pe care le-am asezat si etichetat intr-un sertaras al mintii si cine stie cand simt un dor, am sa-l trag sa ma uit la ce este inauntru.
Imi place Maramuresul, imi plac traditiile care desi la o scara foarte redusa acolo inca mai dainuiesc. Inca nealterate de comercial si de influentele kitch-ului de balci. Imi pare rau cand se pierde cate ceva, imi pare rau cand mai vad rasarita inca o casa din aia portocalie, verde sau mov, intre cele de barna...An de an Maramuresul se transforma si din pacate nu in bine. Dupa cum vad ca merg lucrurile, in cativa ani n-o sa va mai pot arata mare lucru acolo...
Ce inseamna pentru mine Maramuresul? Cum il simt eu? Va spuneam celor cu care mi-am petrecut acolo cinci zile...Pentru mine Maramures inseamna dealurile acelea domoale cu fanete, bisericile vechi din lemn, horinca si muzica lor inconfundabila. Asociez Maramuresul cu acoperisurile tuguiate ale bisericilor, cu mestesugurile, cu cergile din lana. Dar in special cu padurea, cu apa de munte, cu frumusetile din creierul muntilor. Doua treimi din suprafata Maramuresului mai este INCA acoperita cu paduri, deci la capitolul asta ar trebui sa fie pe primul loc in Europa...
De ce nu pot fi pastrate traditiile, aerul neaos, curat, adevarat popular? Pai in primul rand datorita educatiei unei foarte mari parti din oamenii de la noi. Care la capitolul asta, imi pare rau, nu-mi place sa-mi vorbesc poporul la care tin atat de mult, dar suntem repetenti. Cred ca lipsa de interes, de intelegere, siluirea frumosului pur se datoreaza parintilor care ar trebui sa-si invete copii ca sunt in primul rand romani, ce inseamna sa fie romani, care sunt valorile adevarate ale noastre ale romanilor. Apoi sa stie sa le iubeasca, sa le respecte, sa le pastreze. Apoi dascalii: adunati copiii de prin internet cafe-uri, urcati in autocare si dusi sa vada, sa inteleaga. Sa fie mai aproape de origini, de natura, de fapt mai bine as putea spune de natural. Sa le inspire dragostea de drumetii, de locuri reale. Sa-i scoata din mediul imaginar, cel din spatele ecranului de computer. Cineva care iubeste natura, care intelege si o respecta, are cu siguranta si un sistem real de valori. Neinfluentat.
Dar cum sa se intample asta, cand vezi cum parintii sparg seminte si le arunca pe jos, in fata copiilor? Cand inteleg prin iesire in natura mici, bere si manele? Cand ei insisi habar n-au ce e aia o poteca de munte? Cand nu inteleg ca locul unui PET nu este in tufisul cel mai apropiat ci intr-un loc din care poate sa fie luat si reciclat? Dascalii multi din ei sunt apatici, le lipseste pedagogia aceea de educatie primara a copiilor, n-au la randul lor o educatie care sa-i ajute sa transmita ceva copiilor. Au o poezie, o recita la clasa, dau note si gata, cam asta e. Fara sa se gandeasca cat de important ar fi ca pe langa urmarirea unei programe (proaste bune cum e, nu pot sa judec pt ca nu e domeniul meu si nu prea mai stiu ce se intampla din acest punct de vedere in scoli) sa se ocupe si de educatia aceea atat de necesara, ma refer la civica, reguli de bun simt, comportament cu mediul inconjurator. M-a socat de-a dreptul va spun drept cum cineva, dascal, ma intreba "ce cauta drumetii cum sunt cele de la Creasta Cocosului si la Cascada Cailor, in programul unei excursii in Maramures?" Si mai si completa, ca a fost organizator de tabere scolare. Auleu, imi pare rau, nu m-am putut abtine sa fiu un pic vehement in fata unei asemenea minunatii. Asta pt ca venea din partea unui dascal, adica exact persoana scolita pt a invata copii, pt a-i educa. Oricine altcineva ar fi facut o asemenea remarca as fi putut intelege si trece peste ea, pt ca profesia lui nu interfera cu educatia. As fi luat-o doar ca o gafa, sau o lipsa de cunoastere. Dar la o persoana implicata in actul de invatare mi se pare destul de grav. Pai doamna profesoara, prezentarea unui loc implica reliefarea elementelor ce-l personalizeaza si caracterizeaza. Un loc are o istorie, o geografie, o traditie. Si evident are OAMENII care-l populeaza. Este un ansamblu si trebuie prezentat unitar. Cat de putin dar din fiecare. Pai intr-o zona in care preponderent din punct de vedere al reliefului este cel montan, intr-un perimetru in care sunt doua obiective nationale majore adica cea mai inalta cascada din Romania (cea a cailor are 99 m) si singurul loc in care se mai pot vedea inca zone de crater (Creasta Cocoslui si Creasta Gainii), sa ne facem ca nu exista si sa le ocolim? Asa ar trebui sa prezentam Maramuresul, fara munte? Poate si fara obiceiuri? Poate si fara bisericile din lemn? Si atunci ce ar mai ramane? Drumuri, sine, covrigarii, gablonturi din scoici, (vorba unei foarte simpatice doamne..."scoica de Sapanta"
). Pai atunci n-ar mai trebui sa plecam din orasele noastre, pt ca le gasim si aici.
Trecand peste micile mele dezamagiri (cateodata inevitabile), m-am bucurat ca am cunoscut cativa oameni extraordinari
. M-am reintalnit cu cei vechi...
Am avut o zi superba, inconjurat de prieteni si de o natura exceptionala. Si ca intotdeauna un paharel de palinca este mai mult decat bine venit. Daca este insotit si de voie buna, cu atat mai bine...
Maine ma asteapta alt drum, alte locuri, alti oameni. Mi-am rasucit privirea intracolo. Vad mare, vad oameni bucurosi...
La drum deci!