Copil fiind paduri cutreieram... strazile erau ulita mare a satului Salistea Sibiului...apoi au intrat in viata mea si strazile Bucurestiului...
La tara jucam turca si "hotii si vardistii", "de-a vati ascunselea","tzaca", si alergam toata ziulica dupa o infasuratura de carpe ce-i spuneam minge, fara discriminare de sex, baieti si fete dea valma...
La oras jucam aceleasi jocuri, dar cu alte instrumente..."nu te supara frate", "peretel", "razboi"...nu mai alergam atat ca nu mai aveam unde, poate doar la scoala cand incingeam o partida de fotbal...
Dar oriunde as fi fost , la tara, la oras, gaseam motiv de minunare si extaz in fata frumusetii perfecte a unui flutur, in fata gingasiei pline de culoare a unei flori, in fata provocarii maiestuoase a unui copac pe care era musai sa-l incerc visand la expeditii demne de un reportaj Discovery...
N-am incetat nici acum sa fiu copil...n-am incetat nici acum sa ma descoper redescoperind in fiecare forma de relief, urbana sau naturala, copilaria pierduta, dar nu uitata...
