Autor Subiect: Extraordinar sau normalitate?  (Citit de 2847 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Extraordinar sau normalitate?
« : Duminică, 17 Februarie 2013, 10:28 »
Extraordinar sau normalitate?                   articol scris de wonderland

Cum am ajuns să punem eticheta de extraordinar pe normalitate?
Se pare că, din ce în ce mai mult, apreciem ca fiind extraordinare, gesturi, comportamente, atitudini, situații care, în fapt descriu normalitatea.
Mă gândesc aici la bun simț, politețe, disciplină (nu în sensul de supunere rigidă la niște norme sau la autoritate, ci în sensul autocontrolului), respectul pentru tot ce e în jurul nostru (oameni, lucruri, natură).
M-am surprins de câteva ori reacționând entuziasmată și plină apreciere la modul de interacțiune sau de a acționa al unor oameni ce păreau extraordinari prin firea lor tolerantă, prin amabilitate, bunăvoință, bun simț, corectitudine, profesionalism. Și lista mea ar putea continua și prin enumerare de calități și prin exemple concrete.

Dar, azi, vă provoc și pe voi să vă gândiți dacă v-ați regăsit în situația asta:
Să simțiți nevoia să spuneți ”Extraordinar!” ”Excepțional!”, ”Admirabil!”, apoi să realizați că, de fapt sunt lucruri normale, dar care s-au pierdut într-o lume pe care o tot descriem ca ”nebună”, ”în derivă”, ”care a uitat valorile adevărate”.


Cred că, de fiecare dintre noi depinde ca extraordinarul să (re)devină normalitate. Pentru că adevăratele și singurele schimbări pe care le putem opera sunt cele care țin de propriul nostru mod de a gândi, de a acționa, de a ne raporta la lume.

Evident, dacă vorbim de schimbări generalizate la nivelul comunității, societății, cu impact pe termen lung, educația copiilor e singura care dă speranța schimbărilor la nivelul comunității și a societății.
Dar (știu, e un truism) copiii învață mai curând preluând prin imitație modelele oferite de adulți.
De aceea, în cele din urmă, tot nouă, adulților ne revine responsabilitatea de a deveni atât de buni cât putem.
Există acum atâta literatură sau acțiuni gen workshop-uri pe teme motivaționale, de dezvoltare personală, de optimizare a încrederii în sine și în capacitatea de schimbare în sensul evoluției, încât păcat ar fi să nu profităm de ea. Uneori mi se pare că o folosim doar ca să fluturăm citate pe facebook, sau ca să spunem ”teorie e frumoasă, cu practica e mai greu”.

Dar, vreau să închei în notă pozitivă, așa că voi spune doar că eu cred în potențialul de schimbare a individului. Și în capacitatea individului de a alege să nu se lase descurajat în încercarea sa de a transforma extraordinarul în normalitate.
Și, mai cred că, dacă privim cu atenție și cu...ochelarii potriviți, găsim în jurul suficiente exemple de oameni care trec firesc și normal prin viață.