Nici eu nu sunt "feminista"... sau ceea ce se intelege prin asta, in vremurile noastre. Eu consider ca femeia are locul si rolul ei intr-un cuplu, iar barbatul pe ale lui. In cazul in care nu e vorba de un cuplu, suntem amandoi la fel: oameni.
NU sunt feminista pentru ca:
1. Nu ma simt o categorie defavorizata. Dimpotriva. Dintotdeauna am avut motive sa ma bucur ca m-am nascut femeie si nu barbat. Lumea noastra este doar aparent una a barbatilor. Femeile sunt cele care "cheama" (sau nu) din umbra la schimbare. La modul practic, nu mi s-a intamplat niciodata sa nu am acces la un post, la o pozitie in societate sau la acelasi salariu ca si un barbat.
2. Pentru femeile din Romania, feminismul este doar un moft. Comunismul a avut "sansa" sa ne egalizeze, de la posturile de muncitor pe santier si pana la functiile de partid, femei si barbati, cu mult inainte ca femeile canadiene sa obtina (in anii '70 - '80) dreptul de vot si dreptul la educatie, la fel ca barbatii. In timp ce bunicile noastre erau medici, profesori universitari sau cantaretze de opera, bunicile canadiene (si cele din Europa occidentala) cresteau copii... multi!
3. N-am avut nevoie niciodata de societati si organizatii feministe, in care sa ma complac sa ma plang si sa astept un "umar" pentru asta, care sa-mi spuna "Lasa, Oblio... tu ai capul perfect rotund, dar ceilalti nu vad bine." Dimpotriva, barbatii au vazut intotdeauna suficient de bine ca am capul la fel de rotund ca si ei, sau poate chiar mai rotund...