Jane, aceea nu a fost hotie propriuzisa. erai un copil si, dat fiind contextul, a fost un act de refulare, de "justitie" infantila... abia apoi ai inteles stuatia, cu adevarat.
si optmus sa vorbeasca pentru el
, ca eu chiar am scapat o lacrima pentru tristetea ta de copil mare ce esti.
si stii ceva? am avut o intamplare oarecum similara cu fi-miu. sigur, suma nu era atat de mare, dar faptul in sine (acela de a "fura") m-a suparat teribil si l-am certat pe masura. mai tarziu, dupa ce m-am mai calmat, mi-am dat seama ca la varsta lui (avea cam 6 ani) nu intelegea toate implicatiile... si totusi am fost mult timp suparata pe el, din cauza asta...si cand l-am mai prins si cu o minciunica, chestiunea s-a adaugat la mustruluiala... l-am iertat de mult...acum e mare si cuminte. mi-am dat insa seama ca nu i-am spus niciodata ca intamplarea aceea a devenit trecut si ca nu mai conteaza. diseara ma duc sa-i precizez ca l-am iertat, sa nu cumva sa poarte-n sine ce descrii tu acolo.