La o palma de cer: Jina
Din Vatra Marginimii Sibiului, un drum unduitor te poarta spre varfurile Cindreilor strabatand sate de oieri, pasuni, stancarie si bradis. Urcand ai senzatia ca ai pasit pe un taram cu alte dimensiuni si ritm a timpului. Ticaitul este mai lenes, oamenii, animalele, parca chiar si vantul au o lentoare, o moliciune neobisnuita. Un film ce ruleaza cu incetinitorul.
In poarta ne astepta un argat a Milicai, o taranca oachesa si apriga, ce tine pe tamplaru satului. Omu ei ne insotise pana in gura Drumului Regelui sa ne arate Sesul Jinarilor, locul de intalnire a satenilor, acolo unde se faceau targurile, sarbatorile satului si se jucau fetele. Omul ne auzise si scosese dupa poarta, un cap ce semana mai degraba cu un ghemotoc de par. Barbatul Milicai il privi si cu o voce inceata si domoala il intreba Ai mancat? Ihi! raspunse razand multumit omul cu claie de par. No atunci bea apa! abia ingaima Culita, strecurandu-se in curte.
Ma gandeam la ce naiba o fi urcat oamenii astia sa-si faca vatra aici in creierii muntilor? Ce i-o fi impins sa-si dureze case de piatra si barna, intr-un loc atat de greu accesibil? Si cu zile nesfarsite de ploaie intunecoasa, cu nameti cati brazii Bulbucului, cu pamant pe care nu creste decat iarba. Nu vezi o gradina, un camp semnat, nimic. Doar pasuni. Nesfarsite. Cu siguranta au fost oameni care au vrut sa fie liberi. Care n-au lasat pe nimeni sa-i inrobeasca sau sa le puna biruri. Au trecut trei imperii pe la noi, dar acolo n-a ajuns nimeni care sa le puna vreodata taxe.Care sa le impuna legi.
Singura si cea mai puternica lege era cea a obstii. Peste asta nu trecea nimeni. Au trait liberi pe pamanturile lor, crescandu-si oile. Cand a fost furtuna in tara, au trecut Gugile, intrand in inima padurilor nesfarsite. Un spirit de munteni liberi salasuieste aici si va dainui atata cat vor fi muntii.
Privind unde si-au catarat colibele de pastorit, in ce rai traiesc si-si cresc copiii, cat de firesc si de normal traiesc, nu poti sa nu te gandesti la tine. La faptul ca esti condamnat sa traiesti intre betoane, atat de departe de cer...
