Autor Subiect: Single sau in cuplu?  (Citit de 2789 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Single sau in cuplu?
« : Vineri, 08 Februarie 2013, 09:36 »
Single sau cuplu?  - un articol de marilena09

Asta e intrebarea, nu? Eu ma gandesc acum ca e o intrebare ,,uzata moral" ....cred ca toti tindem catre un echilibru intern doar ca marea ,,nenorocire" e ca nu luam in calcul ,,dinamica" echilibrului....de exemplu: sunt in echilibru cu mine, acum, in acest moment si imi e atat de bine incat intrebarea ,,single sau in cuplu" nu are legatura cu ,,contextul" echilibrului meu, ca urmare nu imi ,,incolteste" in minte.....in unul din momentele viitoare, echilibrul meu dinamic isi face de cap si incearca sa treaca intr-o alta etapa superioara sau poate doar ,,altfel"....si apare ceea ce consideram ,,un dezechilibru" dar de fapt e doar o tranzitie catre noua stare de echilibru si in acesta tranzitie apare printre sute de alte intreabri si intrebarea: ,,single sau cuplu?" la care gasim argumente si contraargumente.....tot in starea asta de tranzitie apare si indoiala ,,nu cumva fug de mine?" insa cred ca de fapt totul este doar ,,evolutie personala".......si cumva, cred ca de fapt la asta se reduce existenta noastra, a celor care am ales sa nu ne oprim din evolutie.....uitati-va in jur, cate cupluri ce radiaza de ,,fericire" vedeti? cate cupluri in care partenerii de cuplu emana ,,lumina" cand isi privesc partenerul vedeti voi? Stiti la ce ma refer, nu? La sclipirea aia (poate doar un efect al hormonilor, desi ma indoiesc) din ochii celui ce il are in fata pe cel drag. Poate idealizez dar eu nu cunosc decat un singur cuplu in care partenerii au momente de ,,sclipire in ochi" cand se privesc  in rest, majoritatea cuplurilor sunt ,,normale" adica administreaza in comun un patrimoniu in care din pacate, uneori, isi percep propriii copiii ca pe o resursa  si cu toate astea am momente in care imi doresc sa imi sprijin capul pe pieptul unui ,,El" un El ,,bine ales" si care sa evolueze impreuna cu mine insa cred ca e o ,,arta" sa reusesti sa iti sincronizezi la infinit evolutia personala cu a altcuiva.....si pentru asta cred ca adesea trebuie sa ,,sfidezi" imposibilul pentru a mentine un cuplu adevarat, un ucuplu ,,viu".....eu sunt singura pentru ca inca nu am invatat sa sfidez imposibilul cat sa ating modelul ideal de cuplu....si daca ochii mei nu emit ,,stelute" cand il vad pe ,,el" atunci de ce ar trebui sa raman agata de acel ,,el"? Ma am pe mine......si avandu-ma doar pe mine uneori e prea putin iar alteori imi e suficient.......cand e prea putin privesc in jur si atunci descopar ca nu imi lipseste nimic......imi plac oamenii, ii privesc pe strada si constat ca da, nu imi lipseste nimic, ma am pe mine si asta e suficient..... ,,avandu-ma" pe mine am oportunitatea de a-i cunoaste pe ceilalti......desi uneori uitam de aceasta oportunitate sau ni se pare prea putin.