L'espoir fait vivre era vechiul proverb francez, dupa ce l-am postat m-am tot gandit la el si mi-am amintit ca mai are o continuare : poetul Paul Valery a mai adaugat ceva
l´espoir fait vivre mais comme sur une corde raide, in alte cuvinte ¨speranta te ajuta sa traiesti dar e ca si cand ai merge pe sarma¨(aprox, guvernanta mea englezoiaca nu stapanea franceza prea bine
).
cred ca aici avem tendinta sa facem o confuzie intre speranta si iluzie. Poate voi va gandeati la lucruri foarte mari
cand am zis speranta, eu ma gandeam la lucruri marunte care ne ajuta sa trecem de la o etapa la alta si ne da posibilitatea, intre timp, sa ne refacem forta interioara si sa mergem mai departe.
un exemplu simplu si banal : daca astazi imi este frig si am o stare mai proasta, sper ca maine sa fie un pic de soare ; numai gandul la asta ma face sa ma simt deja mai bine, in asteptarea zilei de maine. Si starea asta de bine momentan, ma ajuta sa ma simt mai bine, sa muncesc mai eficient, sa fiu mai dragut cu oamenii, in alte cuvinte, ma intareste. Si pana maine, chit ca e soare sau nu, imi voi fi gasit puterea sa intampin ziua respectiva asa cum este ea. Poate maine, daca e tot frig, nici nu-mi va mai pasa de acest lucru pentru ca intre timp mi-am cumparat un parpalac mai gros, sau am gasit altceva care sa compenseze frigul de-afara.
suferinta oamenilor vine din asteptari prea mari, din iluzii prea mari: diferenta dintre iluziile / asteptarile noastre si realitate se traduce in suferinta noastra.
eu vad speranta ca unul din motoarele universului.
daca e vorba de iluzii si deziluzii, e altceva. dar si aici nu trebuie sa acuzam pe nimeni daca suntem deziluzionati la un moment dat de ceva sau cineva. In primul rand ar trebui sa fim mai atenti, sa ne iubim si respectam mai mult si sa nu ne incredem in oricine si-n orice.
sa analizam, sa deschidem ochii bine, sa asteptam, sa analizam din nou. asta o zic si pentru mine, deoarece de multe ori am gresit pentru ca m-am repezit cu capul inainte (cineva ar zice, vezi daca esti berbec !), fara sa tin seama de nimic altceva decat de primul impuls. mi-am luat-o-n freza, m-am ridicat, mi-am scuturat cornitele berbecesti si mandria ranita etc si-am mers mai departe, incercand sa invat ceva din acea intamplare. mai tarziu, analizand cele intamplate, am inteles ca nimeni nu m-a impins in situatia respectiva, ca cei care m-ar fi atras, nu m-au obligat, am facut-o eu, a fost alegerea mea si-atunci ? trage ponoasele mosule !
pentru mine, de cativa ani buni, increderea in cineva este un lucru sfant. ca si prietenia.
