Dancing in The Dark articolul Anonymei
Astăzi vreau să mă răzbun pe cuvinte. Astăzi, deci, mă voi folosi de orice altceva: simţuri, numere, imagini, sunete
Îmi amintesc acum de filmul meu preferat: Dancing in the Dark cu Bjork
Filmul, la care până şi flegmatica, pragmatica din mine
a plâns. Şi pe care nu l-am putut uita niciodată.
Pentru cine nu ştie, este povestea unei mame
A unei mame atinse de una din acele boli, transmisibile genetic, care rămâne un tabu
şi de care soarta nu ne scuteşte
Nu ne scuteşte nici măcar de întrebarea retorică Ť De ce eu ? ť
Povestea este una banală (dacă nu ar exista un ceva special
). O mamă, conştientă că boala având ca efect orbirea se va transmite fiului său, munceşte salahoric pentru a pune bani deoparte pentru operaţia necesară pentru ca fiul ei să nu ajungă orb la rândul lui. Doctorul este de acord să facă operaţia pe suma agonisită, dar
lumea e rea : Mama este furată de banii trudiţi şi i se înscenează o vină proprie în acest caz. Este condamnată la moarte. Are de ales între a plăti din acei bani cauţiunea sau operaţia, deci viaţă normală pentru fiul ei
Acel ceva, special, este însă LIBERTATEA. În orice condiţii. În aces caz, libertatea prin cântec
The final:
Mi-am amintit de acest film astăzi, când, obligată să rezolv (a câta oară?) treburi de genul Un obraznic aruncă o piatră în baltă şi zece cuminţi n-o pot scoate, mi-am impus acea libertate de a asculta muzica de fundal din maşină în locul explicaţiilor penibile
Am făcut acel efort
de a focusa pe ceva care îţi place în pofida oricăror conturbări exterioare
Şi tot azi, mi-am mai amintit de un alt fel de libertate.
Trebuia să iau singurul tren de la Tulcea la Bucureşti, împreună cu un delegat danez
Trenul un singur vagon lung gen personal, cu maxim 10 pasageri. Citeam disperarea pe figura lui, când
mi-a venit o idee
You know
- i-am spus, şi am continuat, în engleză, limba noastră de lucru este important să încerci să vezi mereu lucrurile pozitiv, chiar şi acolo unde acest lucru este aparent imposibil. De exemplu, dacă vecinul tău îşi renovează apartamentul şi nu ai de ales decât să-i asculţi zi şi noapte (sau ori de câte ori eşti acasă) zgomotele distonante
n-ai decât să încerci să găseşti TU un ritm propriu, al ordinii şi armoniei acestor zgomote. Iar dacă, aparent, nu există, să-l inventezi. Încetul cu încetul, vei putea asemui aceste ZGOMOTE cu SUNETELE şi îţi vei putea chiar imagina că audiezi o orchestră
aşa şi cu acest tren.
Danezul râdea deja în hohote
şi după cele şase ore de călătorie în acel tren antedeluvian din România, mi-a mulţumit pentru this wonderfull trip
În treacăt fie spus, acelaşi lucru s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă, călătorind cu un negru de cetăţenie elveţiană, de la Oradea la Deva, într-un autobuz fără încălzire, cu minunate flori de gheaţă încrustate pe geamurile
prin care nu se mai vedea nimic altceva.
Aveţi curaj să mergeţi cu un negru prin transportul în comun din România
ştiţi cum e lumea? mă întreba atunci şeful meu
De ce nu? am răspuns. Deşi, pe atunci populaţia de etnie rommă nu era primită în autobuz
am evitat să traduc în franceză schimburile de invective di această situaţie companionului meu
şi am aplicat aceeaşi strategie ca mai sus.
Dar aceasta a fost doar o paranteză.
Să revenim la Bjork în acelaşi film bestial
Concluzia?
I hope youre there