Trubadur la curtea imperiala
N-am stiut niciodata sa masor libertatea. Adica, de unde pana unde tine ea si ce inseamna cu adevarat sa fi liber. Un Bichon tinut cu pompoane si lesa cu pietre Swarovski, rasfatat pe matasuri sip erne moi, este liber? Dar cimpanzeii din Monkeys World, care topaie prin tarcuri imense, care au la dispozitie hrana variata si pe placul lor si care se bucura de toata atentia ingrijitorilor? Dar pestisorii din acavariile cu castele si plante, feriti de pradatori si imbuibati cu tot felul de viermisori? La Viena, am aflat raspunsul.
Plecasem din centru spre Schoenbrunn. De dimineata imi lasasem microbuzul in parcarea de langa zoo si acum faceam drumul invers, sa-l iau. Eram un pic obosit si cautasem in vagonul de metrou in care urcasem, un loc linistit in care sa zac pana la statia la care trebuia sa cobor. Dupa o statie, pe scaunele din fata mea se arunca un tip de vreo 40 de ani, cu plete lungi si blonde, cu o chitara in mana. Fata lui trada o oboseala adanca, dar un spirit viu si optimist. Statea semiculcat si tinea rezemat de el o chitara. Hainele ponosite, duhneau a sudoare si a imbacseala. Vazandu-l ca se uita la mine, m-am simtit obligat sa-l intreb ceva. Canti? si realizez imediat ca alta idiotenie mai mare nu puteam scoate din gura firesc ca stia sa cante, doar de ce ar fi carat instrumentul pe caldura aceea, dupa el? M-am gandit imediat ca ar fi trebuit sa-l intreb de vreme; e cald afara, il vad transpirat si nadusit tot, deci ma puteam lega de ceva. M-a salvat el:
Azi a fost targul de vechituri saptamanal. Ma duc intotdeauna, nu pt ca as primi acolo mai multi bani decat intr-o gura de metrou, ci mai ales pt ca pe flohmarkt, lumea lasa la plecare ce nu a vandut. Si uite asa scap de problema spalatului hainelor. Azi am ales doua valize si-mi arata pe culoar, undeva in spatele meu, doua cufere burdusite. Nici n-as avea unde sa le spal, chiar daca as vrea dorm pe strazi!. Il privesc mirat si nu-mi vine sa cred ca este un homeless. Avea o fizionomie de intelectual, vorbea intr-o engleza remarcabila, modul de a se adresa, comportamentul, toate nu ar fi dat de inteles asa ceva. Mi-a simtit uimirea si a continuat: Vin din Slovacia. Dintr-o tara fosta comunista. In care traditionalismul, frica si conservatorismul inhiba normalitatea si exprimarea libera. Tu nu poti sa intelegi! Ii explic cu jumatate de gura, ca ba da, si eu vin dintr-o tara fosta comunista si... Dar nu ma lasa sa termin si continua, ca si cand n-ar fi inteles ce i-am spus: Am plecat in 93 din Bratislava. Nu stiiam sa fac mai nimic. Am realizat asta doar cand am ajuns aici, la Viena. Am incercat cateva slujbe, dar care ma tineau la fel ca si in tara mea, incarcerat si dependent de munca zilnica. Si tocmai de asta am evadat. Sa fiu liber. Sa fac CE VREAU. De buna seama ca aveam o zi proasta, ca iar am avut o interventie tampita: Dar stiai sa canti. Nu, nu stiiam mi-a raspuns. Am invatat colindand pe strazi; la inceput agasand si stresant trecatorii cu lalaiala mea, care numai a muzica nu semana, apoi incropind mici partituri care aduceau cu cate o melodie si am ajuns acum destul de bun sa cand la metrou Castigi ceva sau ma rog, suficient cu asta? il intreb. Si am primit cel mai raspicat si sigur DA, pe care l-am auzit vreodata. Da, atat cat am nevoie. N-as putea sa reproduc intocmai ceea ce a continuat sa-mi spuna, dar in doua minute m-a convins ca ESTE LIBER. Ochii ii sclipeau a viata, a viata adevarata si normala, neinchistata si nelimitata de ceva. Fara reguli, fara impuneri, fara grijile majore care ne macina pe noi. Aici mi-am gasit echilibru. Aici in strada am simtit armonie. Sunt si traiesc cu toti oamenii astia care trec, cu bucuriile si necazurile lor. Nicaieri nu esti mai aproape de OM decat in strada! Parul ondulat si lung ii cadea pe fata transpirata si-l tot impingea incercand parca sa-l impleteasca. Brusc s-a ridicat si privindu-ma in ochi mi-a spus un cuvant bun. Am mormait si eu ceva, dar inhibat de puterea si dezinvoltura trubadurului, cred ca nu mi-a iesit mare lucru. Si-a luat chitara, valizele si a coborat. L-am urmarit din priviri, distingandu-l tot mai greu; apoi cum s-a contopit parca cu multimea si cu strada.