Autor Subiect: Vidi Napoli a poi muori  (Citit de 3870 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Vidi Napoli a poi muori
« : Vineri, 08 Februarie 2013, 11:53 »
Acum ani buni, inainte de a-l intalni pentru prima oara, incercasem sa-l inteleg din experienta altora. Asa ca m-am pus pe citit blog-uri, articole, pareri, recomandari. Eram toba de informatii, de griji, de ganduri. Majoritatea il catalogasera simplu si sec ca orasul constrastelor, o zona insalubra, pe alocuri nesigura. Era laudata pozitia sa minunata, arhitectura unica, efervescenta de pe strazi, dar ca un leit motiv era subliniata insalubritatea din anumite zone ale orasului.

Imi amintesc ca noaptea dinainte o petrecusem la Roma, intr-un hotel boutique, undeva la periferia uriasei metropole. Pe langa design si atmosfera primitoare, locatia in care am stat avea si o gradina in care erai invaluit de mireasme meridionale. Seara, dupa ce batusem in lung si-n lat „Orasul celor 7 coline”, rapus de oboseala, m-am retras in gradina atat de imbietoare. Era tin minte ziua unui meci de fotbal important in campionatul mondial parca, intre Spania si Italia. Asa ca era o liniste extraordinara, care s-a asternut si peste noapte. Squadra Azzurra fusese invinsa si supararea inchisese oamenii in case. De pe strada nu se auzea tipenie de om...In atmosfera aceea, savurand din plin clipele de relaxare, apare receptionerul. Foarte vorbaret, cu mare placere de conversatie. Aflu ca e din Napoli si ii spun cu bucurie: „acolo plec si eu dimineata!”. Omul se uita ciudat de suspect si ma intreaba: „cu ce calatoriti la Napoli?”. „Pai cu microbuzul cu care am sosit, de ce?” – ii raspund.

Ce mi-a povestit in continuare, a avut darul de a ma face sa nu dorm toata noaptea. Imi spune: „eu sunt din Napoli, dar nu indraznesc sa merg cu masina acolo! Se circula extrem de tare, de periculos, iar parcarea este cea mai mare problema. Nici nu s-a racit motorul masinii si deja ti-a furat-o!” „Auleu, mi-am zis, ar fi trebuit sa tin mai mult cont de tot ce citisem”, dar cum nu mai aveam ce face, doar nu era sa ma intorc 2000 km din drum, dimineata am plecat spre Napoli.


Panorama a oraslui, cu Vezuviu in fundal

Nici nu stiu cand au trecut cei 250 km ce despart capitala de al treilea oras ca marime din Italia. Tarantella si povestile de pe masina au avut darul de a-mi alunga gandurile, asa ca am intrat foarte senin si sigur pe mine in iuresul orasului. Se circula intradevar haotic si la limita, dar nu atat de tare, iar cu experienta pe care o aveam am ajuns nu chiar atat de greu cum imi inchipuisem, in parcarea hotelului in care urma sa stam. Aveam o adresa de parcare din apropiere, un amic mi-o recomandase ca foarte sigura. Tin minte perfect cum imi spusese: „Mergi cu masina in spatele Pietei Garibaldi, sunt acolo niste blocuri, iar intre ele, nu ai cum sa nu o remarci, e un loc in care sunt parcate masini. Sunt niste baieti acolo, le spui cine te-a trimis, iti scoti ce ai nevoie din masina, le lasi cheile si le spui aproximativ cand vrei s-o iei de acolo. In mintea mea ar fi trebuit sa gasesc o parcare in toata regula, cu trasaje, cu bariera dar...am dat de o multime de masini orientate in toate directiile, care stateau intesate intr-o nu prea intinsa arie. La intrare, asezati pe niste lazi de bere, niste baieti de cartier jucau carti. Ii intreb: „Cine se ocupa de parcare, pentru ca as dori sa-mi las si eu masina aici?” Se ridica unul si-mi suiera prin spatiul lasat de dintii lipsa: „Eu. Da-mi cheile, te costa 15 dolari pe zi”. Ma uit la el, il masor din cap pana in picioare si ma gandesc cat de nebun as putea sa fiu sa-mi las microbuzul pe mana lui. In timpul asta in care eu ma framantam tot, el se uita la amicii lui, intinsese doar mana sa-i dau chiele. Si cu un gest inexplicabil, i le pun in palma si bannguiesc: „cred ca avem un amic comun, el m-a trimis la tine!”. Cand a auzit numele pe care l-am rostit a tresarit, si-a ridicat brusc imediat privirea, tintuindu-ma cu niste ochi de taciune. Se vedea pe tot corpul lui cat era de incurcat, dar mai ales mirat cum de il cunosteam pe acel om, dar nu a pus nici o intrebare. Mi-a spus doar atat: „trebuia sa-mi spui de la inceput cine te-a trimis”. Am rasuflat usurat, din acel moment am fost sigur ca masina mea va fi cea mai bine pazita, ca nu va avea nici cea mai mica zgarietura. Si asa s-a si intamplat. Dupa 5 zile, am mers sa-mi iau microbuzul. Era spalat, cred cea mai curata masina din Napoli si gata de plecare. I-am dat banii si fara sa-i numere i-a bagat stingher in buzunar. Si-a scos apoi mana si mi-a intins-o. Ne-am salutat in timp ce privirile noastre se intalneau...

Primul impact pentru oricine care ajunge la Napoli este unul ca ai nimerit intr-un oras in care cei care ridica gunoaiele sunt in greva. Imi amintesc ca Piata Garibaldi, era pe atunci total altfel decat astazi, aducea mai degraba cu un imens targ ad-hoc in care oamenii isi imprastiau marfa pe trotuare si pe strada, decat cu o importanta piata si nod de transport. Cand am intrat cu masina venind din zona garii, in fata ni s-a asternut un spectacol dezolant: o multime de ziare care poposeau batute de vant ba intr-un loc ba in altul, carosabilul era plin de cartoane, iar colturile strazilor erau ocupate de mormane de gunoaie.

Lucrurile s-au schimbat intre timp. Napoli este mult mai curat, cred insa ca daca s-ar exagera cu curatenia, daca s-ar ridica toate gunoaiele si-ar pierde farmecul. Acum te poti duce fara griji in Cartierul Spaniol, sunt localuri, magazine mici, nimic nu mai aminteste de mizeria si dezastrul de acolo. Este marcata turistic, oamenii circula fara nici o problema si pot admira in voie si siguranta adevarata atmosfera napoletana.


Una dintre stradutele din Cartierul Spaniol


Si o alta, ceva mai larga...

Adevarul ca atunci, prima oara, ma socase sa vad gunoaiele imprastiate pe trotuare, balcoanele pline de oameni si rufe. Apoi insa, incet incet am inceput sa inteleg Napoli si am sfarsit prin a-l iubi. Napoli este un oras viu si plin de personalitate. Nu seamana cu nici un loc pe care l-am vazut pana acum. Nu poate fi copiat si nici luat ca model. Este unic in felul lui. Iar fara rufele care atarna din balcoane, fara gunoaiele din gangurile dintre blocuri, fara forfota nebuna de pe strazi, n-ar mai fi el. Amestecul acela de rase, de arhitecturi, invalmaseala din strada, sporovaiala care incepe odata cu rasaritul si inceteaza doar dupa miezul noptii, iti da senzatia ca ai intrat intr-un imens creuzet. Ca te amesteci cu orasul, ca ajungi sa faci parte din el. Ii simti pulsul. Acolo nu exista monotonie iar cuvantul plictiseala cred ca nu are traducere in italiana aceea repezita.



De pe fereastra hotelului priveam strada. As fi stat asa ore intregi, uimit si incantat. Mi-as fi dorit sa fiu, macar pentru cateva ore, parte din ea. Si pentru o seara, napoletan.

Pentru mine atmosfera plina de viata, bucuria de a trai a napoletanilor este cel mai bine exprimata prin Tarantella.



Sa va povestesc pe scurt, cateva lucruri care mi s-au parut mai interesante.

Istoria orasului are peste 2800 de ani, atunci cand s-a dezvoltat o colonie de greci si care au numit asezarea Parthenope. Numele de „Napoli” vine de la numele grecesc  Neapolis sau in traducere „Orasul Nou”.



Asa cum deja va spuneam, este al treilea oras din Italia, dupa Roma si Milano. Centrul istoric este cel mai intins din Europa: are 1700 de hectare si unic, contine si deasupra si in subteran 27 secole de istorie.
Inca din perioada antica a fost un important centru comercial. Dupa ce au invins samnitii (triburi din sud) romanii au pus stapanire pe oras si l-au transformat in colonie romana. Astfel au obtinut control asupra comertului facut in zona.

Artizanii de drept si constructorii orasului antic Napoli au fost grecii (sec II IH). Strabatand aleile din orasul vechi, nici macar nu va ganditi ca sub voi este o adevarata istorie. Care daca nu sunteti claustrofobi, o puteti intelege, facand un tur „Napoli Sotterranea”

Daca este ceva care personalizeaza Napoli, aceea trebuie sa stiti ca este Pizza Margherita. Numele i-a fost dat de pizzerul Raffaele Esposito, inventatorul acestui tip de pizza – in onoarea reginei Margherita de Savoya - Teresa Giovanni (sotia lui Umberto I) si care in 1889 a vizitat orasul.  Culorile pe care le-a folosit Rafael sunt cele ale steagului Italiei: busuiocul este verdele, mozzarella este albul iar sosul de rosii – rosul. In 1830 la Napoli s-a deschis prima pizzerie din lume: Antica Pizzeria Port'Alba.



Ori de cate ori ajung cu un grup in Napoli, mergem impreuna la o pizzerie antica sau la una in care se prepara „vera pizza”.

Sa raman in zona culinara si sa va spun ca Napoli este orasul cu cel mai mare numar de restaurante cu stele Michelin. Si ca aici puteti gusta unele dintre cele mai delicioase dulciuri. Toate originare de aici! Preferata mea este Sfogliatelle, apoi imi place mult Babà, dar nu oriunde. Nu peste tot este la fel de bine si aromat insiropata. Apoi mai puteti incerca: Torta Caprese, Zeppole di San Giuseppe si Ricotta e Pera. O cofetarie foarte buna este chiar langa hotelul in care o sa stam.


Sfogliatelle


Babà

Scriam ieri intr-un subiect despre Sorrento despre marea actrita Sophia Loren. Ea s-a nascut la Pozzuoli, Napoli. 



Tot in zona artei: faimosul “O Sole Mio” a fost compus un 1898 la Napoli. Ascultati-l in interpretarea unica a lui Pavarotti:



Pentru a va face o idee de cat de religiosi au fost napoletanii, va spun ca in oras sunt nu mai putin de...448 biserici istorice!

Trei din cele 7 castele care se afla in Napoli sunt mai importante si foarte bine conservate: Castel Nuovo construit in 1279 de Carol I de Anjou, Castel dell’Ovo – constructie antica si Castel Sant’Elmo, o fortareata ce vegheaza de sus orasul si construita in 1275. Acolo sus, la Sant’Elmo,  mergem de fiecare pentru panorama fantastica ce se asterne sub privirile noastre si de unde se poate remarca un element extraordinar de arhitectura urbana romana: Spaccanapoli.




Castel Nuovo

Celelalte castele sunt: Castel Capuano, Forte di Vigliena, Castello del Carmine, Castello di Nisida.

Funicularul din Napoli este unul dintre cele mai lungi dar si mai folosite din lume.



Peste 10 milioane pasageri anual. 28,000 pasageri in zilele lucratoare si cca 10,000 in week-end-uri si de sarbatori. La inaugurare s-a lansat o celebra melodie: „Funiculì, Funiculà”



Vestitul simbol al superstitiei napolitanilor, cornul – este prezent in forma ardeiului rosu peste tot: pe usi, balcoane, tricouri…Initial era simbolul limbii dracului, dara mai nou a luat forma falusului mitic – simbol al prosperitatii si fertilitatii.



Cand ajung in zona in care se expun si vand presepi, sunt ca un copil. As sta ore intregi sa privesc peisagistica miniaturala:





Aproximativ 600,000 oameni traiesc in 18 asezari aflate la poalele Vezuviului, intr-o „zona rosie”.  Ca masura de protectie, s-a construit o statie ce monitorizeaza 24/24 miscarile seismice din aria vulcanului.
Dupa catastrofa din 79, Vezuviul a mai erupt o data la 16 decembrie 1631. Desi eruptia fusese precedata de cutremure, nu intreaga populatie s-a retras, asa ca repetarea fenomenului a mai facut intre 3.000 si 4.000 de victime.

Si pentru a incheia cu ce am incepit: „Vedi Napoli e poi Muori” – este o referinta la faptul ca frumusetea orasului este inegalabila. Cuvintele ii apartin lui Goethe care după ce a vizitat orașul Napoli a pus pe foaie această zicală care a ramas în istoria lumii : dacă ai văzut Napoli poți să mori liniștit (adică le-ai văzut pe toate de pe pământ).
Mai explica el: în Napoli oamenii par să nu aibă griji si pentru ca am ajuns si eu de mai multe ori acolo, va pot confirma ca asa este. Oamenii aceia chiar stiu sa traiasca, vorba lui Goethe: „sunt preocupați să simtă, nu să aibă”.


Piazza del Plebiscito


Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Re: Vidi Napoli a poi muori
« Răspuns #1 : Miercuri, 06 Ianuarie 2021, 20:42 »