Cioran: "Acest blestemat, acest splendid Răşinari". FOTOREPORTAJ din locurile unde filosoful şi-a petrecut tinereţea"Cea mai mare ruptură pe care am trăit-o a fost aceea din 1920, când a trebuit să-mi părăsesc satul natal, din Carpaţi, ca să merg la liceu, la Sibiu. Au trecut mai bine de patruzeci de ani de-atunci şi tot nu pot uita sfâşierea înstrăinării pe care o simţeam atunci şi pe care, sub altă formă, o simt şi azi". (EMIL CIORAN, Caiete, notă din ianuarie 1962)
"Tot ce priveşte satul nostru mă tulbură profund; în acelaşi timp am un sentiment de irealitate, de ceva vag, îndepărtat, ca dintr-o altă viaţă". (EMIL CIORAN, scrisoare către Bucur Ţincu, septembrie 1971)
"Cât aş vrea să revăd străduţă de străduţă, colţişor de colţişor, acest blestemat, acest splendid Răşinari, şi să încheiem ziua în vreo cârciumă, dacă mai există aşa ceva!"(EMIL CIORAN, scrisoare către Bucur Ţincu, martie 1973)
"Cu timpul, dragostea mea pentru Sibiu şi împrejurimile lui, pentru Răşinari în primul rând, e în creştere. E ca şi cum din viaţă n-ar merita să se păstreze nimic în afară de tinereţe, de copilărie vreau să zic"(EMIL CIORAN, scrisoare către Bucur Ţincu, august 1975)
"Pe 18 ale lunii, moartea tatei. Nu ştiu, dar simt că îl voi plânge altă dată. Sunt atât de absent pentru mine însumi, că nu găsesc putere nici măcar pentru un regret, şi-am căzut atât de jos, că nu mă pot ridica la înălţimea unei amintiri sau a unei remuşcări"
(EMIL CIORAN, Caiete, notă din decembrie 1957)
"Am primit azi scrisoare cu fotografia tatii. În cea mai mică, l-am găsit aproape neschimbat, doar puţin îmbătrânit; în cealaltă, luată la catedrală, l-am regăsit cu greu, căci trăsăturile exprimă seninătatea teribilă a veşniciei"
(EMIL CIORAN, scrisoare către mama sa, Elvira Cioran, la o lună după moartea tatălui, ianuarie 1958)
