Autor Subiect: Dancing in The Dark  (Citit de 2782 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13226
Dancing in The Dark
« : Duminică, 17 Martie 2013, 11:20 »
Dancing in The Dark                  articolul Anonymei

Astăzi vreau să mă răzbun pe cuvinte. Astăzi, deci, mă voi folosi de orice altceva: simţuri, numere, imagini, sunete…

Îmi amintesc acum de filmul meu preferat: “Dancing in the Dark” cu Bjork

www.youtube.com/watch?v=qiq73s-kSUU


Filmul, la care până şi flegmatica, pragmatica din mine… a plâns. Şi pe care nu l-am putut uita niciodată.

Pentru cine nu ştie, este povestea unei mame… A unei mame atinse de una din acele boli, transmisibile genetic,  care rămâne un tabu… şi de care soarta nu ne scuteşte… Nu ne scuteşte nici măcar de întrebarea retorică Ť De ce eu ? ť…
Povestea este una banală (dacă nu ar exista un ceva special…). O mamă, conştientă că boala având ca efect orbirea se va transmite fiului său, munceşte salahoric pentru a pune bani deoparte pentru operaţia necesară pentru ca fiul ei să nu ajungă orb la rândul lui. Doctorul este de acord să facă operaţia pe suma agonisită, dar… lumea e rea : Mama este furată de banii trudiţi şi i se înscenează o vină proprie în acest caz. Este condamnată la moarte. Are de ales între a plăti din acei bani cauţiunea sau operaţia, deci viaţă normală pentru fiul ei…
Acel ceva, special, este însă LIBERTATEA. În orice condiţii. În aces caz, libertatea prin cântec…

The final:

www.youtube.com/watch?v=VrYpd1YO67k


Mi-am amintit de acest film astăzi, când, obligată să rezolv (a câta oară?) treburi de genul “Un obraznic aruncă o piatră în baltă şi zece cuminţi n-o pot scoate”, mi-am impus acea libertate de a asculta muzica de fundal din maşină în locul explicaţiilor penibile… Am făcut acel efort… de a focusa pe ceva care îţi place în pofida oricăror conturbări exterioare…

Şi tot azi, mi-am mai amintit de un alt fel de libertate.
Trebuia să iau singurul tren de la Tulcea la Bucureşti, împreună cu un delegat danez… Trenul – un singur vagon lung gen personal, cu maxim 10 pasageri. Citeam disperarea pe figura lui, când… mi-a venit o idee…

You know… - i-am spus, şi am continuat, în engleză, limba noastr㠓de lucru” – este important să încerci să vezi mereu lucrurile pozitiv, chiar şi acolo unde acest lucru este aparent imposibil. De exemplu, dacă vecinul tău îşi renovează apartamentul şi nu ai de ales decât să-i asculţi zi şi noapte (sau ori de câte ori eşti acasă) zgomotele distonante… n-ai decât să încerci să găseşti TU un ritm propriu, al ordinii şi armoniei acestor zgomote. Iar dacă, aparent, nu există, să-l inventezi. Încetul cu încetul, vei putea asemui aceste ZGOMOTE cu SUNETELE şi îţi vei putea chiar imagina că audiezi o orchestră… aşa şi cu acest tren.

Danezul râdea deja în hohote… şi după cele şase ore de călătorie în acel tren antedeluvian din România, mi-a mulţumit pentru „this wonderfull trip”…
În treacăt fie spus, acelaşi lucru s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă, călătorind cu un negru de cetăţenie elveţiană, de la Oradea la Deva, într-un autobuz fără încălzire, cu minunate flori de gheaţă încrustate pe geamurile… prin care nu se mai vedea nimic altceva.
„Aveţi curaj să mergeţi cu un negru prin transportul în comun din România… ştiţi cum e lumea?” – mă întreba atunci şeful meu… „De ce nu?” – am răspuns. Deşi, pe atunci populaţia de etnie rommă nu era primită în autobuz… am evitat să traduc în franceză schimburile de invective di această situaţie companionului meu… şi am aplicat aceeaşi strategie ca mai sus.
Dar aceasta a fost doar o paranteză.

Să revenim la Bjork în acelaşi film bestial…

www.youtube.com/watch?v=N8FJyhnC2Eo


Concluzia? I hope you’re there