Poiana cu pauni albi
Cred ca exista paradis. Cred ca exista locuri fermecate, cu elfi, fauni si iele. Un peisaj disneydian, asa imi inchipui eu frumosul absolut: cu luminite pe cer, cu paduri de flori, cu roiuri de fluturi multicolori. Sunete de harpa, clinchete de clopotei de gentiana, triluri de robin . Miresme de flori andaluze si iasomie. Cu adieri de aer cald, usoare, ca niste atingeri de fulg. Copaci incarcati de fructe, ciorchini mari de struguri atarnand din vii. Rauri cu ape de clestar. Tulburate doar de zvapaiala pestilor aurii. Punti din lemn acoperit de muschi. Si case din piatra, cu ferestre mici pline cu flori. Cu pridvoruri largi, umbrite de iedera rosie. Campuri de margarete si maci. Palcuri de trandafiri salbatici.
Vreau sa vad poiana cu pauni albi. Pasii mi se funda in iarba matasoasa, fruntea se umezeste de la roua de pe frunzele mestecenilor pe langa care trec. Imi simt respiratia, bataile de inima cum devin tot mai repezi. Nu stiu cat de departe e. Dupa fiecare luminis sper sa apara. Si iara merg. De cativa ani intruna. Sper insa sa o gasesc si sa o vad vreodata. Aici sau acolo.
