Autor Subiect: Craciunul copilariei  (Citit de 36449 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Craciunul copilariei
« : Luni, 10 Decembrie 2012, 20:30 »
Craciunul mi-l inchipui doar asa, copil fiind, asteptand cadourile, bucurandu-ma de aroma de gogosi si scortisoara care umplea casa. Cu parintii si bunicii in jurul meu, cu colinzile copiilor din vecini. Cu bradul frumos mirositor, ce aparea ca din senin in dormitorul parintilor! Adus de un Mos Craciun grabit, care lasa de fiecare data, pe anul urmator, recitarea versurilor care le invatam si le repetam intruna in luna ce preceda sarbatorile. Imi amintesc de bradutii aia plini de ciocolatele rotunde si bomboane in staniol. N-aveau multe globuri si nici beteala, dar erau incarcati de zeci de artificii si lumanari. Cat de mult ma incanta cand tata aprindea cate un bat de artificiu, cata bucurie si ce stare imi dadeau luminitele ce sareau in toate directiile! Imi amintesc cum bunicii stateau langa pom, asteptandu-mi chiotele de fericire la deschiderea cate unui pachet. Erau jucarioare simple, ma bucuram de orice, de creioane colorate, de o cutie de "carioca", de o caciula, de manusi. Iar cand am primit un ceas, primul meu ceas, nu m-am putut desparti cateva zile de minunatul cadou. Dormeam si noaptea cu el la mana, parca ii simt si acum cureaua de piele, ce-mi facea sa transpire mana sub ea. Am primit biciclete, rachete de tenis, mingi, fulare, caciuli, nici nu-mi mai amintesc pe toate... 

Anii au trecut, a venit randul meu sa fiu acasa mosu'. Am facut pe ascuns brazi, i-am incarcat cu globuri, am umplut sub ei de cadouri. M-am bucurat si am ras de fericirea fiului meu cand gasea ce "comandase" lui Mos Craciun. Au fost seri minunate si acelea, dar gandurile mele au ramas tot acolo, pe strada copilariei mele. Cu bunicii si parintii in jurul bradului. Bunicii nu mai sunt, s-au dus de mult, am ramas doar cu amintirea mangaierilor lor, cu imaginea unor chipuri blande. Cu parintii ma intalnesc in fiecare an. Nu a existat inca un Craciun sa nu-i vizitez si sa nu incep sarbatorile de Craciun, acolo in camera, in care acum patruzecisiceva de ani, aspteptam cadourile....


Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #1 : Luni, 10 Decembrie 2012, 21:32 »
Craciun! Hmm, despre cel al copilariei! Bradul si cadourile erau mai putin importante pentru mine. Stiu ca bradul (cred ca de fapt era molid) il faceam in fiecare an in sufragerie. Ma atragea vreo zi, maxim doua pentru ca uitam de el. Important era sa ma duc afara sa “pocnesc” din bici alaturi de ceilalti copii. Aveam cel mai frumos bici din cratier. Imi aduc aminte ce entuziasmata am fost cand mi la facut tata. Mi-au trebui ani pana sa reusesc sa pocnesc din el asa cum reuseau colindatorii care veneau printre blocuri.  Deh, am fost copil de oras si aici traditiile erau mai “diluate” daca le pot spune asa .  :)

Imi aduc aminte cum intr-un an chiar inainte de Craciun s-a tinut sedinta cu parintii la scoala in care li se cerea parintilor sa nu lase copii pe strada cu bice, pocnitori – faceam pocnitori din fosfor curatat de pe chibrite si cuie, gauream asfaltul , bagam fosforul, apoi cuiul si apoi loveam cu un bolovan. Stiam sa ne facem auziti !!  
Cand s-a terminat sedinta si au venit ai mei spre casa , ce credeti ca faceam?  Impreuna cu alti copii pocneam de se facuse ceata pe strada.  Nu m-au certat dar 2 zile nu m-au lasat sa ies afara stiind ca e singura solutie sa nu se auda pocnete pe alee.   :whistle:

De mosu’ nu stiam ci de gerila dar nu conta, aveam cea mai frumoasa varsta posibila . Eram copii. Si eram fericiti.   :applause:

Aveam cozonaci si cadouri si beteala si artificii si abia asteptam vacanta (asta era de fapt “cireasa de pe tort”) sa mergem sa colindam. Colinde stiau vreo 2-3 care aveau bunici pe la tara, noi ceilalti “lalaiam” dupa ei. Era un “karaoke” de pomina.   :slap:  Starneam  o gramada de rasete.  :magic:

Dar Craciunul e Craciun si l-am adorat si atunci ca si acum si nu as putea spune care a fost mai frumos, toate au avut magia lor!




LiaV

  • Vizitator
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #2 : Luni, 10 Decembrie 2012, 23:42 »
Esti binecuvantat, Gigi, ca ai asemenea amintiri.
Eu iubesc Craciunul si incerc sa-mi creez amintiri frumoase acum, fara sa privesc inapoi, ca sa nu ma intristez.

Iubesc atmosfera de Craciun, chiar daca aduce cu ea aglomeratie si goana. Aduce, totodata, si oameni frumosi, priviri senine si intelegatoare... multe lumini, stelute, miros de cozonac si brad, filme dragute cu Mosi Craciuni, placinte cu mere si dovleac, imagini cu (,) casute acoperite de nea, din hornul carora iese fum, copii pe saniute... da, miros de lemn ars, de vin fiert cu gutui... si suflet. Pot gasi, chiar si in ochii celor mai ocupati oameni, sufletul, scanteia divina. Craciunul le aminteste si lor de sacrul din fiecare. Si astfel... totul devine un paradis plin de dragoste si stralucire.

Sarbatori fericite!

Offline rocky

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 362
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #3 : Marți, 11 Decembrie 2012, 00:10 »
chiar si cind eram mic si inca nu stiam cine era mosu' n-am fost prea atras de sarbatorile de iarna, iar pe masura ce am crescut interesul s-a pierdut total si incep sa vad din ce in ce mai multe lucruri care-mi displac legate de aceste sarbatori  ... probabil pe de-oparte din cauza ca singura perioada a anului care efectiv imi place si ma face sa ma simt bine este vara si pe partea cealalta nu sint o persoana prea religioasa ...

Offline micaela

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 6590
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #4 : Marți, 11 Decembrie 2012, 00:28 »
intr-un mod foarte straniu, Craciunul trezeste in mine multe stari, dar una e dominanta de cativa ani, de cand verisoara mea a plecat definitiv, mult prea repede.
Imaginea Craciunului este bradul din sufrageria cea mare a bunicului, cu o familie mare si unita - bunicii in formula extinsa, adica cei reali dar si fratii si surorile lor (matusi si unchi de a doua generatie), parintii mei, matusa si unchiul (de prima generatie) si verisoara mea. Culori, stralucire, voie buna, glume si muzica... Matusa canta la pian "O brad frumos" ... e atat de frumos....
Pe atunci nu intelegeam ce inseamna "moarte". Intre timp, din acea familie mare, pestrita si voioasa, am mai ramas foarte putini, ingrozitor de putini.... e foarte trist...
Cel mai tare insa ma marcheaza, de la moartea verisoarei mele, o amintire de la un Craciun din frageda copilarie. Cred ca aveam doar 5 ani. Ea, verisoara A, primise un ursulet de plus, mare si dodolotz. Atat de mult mi-a placut si atat de rau mi-a parut ca Mos Craciun nu mi-a adus si mie unul incat am plans de mama focului. Verisoara A, care era doar cu trei ani mai mare ca mine, mi-a dat mie ursuletul. Desi a doua zi "Mos Craciun" i-a adus ei un altul, identic, eu am ramas cu o vinovatie stranie...aceea ca atunci, poate pentru un moment, i-am produs o tristete in prea scurta ei viata... nu am nici un alt repros sa-mi fac in ce o priveste, dar acea intamplare de la un Craciun de demult, ma face si acum sa lacrimez...cu supararea mea de copil i-am luat ursuletul..... :-[

Caroline

  • Vizitator
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #5 : Marți, 11 Decembrie 2012, 00:36 »
@ Gigi si @ almi_gabi. Craciunul mi-l amintesc asa doar pana pe la vreo 10 ani, cand am aflat cine (nu) era Mosu'... stiu ca atunci am simtit o dezamgire cumplita ca ai mei ne-au mintit atatia ani, cu brazii (asa e, molizi de fapt) facuti pe ascuns si cadourile puse sub brad in timp ce noi dormeam. Cred ca as fi preferat sa stiu ca darurile sunt de la ei, in loc de povestea cu Mos Craciun (zis si Gerila).
Dupa aceasta varsta, in timp, si mai ales in ziua de azi, cand totul e asa de comercial... am ajuns la concluzia lui rocky.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #6 : Marți, 11 Decembrie 2012, 07:28 »
Fiecare avem amintirile si perceptiile noastre despre Craciun. Si evident, sunt atat de diferite! Totul se leaga de persoane, de momente si de loc. Reperele astea, asezate un pic altfel, modifica perceptia. Noi oamenii suntem plamaditi in mare parte la fel, dar ce ne deosebeste unii de ceilalti este tocmai aceasta diferenta care apare din asezarea reperelor. Mutate si un milimetru mai incolo, unghiul dupa care se face raportarea se modifica si evident rezultatul nu mai este acelasi. De aici diferentele de perceptii si opinii intre noi, ma refer aici la modul general, nu la subiectul de fata. Si tocmai asta face interesant omul: lipsa uniformitatii in gandire, in apreciere! Daca toti am avea acelasi model, daca toti am judeca dupa aceleasi tipare, am fi prea intuitivi, prea algoritmici, prea cuantificativi. 

Offline Geta D

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 331
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #7 : Marți, 11 Decembrie 2012, 08:20 »
Eu imi amintesc Craciunul din copilarie cu mirosul de cozonaci facuti de mama. Asteptam langa cuptor sa-i scoata ca sa-i mancam calzi si era una dintre cele mai fericite momente. Imi placea zapada si faceam cazemate. Si acum imi place anotimpul iarna, mirosul de aer curat si de lemne arse in soba.
Ca sa pot pleca la servici, dimineata trebuie sa ma trezesc mai devreme cu o ora ca sa dau zapada pana la poarta. Adevarat este ca mai greu este dupa ce ies din curte. Ma intampina o strada si niste copaci plini de omat. Este pitoresc.
Acest anotimp imi da o stare de liniste sufleteasca, iar sarbatorile sunt un prilej de a spera la o viata mai buna si mai usoara in noul an.  :)

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #8 : Marți, 11 Decembrie 2012, 08:37 »
Cateva obiceiuri de Craciun, asa cum mi le amintesc ca erau, acum patruzeci de ani.
 
Bradul dupa cate se stie este simbolul vietii vesnice. De aici obiceiul de a fi folosit la nunta, in pereche, asezat in fata portii mirilor. Si la inmormantare se foloseste tot bradul, cadrul coroanelor fiind facute din cetina. Folosirea bradului la inmormantare si la nunta este un obicei ce se trage de pe vremea dacilor, nu este ceva preluat. Ce am copiat noi este impodobitul bradului, asta a aparut doar dupa primul razboi mondial.

Noi ornam bradul, de regula, in ajunul Craciunului, undeva spre seara. Astfel incat copiii sa creada ca a fost adus de mosu'. Bradul de Craciun are de fapt o semnificatie religioasa: dobandirea vietii vesnice pentru om, iertarea pacatelor prin nasterea lui Isus. Steaua din varful bradului este replica celei din Betleem. Foarte putini dintre oameni insa asociaza  bradul cu ceva religios. Este privit ca o bucurie, indreptata spe copii, lor li se adreseaza cel mai mult. Ei sunt cei care asteapta cu emotii pe mosu', ei sunt cei care se bucura de jucarii. Noi adultii ne bucuram de bucuria lor.

Ce puneam in pom, pana sa apara potopul de instalatii, artificii, globuri si mai stiu eu ce inventii? Faceam funde din hartie creponata, lanturi din hartie colorata, decupam mestesugit tot felul de stele si stelute. Aveam si cateva globuri, fiecare dupa cum mostenise si avusese grija de "pretioasele" podoabe. In pom erau agatate turte dulci de tot felul de forme, ciocolatele si foarte multe bomboane fondante, invelite in staniol. Am inteles ca doar noi si ungurii avem aceste accesorii dulci de brad, aflasem pe vremea cand ma chiunuiam sa vand astfel de produse...
Pe suporti cu clesti montam lumanari speciale pt pom si le prindeam apoi pe crengile bradului. Artificiile erau ceva ieftin si accesibil, asa ca in seara de ajun se aprindeau 20-30 de astfel de luminite.

Am inceput cu bradul, desi nu acesta era primul. Femeile erau cele care duceau greul Craciunului. Mama incepea cu o saptamana intreaga sa-si pregateasca tavi, retete, faina, vanilie, scortisoara, cacao. Tata primea lista de cumparaturi si incepea sa bifeze cate ceva. Multe le aveam deja in casa. Taiam in fiecare an porc, si tata se ingrijea sa termine cu saratul, afumatul si lasatul la aer, pana la Craciun. Atunci cu 2 zile inainte de ajun, incepea sa dea jos cate ceva din pod: ciolanele afumate pentru sarmale, carnatii pentru fiert in moare, caltabosii si sangeretele pentru gustari. Pivnita era plina de muraturi, asa ca varza de sarmale era la doar doi pasi. Si gogonelele si castravetii din butoi erau un deliciu. Primeau un gust atat de bun unele de la altele, tata punea acolo la saramura si pepeni si mere si pere si legaturi de usturoi verde si varza rosie....o nebunie de bunataturi!

De ajun, spre seara, bucataria trebuia sa fie curata, totul pregatit pt a doua zi. Mama isi tremina si ea treburile, venea si bunica si mi le amintesc stand acolo, povestind la o cafea ce pregatisera fiecare. Venea apoi si bunicu, era epitropul bisericii din parohia noastra si se ocupa intotdeauna inainte de sarbatori ca totul sa fie pregatit si acolo. Era copil de preot si ramasese un om dedicat bisericii, dar nu in sensul de habotnicie. Ii placea in special partea administrativa a acesteia. Patruzeci de ani, el a fost omul care s-a ocupat de tot ce tinea de proprietatatea bisericii de parohie. La el veneau preotii sa se sfatuiasca ce sa faca, cum sa modernizeze, cum sa intretina lacasul si casele din proprietate. Nu faceau un pas fara el. Si atunci cand au avut nu stiu ce neintelegeri legate de o numire, tot pe bunicul l-au luat de mana si au fost ierarhic, pana la ministru. Si tin minte ca a rezolvat.

Mosu nu venea pana nu cantam colinzile. Si acum facem la fel. Mergem pe la sase la parinti cu fiul meu si nora-mea, stam pe scarile casei, cantam "Trei Pastori", apoi intram si continuam cu "O ce veste minunata". Apoi intram in dormitorul parintilor, unde este imbodobit bradul. Sub, sunt asezate cadourile. Cand eram copil, credeam si imi era ciuda ca nu puteam sa-i arat mosului ce pregatisem. Cantam si atunci colinzile, veneau si cativa copii din vecini si pana mai ma harjoneam eu un pic cu ei, tata venea si anunta ca a trecut mosul si a lasat pomul si cadourile, dar grabit nu a putut ramane....Uitam si de copii si de tot si goneam in dormitor sa vad....Bunicii erau deja inauntru, langa pom, tata si mama ma urmau in fuga mea. Nu eram nici rasfatat, nici nu am fost genul de copil care vrea ceva cu orice pret, sta in fata vitrinei si obliga parintii sa-i cumpere ce doreste. Dar ca orice copil ma bucuram de ce primeam si mai ales ca era ceea ce-mi dorisem. Cu luni de zile inainte, tata ma tot iscodea sa vad cam ce mi-as dori si cand ajungea la un raspuns mai concret de la mine, incepea "cautarile". Pe la magazine, prieteni din Germania, pe unde credea el ca poate gasi ceva-ul pe care mi-l doream...

Mancarurile de Craciun, erau atat de bune! Incepand cu carnatii fierti in moare si hrean si terminand cu gogosile si cornuletele. Casa mirosea a mancare buna cu cateva zile inainte de ajun, asa ca poftele mi se amplificau...Si acum sunt la fel, nu-i mare diferenta.

Sunt convins ca multora, respectarea asta stricta si repetabilitatea, li se pare poate ciudat sau prea riguros. Poate ca sarbatoarea nu mai apare ca ceva special ci ca un sablon. Dar, crescut inconjurat de sasi, cu niste parinti si bunici, traditionalisti si foarte ordonati, m-am format si eu mai dependent de detalii, de program, de obiceiuri. Si ma simt excelent cand lucrurile isi urmeaza aceiasi poteca. Mi-ar fi aproape imposibil sa fiu altfel!

Offline MAC

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 180
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #9 : Marți, 11 Decembrie 2012, 11:22 »
Craciunul copilariei imi aminteste de bunici,de un orasel micut de munte din Mehedinti,de bradul impodobit cu globulete,o veverita pufoasa,artificii si bomboane dintr-o cutie ce semana cu o carte de povesti.Imi aminteste de ajunul craciunului cand spre miezul noptii bunicul si prietenii lui cantau colinde si tot ei lasau un pumn de bomboane de pom.De mirosul cartabosilor care fierbeau pe masina de gatit,de prajiturelele bunicii.De o fetita care statea pe scaunelul ei micut din lemn si spunea emotionata o poezie cu ochii atintiti pe galosii mosului care semanau cu cei ai bunicului!!!
Si iar imi aminteste de bunici pe care mi-as dori sa-i mai pot imbratisa odata,sa le multumesc pentru toata dragostea pe care mi-au oferit-o si nu numai.

Offline deli_a

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 185
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #10 : Marți, 11 Decembrie 2012, 14:02 »
Amintirile mele seamana mult cu ale lui Gigi, fara cantat de colinde cu toata familia nu se concepea seara de Ajun... o data, tata a adus acasa un varf de brad argintiu de 3 metri, am fost fericita sa-l impodobesc, eram deja mai marisoara... desi stiam cine e Mosu', n-am fost dezamagita, atata timp cat tinea cont de ceea ce scriam eu in scrisoricile catre el... n-o sa credeti, dar i-am cerut Mosului si mi-a adus, facandu-ma fericita, almanahul Scanteia (plin cu povestiri frumoase si jocuri, asa il consideram eu) si o cutie de Carioca !!!! cred ca aveam vreo 11-12 ani... stiu multe colinde si poezii de Craciun de la bunica mea, care nu uita sa puna pe foc ibricul cu tuica diluata si indulcita pe cand veneam inghetata de afara  ;) 
"Viseaza ca si cand ai trai vesnic si traieste ca si cand ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai."

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #11 : Marți, 11 Decembrie 2012, 14:43 »
Si eu, si eu am primit o gramada de almanahuri! Mi-ai adus aminte Delia! Eram innebunit dupa sport atunci, citeam din scoarta in scoarta tot ce se scria, apoi mai aveam Urzica, oooh, cat imi placeau caricaturile si umorul de acolo!

silviu

  • Vizitator
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #12 : Marți, 11 Decembrie 2012, 15:42 »
io ii ceream mosului almanahul Playboy ;D eram precoc :strong:

Mari_a

  • Vizitator
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #13 : Marți, 11 Decembrie 2012, 15:47 »
Am podul plin de almanahuri!  :)  Din anii'70 pana incoace... Fostii chiriasi au furat cam tot ce se putea fura de pe acolo, inclusiv setul, colectia de papusi Barbie ale lu' fii-mea... Dar de carti nu s-au atins  :D
Of, mai Gigi, ce ne pui tu acuma sa ne amintim... Acuma e alt pod, nu mai e casa, nu mai e camera in care venea Mosu' odinioara... Nu mai e nimic din ce-a fost...
Casa veche avea doua corpuri, de-o parte si de alta a curtii, care atunci mi se parea imensa. Pe la mijloc era un molid pe care il stiu cu o retea de beculete d-alea de lanterna, colorate cu vopsea si cu globuri argintii imense in el pana haaat, incoace, cand a crescut mai mare decat casa si cand am crescut si noi... Eram cinci veri - doua fete si trei baieti. Toti ne faceam de treaba pe langa ligheanul cu sorici, ori cu coca de cozonaci... Bunica framanta cate douazeci si mai multi, pentru toata familia... Dupa joaca de-o zi in frig prin curte, pe strada sau pe lacul inghetat din fundu' gradinii, noi cadeam rapusi, dar ea statea noaptea si-i cocea... Dimineata ii gaseam aliniati pe-o parte, pudrati cu zahar si separati dupa umpluturi: astia cu mac, astia cu nuca, astia cu rahat, astia cu cacao... Si in mijlocul mesei unu' cu de toate, pentru noi... Pe ala ne bateam care sa apuce bucata a mai mare, ca altfel stiam ca pana-n ziua de Craciun nu se umbla la ceilalti... La fel cu placintele cu mere, cu branza, cu dovleac... marginile erau ale noastre, restul erau asezate frumos pe platouri si puse pe prispa, la racoare... Era o prispa cu parmalâc si inchisa cu geamuri... Acolo faceam "pomul de iarna", ca in casa era prea cald si se usca repede... Cate stelute din carton imbracate in poleiala stransa de la ciocolata am facut... Si "lanturi" din hartie colorata si cate si mai cate... Sub pom "Mos Gerila", cum eram noi invatati ca-i zice, mie imi lasa in special papusi, iar fratelui meu, desigur, masinute... Papusi din anii '60,  cu cap de portelan si trup din carpa, asemanatoare cu asta...

Am avut o Anastasia ruseasca, maaare, imbracata tot asa in dantele, cu par roscovan prins in coc si cu doua cozi impletite... Avea si manutele din portelan si manichiura facuta cu rosu...
Papusi din plastic de pe la inceputul anilor '70...

Papusi cu par, de la Aradeanca, aparute mai tarziu...

Dar si multe jucarii din lemn: casute, mobilier pentru papusi, leagane, balansoare cu capete de cai, trenulete, masinute, jocuri de construit, table cu numaratoare, caluti cu roti, tot felul de animalute de asamblat si cate altele... Stiam ca tata lucra la "arta lemnului" unde se faceau si jucarii. Cautand azi poze cu jucariile copilariei, am constat ca inca se mai fac! Noi le aveam pe toate!...

Astia, cand ma suparam pe ei, ii puneam la distanta unu' de altu'.

Cred ca de-aia mi-am dat seama de timpuriu ca nu exista Mos Gerila... Doar atunci cand eram foarte mica aveam emotii cand ma intalneam cu el la bâlci la Obor... Eram mandra ca aveam hainuta rosie ca a lui... Eram clasa I si singura din scoala care avea haina de blana "de urson"!

In Ajun bunica ne ducea la biserica, sa ne impartaseasca... Si, desigur, umblam cu colinda prin sat... Plecam de cu noapte pe la vecini si rude cu "Buna dimineaaaata la Mos Ajun!"... Ne intorceam cu traista plina de nuci, mere, covrigi, biscuiti, colaci... Ah, colacii calzi inmuiati in vin rosu si tavaliti prin zahar... Bunica facea un lighean plin, iesea la poarta si-i dadea de pomana celor ce treceau pe drum... Pentru bunicu', care s-a dus cand eu eram foarte mica...
Incepand din ziua de Craciun si pana la Sfantu' Vasile pe la noi se perindau rudele. Acolo in sat, toata lumea era ruda cumva cu toata lumea, daca nu de sange, atunci prin alianta. Si nu exista vreun neam caruia tata sa nu-i fi facut ceva din lemn prin casa... Bucuria noastra cea mare era ca toti cei care veneau ne aduceau si noua cate ceva... un dar cat de mic, un nimic... Dar "Mosul" pe care-l asteptam cu cea mai mare emotie era una dintre surorile lui tata, care era sportiva de performanta si umbla mult prin strainatate... Venea rar pe la noi, uneori n-o vedeam decat o data pe an, de Craciun... Ea ne aducea tot felul de minunatii ultracolorate si lucitoare... dulciuri nemaivazute, cutii uriase de carioca, de culori si guashe, globuri, beteala, instalatii de lumini pentru pom, tot felul de jocuri cu care sa ne facem de lucru si de jucarii - imi amintesc de cele care noua atunci ni se pareau a fi super-tehnologie, pentru ca se invarteau cu cheia... motociclisti care goneau in cerc ori broaste care sareau... si ne lua la toti la fel, ca sa nu ne batem!
Cea mai mare petrecere era pe 1 ianuarie, de Sf.Vasile, cand o sarbatoream pe bunica-mea bulgaroaica, Vasila...
Eh, numai noi, copiii de odinioara, si mama mai suntem pe-aici... Restul sunt toti acolo in sat, aliniati pe randul al doilea de la gard, in cimitirul vechi... Pe tata l-am condus pe ultimul drum prin zapada, chiar intr-o zi geroasa de Craciun... De atunci nici un Craciun n-a mai fost ca inainte. Si acum, inainte de cozonaci, mama face coliva.

Offline ludmila

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 59
Re: Craciunul copilariei
« Răspuns #14 : Marți, 11 Decembrie 2012, 18:17 »
Craciunul copilariei......oh, ce amintiri....Am copilarit intr-un sat din Bucovina impreuna cu cele doua surori ale mele si o gasca de prieteni.....O Doamne.... ce timpuri!
Aroma Craciunului era insotita de coptul „invirtitei”de pe la noi, cu multa nuca si rahat, cu colacei... facea mama in cuptor cate o suta de bucati, asa se recompensau colindatorii atunci,  cu  colacei, mere , nuci... rar care dadea cate 1 leu. Taiatul porcului era iarasi motiv de sarbatoare, mancam sorici , pregateam carnatii, chisca, toba....
Ce nu pot sa uit de Craciun este faptul ca  „Mos Gerila” aducea.... portocale,  iar noi credeam ca doar atunci, iarna,  se coc portocalele!.....
In satul meu bucovinean,  de sarbatori  doar fetele mergeau cu colinda iar baietii cu uratul......Bradul nostru avea lumanari de ceara care se prindeau cu un cleste pe crenguta, artificii si bomboane de pom....pe care noi, nerabdatoare  le mancam si ca sa nu se observe ca din prima seara au disparut , inveleam in acel staniol dopuri de pluta......deh..copiii!