Autor Subiect: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?  (Citit de 13354 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13224
Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« : Joi, 07 Martie 2013, 19:53 »
Răceala - medicamente sau leacuri băbești? scris de wonderland

Despre ce să scrii când, de 10 zile, ești deja răcită coaptă, sufocată, amețită, înlăcrimată, smârcâită și cu mintea-n câlți? Ce inspirație să ai când tu respiri ca foca pe uscat? Nu-ți stă mintea decât la cum să treci mai ușor peste boală și nici un subiect elevat nu trezește vreun impuls reflexiv, meditativ și cu atât mai puțin analitic, ori creativ, în mintea ta.
Aș putea să scriu despre leacuri de răceală. Singurul lucru despre care mă simt în stare să scriu, dat fiind că nu-mi cere nici un pic de concentrare, de care oricum n-aș fi în stare.

N-ai ce face cu răceala, zaci (mă rog cât îți permite timpul, cât te lasă obligații profesionale, deși, fie vorba între noi, când pici lat, prioritatea și urgența ta devine în mod automat sănătatea), o lasi să-și facă mendrele, mai dai cu ceva să ameliorezi simptomele și aștepți să treacă.

Dar și leacurile astea pentru amelioratul simptomelor, cum le alegi, când găsești tot felul care mai de care mai miraculoase?
Eu una, dacă nu îmi dă medicul, nu pun gura pe antibiotice. Și, atunci îl întreb de 2 ori dacă nu am de ales. Nici de alte medicamente, așa numite de uz general, nu fac abuz.

Mai cu picături de nas, mai cu prafuri...Dar m-am plictisit de ele. Plus că stau și mă întreb de ce ar trebui să îmi pun picături în nas dintr-o sticluță cu avertisment de dependență sau să mă îndop cu aspirină, fie ea și de bogați ca să citez pe cineva de pe forum, (că a săracului când ești single îți pui pofta-n cui), și cu paracetamol ascuns în denumiri științifico-fantastice și cu prețuri care să justifice cheltuielile cu reclama....

Dar, acum, în disperare de cauză dar și din convingere că mă ajută,  am adăugat și câteva leacuri băbești.
Na, cui nu-i sună bine, poate să le spună alternative naturiste. Deși, leacurile se cheamă băbești pentru că-s descoperite și transmise de babe, nu pentru că ar fi destinate exclusiv babelor.
Iacă-tă listuța mea:
-   inhalație cu apă cu sare; eu mă laud cu niște sare cu mentă și nămol încorporat de pe la o salină;
-   baie caldă la picioare cu apă cu aceeași sare, ori cu uleiuri esențiale; (cu aceeași sare mi-am vindecat si o entorsă ușoară, combinată cu împachetări cu frunze de varză)
-   hrean ras pus pe într-o pânză și așezat pe frunte ca să ți se desfunde nasul. Cică e bun și în sinuzite;
-   hrean (care, de altfel, este un antibiotic natural) ras, mestecat și înghițit. E tonic, revitalizant și îți desfundă căile respiratorii;
-   ciorbe de legume cu multă ceapă (alt antibiotic natural) crudă alături;
-   dacă poți și ceva care să meargă cu mult usturoi alături
-   somn, somn, somn.

Și, să nu uit, o cremă/sau un unguent de gălbenele ca să îți ostoiești nasul erodat de atâta frecuș cu batiste de hârtie.

Evident și eu ca tot omul disperat să scape mai repede de starea asta enervanto-blegoaso-epuizantă, atât pentru tine cât și pentru cei din jur, care te așteaptă să revii la parametrii cunoscuți de comunicare, colaborare, atitudine și, mai ales eficiență, randament, utilitate și creativitate – beau multe ceaiuri, de tei cu miere și lâmâie și combinații de flori, fructe și rădăcini aromate  la pliculeț, cu denumirea de Hapciu, neîndulcit. Mânânc multe fructe, mere, portocale, kiwi.

Hapciuuuuuuu!
Sănătate!
Voi ce leacuri mai știți, folosiți?

silviu

  • Vizitator
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #1 : Joi, 07 Martie 2013, 20:49 »
un masaj ar fi bun? ???

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #2 : Joi, 07 Martie 2013, 21:10 »
Mai degrabă  o...frecție. Cu oțet, alcool mentolat sau carmol.  ;)

Masajul, sigur are și el un efect pozitiv, la pachet  cu ”aspirina săracului”.  :whistle:
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #3 : Vineri, 08 Martie 2013, 14:35 »
Optez pentru medicamente - am cateva pe care le iau cum simt ca nasului i se "strica" garnitura si incepe a picura sau gatul devine "ghimpos"  !  :strong:
Acum sa le fac o lista - parca nu as vrea sa para a reclama!Am cateva care nu lipsesc din casa.
Mai folosesc uneori preventiv - la inceputul toamnei - acele medicamente considerate homeopate care mai ajuta sistemul imunitar.
Cand se declanseaza simptomele vin cu "atacul" in forta  :box: - toata gama de medicamente cunoscute impotriva racelii si gripei - de obicei in 3 zile uit de ea.
Ah, si mai era ceva - nu fac vaccinurile antigripale - prefer o raceala zdravana pe iarna.  :D

silviu

  • Vizitator
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #4 : Vineri, 08 Martie 2013, 14:54 »
masaj nu faci? ???

Offline Cory

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 550
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #5 : Vineri, 08 Martie 2013, 20:19 »
Eu mai obisnuiam sa combin ceaiul de lamaie cu prafurile  la pliculet ce se dizolva in apa calda,
gustul rezultat e cam groaznic , dar macar isi faceau  efectul... acum cred ca depinde de la un organism la altul

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #6 : Luni, 11 Martie 2013, 09:01 »
Am aflat pe pielea mea că hreanul, pus cataplasmă pe frunte....arde pielicica, fie ea sensibilă sau tăbăcită :crazy2:
Pentru că, fie și post factum, am aflat un pont de la un prieten priceput, mă simt datoare să îl împărtășesc un supliment de sfat: înainte de a aplica hreanul ras, împachetat, pe frunte, dați un strat subțire de cremă de gălbenele.  :giggle:
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

silviu

  • Vizitator
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #7 : Luni, 11 Martie 2013, 09:27 »
ventuzele or fi bune? ???

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #8 : Luni, 11 Martie 2013, 09:34 »
pfuuuuuuui, o mai fi având cineva borcănele din alea? Dar parcă erau mai ales pentru .... suferințe reumatismale.

Și lipitori silviu, dacă vrei neapărat :giggle:

http://www.formula-as.ro/2012/1035/terapii-alternative-58/sanatate-cu-lipitori-dr-grigore-seremet-15504

da, pentru mine, e prea...freaky :crazy2:
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

silviu

  • Vizitator
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #9 : Luni, 11 Martie 2013, 11:19 »
pfuuuuuuui, o mai fi având cineva borcănele din alea? Dar parcă erau mai ales pentru .... suferințe reumatismale.
nu.erau pentru raceala.adica impotriva racelii ;D
Citat din: wonderland

Și lipitori silviu, dacă vrei neapărat :giggle:
nu, multumesc :bow:

Offline hana

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 43
  • Unde esti Iubire?
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #10 : Sâmbătă, 13 Iulie 2013, 11:45 »
Da sunt bune ventuzele pentru anotimpul de iarna cand stai infofolit si nu se vede rezultatul ... pe spate. Eu mai am doar 2 "borcanele" si ultima data le-am utilizat acum vreo 15 ani. Daca vrea cineva, cu mult drag.
Avem nevoie de IUBIRE

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #11 : Marți, 19 Ianuarie 2016, 11:03 »
pfuuui, de cand am descoperit slanina cu ceapa, pardon, ceapa cu slanina presarata din belsug cu piper si turmeric,  am uitat de hreanul pe frunte. Probabil de suparare ca am mestecat in toamna juma de borcan de hrean cu miere, basca un borcan de miere cu catine si totusi m-a pocnit raceala cand sa incep munca in forta.

Ma rog, chiar daca raman totusi fidelă credintei ca sunt alimente si leacuri naturiste care merita incercate, fie ca prevenire, fie ca adjuvante, fie chiar ca tratament...

As mai adauga acum la lista mea de la inceput: mult, mult, mult ceai de tei cu miere si lamâie.
Daca mai aveti leacuri, trucuri, zic sa le puneti aici. :)
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline Rentzi

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 482
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #12 : Marți, 19 Ianuarie 2016, 14:50 »
Pentru ca suntem la capitolul "leacuri babesti" recomand un "tras" adica un masaj puternic, usor dureros, eventual si o frectie cu spirt daca ai febra, plus niste "ventuze" meseriase, niste inhalatii cu aburi pentru desfundat nasul si ceaiuri calde.

La capitolul "leacuri nebabesti" recomand:
 Vitamia C, 1 - 2 chiar 3 grame pe zi (in functie de toleranta), pe cat posibil comprimate (de 1 gram) care se inghit sau efervescente (cele mai bune) si daca au si Zinc e si mai bine. Supradozarea vitaminei C determina iritatie gastro-intestinala cu scaune moi. In timpul racelii toleranta este de obicei mai mare.
 Echinaceea forte - capsule/comprimate. Este imunostimulator.  Atentie! - cititi bine instructiunile pentru ca sunt unele restrictii ca durata a tratamentului sau daca exista alte afectiuni.
 Ceai de Iasomie - in principiu ceai verde cu iasomie pentru ca asta se cam gaseste. Sa fie din cel cu concentratie mai mare de iasomie. Este revigorant.
 Gargara cu Apa de gura ce contine clorhexidina diluata cam jumi-juma cu apa usor calduta in cazul in care va ustura/doare in gat. Puteti dilua si mai putin daca suportati. De obicei foarte utila la debut cand te "incearca raceala". Eu am "Aslamed" de la magazine "germane" de cosmetice, detergenti etc.
 Bioparox spray - daca se mai gaseste.
 Si nu neglijati clasicele aspirina, paracetamol (eventual sinus sau penta), antinevralgic etc.
 NU antibiotice in raceli, viroze, gripa (date de virusi). Nu va ajuta, ci cel mult strica crescant rezistenta microbilor (alta clasa de germeni). Antibiotice numai daca apare suprainfectia bacteriana - tuse cu expectoratie purulenta, sinuzita etc. De obicei numai la recomandarea medicului.

In final - Multa Sanatate!

Offline wonderland

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 4883
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #13 : Marți, 19 Ianuarie 2016, 18:42 »
Bune sfaturi, rentzi! si clar, avizate! Mai putin cu masajul ca nu fac febra. Si daca as face, nu ar avea cine.
Oare eludrilul contine clorhexidina? ::)

Multumim!
Ingrijorarea nu alunga amaraciunea zilei de maine, dar rapeste bucuria zilei de azi. Zig Ziglar.

Offline Rentzi

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 482
Re: Răceala - medicamente sau leacuri băbești?
« Răspuns #14 : Marți, 19 Ianuarie 2016, 21:02 »
Goagal zice ca DA si mai are si efect analgezic local, adica tocmai bun pt dureri in gat.